Epistola a II-a către Corintiini, cap. 4, cf. BYZ

1. Pentru aceea avem slujirea aceasta, precum am fost miluiți[1], nu ne pierdem curajul;

2. ci ne-am lepădat de cele ascunse ale rușinii [ἀλλὰ ἀπειπάμεθα τὰ κρυπτὰ τῆς αἰσχύνης], neumblând în viclenie [μὴ περιπατοῦντες ἐν πανουργίᾳ], nici răstălmăcind cuvântul lui Dumnezeu [μηδὲ δολοῦντες τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ], ci [cu] arătarea adevărului recomandându-ne pe noi înșine către toată conștiința oamenilor înaintea lui Dumnezeu [ἀλλὰ τῇ φανερώσει τῆς ἀληθείας συνιστῶντες ἑαυτοὺς πρὸς πᾶσαν συνείδησιν ἀνθρώπων ἐνώπιον τοῦ Θεοῦ][2].

3. Dar dacă și este acoperită Evanghelia noastră, în cei pierduți este acoperită [ἐν τοῖς ἀπολλυμένοις ἐστὶν κεκαλυμμένον];

4. în[tru] care dumnezeul veacului acestuia[3] a orbit mințile celor necredincioși [ἐν οἷς ὁ θεὸς τοῦ αἰῶνος τούτου ἐτύφλωσεν τὰ νοήματα τῶν ἀπίστων], pentru [ca] să nu le strălucească lor luminarea Evangheliei slavei lui Hristos [εἰς τὸ μὴ αὐγάσαι αὐτοῖς τὸν φωτισμὸν τοῦ Εὐαγγελίου τῆς δόξης τοῦ Χριστοῦ], Care este chipul lui Dumnezeu [Ὅς ἐστιν εἰκὼν τοῦ Θεοῦ].

5. Căci nu pe noi înșine ne propovăduim [Οὐ γὰρ ἑαυτοὺς κηρύσσομεν], ci pe Hristos Iisus, pe Domnul; iar noi înșine [suntem] robii voștri pentru Iisus.

6. Că[ci] Dumnezeu, Cel care a zis: „Din întuneric lumina să strălucească [ἐκ σκότους φῶς λάμψαι]”, [este Cel] care a strălucit în inimile noastre [ἔλαμψεν ἐν ταῖς καρδίαις ἡμῶν] spre luminarea cunoașterii slavei lui Dumnezeu în fața lui Iisus Hristos [πρὸς φωτισμὸν τῆς γνώσεως τῆς δόξης τοῦ Θεοῦ ἐν προσώπῳ Ἰησοῦ Χριστοῦ].

7. Și avem comoara[4] aceasta în vasele cele de lut [Ἔχομεν δὲ τὸν θησαυρὸν τοῦτον ἐν ὀστρακίνοις σκεύεσιν][5], pentru ca prisosirea puterii să fie a lui Dumnezeu [ἵνα ἡ ὑπερβολὴ τῆς δυνάμεως ᾖ τοῦ Θεοῦ], iar nu de la noi [καὶ μὴ ἐξ ἡμῶν];

8. în tot [lucrul] fiind asupriți, dar nefiind striviți; fiind lipsiți, dar nefiind deznădăjduiți;

9. prigoniți fiind, dar nefiind părăsiți; doborâți fiind, dar nefiind pierduți;

10. pururea moartea Domnului Iisus în trup purtând [πάντοτε τὴν νέκρωσιν τοῦ Κυρίου Ἰησοῦ ἐν τῷ σώματι περιφέροντες][6], pentru ca și viața lui Iisus în trupul nostru să se arate [ἵνα καὶ ἡ ζωὴ τοῦ Ἰησοῦ ἐν τῷ σώματι ἡμῶν φανερωθῇ][7].

11. Căci noi pururea, cei care suntem vii, spre moarte suntem dați pentru Iisus [εἰς θάνατον παραδιδόμεθα διὰ Ἰησοῦν], pentru ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor [ἵνα καὶ ἡ ζωὴ τοῦ Ἰησοῦ φανερωθῇ ἐν τῇ θνητῇ σαρκὶ ἡμῶν].

12. Astfel încât moartea lucrează în noi, iar viața în voi.

13. Dar având același Duh al credinței [Ἔχοντες δὲ τὸ αὐτὸ Πνεῦμα τῆς πίστεως], după [cum] a fost scris: „Crezut-am, pentru aceea am grăit”, și noi credem, pentru aceea și grăim;

14. [căci] am cunoscut că Cel care L-a înviat pe Domnul Iisus și pe noi, prin Iisus, ne va învia și ne va pune împreună cu voi.

15. Căci toate [sunt] pentru voi, pentru ca harul care s-a înmulțit [înmulțindu-se], mulțumirea [τὴν εὐχαριστίαν] să prisosească prin mai mulți spre slava lui Dumnezeu.

16. Pentru aceea nu ne pierdem curajul, ci [chiar] dacă și omul nostru cel din afară este stricat [ἀλλ᾽ εἰ καὶ ὁ ἔξω ἡμῶν ἄνθρωπος διαφθείρεται], însă cel dinăuntru este înnoit zi de zi [ἀλλ᾽ ὁ ἔσωθεν ἀνακαινοῦται ἡμέρᾳ καὶ ἡμέρᾳ].

17. Căci necazul nostru cel ușor de acum după prisosință [Τὸ γὰρ παραυτίκα ἐλαφρὸν τῆς θλίψεως ἡμῶν καθ᾽ ὑπερβολὴν], spre prisosință veșnică greutatea slavei o lucrează nouă [εἰς ὑπερβολὴν αἰώνιον βάρος δόξης κατεργάζεται ἡμῖν],

18. neprivind noi [la] cele care sunt văzute, ci [la] cele care nu sunt văzute; căci cele care sunt văzute [sunt] trecătoare, dar cele care nu sunt văzute [sunt] veșnice.


[1] Miluiți de către Dumnezeu.

[2] Căci cartea de vizită a Sfinților Apostoli era propovăduirea adevărului dumnezeiesc înaintea conștiinței tuturor.

[3] Satanas.

[4] Slava lui Dumnezeu.

[5] În trupurile noastre pământești.

[6] Lupta continuă cu patimile noastre este purtarea morții Domnului în noi înșine. Pentru că El a murit pe Cruce pentru ca să biruie desăvârșit tot păcatul în umanitatea Sa și să ne dea și nouă puterea de a birui tot păcatul în noi înșine cu harul Său.

[7] Și viața lui Iisus în noi este slava Lui și toate harismele și virtuțile dumnezeiești pe care le primim de la Dumnezeu.

Epistola a II-a către Corintiini, cap. 3, cf. BYZ

1. Iarăși începem pe noi înșine a ne prezenta? Oare nu avem nevoie, precum alții, de epistole de recomandări [συστατικῶν ἐπιστολῶν] către voi sau de recomandări de la voi?

2. Epistola noastră voi sunteți [Ἡ ἐπιστολὴ ἡμῶν ὑμεῖς ἐστέ], scrisă în inimile noastre [ἐγγεγραμμένη ἐν ταῖς καρδίαις ἡμῶν], fiind cunoscută și fiind citită de către toți oamenii [γινωσκομένη καὶ ἀναγινωσκομένη ὑπὸ πάντων ἀνθρώπων];

3. fiind arătați că sunteți epistola lui Hristos cea care a fost slujită de către noi, scrisă [nu] cu cerneală, ci [cu] Duhul Dumnezeului Celui viu, nu pe tablele cele de pietre [οὐκ ἐν πλαξὶν λιθίναις], ci pe tablele trupeștilor inimi [ἀλλ᾽ ἐν πλαξὶν καρδίαις σαρκίναις].

4. Și o astfel de nădejde avem, prin Hristos, către Dumnezeu;

5. nu că suntem vrednici de la noi înșine să socotim ceva ca de la noi înșine, ci vrednicia noastră [este] de la Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἡ ἱκανότης ἡμῶν ἐκ τοῦ Θεοῦ];

6. Care ne-a și învrednicit pe noi [a fi] slujitorii făgăduinței celei noi [διακόνους καινῆς διαθήκης], [dar] nu ai literei [οὐ γράμματος], ci ai Duhului [ἀλλὰ Πνεύματος]; căci litera ucide [τὸ γὰρ γράμμα ἀποκτένει], dar Duhul face viu [τὸ δὲ Πνεῦμα ζῳοποιει].

7. Iar dacă slujirea morții în litere, săpată în pietre, a fost făcută în[tru] slavă, astfel încât să nu poată să privească fiii lui Israil spre fața lui Moisis, pentru slava feței sale, cea fiind trecătoare,

8. cum nu va fi mai degrabă slujirea Duhului în[tru] slavă?

9. Căci dacă slujirea osândei [are] slavă, [cu] mult mai mult prisosește în[tru] slavă slujirea dreptății [ἡ διακονία τῆς δικαιοσύνης].

10. Căci și [nici] nu a fost slăvită cea care a fost slăvită în aceasta [în] parte, pentru slava cea care prisosește.

11. Căci dacă este trecând [cea] prin slavă, [cu] mult mai mult rămâne [cea] în[tru] slavă.

12. Așadar, având o astfel de nădejde, lucrăm [cu] multă îndrăzneală [πολλῇ παρρησίᾳ];

13. și nu precum Moisis își punea văl [κάλυμμα] pe fața sa, [ca] să nu privească fiii lui Israil către [el], spre sfârșitul a ceea ce este trecător;

14. dar a fost învârtoșată [au fost învârtoșate] mințile lor [ἀλλ᾽ ἐπωρώθη τὰ νοήματα αὐτῶν]; căci până astăzi rămâne același văl [μένει τὸ αὐτὸ κάλυμμα] la citirea făgăduinței celei vechi, fiind nedezvelit, [acel] ceva care în Hristos este desființat.

15. Dar până astăzi, când este citit Moisis, stă vălul pe inima lor [κάλυμμα ἐπὶ τὴν καρδίαν αὐτῶν κεῖται].

16. Dar când are să se întoarcă către Domnul, [atunci] este ridicat vălul.

17. Iar Domnul Duh este; și unde [este] Duhul Domnului, acolo [este] libertatea [ἐλευθερία].

18. Iar noi toți, cu fața dezvelită slava Domnului văzând-o ca în oglindă [ἀνακεκαλυμμένῳ προσώπῳ τὴν δόξαν Κυρίου κατοπτριζόμενοι], [în] același chip suntem transfigurați din slavă întru slavă [τὴν αὐτὴν εἰκόνα μεταμορφούμεθα ἀπὸ δόξης εἰς δόξαν], ca de la Duhul Domnului.

Sermon on the Nativity of Saint Ioannis the Baptist [June 24, 2025]

My beloveds[1],

we celebrate the birth of Saint Ioannis the Baptist in the fast of the Holy Apostles Petros and Pavlos, in day of tuesday, eating fish. He, the one who fasted enough throughout his life. Because fasting is the enlightenment of the mind, when we fill our fast with prayer to the Lord. And Saint Ioannis the Baptist was full of prayer and fasting, of vigil, his whole life being a continuous ascesis. Because his birth was a wonderful one[2].

For „from a barren womb was born [ἐκ στειρευούσης γεγέννηται νηδύος], the one who untied the barrenness of our hearts [ὁ λύσας τὴν στείρωσιν τῶν καρδιῶν ἡμῶν]”[3]. And his parents, Saints Zaharias [Ζαχαρίας] and Elisavet [Ἐλισάβετ][Lc. 1, 5, BYZ], „were advanced in their days [προβεβηκότες ἐν ταῖς ἡμέραις αὐτῶν ἦσαν]” [Lc. 1, 7, BYZ]. They were old. But despite their old age and the motherʼs barrenness, God announces to his father, through the Angel, the name of the child. For „you will call on the name of Ioannis [Ἰωάννης]” [Lc. 1, 13, BYZ]. And Ἰωάννην [Ioannis] translates יוֹחָנָן [Iohanan][Lc. 1, 13, DLZ], which means the Lord is merciful[4].

And God’s mercy is seen in this birth, which occurs beyond the natural period of births. For old age is not for becoming a parent, but for becoming a grandfather. But when God wants to do great and wonderful things, He does things above nature, to show us all that His will is truly good. But God can always call us to be parents, ghostual parents. Parents who raise children as if they were our own, of our blood, but we raise them ghostually, through ghostual teachings. And through this let us have a holy connection between us, as ghostual father and ghostual son[5].

The son in your blood carries you genetically within himself, but spiritually, he is often a stranger to you. But the ghostual son is the fruit of your prayers and ghostual teachings, he is the fruit of your ghostual life, which is why he bears your ghostual image within himself. I was ghostually born in my adolescence, being the ghostual son of the old age of Saint Ilie the seer of God. And through this I lived the wonderful experience of being born ghostually from an old father. For my ghostual Father was the one who gave birth to me to life with God and the imprint of his life became my way of being[6].

Saint Ioannis the Baptist was born of holy and elderly parents, and his birth signified the birth of the Forerunner of the Lord[7]. As his troparion tells us. And there it is said that his birth heralds to the world „the incarnation of the Son of God [σάρκωσις Υἱοῦ τοῦ Θεοῦ]”[8]. From which we understand that today’s feast has a hristological direction, because its birth indicates the birth of the Lord. But, in the same time, every birth of ours looks towards His birth, because we are all saved through Him who became incarnate for us and for our salvation[9].

Each of us enjoys his birthday, rejoices and considers it a special, happy day in his life, because the gift of life is priceless. For if the gift of our parents is our body, God gives us the soul on the day of our conception, created then for us. And His unique gift, the soul, alongside our body, we live from birth as ourselves, and we live our life as His gift. And every day is a gift from Him, because the life is His gift to us. And our life is as much as He gives it to us, the God of our salvation[10].

Therefore, it is normal for us to fight for life and to protect the life. If we are enjoying our life, everyone has the same right as us to joy. To defend the lives of others means to love them. Because whoever loves wants the loved one to live and be saved. Thus, the murder or the abortion make no sense in the world of love, because no one wants the death of their loved ones. You kill when you are distant, when you are indifferent, when you do not love. But when you love, then you do everything possible for the loved one to be alive and to enjoy[11].

The violent movies show us life, the cruel reality, but they also prepare us to kill. The child, like the moribund, is extremely fragile. They can be killed easily, when you have no heart, when you are indifferent. But when they are your love, then you carry them in your arms, you love them, you cry for them, because they are in you, in your heart. The death does not exist for the heart that loves! For it, in life or after death, has within it and loves the beloved[12].

Saint Ioannis was born into a family that longed for him and loved him. But he was orphaned as a child and was nourished by the Angel of the Lord in the wilderness[13]. Many of us have had and have a hard life. But a hard life can be brightened by the love of many. We can’t change our past, the hardships of our lives, but we can embrace everyone, even when we aren’t loved by too many people. Because it doesn’t matter what you receive, but what you give to everyone[14].

In the end, my beloveds, what matters is the good we have done. The good comforts us, comforts us the joys we have made, comforts us the real loves. Our rest is the love of God and of people. In love you can truly rest, because it is a real embrace. But you can rest, if you live God’s forgiveness every day. You can rest in the love with which you love all without discrimination. Amin[15]!


[1] Started at 16. 03, in day of monday, on 16 june 2025. Sun, 30 degrees, wind of 6 km/h.

[2] Iubiții mei, prăznuim nașterea Sfântului Ionnis în postul Sfinților Apostoli Petros și Pavlos, în zi de marți, mâncând pește. El, cel care a postit din destul în toată viața sa. Pentru că postul e luminare a minții, atunci când ne umplem postul cu rugăciunea către Domnul. Iar Sfântul Ioannis Botezătorul era plin de rugăciune și de post, de priveghere, toată viața lui fiind o asceză continuă. Pentru că nașterea sa a fost una minunată.

[3] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html.

[4][4] Căci „din pântece sterp a fost născut [ἐκ στειρευούσης γεγέννηται νηδύος], cel care a dezlegat sterpiciunea inimilor noastre [ὁ λύσας τὴν στείρωσιν τῶν καρδιῶν ἡμῶν]”. Și părinții lui, Sfinții Zaharias [Ζαχαρίας] și Elisavet [Ἐλισάβετ][Lc. 1, 5, BYZ], „erau înaintați în zilele lor [προβεβηκότες ἐν ταῖς ἡμέραις αὐτῶν ἦσαν]” [Lc. 1, 7, BYZ]. Erau bătrâni. Dar în ciuda bătrâneții lor și a sterpiciunii mamei, Dumnezeu îi vestește tatălui său, prin Înger, numele pruncului. Căci „vei chema numele lui Ioannis” [Lc. 1, 13, BYZ]. Iar Ἰωάννην [Ioannis] îl traduce pe יוֹחָנָן [Iohanan][Lc. 1, 13, DLZ], care înseamnă Domnul este milostiv.

[5] Și milostivirea lui Dumnezeu se vede în această naștere, care se petrece dincolo de perioada firească a nașterilor. Căci bătrânețea nu e pentru a deveni părinte, ci pentru a deveni bunic. Dar când Dumnezeu dorește să facă lucruri mari și minunate, El face lucruri mai presus de fire, ca să ne arate tuturor că voia Lui este binele cu adevărat. Însă Dumnezeu poate oricând să ne cheme la a fi părinți, părinți duhovnicești. Părinți care să creștem copii ca și când ar fi ai noștri, din sângele nostru, dar noi îi creștem duhovnicește, prin învățături duhovnicești. Și prin aceasta să avem o legătură sfântă între noi, de părinte duhovnicesc și de fiu duhovnicesc.

[6] Fiul din sângele tău te poartă genetic în sine, dar sufletește, adesea, e străin de tine. Însă fiul duhovnicesc este rodul rugăciunilor și al învățăturilor tale duhovnicești, e rodul vieții tale duhovnicești, fapt pentru care el poartă în sine chipul tău duhovnicesc. Am fost născut duhovnicește în adolescența mea, fiind fiul duhovnicesc al bătrâneților Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu. Și prin aceasta am trăit experiența minunată de a te naște duhovnciește dintr-un tată bătrân. Căci Părintele meu duhovnicesc a fost cel care m-a născut la viața cu Dumnezeu și amprenta vieții sale a devenit modul meu de-a fi.

[7] Cf. https://glt.goarch.org/texts/Jun/Jun24.html.

[8] Ibidem.

[9] Sfântul Ioannis Botezătorul s-a născut din părinți sfinți și bătrâni, iar nașterea lui a însemnat nașterea Înaitemergătorului Domnului. Cum ne spune troparul său. Și tot acolo se spune că nașterea lui vestește lumii „întruparea Fiului lui Dumnezeu [σάρκωσις Υἱοῦ τοῦ Θεοῦ]”. De unde înțelegem că praznicul de azi are direcție hristologică, pentru că nașterea lui indică nașterea Domnului. Dar, în același timp, orice naștere a noastră privește spre nașterea Lui, pentru că toți ne mântuim prin Cel care S-a întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră.

[10] Fiecare dintre noi se bucură de ziua sa de naștere, se bucură și o consideră o zi specială, fericită în viața lui, căci darul vieții e neprețuit. Căci dacă darul părinților noștri este trupul nostru, Dumnezeu ne dăruie în ziua zămislirii noastre sufletul, creat atunci pentru noi. Și darul Său cel unic, sufletul, alături de trupul nostru, le trăim de la naștere ca pe noi înșine, iar viața noastră o trăim ca pe darul Lui. Și fiecare zi este un dar al Lui, pentru că viața este darul Său pentru noi. Și viața noastră este cât ne-o dăruie El, Dumnezeul mântuirii noastre.

[11] De aceea, e normal ca noi să luptăm pentru viață și să protejăm viața. Dacă noi ne bucurăm de viața noastră, oricine are același drept ca și noi la bucurie. A apăra viața altora înseamnă a-i iubi. Pentru că cine iubește vrea ca cel iubit să trăiască și să se mântuie. Astfel, crima sau avortul nu au sens în lumea iubirii, pentru că nimeni nu vrea moartea celor iubiți. Omori când ești distant, când ești indiferent, când nu iubești. Dar când iubești, atunci faci tot posibilul ca cel iubit să fie viu și să se bucure.

[12] Filmele violente ne prezintă viața, realitatea crudă, dar ne și pregătesc pentru a ucide. Copilul, ca și muribundul, sunt extrem de fragili. Pot fi omorâți ușor, când n-ai inimă, când ești indiferent. Dar când ei sunt iubirea ta, atunci îi porți pe brațe, îi iubești, plângi pentru ei, pentru că ei sunt în tine, în inima ta. Moartea nu există pentru inima care iubește! Căci ea, în viață sau după moarte, îl are în ea și îl iubește pe cel iubit.

[13] Viețile Sfinților pe luna iunie [Lives of the Saints on the month of june], ed. a II-a, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 1997, p. 393-394.

[14] Sfântul Ioannis s-a născut într-o familie care l-a așteptat cu dor și l-a iubit. Dar a rămas orfan de prunc și a fost hrănit de Îngerul Domnului în pustie. Mulți dintre noi am avut și avem o viață grea. Dar viața grea poate fi înseninată de iubirea multora. Nu putem schimba trecutul nostru, greutățile vieții noastre, dar putem să-i îmbrățișăm pe toți, chiar și când noi nu suntem iubiți de prea mulți oameni. Pentru că nu contează ce primești, ci ceea ce dărui tuturor.

[15] În cele din urmă, iubiții mei, contează binele pe care l-am făcut. Ne alină binele, ne alină bucuriile pe care le-am făcut, ne alină iubirile reale. Odihna noastră e iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor. În iubire te poți odihni cu adevărat, pentru că e o îmbrățișare reală. Dar te poți odihni, dacă trăiești iertarea lui Dumnezeu în fiecare zi. Te poți odihni în iubirea cu care îi iubești pe toți fără discriminare. Amin!

Epistola a II-a către Corintiini, cap. 2, cf. BYZ

1. Și am judecat [în] mine însumi aceasta, [ca] să nu vin iarăși cu întristare către voi.

2. Căci dacă eu vă întristez pe voi, și cine este cel care mă veselește pe mine, dacă nu cel întristat de către mine?

3. Și v-am scris vouă însăși aceasta, pentru ca nu, am venit [venind], să am întristare de la care trebuia a mă bucura, [căci] m-am încredințat despre voi toți, că bucuria mea este a voastră, a tuturor.

4. Căci din mult necaz și întristare a inimii v-am scris vouă prin multe lacrimi [Ἐκ γὰρ πολλῆς θλίψεως καὶ συνοχῆς καρδίας ἔγραψα ὑμῖν διὰ πολλῶν δακρύων], nu pentru ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți iubirea pe care o am cu prisosință spre voi.

5. Iar dacă cineva m-a întristat, nu pe mine m-a întristat, ci în parte – pentru ca să nu îngreuiez – pe voi toți.

6. Destul îi [este unuia] ca acestuia certarea aceasta, cea de la mai mulți [ἡ ὑπὸ τῶν πλειόνων];

7. astfel încât, dimpotrivă, voi mai degrabă să-l iertați și să-l mângâiați, ca nu cumva [de și] mai multă întristare să fie înghițit [unul] ca acesta [μήπως τῇ περισσοτέρᾳ λύπῃ καταποθῇ ὁ τοιοῦτος].

8. Prin urmare, vă îndemn pe voi să întăriți întru el dragostea [κυρῶσαι εἰς αὐτὸν ἀγάπην[1]].

9. Căci spre aceasta v-am și scris, pentru ca să cunosc încercarea [τὴν δοκιμὴν][2] voastră, dacă sunteți ascultători întru toate [εἰ εἰς πάντα ὑπήκοοί ἐστε].

10. Iar cui îi iertați ceva și eu [îi iert]; căci și eu, dacă am iertat ceva, cui i-am iertat, pentru voi [i-am iertat] în fața lui Hristos,

11. pentru ca să nu fim înșelați de către Satanas [ἵνα μὴ πλεονεκτηθῶμεν ὑπὸ τοῦ Σατανᾶ]; căci nu suntem necunoscători ai gândurilor sale [οὐ γὰρ αὐτοῦ τὰ νοήματα ἀγνοοῦμεν].

12. Și am venit întru Troas [Τρῳάς[3]], întru Evanghelia lui Hristos, și ușa mi-a fost deschisă mie în[tru] Domnul [καὶ θύρας μοι ἀνεῳγμένης ἐν Κυρίῳ],

13. [și] nu am avut odihna duhului meu [οὐκ ἔσχηκα ἄνεσιν τῷ πνεύματί μου], [căci] nu [a fost] eu să aflu pe Titos [Τίτος[4]], pe fratele meu; ci m-am despărțit de ei [și] am plecat spre Machedonia.

14. Dar [cu] harul lui Dumnezeu [Τῷ δὲ Θεῷ χάρις], al Celui care pururea ne dă nouă să biruim în Hristos [τῷ πάντοτε θριαμβεύοντι ἡμᾶς ἐν τῷ Χριστῷ], iar mireasma cunoașterii Sale arătând-o prin noi în tot locul [καὶ τὴν ὀσμὴν τῆς γνώσεως Αὐτοῦ φανεροῦντι δι᾽ ἡμῶν ἐν παντὶ τόπῳ].

15. Că[ci], lui Dumnezeu, a lui Hristos bună mireasmă suntem [Χριστοῦ εὐωδία ἐσμὲν] în[tre] cei care sunt mântuiți și în[tre] cei care se pierd;

16. unora miros de moarte spre moarte [ὀσμὴ θανάτου εἰς θάνατον], iar altora miros de viață spre viață [ὀσμὴ ζωῆς εἰς ζωήν]. Și către acestea cine [este] priceput [Καὶ πρὸς ταῦτα τίς ἱκανός][5]?

17. Că nu suntem ca cei mulți, precupețind cuvântul lui Dumnezeu [καπηλεύοντες τὸν λόγον τοῦ Θεοῦ]; ci ca din curăție [ἀλλ᾽ ὡς ἐξ εἰλικρινείας], ci ca de la Dumnezeu [ἀλλ᾽ ὡς ἐκ Θεοῦ], înaintea lui Dumnezeu [κατενώπιον τοῦ Θεοῦ], grăim în Hristos [ἐν Χριστῷ λαλοῦμεν].


[1] Să-l faceți să înțeleagă că îl iubiți.

[2] Maturitatea voastră duhovnicească. Faptul că ați învățat din încercările vieții voastre, din ispitele pe care le-ați avut.

[3] Forma de N. În text e forma de Ac.

[4] Forma de N. În text e forma de Ac.

[5] Cine e în stare să predice voia lui Dumnezeu?

Sermon on the Sunday of the Romanian Saints [2025]

My beloveds[1],

the love for Romania, for our country, and for the faith of our salvation, is primarily a gift of the Saints of God who have lived here throughout time. Because the Saints of Romania from every century have served God here and prayed for our unity and salvation. And their prayers were pleasing to God, which is why we are still one country and one Church today. And by thanking our Saints, and honoring them with peace on this divine day, we praise through them the God of peace and salvation of all, for He fills us with His great mercy always, through the holy prayers of our Saints[2].

To know who you are, you must learn the history of your people. And when you read your history, the Saints of Romania are your guides in your life with God, alongside the great romanian people of all time. Because the great things are done only with God. The great things are done daily, always trusting in God, letting yourself be guided by Him, because He is our fulfillment. Therefore, when we honor the Saints of the Romanians, we honor our Fathers, who teach us true love for God and for people and for our country[3].

Saint Dumitru the Theologian created the theological language of the 20th century through his theological writings and translations. And he created it through the harmonious combination of the greek language, the language of Scripture and the Fathers, and the romanian language, creating a pious language, with great plasticity, with great semantic encompassingness, a theological language. Because any language can become a theological one to the extent that the theology of the Church is put into it. And Saint Dumitru succeeded in this continuously in his life, because he always humbled himself and learned from Scripture and from the Fathers the pious way of speaking of God. And his theological language is the language in which God speaks to people[4].

Saint Pious Joannes Cassianus, writing his work in latin (vol. 49-50 of the Latin Patrologia[5]), in the Church of Gallia[6], because he was the Abbot of the Monastery of Massilia[7], founded by himself after the egyptian model[8], did the same thing in his time: he made a theological language out of latin, speaking to us, through it, about the theology and life of the Church. Because the Servants of the Church, in whatever century they live, fundamentally think about how to speak to the believers of their time. And their sermons and translations, their theological books, are for the enlightenment of the believers. For their understanding and salvation[9].

Saint Pious Ioan Iacob from Neamț, struggling in the Cave of Saint Anna from Israel, translated patristic texts from greek and wrote poems in romanian for simple believers[10], in order to teach them the ghostual things. Because the concern of the Saints is to share their holy joys with everyone. And the joy of truth is the joy that saves us all, because we all need the truth of salvation, the truth of our holy faith[11].

And there is a need, at the same time, for the heavy, systematic theology, the one that deepens in detail the teaching of faith, but also for catechetical and homiletic theology, for the face-to-face theology at Holy Confession or in meetings of all kinds. So that people who are looking for answers can have them, find the truth that saves them[12].

I am working on updating the Cazania of Saint Varlaam Moțoc of Moldavia[13], bearing the title The Romanian Teaching Book. Because old romanian books need to be known by today’s public, and, in order to be known, they need to be updated, brought to the current language of romanians. Just as I did with The Psalter in Verse of Saint Dosoftei of Moldavia[14] and The Didaches of Saint Antim the Ivirean[15]. For, by bringing these writings in actuality, we understand much better the way people thought and spoke on romanian soil[16].

And to know the lives and works of Godʼs Saints means to become intimate with them. Our love for the Saints of God is real and it is on measure to their understanding. And the Saints of God help us to understand them more and more from within, because they enlighten us to understand and feel them ghostually in our life[17].

I met the Holy Martyr Filotea [Φιλοθέα] from Curtea de Argeș by kissing her Holy Relics[18]. Because then, when I was a child, I felt her purity and holiness entering me. I met the Pious Saint Dimităr Basarbovski [Димитър Басарбовски] in the same way: by kissing his Holy Relics[19]. And feeling the strength of his holiness within me, I began to pray to him. Because the Holy Relics are a real encounter with the Saints of God, because you feel in them the glory of God that they have earned throughout their lives[20].

I approached both Saint Calinic of Cernica and Saint Gheorghe of Cernica by kissing their Holy Relics and their Holy Icons. The Holy Relics of Saint Hierarch Calinic are in the large reliquary in the Church, while Saint Pious Gheorghe entered my life through his Holy head, which is close to Saint Calinic. And this year, when I went to the Frăsinei Monastery for the first time, I felt his order in his Monastery, where a woman’s foot is not allowed to enter[21].

I met Saint Andrei Șaguna in his Cathedral, when I was in Sibiu. I was one step away from worshiping Saint Paraschevi from Iași, but I had known her because of the love of the faithful towards her. Because people’s godliness is like the fire: it is immediately transmitted to those who see it. At the Turnu Monastery from Vâlcea I recently worshiped the Holy Relics of the Pious Saints Daniil and Misail. And in their rock cell I felt their silence and fasting, just as I felt it in a special way in the rock cell of Saint Dimităr Basarbovski from Bulgaria. Because when you go where the Saints lived, they allow you to feel them ghostually, to be filled with their glory, with their glory received from God[22].

In many parts of our country, I went and prayed and felt good, because our romanian Saints are everywhere. And they, known and unknown to us, enlighten us to do the will of God and to live a holy life. Because the Saints of a nation pray incessantly that their nation may belong to God, to enter His Emperordom[23].

I saw Saint Sofian of Antim serving while he was alive, I saw Saint Arsenie Boca’s paintings from Drăgănescu, I bought the Services of the newly canonized Saints to study them[24], and next year several Holy Women from Romania will be canonized, their names discussed in Theological questions and answers (vol. 2)[25]. But most romanian Saints are unknown and uncanonized. And that is why we must pray to all the Romanian Saints, known or unknown, so that they help us in everything we do[26].

The Saints are the visiting card of a nation. If we do not learn from our Saints to live christianly and romanianly, we live without inner fulfillment. Because our Saints draw us towards them, towards the Emperordom of God, so that we may be eternally with them. Amin[27]!


[1] Starting at 7:00, in day of wednesday, on 11 june 2025. Sun, 17 degrees, wind of 3 km/h.

[2] Iubiții mei, iubirea pentru România, pentru țara noastră, și pentru credința mântuirii noastre, e în primul rând un dar al Sfinților lui Dumnezeu care au trăit aici de-a lungul timpului. Pentru că Sfinții României din orice veac I-au slujit aici lui Dumnezeu și s-au rugat pentru unitatea și mântuirea noastră. Iar rugăciunile lor au fost plăcute lui Dumnezeu, fapt pentru care și azi suntem o țară și o Biserică. Și mulțumindu-le Sfinților noștri, și cinstindu-i pe ei cu pace în această dumnezeiască zi, noi Îl lăudăm prin ei pe Dumnezeul păcii și al mântuirii tuturor, pentru că ne umple de marea Sa milă mereu, prin sfintele rugăciuni ale Sfinților noștri.

[3] Ca să știi cine ești trebuie să înveți istoria poporului tău. Și când citești istoria ta, Sfinții României îți sunt călăuze în viața ta cu Dumnezeu, alături de marii oameni români din toate timpurile. Pentru că lucrurile mari se fac numai cu Dumnezeu. Lucrurile mari se fac zilnic, încrezându-te mereu în Dumnezeu, lăsându-te călăuzit de către El, pentru că El este împlinirea noastră. De aceea, când îi cinstim pe Sfinții românilor, îi cinstim pe Părinții noștri, care ne învață adevărata iubire față de Dumnezeu și față de oameni și față de țara noastră.

[4] Sfântul Dumitru Teologul a creat limba teologică a secolului al 20-lea prin scrierile și traducerile sale teologice. Și a creat-o prin îmbinarea armonioasă dintre limba greacă, limba Scripturii și a Părinților, și limba română, creând o limbă evlavioasă, cu multă plasticitate, cu multă cuprindere semantică, o limbă teologică. Pentru că orice limbă poate deveni una teologică în măsura în care se pune în ea teologia Bisericii. Și Sfântul Dumitru a reușit acest lucru în mod continuu în viața sa, pentru că s-a smerit mereu pe sine și a învățat din Scriptură și de la Părinți modul evlavios de a vorbi al lui Dumnezeu. Și limba lui teologică e limba în care vorbește Dumnezeu către oameni.

[5] Here: https://books.google.ro/books?id=W3fYAAAAMAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false, and here: https://books.google.ro/books?id=RKkQV64HyFMC&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false.

[6] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Galia.

[7] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marsilia.

[8] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/John_Cassian.

[9] Sfântul Cuvios Joannes Cassianus, scriindu-și opera în latină (vol. 49-50 din Patrologia Latină), în Biserica Galliei, pentru că era Starețul Mănăstirii de la Massilia, înființată de el însuși după model egiptean, a făcut același lucru în vremea sa: a făcut o limbă teologică din limba latină, vorbindu-ne, prin intermediul ei, despre teologia și viața Bisericii. Pentru că Slujitorii Bisericii, în orice secol ar trăi, se gândesc în mod fundamental la modul în care să le vorbească credincioșilor din timpul lor. Iar predicile și traducerile lor, cărțile lor teologice, sunt pentru luminarea celor credincioși. Pentru înțelegerea și mântuirea lor.

[10] Cf. https://doxologia.ro/viata-sfantului-cuvios-ioan-iacob-de-la-neamt.

[11] Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, nevoindu-se în Peștera Sfintei Anna din Israel, a tradus din limba greacă texte patristice și a scris poeme în limba română pentru credincioșii simpli, pentru ca să îi învețe cele duhovnicești. Pentru că grija Sfinților e de a împărtăși cu toți bucuriile lor cele sfinte. Și bucuria de adevăr e bucuria care ne mântuie pe toți, pentru că toți avem nevoie de adevărul mântuirii, de adevărul credinței noastre celei sfinte.

[12] Și e nevoie, deopotrivă, de teologia grea, sistematică, de cea care aprofundează în mod detaliat învățătura de credință, dar și de teologia catehetică și omiletică, de teologia față către față la Sfânta Spovedanie sau în întâlnirile de tot felul. Pentru ca oamenii care caută răspunsuri să le aibă, să găsească adevărul care îi mântuie.

[13] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Varlaam_Moțoc.

[14] My book is here: https://www.teologiepentruazi.ro/2022/08/10/psaltirea-in-versuri-a-sfantului-dosoftei-al-moldovei-in-forma-actualizata/.

[15] And this is here: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/25/sfantul-sfintit-mucenic-antim-ivireanul-didahiile-prima-editie-actualizata/.

[16] Am în lucru actualizarea Cazaniei Sfântului Varlaam Moțoc al Moldovei, purtând titlul Carte românească de învățătură. Pentru că vechile cărți românești au nevoie să fie cunoscute de publicul de azi, și, pentru ca să fie cunoscute, ele trebuie actualizate, aduse la limba de acum a românilor. Așa cum am făcut cu Psaltirea în versuri a Sfântului Dosoftei al Moldovei și cu Didahiile Sfântului Antim Ivireanul. Căci, prin aducerea acestor scrieri în actualitate, înțelegem mult mai bine modul în care s-a gândit și s-a vorbit pe pământ românesc.

[17] Iar a cunoaște viețile și operele Sfinților lui Dumnezeu înseamnă a te intimiza cu ei. Iubirea noastră față de Sfinții lui Dumnezeu e reală și ea e pe măsura înțelegerii lor. Iar Sfinții lui Dumnezeu ne ajută să îi înțelegem tot mai mult din interior, pentru că ne luminează să îi înțelegem și să îi simțim duhovnicește în viața noastră.

[18] To be seen: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfânta_Muceniță_Filofteia_de_la_Argeș.

[19] Idem: https://doxologia.ro/sfantul-cuvios-dimitrie-cel-nou-ocrotitorul-bucurestilor-ale-carui-moaste-se-afla-catedrala#viata.

[20] Pe Sfânta Mucenică Filotea [Φιλοθέα] de la Curtea de Argeș am cunoscut-o prin sărutarea Sfintelor sale Moaște. Căci atunci, pe când eram copil, am simțit curăția și sfințenia ei intrând în mine. Pe Sfântul Cuvios Dimităr Basarbovschi [Димитър Басарбовски] l-am cunoscut în același fel: sărutându-i Sfintele sale Moaște. Și simțind tăria sfințeniei lui în mine, am început să mă rog lui. Pentru că Sfin Read more

Arhieraticonul Românesc: tezaur liturgic, cultural și de spiritualitate ortodoxă [1]

Arhid. Dr. Iulian Ciprian Rusu, Arhieraticonul Românesc: tezaur liturgic, cultural și de spiritualitate ortodoxă, Doxologia, Iași, 2025, 394 p.

*

Potrivit CV-ului său, autorul l-a avut conducător de Doctorat pe Pr. Viorel Sava și are Master în Dirijat cor.

Lucrarea sa are 5 capitole, cf. cuprinsului, p. 5-8. Cuvântul înainte este al Prof. coordonator, p. 9-17. Cartea de față, Teză Doctorală, a fost susținută la Iași în 2022, p. 11. Preoteasa sa: Silvia Maria, și au 3 copii, p. 11.

Introducerea cărții începe în p. 19. Arhieraticonul bizantin, Paris, 1643: prima ediție, p. 20, care e în latină și greacă, p. 21. Primul Arhieraticon românesc este Slujebnicul Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei, p. 20. După care Arhieraticonul copiat de Axinte Uricariul pentru Mitropolia Moldovei, din 1705, este „cel mai vechi Arhieraticon cu text integral românesc”, p. 21.

Cap. 1 începe în p. 26; „toți Arhiereii sunt egali ca putere harismatică”, p. 27; Evhologhionul Sfântului Serapion de Thmuis este „strămoșul Liturghierului și al Molitfelnicului. Este un manuscris sub formă de papirus rulat, descoperit la Sfântul Munte Athos, în Mănăstirea Marea Lavră și publicat în 1894 de liturgistul rus Aleksei Dimitrievski. Manuscrisul conține 30 de rugăciuni”, p. 35.

Mantia arhierească, cu râurile sau faldurile ei, ne vorbește despre darurile Sfântului Duh, p. 42; cel mai vechi Slujebnic arhieresc slavon e cel de la 1400 și e cuprins în Codex Moscow Synod Slav 348 (600), p. 42; se găsesc 17 manuscrise ale Arhieraticonului în Biblioteca Academiei Române, p. 55, iar autorul a identificat 15 dintre ele, p. 56-57.

Slujebnicul lui Ștefan al Ungrovlahiei conține și otpusturile praznicelor, p. 60; în Biblioteca Academiei Române din Cluj există Ms. rom. 1216 care conține un Arhieraticon trilingv, în limbile slavonă, greacă și română, p. 61; Ms. rom. 2337 conține și Rânduiala spălării picioarelor din Joia Mare, p. 64, 66; despre opera Episcopului Grigorie Râmniceanu, p. 66-67; acesta a fost ales Episcop de Argeș, unde păstorește până la adormirea sa, până în anul 1828, p. 67.

Man. rom. 4979 conține și Rugăciuni de iertare a celor morți de tot blestemul și afurisirea, care se citesc de către Arhiereu, p. 66, 68; „în Bizanț, la înscăunarea bazileului, patriarhul compunea o rugăciune proprie, specifică fiecărui împărat”, p. 68. Nu ni se spune de unde a luat informația.

Mas. rom. 3567 a plecat de la Mănăstirea Sinaia la Academie, la București, p. 71, și el conține Rânduiala ungerii Domnilor, p. 72, a Domnilor Țării; dacă în Man. rom. 2632 era numit Protoprezbiter, p. 73, în Man. rom. 2346 este numit Protopop, p. 75; în Man. rom. 2320, Litia e numită Rânduiala sfințirii pâinilor, p. 76, 77, iar Hirotesia Duhovnicului e numită Rânduiala punerii Duhovnicului, p. 77.

Primul Arhieraticon românesc tipărit e cel din 1890, p. 88; Man. rom. 1518 conține Arhieraticonul Sfântului Iosif Naniescu, scris în 1878 de Preotul Exarh Gheorghe Ionnescu de la Biserica Mănăstirii Zlătari din București, p. 88; Arhieraticonul Sfântului Iosif Naniescu a fost dăruit Academiei în 1894, p. 89.

Epistola a II-a către Corintiini, cap. 1, cf. BYZ

1. Pavlos, Apostolul lui Iisus Hristos prin voia lui Dumnezeu, și Timoteos fratele, Bisericii lui Dumnezeu celei fiind în Corintos [Κόρινθος[1]], împreună cu toți Sfinții cei fiind în toată Ahaia:

2. har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și [de la] Domnul Iisus Hristos!

3. Binecuvântat [este] Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul a toată mângâierea [ὁ Πατὴρ τῶν οἰκτιρμῶν καὶ Θεὸς πάσης παρακλήσεως],

4. Cel care ne mângâie pe noi în tot necazul nostru [ὁ παρακαλῶν ἡμᾶς ἐπὶ πάσῃ τῇ θλίψει ἡμῶν], spre a putea [și] noi a mângâia pe cei [aflați] în tot necazul, prin mângâierea [cu] care noi înșine suntem mângâiați de către Dumnezeu [διὰ τῆς παρακλήσεως ἧς παρακαλούμεθα αὐτοὶ ὑπὸ τοῦ Θεοῦ].

5. Că[ci] precum prisosește [prisosesc] patimile lui Hristos întru noi [Ὅτι καθὼς περισσεύει τὰ παθήματα τοῦ Χριστοῦ εἰς ἡμᾶς][2], așa, prin Hristos, prisosește și mângâierea noastră.

6. Și fie suntem asupriți, [suntem] pentru mângâierea și mântuirea voastră, cea lucrându-se prin răbdarea acelorași patimi[3] pe care și noi le pătimim [τῆς ἐνεργουμένης ἐν ὑπομονῇ τῶν αὐτῶν παθημάτων ὧν καὶ ἡμεῖς πάσχομεν]; și nădejdea noastră [este] tare pentru voi; fie suntem mângâiați, [suntem] pentru mângâierea și mântuirea voastră;

7. că[ci] am cunoscut [că] precum sunteți părtașii patimilor [κοινωνοί τῶν παθημάτων][4], așa [sunteți] și ai mângâierii.

8. Căci nu voim a nu cunoaște voi, fraților, despre necazul nostru, cel care ne-a fost făcut nouă în Asia, că peste măsură am fost îngreuiați [ὅτι καθ᾽ ὑπερβολὴν ἐβαρήθημεν], peste putere [ὑπὲρ δύναμιν], astfel încât să deznădăjduim noi și de a trăi [ὥστε ἐξαπορηθῆναι ἡμᾶς καὶ τοῦ ζῇν].

9. Ci noi, în noi înșine, hotărârea morții am avut, ca să nu fim [ca] cei care au nădăjduit în ei înșiși, ci în Dumnezeu, Cel înviind pe cei morți;

10. Care din[tr-o] așa mare moarte [τηλικούτου θανάτου] ne-a izbăvit pe noi și ne izbăvește, întru Care am nădăjduit că și încă ne va izbăvi,

11. împreună slujind și voi pentru noi [cu] rugăciunea [συνυπουργούντων καὶ ὑμῶν ὑπὲρ ἡμῶν τῇ δεήσει], ca din multe fețe, harisma [cea care este] întru noi, prin cei mulți să dea mulțumire pentru voi.

12. Căci lauda noastră aceasta este: mărturia conștiinței noastre [τὸ μαρτύριον τῆς συνειδήσεως ἡμῶν], că în simplitate și [în] curăția lui Dumnezeu [ὅτι ἐν ἁπλότητι καὶ εἰλικρινείᾳ Θεοῦ], nu în înțelepciunea trupească [οὐκ ἐν σοφίᾳ σαρκικῇ], ci în harul lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἐν χάριτι Θεοῦ], am fost trăind în lume și mai ales către voi.

13. Căci nu altele vă scriem vouă, ci pe care le citiți și le cunoașteți, și nădăjduiesc că și până la sfârșit veți cunoaște;

14. precum și ne-ați cunoscut pe noi în parte, că[ci] lauda voastră suntem, precum și voi nouă în ziua Domnului Iisus[5].

15. Și [cu] această nădejde voiam să vin către voi mai înainte, ca al doilea dar să aveți;

16. și prin mijlocul vostru să trec spre Machedonia și iarăși, din Machedonia, să vin către voi și de către voi să fiu trimis înainte spre Iudea [Ἰουδαία][6].

17. Așadar, aceasta voind, oare nu m-am folosit de ceva [cu] ușurință? Sau pe care le hotărăsc, după trup le hotărăsc, ca să fie lângă mine Da, da, și Nu, nu?

18. Dar credincios [este] Dumnezeu, că cuvântul nostru cel către voi nu a fost Da și nu.

19. Căci Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Cel [care este] în voi, prin noi a fost propovăduit, prin mine și Siluanos [Σιλουανός[7]] și Timoteos, [și] nu a fost Da și Nu, ci Da a fost în[tru] El.

20. Căci, prin noi, câte [sunt] făgăduințele lui Dumnezeu, în[tru] El [sunt] Da și în[tru] El [sunt] Amin, spre slava lui Dumnezeu.

21. Și Cel care ne întărește pe noi împreună cu voi întru Hristos și Cel care ne-a uns pe noi [este] Dumnezeu;

22. și Cel care ne-a pecetluit pe noi [ὁ καὶ σφραγισάμενος ἡμᾶς][8] și ne-a dat arvuna Duhului în inimile noastre [καὶ δοὺς τὸν ἀρραβῶνα τοῦ Πνεύματος ἐν ταῖς καρδίαις ἡμῶν].

23. Iar eu martor pe Dumnezeu Îl chem în sufletul meu, că, cruțându-vă pe voi, nu am mai venit întru Corintos.

24. Nu că domnim peste credința voastră, ci împreună-lucrători suntem ai bucuriei voastre [ἀλλὰ συνεργοί ἐσμεν τῆς χαρᾶς ὑμῶν]; căci ați stat în credință.


[1] Forma de N. În text era forma de D.

[2] Suferințele pe care le trăim din iubire pentru Dumnezeu.

[3] Suferințe pentru viața evlavioasă.

[4] Ai suferințelor duhovnicești.

[5] În ziua Judecății Sale.

[6] Forma de N. În text era forma de Ac.

[7] Forma de N. În text e forma de G.

[8] La Botezul nostru sacramental.

1 2 3 4 5