Etichetă: LXX

1. Și a plecat toată adunarea fiilor lui Israil din pustia Sin, după taberele lor, prin cuvântul Domnului, și au tăbărât în Rafidin [Ραφιδιν], dar nu era apa poporului [ὕδωρ τῷ λαῷ][ca] să bea.

2. Și ocăra poporul către Moisis, zicându-i: „Dă-ne nouă apă, pentru ca să bem!”. Iar Moisis le-a zis lor: „De ce mă ocărâți mie [pe mine]? Și de ce-L ispitiți pe Domnul [καὶ τί πειράζετε Κύριον]?”.

3. Și a însetat acolo poporul [cu][de] apă și murmura acolo poporul către Moisis, zicându-i: „Pentru ce aceasta? Ne-ai suit pe noi din Egiptos [ca] să ne omori pe noi și pe copiii noștri și pe dobitoace [cu] sete?”.

4. Și a strigat Moisis către Domnul, zicându-I: „Ce am să fac [cu] poporul acesta? Încă puțin și vor arunca în mine cu pietre”.

5. Și Domnul a zis către Moisis: „Mergi înaintea poporului acestuia și ia cu tine din bătrânii poporului și toiagul cu care ai lovit râul ia-l în mâna ta și vei merge!

6. Aici Eu am stat înainte [ca] tu [să mergi] acolo, pe piatră, în Horib [Χωρηβ]. Și vei lovi piatra și va ieși din ea apă și va bea poporul Meu [καὶ πίεται ὁ λαός Μου]”. Și Moisis a făcut așa înaintea fiilor lui Israil.

7. Și a chemat numele locului aceluia Ispita [Πειρασμὸς] și Ocara [Λοιδόρησις], pentru ocara fiilor lui Israil și pentru a ispiti [că-L ispiteau] pe Domnul, zicând: „De este Domnul în[tre] noi sau nu?”.

8. Și a venit Amalic [Αμαληκ] și se războia [cu] Israil în Rafidin.

9. Și Moisis i-a zis lui Iisus[1]: „Alege-ți ție oameni puternici și, ai ieșit [ieșind], stai mâine împotriva lui Amalic! Și, iată, eu am stat pe vârful dealului și toiagul lui Dumnezeu [este] în mâna mea!”.

10. Și a făcut Iisus precum i-a zis Moisis lui și a ieșit [și] a stat împotriva lui Amalic. Și Moisis și Aaron și Or [Ωρ][2] s-au suit pe vârful dealului.

11. Și era, când a ridicat [ridica] Moisis mâinile, [că] biruia Israil, iar când a coborât [cobora] mâinile, [că] biruia Amalic.

12. Și mâinile lui Moisis [s-au făcut] grele. Și au luat o piatră [și] au pus-o sub el și ședea pe ea. Iar Aaron și Or întăreau mâinile sale, pe de-o parte unul, iar pe de altă parte altul. Și au fost mâinile lui Moisis întărite [ἐστηριγμέναι] până la apusurile soarelui.

13. Și Iisus l-a întors pe Amalic și pe tot poporul său cu ucidere de sabie.

14. Și Domnul a zis către Moisis: „Scrie aceasta spre pomenire în[tru] carte [κατάγραψον τοῦτο εἰς μνημόσυνον ἐν βιβλίῳ]! Și dă întru urechile lui Iisus [καὶ δὸς εἰς τὰ ὦτα Ἰησοῖ], că [cu] ungere voi șterge pomenirea lui Amalic din cel de sub cer [ὅτι ἀλοιφῇ ἐξαλείψω τὸ μνημόσυνον Αμαληκ ἐκ τῆς ὑπὸ τὸν οὐρανόν][3]!”.

15. Și Moisis a zidit jertfelnic Domnului și a chemat numele său: Domnul [este] scăparea mea [Κύριός μου καταφυγή].

16. Că[ci] cu mână ascunsă îl războiește Domnul pe Amalic din generații întru generații [ὅτι ἐν χειρὶ κρυφαίᾳ πολεμεῖ Κύριος ἐπὶ Αμαληκ ἀπὸ γενεῶν εἰς γενεάς][4].

---

[1] Prima apariție textuală în LXX a numelui Iisus [Ἰησοῦς]. Aici e forma de D. sg. Ἰησοῦ.

[2] Prima apariție textuală a numelui în LXX.

[3] Voi șterge pomenirea lui de pe pământ.

[4] Pentru că aici se vorbește în mod tainic de lupta continuă împotriva lui Satanas, a potrivnicului nostru.

1. Și au plecat de la Elim și au mers [a mers] toată adunarea fiilor lui Israil întru pustia Sin [Σιν], care este între Elim și între Sina. Și [în] a 15-a zi a lunii a 2-a au ieșit ei din pământul Egiptosului.

2. [Și] cârtea toată adunarea fiilor lui Israil împotriva lui Moisis și a lui Aaron.

3. Și au zis către ei fiii lui Israil: „Ar fi trebuit să murim loviți de Domnul în pământul Egiptosului, când am șezut [ședeam] la căldările [cu] cărnuri și mâncam pâini spre plăcere [ὅταν ἐκαθίσαμεν ἐπὶ τῶν λεβήτων τῶν κρεῶν καὶ ἠσθίομεν ἄρτους εἰς πλησμονήν]. Că[ci] ne-ați scos pe noi întru pustia aceasta, [pentru ca] să omorâți toată adunarea aceasta cu foamete”.

4. Și Domnul a zis către Moisis: „Iată, Eu voi ploua[1] vouă pâini din cer [Ἐγὼ ὕω ὑμῖν ἄρτους ἐκ τοῦ οὐρανοῦ]! Și va ieși poporul și vor strânge pe cea a zilei într-o zi, pentru ca să-i ispitesc pe ei, dacă vor merge [întru] legea Mea sau nu.

5. Și va fi [în] ziua a 6-a și o vor pregăti pe care or să o aducă și va fi îndoită pe care or să o strângă pe zi într-o zi”.

6. Și a[u] zis Moisis și Aaron către toată adunarea fiilor lui Israil: „Diseară veți cunoaște că Domnul v-a scos pe voi din pământul Egiptosului [ἑσπέρας γνώσεσθε ὅτι Κύριος ἐξήγαγεν ὑμᾶς ἐκ γῆς Αἰγύπτου]

7. și dimineață veți vedea slava Domnului [καὶ πρωὶ ὄψεσθε τὴν δόξαν Κυρίου]. [Și aceasta,] când [a fost] să audă cârtirea voastră împotriva lui Dumnezeu. Dar noi ce suntem, că cârtiți împotriva noastră?”.

8. Și a zis Moisis: „Când a da [o să vă dea] vouă Domnul seara cărnuri să mâncați și pâini dimineața spre plăcere, pentru ca să audă [pentru că a auzit] Domnul cârtirea voastră [cu] care voi cârtiți împotriva noastră. Iar noi ce suntem? Căci nu împotriva noastră este cârtirea voastră [οὐ γὰρ καθ᾽ ἡμῶν ὁ γογγυσμὸς ὑμῶν ἐστιν], ci mai degrabă împotriva lui Dumnezeu [ἀλλ᾽ ἢ κατὰ τοῦ Θεοῦ]”.

9. Și a zis Moisis către Aaron: „Zi [la] toată adunarea fiilor lui Israil: «Apropiați-vă înaintea lui Dumnezeu [προσέλθατε ἐναντίον τοῦ Θεοῦ], căci a auzit cârtirea voastră [εἰσακήκοεν γὰρ ὑμῶν τὸν γογγυσμόν]!»!”.

10. Și pe când Aaron grăia [la] toată adunarea fiilor lui Israil și [erau] întorși spre pustie și slava Domnului a fost văzută în[tru] nor [καὶ ἡ δόξα Κυρίου ὤφθη ἐν νεφέλῃ].

11. Și Domnul a grăit către Moisis, zicându-i:

12. „Am auzit cârtirea fiilor lui Israil! Grăiește către ei, zicându-le: «Către seară veți mânca cărnuri și de dimineață veți fi umpluți de pâini. Și vei cunoaște că Eu [sunt] Domnul, Dumnezeul vostru»!”.

13. Și a fost seară și s-a suit cârsteiul [ὀρτυγομήτρα][2] și a acoperit tabăra. [Iar] de dimineață a fost odihnindu-se roua împrejurul taberei.

14. Și, iată, pe fața pustiei, mică precum coriandrul[3], albă ca gheața, pe pământ!

15. Și au văzut aceasta fiii lui Israil [și] au zis unul altuia: „Ce este aceasta?”, căci nu cunoscuseră ce era. Iar Moisis a zis către ei: „Aceasta [este] pâinea, pe care Domnul v-a dat-o vouă să o mâncați!

16. [Și] acesta [este] cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: «Adunați din ea fiecare întru cele care se cuvin: un gomor pentru [fiecare] cap, după numărul sufletelor voastre! Adunați fiecare împreună cu cei care locuiesc în cort [cu] voi!»”.

17. Și au făcut așa fiii lui Israil și au adunat unul [mai] mult și altul mai puțin.

18. Și au măsurat gomorul [și] nu a prisosit cel [mai] mult, iar cel mai puțin nu s-a împuținat, [ci] fiecare au adunat [a adunat], întru cele cuvenite, lângă el însuși.

19. Iar Moisis a zis către ei: „Nimeni să [nu] lase din ea spre dimineață!”.

20. Și nu l-au ascultat pe Moisis, ci unii au lăsat din ea spre dimineață și a scos viermi și s-a împuțit [καὶ ἐξέζεσεν σκώληκας καὶ ἐπώζεσεν]. Și Moisis a fost amărându-se pe ei.

21. Și o adunau pe ea de dimineață. De dimineață fiecare [lua pe cât] este [era] potrivit lui, iar când se încălzea soarele, se topea.

22. Și a fost [în] ziua a 6-a, [că] au adunat cele de trebuință duble: două gomere unuia. Și au intrat toți conducătorii adunării și i-au vestit lui Moisis.

23. Iar Moisis a zis către ei: „Acesta este cuvântul pe care l-a grăit Domnul: «Sabaturile [σάββατα], [ca ziua] de mâine, [sunt] Domnului odihna cea sfântă [ἀνάπαυσις ἁγία]! Câte aveți să coaceți, coaceți! Și câte aveți să fierbeți, fierbeți! Iar tot [lucrul] cel prisosind, lăsați-l pe el întru hambar [ἀποθήκην] spre dimineață!»”.

24. Și au lăsat din el spre dimineață, precum le-a poruncit lor Moisis și nu s-a împuțit și nici viermi [nu] a făcut în el.

25. Și Moisis a zis: „Mâncați astăzi! Căci este sabaturile Domnului [ἔστιν γὰρ σάββατα τῷ Κυρίῳ][și] astăzi nu va fi aflat [om] în câmp[4].

26. Șase zile veți aduna [pâinea], iar [în] ziua a 7-a, sabaturile [σάββατα], [vă veți odihni], că[ci] nu va fi în aceasta[5]”.

27. Și a fost în ziua a 7-a [și] au ieșit unii din popor să adune [pâine] și nu au aflat.

28. Și Domnul a zis către Moisis: „Până când nu voiți a asculta poruncile Mele și legea Mea?

29. Vedeți, căci Domnul v-a dat vouă ziua aceasta, sabaturile! Pentru aceasta El v-a dat vouă [în] ziua a 6-a pâini [pentru] două zile. Veți sta fiecare întru casele voastre. Nimeni să nu iasă din locul său [în] ziua a 7-a!”.

30. Și a sabatizat [ἐσαββάτισεν][6] poporul [în] ziua a 7-a.

31. Și au chemat fiii lui Israil numele ei man[ă][μαν]. Și era ca sămânța de coriandru, albă, iar gustul ei ca prăjitura cu miere [τὸ δὲ γεῦμα αὐτοῦ ὡς ἐγκρὶς ἐν μέλιτι].

32. Și Moisis le-a zis: „Acesta [este] cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: «Umpleți un gomor de man[ă] întru hambar înspre [pentru] generațiile voastre! Ca să vadă pâinea pe care ați mâncat-o voi în pustie, când v-a scos pe voi Domnul din Egiptos»”.

33. Și Moisis a zis către Aaron: „Ia un vas de aur și toarnă întru el un gomor plin de man[ă]! Și îl vei pune pe el înaintea lui Dumnezeu, spre păstrare, înspre [pentru] generațiile voastre”,

34. [în] ce chip a poruncit Domnul lui Moisis. Și l-a pus Aaron înaintea mărturiei spre păstrare.

35. Iar fiii lui Israil au mâncat man[ă] 40 de ani, până au venit întru pământul locuit. Man[ă] au mâncat, până au venit întru partea Finichiei[7]/ Feniciei.

36. Iar gomorul era a 10-a [parte din] cele 3 măsuri [τὸ δὲ γομορ τὸ δέκατον τῶν τριῶν μέτρων ἦν].

---

[1] În limba greacă, ὕω e forma de prezent activ, persoana întâi singular, a verbului a ploua. Însă noi, în limba română, nu avem persoana întâi la forma de prezent a acestui verb. Fapt pentru care am tradus verbul cu persoana întâi singular a viitorului. Lucru pe care l-a făcut și Biblia de la 1688.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Corn_crake și https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristel_de_câmp.

[3] Se referă la sămânța de coriandru: https://ro.wikipedia.org/wiki/Coriandru.

[4] Nu va munci nimeni la câmp.

[5] Nu veți primi pâine în ziua a 7-a. Pentru că în ziua a 6-a veți primi pâine și pentru a doua zi, pentru ziua sabatului.

[6] S-a odihnit în sabat.

[7] De la forma de N. sg. Φοινίκη. În text e forma de G. sg.

1. Atunci [I-]a[u] cântat Moisis și fiii lui Israil cântarea aceasta lui Dumnezeu și I-au zis, grăind: „Să-I cântăm Domnului, căci cu slavă S-a slăvit! Cal și călăreț a aruncat întru mare.

2. Ajutor și apărător mi-a fost mie întru mântuire. Acesta [este] Dumnezeul meu și Îl voi slăvi pe El, Dumnezeul părintelui meu și Îl voi înălța pe El.

3. Domnul [este] zdrobind războaiele, Domnul [este] numele Său.

4. Carele lui Farao și puterea lui le-a aruncat întru mare, aleși călăreți căpetenii i-a înecat în Marea Roșie.

5. [Cu] marea i-a acoperit pe ei, s-au scufundat întru adânc ca piatra.

6. Dreapta Ta, Doamne, a fost slăvită în[tru] tărie, mâna Ta cea dreaptă, Doamne, i-a zdrobit pe cei vrăjmași

7. și [cu] mulțimea slavei Tale i-ai zdrobit pe cei potrivnici. Trimis-ai urgia Ta și i-a mistuit pe ei ca trestia.

8. Și prin Duhul mâniei Tale s-a împărțit apa, a fost întărită [au fost întărite] ca peretele apele, a fost întărită [au fost întărite] valurile în mijlocul mării.

9. A zis vrăjmașul: «L-am gonit [Gonind] îl voi prinde, voi împărți prăzi, voi sătura sufletul meu, voi ucide [cu] sabia mea, va domni mâna mea».

10. Trimis-ai Duhul Tău [și] i-a acoperit pe ei marea. S-au afundat ca plumbul în apa cea tare.

11. Cine [este] asemenea Ție în[tre] dumnezei, Doamne? Cine [este] asemenea Ție? Slăvit în[tru] Sfinți, minunat în slăvi, făcând minuni.

12. Întins-ai dreapta Ta [și] i-a înghițit pe ei pământul.

13. Călăuzitu-l-ai [cu] dreptatea Ta pe poporul Tău acesta, pe care l-ai răscumpărat. Mângâiatu-l-ai [cu] tăria Ta întru odihna cea sfântă a Ta.

14. Auzit-au neamurile și au fost urgisindu-se, chinurile nașterii i-au luat pe cei care locuiesc [în] Filistiim [Φυλιστιιμ].

15. Atunci s-au grăbit conducătorii Edomului și stăpânitorii moabiteilor[1], i-a luat pe ei [cu]tremurul, au fost topiți toți cei care locuiesc [în] Hanaan.

16. Să cadă pe[ste] ei frică și [cu]tremur, [cu] măreția brațului Tău să se împietrească! Până are să treacă poporul Tău, Doamne, până are să treacă poporul Tău acesta, pe care l-ai dobândit.

17. Pe care l-a dus [Ducându-i], sădește-l [sădește-i] pe ei întru muntele moștenirii Tale, întru locașul cel pregătit al Tău, pe care l-ai făcut, Doamne! Sfințirea, Doamne, pe care le-au pregătit [pe care au pregătit-o] mâinile Tale!

18. Domnul împărățind veacul și pe[ste] veac și încă.

19. Că[ci] a intrat calul lui Farao împreună cu care și [cu] călăreți întru mare și Domnul a adus peste ei apa mării, iar fiii lui Israil au fost mergând prin uscat în mijlocul mării”.

20. Și a luat Mariam [Μαριαμ], Profetesa, sora lui Aaron, timpanul [τὸ τύμπανον] în mâna sa și au ieșit toate femeile după ea cu timpane și jocuri.

21. Și le începea lor Mariam, zicându-le: „Să-I cântăm Domnului, căci cu slavă S-a slăvit! Cal și călăreț a aruncat întru mare”.

22. Și Moisis i-a ridicat pe fiii lui Israil de la Marea Roșie și i-a dus pe ei întru pustia Sur [Σουρ]. Și mergeau de trei zile în pustie și nu aflau apă, astfel încât să bea.

23. Și au venit spre Merra [Μερρα] și nu puteau să bea din Merra, căci era amară. Pentru aceea a fost numit numele locului aceluia Amărăciune.

24. Și poporul cârtea împotriva lui Moisis, zicându-i: „Ce vom bea?”.

25. Și a strigat Moisis către Domnul. Și Domnul i-a arătat lui lemnul și l-a aruncat pe el întru apă și a fost îndulcită apa [καὶ ἐγλυκάνθη τὸ ὕδωρ]. Acolo i-a pus lui dreptăți și judecăți și acolo l-a încercat pe el.

26. Și i-a zis: „Dacă ai să auzi [cu] auzire glasul Domnului, al Dumnezeului tău, și cele plăcute înaintea Sa ai să faci și ai să pleci urechea [în] poruncile Sale și ai să păzești toate dreptățile Sale, toată boala pe care am adus-o peste egipteni nu voi aduce-o peste tine. Căci Eu sunt Domnul, Cel care te vindecă pe tine [ὁ ἰώμενός σε]”.

27. Și au venit întru Elim [Αιλιμ]. Și erau acolo 12 izvoare de ape și 70 de trunchiuri de palmieri. Și au tăbărât acolo, lângă ape.

---

[1] De la N. pl. μωαβῖται. În text este G. pl.

1. Și Domnul a grăit către Moisis, zicându-i:

2. „Grăiește-le fiilor lui Israil! Și, cei care s-au întors [întorcându-se], să tabere înaintea curții, între Magdolos [Μαγδώλος][1] și între mare, vizavi de Beelsepfon [Βεελσεπφων]! Înaintea lor vei tăbărî pe mare.

3. Și va zice Farao poporului său: «Fiii lui Israil se rătăcesc ei pe pământ [οἱ υἱοὶ Ισραηλ πλανῶνται οὗτοι ἐν τῇ γῇ], căci i-a închis pe ei pustia [συγκέκλεικεν γὰρ αὐτοὺς ἡ ἔρημος]».

4. Iar Eu voi întări inima lui Farao și [el] va goni după ei[2]. Și voi fi slăvit în Farao și în toată oastea lui și vor cunoaște toți egiptenii că Eu sunt Domnul [καὶ γνώσονται πάντες οἱ αἰγύπτιοι ὅτι Ἐγώ εἰμι Κύριος]”. Și au făcut așa.

5. Și a fost vestindu-i-se împăratului egiptenilor că poporul a fugit. Și a fost întorcându-se inima lui Farao și a slujitorilor săi împotriva poporului și au zis: „De ce am făcut aceasta, [ca] să-i trimitem pe fiii lui Israil, [și] să nu ne slujească nouă?”.

6. Atunci a înhămat Farao carele sale și pe tot poporul său l-a luat împreună cu sine.

7. Și a luat 600 de care alese și tot calul egiptenilor și căpeteniile peste toți.

8. Și Domnul a întărit inima lui Farao, a împăratului Egiptosului, și a slujitorilor săi și a[u] gonit după fiii lui Israil. Dar fiii lui Israil ieșeau cu mână înaltă [οἱ δὲ υἱοὶ Ισραηλ ἐξεπορεύοντο ἐν χειρὶ ὑψηλῇ][3].

9. Și au gonit egiptenii după ei și i-au aflat pe ei tăbărâți lângă mare. Și tot calul și carele lui Farao și călăreții și oastea sa [erau] înaintea curții, vizavi de Beelsepfon.

10. Și Farao se apropia…Și au privit fiii lui Israil [cu] ochii [și] îi văd. Și egiptenii au tăbărât dinapoia lor. Și au fost înspăimântați foarte și au strigat fiii lui Israil către Domnul

11. și au zis către Moisis: „Pentru ce? Nu a fi [erau] morminte în pământul Egiptosului? [De ce] ne-ai scos pe noi [ca] să ne omori în pustie? De ce ne-ai făcut aceasta nouă [și] ne-ai scos din Egiptos?

12. Nu acesta era cuvântul, pe care l-am grăit către tine în Egiptos, zicându-ți: «Lasă-ne pe noi, pentru ca să le slujim egiptenilor!»? Căci mai bine ne [era] nouă a le sluji egiptenilor decât să murim în pustia aceasta”.

13. Și Moisis a zis către popor: „Îndrăzniți! Stați și priviți mântuirea cea de la Dumnezeu [τὴν σωτηρίαν τὴν παρὰ τοῦ τοῦ Θεοῦ], pe care o va face vouă astăzi [ἣν ποιήσει ἡμῖν σήμερον]! Căci [în] ce chip i-ați văzut pe egipteni astăzi, nu veți [mai] adăuga încă să-i vedeți pe ei întru vremea veacului [εἰς τὸν αἰῶνα χρόνον].

14. Domnul Se va război pentru voi și voi veți tăcea [Κύριος πολεμήσει περὶ ὑμῶν καὶ ὑμεῖς σιγήσετε]”.

15. Și Domnul a zis către Moisis: „De ce strigi către Mine? Grăiește fiilor lui Israil și să pornească!

16. Iar tu ridică-ți toiagul tău și întinde-ți mâna ta pe[ste] mare și desparte-o pe ea! Și să intre fiii lui Israil întru mijlocul mării ca pe uscat [εἰσελθάτωσαν οἱ υἱοὶ Ισραηλ εἰς μέσον τῆς θαλάσσης κατὰ τὸ ξηρόν]!

17. Și, iată, Eu voi întări inima lui Farao și a tuturor egiptenilor și vor intra după ei! Și voi fi slăvit în Farao și în toată oastea lui și în carele și în caii lui.

18. Și vor cunoaște toți egiptenii că Eu sunt Domnul, slăvindu-Mă în Farao și în carele și caii lui”.

19. Și s-a ridicat Îngerul lui Dumnezeu, cel care merge[a] înaintea taberei fiilor lui Israil, și a fost mergând [în] cele dinapoi[a lor]. Și s-a ridicat și stâlpul de nor de la fața lor și a stat [în] cele dinapoia lor

20. și a intrat între tabăra egiptenilor și între tabăra lui Israil și [acolo] a stat. Și a fost întuneric și negură. Și a trecut noaptea și nu s-au amestecat unii cu alții toată noaptea.

21. Și Moisis a întins mâna pe[ste] mare și Domnul a depărtat marea cu vânt austru puternic toată noaptea [καὶ ὑπήγαγεν Κύριος τὴν θάλασσαν ἐν ἀνέμῳ νότῳ βιαίῳ ὅλην τὴν νύκτα] și a făcut marea uscat [καὶ ἐποίησεν τὴν θάλασσαν ξηράν] și a fost despărțită apa [καὶ ἐσχίσθη τὸ ὕδωρ].

22. Și au intrat fiii lui Israil întru mijlocul mării ca pe uscat [καὶ εἰσῆλθον οἱ υἱοὶ Ισραηλ εἰς μέσον τῆς θαλάσσης κατὰ τὸ ξηρόν], iar apa le [era] lor perete [în] cele de-a dreapta și perete [în] cele de-a stânga [καὶ τὸ ὕδωρ αὐτοῖς τεῖχος ἐκ δεξιῶν καὶ τεῖχος ἐξ εὐωνύμων].

23. Și i-au gonit egiptenii. Și au intrat după ei tot calul lui Farao și carele și călăreții întru mijlocul mării.

24. Și a fost făcându-se în straja dimineții [ἐγενήθη δὲ ἐν τῇ φυλακῇ τῇ ἑωθινῇ]…Și a privit Domnul pe[ste] tabăra egiptenilor în stâlp de foc și de nor și a tulburat tabăra egiptenilor.

25. Și a legat împreună osiile carelor lor și i-a adus pe ei cu forța. Și au zis egiptenii: „Să fugim de la fața lui Israil, căci Domnul Se războiește pentru ei [cu] egiptenii!”.

26. Și Domnul a zis către Moisis: „Întinde-ți mâna ta pe[ste] mare și să se înapoieze apa! Și să-i acopere pe egipteni și pe care și călăreți!”.

27. Și și-a întins Moisis mâna pe[ste] mare și s-a înapoiat apa către ziuă pe pământ. Iar egiptenii au fugit sub apă [δὲ αἰγύπτιοι ἔφυγον ὑπὸ τὸ ὕδωρ] și Domnul i-a scuturat pe egipteni în mijlocul mării [καὶ ἐξετίναξεν Κύριος τοὺς αἰγυπτίους μέσον τῆς θαλάσσης].

28. Și s-a întors apa [și] a acoperit carele și călăreții și toată puterea lui Farao, pe cei care intraseră după ei întru mare și nu a fost rămânând din ei niciunul.

29. Iar fiii lui Israil au fost mergând prin uscat în mijlocul mării și apa [le-a fost] lor perete [în] cele de-a dreapta și perete [în] cele de-a stânga.

30. Și Domnul l-a izbăvit pe Israil în ziua aceea din mâna egiptenilor și Israil i-a văzut morți pe egipteni la buza mării.

31. Și Israil a văzut mâna cea mare, pe care Domnul a făcut-o egiptenilor, iar poporul a fost temându-se de Domnul și I-au crezut lui Dumnezeu [καὶ ἐπίστευσαν τῷ Θεῷ] și lui Moisis [καὶ Μωυσῇ], slujitorului Său [τῷ θεράποντι Αὐτοῦ].

---

[1] Forma de N. În text e forma de G. sg.

[2] După fiii lui Israil.

[3] Ieșeau din Egipt în pace, fiind ajutați de mâna cea înaltă a Domnului.

1. Și Domnul a zis către Moisis, zicându-i:

2. „Sfințește-Mi [pe] tot cel întâi-născut! [Pe] tot cel întâi-născut care deschide tot pântecele în[tre] fiii lui Israil, de la om până la dobitoc, [căci] Mie [Îmi] este [el]”.

3. Și a zis Moisis către popor: „Pomeniți ziua aceasta în care ați ieșit din pământul Egiptosului, din casa robiei [ἐξ οἴκου δουλείας]! Căci cu mână tare v-a scos pe voi Domnul de aici și nu va fi mâncându-se dospeală [ζύμη].

4. Căci în [ziua] de azi voi ieșiți, în luna celor noi [ἐν μηνὶ τῶν νέων].

5. Și când va fi, dacă are să te ducă pe tine Domnul, Dumnezeul tău, întru pământul hananeilor și al hetteilor și al eveilor și al ghergheseilor și al amorreilor și al ferezeilor și al iebuseilor, [în] care S-a jurat părinților tăi să-ți dea ție pământul curgând lapte și miere, și vei face slujirea aceasta în luna aceasta.

6. Șase zile veți mânca azime, iar [în] cea de a 7-a zi [va fi] praznicul Domnului [ἑορτὴ Κυρίου].

7. Azime veți mânca [în] cele 7 zile. Nu va fi văzută ție cea dospită, nici [nu] îți va fi ție dospeală în toate hotarele tale.

8. Și îi vei vesti fiului tău în ziua aceea, zicându-i: «Pentru aceea [ce] a făcut Domnul, Dumnezeul meu, când ieșeam din Egiptos».

9. Și îți va fi ție semn pe mâna ta și pomenire înaintea ochilor tăi, pentru ca să fie legea Domnului în gura ta [ὅπως ἂν γένηται ὁ νόμος Κυρίου ἐν τῷ στόματί σου], căci cu mână tare te-a scos pe tine Domnul Dumnezeu din Egiptos.

10. Și veți păzi legea aceasta după vremurile ceasurilor din zile întru zile [καὶ φυλάξεσθε τὸν νόμον τοῦτον κατὰ καιροὺς ὡρῶν ἀφ᾽ ἡμερῶν εἰς ἡμέρας].

11. Și va fi, când are să te ducă pe tine Domnul, Dumnezeu tău, întru pământul hananeilor, [în] ce chip S-a jurat părinților tăi și ți-l va da ție pe el,

12. și îl vei lua Domnului pe tot cel care deschide pântecele [din] cei [de parte] bărbătească. [Pe] tot cel care deschide pântecele din cirezi sau din[tre] dobitoacele tale, [din] câte are să ți se facă ție, [din] cele [de parte] bărbătească, [și] îl vei sfinți Domnului [ἁγιάσεις τῷ Κυρίῳ].

13. [Pe] tot cel care deschide pântecele măgăriței îl vei schimba [în] oaie. Iar dacă nu ai să-l schimbi, îl vei răscumpăra pe el. [Și pe] tot cel întâi-născut al omului, [dintre] fiii tăi, îl vei răscumpăra [pe el].

14. Iar dacă are să te întrebe pe tine fiul tău, după acestea, zicându-ți: «Ce [este] aceasta?», și îi vei zice lui că: «Cu mână tare ne-a scos pe noi Domnul din pământul Egiptosului, din casa robiei.

15. Iar când s-a întărit [inima lui] Farao [și nu a voit] să ne trimită pe noi, [Dumnezeu] l-a omorât [pe] tot cel întâi-născut din pământul Egiptosului, de la cel întâi-născut al oamenilor până la cel întâi-născut al dobitoacelor. Pentru aceasta eu Îi jertfesc Domnului [pe] tot cel care deschise pântecele [din] cele [de parte] bărbătească și [pe] tot cel întâi-născut al fiilor mei îl voi răscumpăra.

16. Și va fi întru semn pe mâna ta [καὶ ἔσται εἰς σημεῖον ἐπὶ τῆς χειρός σου] și neclintit înaintea ochilor tăi [καὶ ἀσάλευτον πρὸ ὀφθαλμῶν σου], căci cu mână tare te-a scos pe tine Domnul din Egiptos»”.

17. Și când Farao a trimis poporul, Dumnezeu nu i-a călăuzit pe ei [pe] calea pământului Filistiim [Φυλιστιιμ], că aproape era. Căci a zis Dumnezeu: „Ca nu cumva să se căiască poporul [μήποτε μεταμελήσῃ τῷ λαῷ], care a văzut [văzând] război, și să se întoarcă întru Egiptos”.

18. Și l-a înconjurat Dumnezeu pe popor pe calea cea spre pustie, spre Marea Roșie. Și [la] cea de a 5-a generație s-au suit fiii lui Israil din pământul Egiptosului.

19. Și a luat Moisis oasele lui Iosif împreună cu sine [καὶ ἔλαβεν Μωυσῆς τὰ ὀστᾶ Ιωσηφ μεθ᾽ ἑαυτοῦ], căci [cu] jurământ i-a jurat Iosif pe fiii lui Israil, zicându-le: „[Cu] cercetare vă va cerceta pe voi Domnul [ἐπισκοπῇ ἐπισκέψεται ὑμᾶς Κύριος] și împreună veți ridica oasele mele de aici împreună cu voi”.

20. Și s-au ridicat fiii lui Israil de la Sochot [Σοκχωθ] [și] au tăbărât în Otom [Οθομ], lângă pustie.

21. Și Dumnezeu îi călăuzea pe ei ziua în stâlp de nor [ἐν στύλῳ νεφέλης], [ca] să le arate lor calea, iar noaptea în stâlp de foc [ἐν στύλῳ πυρός].

22. [Și] nu a încetat stâlpul de nor ziua și stâlpul de foc noaptea înaintea a tot poporul.

1. Și Domnul a zis către Moisis și Aaron în pământul Egiptosului, zicându-le:

2. „Luna aceasta vouă vă [este] începutul lunilor, cea dintâi vă este vouă în[tre] lunile anului.

3. Grăiește către toată adunarea fiilor lui Israil, zicându-le: «[Întru ziua] a 10-a a lunii acesteia, să luați fiecare oaia, după casele cele părintești, fiecare o oaie pentru o casă!

4. Iar dacă or să fie puțini cei din casă, astfel încât a nu fi destui [nu sunt destui] pentru o oaie, va lua împreună cu sine pe vecin, pe aproapele său, după numărul sufletelor [κατὰ ἀριθμὸν ψυχῶν], fiecare [pe cât] îi este destul lui [și] va fi împreună numărat la oaie.

5. Oaie desăvârșită, de [parte] bărbătească, de un an, vă va fi vouă. Din miei și din iezi îi veți lua.

6. Și vă va fi vouă păzită până în [ziua] a 14-a a lunii acesteia și îl vor înjunghia pe el toată mulțimea adunării fiilor lui Israil către seară [πρὸς ἑσπέραν][1].

7. Și vor lua din sânge și vor pune la cei doi stâlpi ai ușii și la prag [καὶ θήσουσιν ἐπὶ τῶν δύο σταθμῶν καὶ ἐπὶ τὴν φλιὰν] în casele în care or să-i mănânce pe aceștia în ele.

8. Și cărnurile le vor mânca [în] noaptea aceasta fripte [în] foc [ὀπτὰ πυρὶ], iar azimele cu ierburi amare le vor mânca [καὶ ἄζυμα ἐπὶ πικρίδων ἔδονται].

9. Din ei nu veți mânca crud, nici fiert în apă, ci decât fripți [în] foc: capul, împreună cu picioarele și [cu] măruntaiele.

10. Nu vor rămâne din el până dimineața și os nu veți zdrobi de la el [καὶ ὀστοῦν οὐ συντρίψετε ἀπ᾽ αὐτοῦ][2], iar cele rămase din el până dimineața în foc le veți arde.

11. Și așa îl veți mânca pe el: mijloacele voastre încinse și sandalele în picioarele voastre și toiegele în mâinile voastre și îl veți mânca pe el cu grabă [μετὰ σπουδῆς]. [Căci acesta] este Paștiul Domnului [Πασχα Κυρίῳ].

12. Și voi trece în pământul Egiptosului în noaptea aceasta și îl voi lovi pe tot cel întâi-născut din pământul Egiptosului, de la om până la dobitoc, și în toți dumnezeii egiptenilor voi face răzbunare [καὶ ἐν πᾶσι τοῖς θεοῖς τῶν αἰγυπτίων ποιήσω τὴν ἐκδίκησιν], Eu [Ἐγὼ], Domnul [Κύριος].

13. Și vă va fi vouă sângele în[tru] semn, pe casele în care voi sunteți acolo. Și voi vedea sângele și vă voi acoperi pe voi [καὶ ὄψομαι τὸ αἷμα καὶ σκεπάσω ὑμᾶς] și nu va fi în voi rană [care] să nimicească, când am să lovesc în pământul Egiptosului.

14. Și vă va fi vouă ziua aceasta pomenire [καὶ ἔσται ἡ ἡμέρα ὑμῖν αὕτη μνημόσυνον] și o veți prăznui pe ea praznic Domnului [καὶ ἑορτάσετε αὐτὴν ἑορτὴν Κυρίῳ] întru toate generațiile voastre. [Ca] legiuită veșnic o veți prăznui pe ea [νόμιμον αἰώνιον ἑορτάσετε αὐτήν].

15. Șapte zile azime veți mânca, iar din ziua cea dintâi veți nimici aluatul din casele voastre. Tot [cel] care are să mănânce aluat va fi nimicit cu totul sufletul aceluia din Israil din ziua cea dintâi până în ziua a șaptea.

16. Iar ziua cea dintâi va fi chemată sfântă [καὶ ἡ ἡμέρα ἡ πρώτη κληθήσεται ἁγία] și ziua a șaptea va fi chemată vouă sfântă [καὶ ἡ ἡμέρα ἡ ἑβδόμη κλητὴ ἁγία ἔσται ὑμῖν]. Tot lucrul slugarnic nu-l veți face în acestea, afară de câte va fi [vor fi] făcându-se [la] tot sufletul, acesta [acestea] numai va fi [vor fi] făcându-se vouă.

17. Și veți păzi porunca aceasta, căci în ziua aceasta voi scoate puterea voastră din pământul Egiptosului și veți face ziua aceasta, întru generațiile voastre, [ca] legiuită veșnică.

18. Începând [cu] ziua a 14-a a lunii celei dintâi, de seara, veți mânca azime, până în ziua a 21-a a lunii, până seara.

19. Șapte zile aluat nu va fi aflat în casele voastre. Tot [cel] care are să mănânce dospit va fi nimicit cu totul sufletul aceluia din adunarea lui Israil, și în[tre] cei străini și [între] băștinașii pământului.

20. Tot dospitul nu veți mânca, ci în tot sălașul vostru veți mânca azime»”.

21. Și a chemat Moisis toată bătrânimea fiilor lui Israil și a zis către ei: „Cei care ați mers [Mergând], luați-vă vouă înșivă oaie după neamurile voastre și jertfiți Paștiul [καὶ θύσατε τὸ Πασχα]!

22. Și veți lua mănunchiul de isop [δέσμην ὑσσώπου] și, [după ce] l-ați înmuiat din sângele de lângă ușă, veți atinge pragul și pe amândoi stâlpii ușii din sângele care este lângă ușă. Și voi, fiecare [în parte], nu veți ieși [pe] ușa casei sale [voastre] până dimineața.

23. Și Domnul va trece să-i lovească pe egipteni și va vedea sânge pe prag și pe amândoi stâlpii ușii. Și Domnul va trece ușa și nu îl va lăsa pe cel care nimicește să intre întru casele voastre [și] să lovească.

24. Și veți păzi cuvântul acesta [ca] legiuit ție însuți și fiilor tăi până în veac.

25. Iar dacă aveți să intrați întru pământul, pe care are să vi-l dea [vouă] Domnul vostru, precum a grăit, păziți slujirea aceasta [φυλάξεσθε τὴν λατρείαν ταύτην]!

26. Și va fi, dacă are să zică către voi fiii voștri: «Cine [Ce este] slujirea aceasta?»,

27. și le veți zice lor: «Jertfa, Paștiul acesta, [este] al Domnului, când a acoperit casele fiilor lui Israil în Egiptos, când i-a lovit pe egipteni, iar casele noastre le-a izbăvit»”. Și s-a plecat poporul [și] s-a închinat [Domnului].

28. Și s-au dus [și] au făcut fiii lui Israil precum le-a poruncit Domnul lui Moisis și Aaron, așa au făcut.

29. Și a fost făcându-se la miezul nopții și Domnul a lovit [pe] tot cel întâi-născut din pământul Egiptosului, de la cel întâi-născut al lui Farao, cel care stă pe tron, până la cel întâi-născut al roabei, cea din groapă, și până la cel întâi-născut a tot dobitocul.

30. Și s-a ridicat Farao noaptea și toți slujitorii săi și toți egiptenii și a fost făcându-se strigare mare în tot pământul Egiptosului [καὶ ἐγενήθη κραυγὴ μεγάλη ἐν πάσῃ γῇ Αἰγύπτῳ], căci nu era casă în care nu era în ea mort [οὐ γὰρ ἦν οἰκία ἐν ᾗ οὐκ ἦν ἐν αὐτῇ τεθνηκώς].

31. Și i-a chemat Farao pe Moisis și pe Aaron noaptea și le-a zis lor: „Ridicați-vă și ieșiți din poporul meu! Și voi și fiii lui Israil mergeți și-I slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, precum ziceți!

32. Și oile și boii voștri i-ați luat [luându-i], mergeți și binecuvântați-mă și pe mine!”.

33. Și egiptenii sileau poporul [în] grabă, [ca] să-i scoată pe ei din pământul [lor], căci au zis că: „Noi toți murim [din cauza lor]!”.

34. Și a luat poporul plămada mai înainte să se dospească aluaturile lor, legate în veșmintele lor pe umeri.

35. Iar fiii lui Israil au făcut precum le-a rânduit lor Moisis și au cerut de la egipteni vase de argint și de aur și îmbrăcăminte.

36. Și Domnul a dat har poporului Său înaintea egiptenilor și i-au împrumutat pe ei. Și [astfel] i-au jefuit pe egipteni.

37. Și s-au ridicat fiii lui Israil de la Ramessi [Ραμεσση] spre Sochota [Σοκχωθα]: spre 600.000 de bărbați pedeștri, afară de gospodărie.

38. Și amestecat [amestecătură] mult[ă] s-a ridicat împreună cu ei și oile și boii și dobitoace multe foarte.

39. Și au copt plămada, pe care au scos-o din Egiptos, [ca] azime coapte în spuză [ἐγκρυφίας ἀζύμους], căci nu a fost dospită. Căci i-au scos pe ei egiptenii și nu au putut să rămână și nici mâncare nu și-au făcut lor spre cale.

40. Iar sălășluirea fiilor lui Israil, care au locuit în pământul Egiptosului și în pământul lui Hanaan, [a fost] de 430 de ani.

41. Și a fost, după 430 de ani, [că] a ieșit toată puterea Domnului din pământul Egiptosului [ἐξῆλθεν πᾶσα ἡ δύναμις Κυρίου ἐκ γῆς Αἰγύπτου].

42. Strajă înainte Îi este Domnului noaptea, astfel încât să-i scoată pe ei din pământul Egiptosului. Acea noapte. Aceasta [Îi este] Domnului strajă înainte, astfel încât [la] toți fiii lui Israil a fi [să fie aceasta] întru generațiile lor.

43. Și Domnul a zis către Moisis și Aaron, zicându-le: „Aceasta [este] legea Paștiului [ὁ νόμος τοῦ Πασχα]! Tot cel străin nu va mânca din el [πᾶς ἀλλογενὴς οὐκ ἔδεται ἀπ᾽ αὐτοῦ].

44. Și [pe] tot slujitorul cuiva sau [pe] cel cumpărat cu argint îl vei tăia împrejur pe el și atunci va mânca din el.

45. Cel pribeag sau cel năimit nu va mânca din el.

46. Într-o casă va fi mâncat și nu veți scoate cărnurile din casă afară și os nu vor zdrobi din el.

47. Toată adunarea fiilor lui Israil va face aceasta.

48. Iar dacă cineva, prozelit, are să vină către voi [ca] să facă Paștiul Domnului, îi vei tăia împrejur lui [pe] tot [cel de parte] bărbătească și atunci va veni să-l facă pe el și va fi precum și cel băștinaș al pământului. [Dar] tot cel netăiat împrejur nu va mânca din el.

49. O lege va fi în[tre] voi celui al locului și celui care a venit, prozelitului”.

50. Și au făcut fiii lui Israil precum le-a poruncit Domnul lui Moisis și lui Aaron. [Precum a poruncit] către ei, așa au făcut.

51. Și a fost în ziua aceea [că] i-a scos Domnul pe fiii lui Israil din pământul Egiptosului împreună cu puterea lor.

---

[1] Pentru că mielul pascal închipuia Jertfa Domnului de pe Cruce.

[2] Căci, pe Cruce, oasele Sale nu I-au fost zdrobite.

1. Și Domnul a zis către Moisis: „Încă o rană voi aduce [ἔτι μίαν πληγὴν ἐπάξω] pe[ste] Farao și pe[ste] Egiptos și după acestea vă va trimite pe voi de aici. Iar când are să vă trimită pe voi cu toată scoaterea vă va scoate pe voi.

2. Așadar, grăiește în mod tainic [λάλησον κρυφῇ] întru urechile poporului! Și să ceară fiecare de la vecinul și femeia de la vecina vase de argint și de aur și îmbrăcăminte!”.

3. Și Domnul a dat har poporului Său [Κύριος δὲ ἔδωκεν τὴν χάριν τῷ λαῷ Αὐτοῦ] înaintea egiptenilor și le-au împrumutat lor. Iar omul Moisis mare foarte a fost făcându-se înaintea egiptenilor și înaintea lui Farao și înaintea tuturor slujitorilor săi.

4. Și a zis Moisis: „Acestea zice Domnul: «Pe la miezurile nopților Eu intru întru mijlocul Egiptosului [περὶ μέσας νύκτας Ἐγὼ εἰσπορεύομαι εἰς μέσον Αἰγύπτου]

5. și va muri tot cel întâi-născut din pământul Egiptosului: de la cel întâi-născut al lui Farao, care șade pe tron, și până la cel întâi-născut al slujnicei cea de la moară și până la cel întâi-născut a tot dobitocul.

6. Și va fi plângere mare în tot pământul Egiptosului, care asemenea nu a fost și asemenea nu va mai fi adăugată.

7. Dar în toți fiii lui Israil nu va lătra câinele [cu] limba lui de la om până la dobitoc, pentru ca să vezi [cu] câte te va slăvi Domnul în mijlocul egiptenilor și al lui Israil».

8. Și vor coborî toți slujitorii tăi, aceștia, către mine și mi se vor închina mie, zicându-mi: «Ieși tu și tot poporul tău, pe care tu îl conduci!». Și după acestea voi ieși”. Și a ieșit Moisis de la Farao cu mâine [μετὰ θυμοῦ].

9. Și Domnul a zis către Moisis: „Nu vă va asculta pe voi Farao, pentru ca, înmulțind, să se înmulțească semnele Mele și minunile în pământul Egiptosului”.

10. Și Moisis și Aaron au făcut toate semnele și minunile acestea în pământul Egiptosului înaintea lui Farao. Și Domnul i-a întărit inima lui Farao și nu a voit să-i trimită pe fiii lui Israil din pământul Egiptosului.