My beloveds[1],
the theology is the mind of the Church. And without this mind we have no mind either, we have no true knowledge of God and His service. Because all our faith and service are contained in the books of the Church, in its theological books. And you must read the books of the Church with all your ardor in order to find out how to think and how to live. Because here, in the books of our Holy Fathers, we have the true life of man and his true thinking, resting in the will of God[2].
By commemorating the Three Holy Hierarchs, Saint Vasilios the Great [Βασίλειος ὁ Μέγας], Saint Grigorios the Theologian [Γρηγόριος ὁ Θεολόγος] and Saint Ioannis Hrisostomos [Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος][3], our Fathers, we commemorate the importance of their theology in the life of the Church. Because their theology is also our life, it is also our love for God. Knowing their life and work, we realize that we too can live like them, that we too can think like them, that we too can toil daily with theology like them. Because translating and commenting on the Divine Scripture, the Church’s Cult, the patristic books means always learning from the Saints of God. Always learning from them and always being with them. Because the Saints of God always enlighten our minds through their divine words and deeds[4].
I have felt every time, when I have read and translated from the books of the Holy Fathers, that they are with me, that they guide me towards their understanding. That they rejoice when I have written about them, just as I rejoice to be truly read and understood in my opera. But they rejoice to be with us, because they truly desire our salvation. They, being full of the glory of God and the joy of communion with Him, also fill us with His glory and joy. Because they want us to be, together with them, heirs of God, heirs of His eternal Emperordom. And that is why they are always with us, guiding us in our reading and understanding, but also in the deeds through which we follow them, because they want us to be ghostually built up without ceasing[5].
And what we have before our eyes, we can look at and understand. But what is far away, in time, cannot be seen or understood without the history books. History is our window to the past, it is the one that teaches us what to do in the present and guides us to the future. And that is why we cannot have mind, the mind of the Church, the holy and pure mind of the faithful man, without constantly reading the holy and great Library of the Church, its divine theology. For we cannot know the Saints commemorated today and every day by the Church and we cannot learn from them, if we do not read them with joy and peace. Because they, their words, are the food of our soul, they are the enlightenment of our mind, they are the zeal that encompasses us to serve God[6].
Saint Ioannis Hrisostomos begins his Homilies on Genesis with the confession that he rejoices and delights in the adornment of the Church, which are its believers[7]. But we are adornments of the Church when we are filled with the theology and holiness of God. Because the adornment is precious, it is expensive and not cheap. And therefore, to be an adornment of God, you must be filled with His holiness and His knowledge, filled with the delicacy of God. And a little later, in the same first sermon on Genesis, Saint Ioannis tells us that the Church is ghostual hospital [ἱατρεῖον πνευματικὸν] and that we find the remedies of the Church in its sermons[8]. But to find out the sermons of the Church, you must come to the Church, and in order to find out that they are good, you must fulfill the sermons of the Church in your life[9].
Speaking about his holy sister, the Holy Venerable Gorgonia, Saint Grigorios the Theologian said that she was full of shyness and restraint. And that she had nothing to do with the makeup and the rich wardrobe of worldly women[10]. Because when you want to serve God, you learn first of all modesty and humility, you learn to be merciful and kind to all people, you learn to be a servant of the Church. And whoever serves God, serves His Church with peace, because here, in the Church, we are all saved[11].
Saint Vasilios the Great, also commenting on Genesis, emphasizes that the author of the book is the Holy Prophet Moisis[12]. And that Saint Moisis was worthy, like the Angels of God, to see God[13]. And how did he see Him, the invisible One? Through divine visions! Because God Himself appeared to him in holy visions and taught him His things. Because the theology of God is received by the Saints through vision and through divine enlightenment. Only when God shows us His things and enlightens us to understand them, do we understand His will with us[14].
And in the Faculties of Theology, we learn what the Saints of God said. We get to their books, we can read them, we can understand what they said. But the true understanding of God’s theology we have when we ourselves are enlightened by God on what we know through reading. And in order to be divinely enlightened by Him we must be ghostual people, people full of His glory. We must live in holiness in order to understand His things. We must serve Him unceasingly in order to understand what His service means. We must fast in order to understand fasting pragmatically, and we must pray unceasingly in order to understand what miracles living, uninterrupted prayer does in our life[15].
Because the theology is a pragmatic, ontological knowledge. We know God from our relationship with Him and we know Him as He changes us internally through His glory. If we remain at the level of reading theological books, we have theological knowledge, but not a theological life. And theological life means an inner knowledge of the books of the Church, a knowledge through the enlightenment of God, a knowledge through inner ghostual transfiguration. Simply reading the books is the lowest level of understanding them. To enter the depths of the Church’s books, you must let yourself be led by God through His glory, led and transfigured constantly[16].
That is why the patristic books are written on various levels of ghostual life. The greater the deifying experiences of the Saints, the more their books are full of abyssal divine revelations. And it is normal for them to surpass us by a lot. It is normal for us to have many misunderstandings in front of them. But the attitude towards the books of the Saints is that of great humility and, at the same time, reading them with great love and desire for knowledge. For, although we know our weaknesses and ignorance, we dare to pity them and read their books, in order to be filled with their divine knowledge. And their knowledge is our ghostual healing, it is our healing from our passions. Because we learn how to heal ourselves divinely. How to grow ghostually unceasingly[17].
The Holy Three Hierarchs are the patrons of theological students. When I was a student, I knew that this is our day, that it is our holy joy. But I feel like a student of the Saints of God now too! Because we always have something to learn from the Saints of God. And to learn from them, you must read them, pray to them, worship their Holy Relics, rejoice every day with the Saints of God. Because they are not just with us one day a year, but they are always with us. And if you feel the Saints of God with you, then you are their friend. Because they have come close to you and guide you in everything you do[18].
And I could not have done anything in my priestly and theological life without the help of the Mostpure Mistress, the Saints of God and the Heavenly Powers. Because the life with God also means the life with His Saints and Angels. The Saints and Angels of God do not disturb us in our life with God, but accompany us in life with Him, because He is together with all His Saints and Angels. Therefore, the Church cannot be without the Saints and Angels of God, because the Saints and Angels are part of His Church. All members of His Emperordom are members of His Church. And our triune God is the Master of His Church, of His Emperordom, because He rules in all those who are faithful to Him[19].
In the morning, when I serve the Divine Proscomydia, I have before me the entire Church of God: He being in the midst of all His Saints and Angels and believers. And every time, at every Divine Liturgy, He gives Himself to us as divine food and drink, so that we too may be together with Him and with all His. Because we, the living and the asleep, are together, we are before Him, as those who live by faith in Him and through a living relationship with Him. We are His and we expect everything from Him, because He gives us all of His for our salvation and sanctification[20].
And He who gives Himself unceasingly, in order to sanctify us unceasingly, teaches us to give ourselves unceasingly to our neighbor. Therefore, my beloveds, we do nothing with our selfishness, with our muteness, with our neglect. We must come to God unceasingly and, at the same time, unceasingly see our neighbor. For, as we see the man next to us, we also see our God in ourselves. We see Him through His glory, through which He teaches us all truth and all goodness and all holiness. Amin[21]!
[1] Started at 9.57, in day of tuesday, on 20 january 2026. Sun, -6 degrees, wind of 10 km/h.
[2] Iubiții mei, teologia este mintea Bisericii. Și fără această minte nici noi n-avem minte, n-avem o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu și a slujirii Sale. Pentru că toată credința și slujirea noastră e cuprinsă în cărțile Bisericii, în cărțile ei teologice. Și trebuie să citești cărțile Bisericii cu toată ardoarea pentru ca să afli cum să gândești și cum să trăiești. Pentru că aici, în cărțile Sfinților noștri Părinți, avem adevărata viață a omului și adevărata lui gândire, odihnire în voia lui Dumnezeu.
[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1948/sxsaintinfo.aspx.
[4] Pomenindu-i pe Sfinții Trei Ierarhi, pe Sfântul Vasilios cel Mare [Βασίλειος ὁ Μέγας], pe Sfântul Grigorios Teologul [Γρηγόριος ὁ Θεολόγος] și pe Sfântul Ioannis Hrisostomos [Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος], Părinții noștri, noi pomenim importanța teologiei lor în viața Bisericii. Pentru că teologia lor este și viața noastră, este și iubirea noastră pentru Dumnezeu. Cunoscându-le viața și opera, conștientizăm că și noi putem trăi ca ei, că și noi putem gândi ca ei, că și noi ne putem osteni zilnic cu teologia ca și ei. Pentru că traducerea și comentarea Dumnezeieștii Scripturi, a Cultului Bisericii, a cărților patristice înseamnă a învăța mereu de la Sfinții lui Dumnezeu. A învăța mereu de la ei și a fi mereu cu ei. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne luminează mereu mintea prin cuvintele și prin faptele lor cele dumnezeiești.
[5] Am simțit de fiecare dată, când am citit și am tradus din cărțile Sfinților Părinți, că ei sunt cu mine, că mă călăuzesc spre înțelegerea lor. Că ei se bucură când am scris despre ei, așa după cum și eu mă bucur să fiu citit și înțeles cu adevărat în opera mea. Dar ei se bucură să fie cu noi, pentru că ne doresc cu adevărat mântuirea noastră. Ei, fiind plini de slava lui Dumnezeu și de bucuria comuniunii cu El, ne umplu și pe noi de slava și de bucuria Lui. Pentru că ei vor să fim, împreună cu ei, moștenitori ai lui Dumnezeu, moștenitori ai Împărăției Sale celei veșnice. Și de aceea sunt mereu cu noi, ne călăuzesc în citirea și în înțelegerea noastră, dar și în faptele prin care le urmăm lor, pentru că vor să ne zidim duhovnicește neîncetat.
[6] Și ceea ce avem în fața ochilor, putem privi și înțelege. Dar ceea ce e departe, în timp, nu se poate vedea și nici nu se poate înțelege fără cărțile istoriei. Istoria este fereastra noastră spre trecut, este cea care ne învață ce să facem în prezent și ne călăuzește spre viitor. Și de aceea nu putem avea minte, mintea Bisericii, mintea cea sfântă și curată a omului credincios, fără să citim neîncetat Biblioteca cea sfântă și mare a Bisericii, teologia ei cea dumnezeiască. Căci pe Sfinții pomeniți azi și în fiecare zi de către Biserică nu îi putem cunoaște și nu putem învăța de la ei, dacă nu îi citim cu bucurie și cu pace. Pentru că ele, cuvintele lor, sunt hrana sufletului nostru, sunt luminarea minții noastre, sunt râvna ce ne cuprinde pentru a-I sluji lui Dumnezeu.
[7] PG 53, col. 23.
[8] PG 53, col. 24.
[9] Sfântul Ioannis Hrisostomos își începe Omiliile la Facere cu mărturisirea că se bucură și se veselește de podoaba Bisericii, care sunt credincioșii săi. Dar suntem podoabe ale Bisericii când suntem plini de teologia și de sfințenia lui Dumnezeu. Pentru că podoaba este prețioasă, e scumpă și nu ieftină. Și de aceea, ca să fii o podoabă a lui Dumnezeu trebuie să fii plin de sfințenia Lui și de cunoașterea Sa, plin de delicatețea lui Dumnezeu. Iar puțin mai încolo, în aceeași primă predică la Facere, Sfântul Ioannis ne spune că Biserica este spital duhovnicesc [ἱατρεῖον πνευματικὸν] și că leacurile Bisericii le găsim în predicile ei. Dar ca să afli predicile Bisericii trebuie să vii la Biserică și pentru ca să constați că ele sunt bune, trebuie să împlinești în viața ta predicile Bisericii.
[10] Sfântul Grigorie de Nazianz, Cuvinte la ceas de cumpănă [Words in a time of need], ed. a II-a, trad. din lb. elină de Prof. Dr. Călin Popescu, Ed. Sofia, București, 2025, p. 58.
[11] Vorbind despre sfânta sa soră, despre Sfânta Cuvioasă Gorgonia, Sfântul Grigorios Teologul spunea că e plină de sfială și de înfrânare. Și că ea nu avea nimic de-a face cu fardurile și cu bogata garderobă a femeilor de lume. Pentru că atunci când vrei să Îi slujești lui Dumnezeu înveți în primul rând modestia și smerenia, înveți să fii milostivă și bună cu toți oamenii, înveți să fii slujitoare a Bisericii. Și cine slujește lui Dumnezeu, slujește cu pace Bisericii Sale, pentru că aici, în Biserică, ne mântuim cu toții.
[12] PG 29, col. 3.
[13] Ibidem.
[14] Sfântul Vasilios cel Mare, comentând și el Facerea, subliniază că autorul cărții este Sfântul Profet Moisis. Și că Sfântul Moisis s-a învrednicit, asemenea Îngerilor lui Dumnezeu, să Îl vadă pe Dumnezeu. Și cum L-a văzut pe El, pe Cel nevăzut? Prin vederi dumnezeiești! Pentru că Însuși Dumnezeu i S-a arătat lui în vedenii sfinte și l-a învățat cele ale Sale. Pentru că teologia lui Dumnezeu e primită de Sfinți prin vedenie și prin luminare dumnezeiască. Numai când Dumnezeu ne arată ale Sale și ne luminează să le înțelegem, noi înțelegem voia Lui cu noi.
[15] Și în Facultățile de Teologie noi învățăm ce au spus Sfinții lui Dumnezeu. Ajungem la cărțile lor, îi putem citi, putem înțelege ce au spus ei. Dar adevărata înțelegere a teologiei lui Dumnezeu o avem când noi înșine suntem luminați de Dumnezeu asupra a ceea ce cunoaștem prin citire. Și ca să fim luminați de El dumnezeiește trebuie ca noi să fim oameni duhovnicești, oameni plini de slava Lui. Trebuie să trăim în sfințenie pentru ca să le înțelegem pe cele ale Sale. Trebuie să Îi slujim neîncetat pentru ca să înțelegem ce înseamnă slujirea Lui. Trebuie să postim ca să înțelegem în mod pragmatic postirea și trebuie să ne rugăm neîncetat pentru ca să înțelegem ce minuni face rugăciunea vie, neîntreruptă, în viața noastră.
[16] Pentru că teologia e o cunoaștere pragmatică, ontologică. Cunoaștem pe Dumnezeu din relația cu El și Îl cunoaștem pe măsură ce El ne schimbă interior prin slava Lui. Dacă rămânem la nivelul cititului de carte teologică, avem cunoștințe teologice, dar nu o viață teologică. Iar viața teologică înseamnă o cunoaștere din interior a cărților Bisericii, o cunoaștere prin luminarea lui Dumnezeu, o cunoaștere prin transfigurarea duhovnicească interioară. Simpla citire a cărților e treapta cea mai de jos a înțelegerii lor. Ca să intri în adâncul cărților Bisericii trebuie să te lași condus de Dumnezeu prin slava Lui, condus și transfigurat neîncetat.
[17] De aceea, cărțile patristice sunt scrise pe diverse niveluri de viață duhovnicească. Cu cât experiențele îndumnezeitoare ale Sfinților sunt mai mari, cu atât cărțile lor sunt pline de revelații dumnezeiești abisale. Și e normal ca ele să ne depășească cu mult. E normal să avem multe neînțelegeri în fața lor. Dar atitudinea față de cărțile Sfinților e aceea de mare smerenie și, în același timp, citindu-i cu multă iubire și dorință de cunoaștere. Căci, deși ne știm slăbiciunile și neștiința, noi îndrăznim spre mila lor și le citim cărțile, pentru ca să ne umplem de cunoașterea lor cea dumnezeiască. Iar cunoașterea lor e însănătoșirea noastră duhovnicească, e vindecarea noastră de patimile noastre. Pentru că învățăm cum să ne vindecăm dumnezeiește. Cum să creștem duhovnicește neîncetat.
[18] Sfinții Trei Ierarhi sunt patronii studenților teologi. Când eram student știam că aceasta e ziua noastră, că e bucuria noastră sfântă. Dar mă simt student și acum al Sfinților lui Dumnezeu! Pentru că mereu avem de învățat de la Sfinții lui Dumnezeu. Și ca să înveți de la ei trebuie să îi citești, să te rogi lor, să te închini la Sfintele lor Moaște, să te bucuri în fiecare zi cu Sfinții lui Dumnezeu. Pentru că ei nu sunt doar o zi pe an cu noi, ci sunt mereu cu noi. Și dacă îi simți pe Sfinții lui Dumnezeu împreună cu tine, atunci ești prietenul lor. Pentru că ei s-au apropiat de tine și te călăuzesc în tot ceea ce faci.
[19] Și n-aș fi putut să fac nimic în viața mea preoțească și teologică fără ajutorul Preacuratei Stăpâne, al Sfinților lui Dumnezeu și al Puterilor celor cerești. Pentru că viața cu Dumnezeu înseamnă totodată și viața cu Sfinții și Îngerii Lui. Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu nu ne tulbură în viața noastră cu Dumnezeu, ci ne însoțesc în viața cu El, pentru că El este împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui. De aceea, Biserica nu poate fi fără Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu, pentru că Sfinții și Îngerii fac parte din Biserica Lui. Toți membrii Împărăției Sale sunt membrii Bisericii Sale. Și Dumnezeul nostru treimic este Stăpânul Bisericii Sale, al Împărăției Sale, pentru că El stăpânește în toți cei credincioși Lui.
[20] Dimineața, când slujesc Dumnezeiasca Proscomidie, am în față întreaga Biserică a lui Dumnezeu: El fiind în mijlocul tuturor Sfinților și al Îngerilor și al credincioșilor Săi. Și de fiecare dată, la fiecare Dumnezeiască Liturghie, El ni Se dăruie ca mâncare și băutură dumnezeiască, pentru ca și noi să fim împreună cu El și cu toți ai Lui. Pentru că noi, cei vii și cei adormiți, suntem la un loc, suntem înaintea Lui, ca cei care trăim prin credința în El și prin relația vie cu El. Suntem ai Lui și așteptăm de la El toate, pentru că El ne dăruie toate ale Sale pentru mântuirea și sfințirea noastră.
[21] Și Cel care Se dăruie pe Sine neîncetat, pentru ca să ne sfințească neîncetat, ne învață și pe noi să ne dăruim neîncetat aproapelui nostru. De aceea, iubiții mei, nu facem nimic cu egoismul nostru, cu muțenia noastră, cu delăsarea noastră. Trebuie să venim spre Dumnezeu neîncetat și, în același timp, să îl vedem neîncetat pe aproapele nostru. Căci, pe măsură ce îl vedem pe omul de lângă noi, Îl vedem și pe Dumnezeul nostru în noi înșine. Îl vedem pe El prin slava Lui, prin care ne învață tot adevărul și tot binele și toată sfințenia. Amin!
