Etichetă: pr. dorin picioruș

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a.

***

Grigurcu[1] a scris despre el[2].

T. este ocultat[3], cel care cumpără „o gâscă și cartofi”[4]. Însă T. „lucrează la catedră”[5], adică a fost coleg de catedră, la facultate, cu autorul.

Ironic la adresa lui Adrian Păunescu[6]. Tudor Țopa îi scrie o scrisoare „cam zurlie”[7]. Încă o băută cu Maestrul[8].

Țăranii „precupeți”, la București, vindeau o gâscă cu 100 de lei în 1980[9].

Și tot în 1980, Ciocârlie avea peste 4.000 de lei la CEC[10].

Numele lui Liiceanu apare în p. 161. Radu Petrescu face pancreatită în 1981[11]. În p. 184 apare „tușa Lola, tanti Chiva și uica Ion”.

Daniel Vighi a fost, împreună cu Marcel Tolcea, în vizită la Nichita Stănescu[12]. Însă reîntâlnim din nou invidia autorului pe marii scriitori contemporani cu el. Pentru că, despre poemul dăruit de Nichita celor doi, spune: „s-au ales cu o poezie fircălită pe o foaie de caiet. [Și] de emoție, s-au urcat în trenul de Iași”[13].

Însă orice poezie compusă pe loc și scrisă de mână e fircălită/ mâzgălită pe hârtie/ scrisă febril. Iar Nichita le-a făcut o mare cinste unor tineri…că le-a dăruit un poem. Ce a dăruit vreodată autorul, din scrisul său, celor care l-au vizitat? Ce a compus, pe loc, pentru cineva?

Dar dacă darul lui Nichita a fost „o mâzgălitură pe hârtie”, Livius Ciocârlie s-a bucurat însă că lui Nichita i-au plăcut poeziile „fine” ale lui Marcel Tolcea[14]. Pentru că autorul știa cine e Nichita…dar nu dorea să recunoască acest lucru. Și asta este invidia: a nu vrea să recunoști valoarea cuiva și nu a nu o înțelege!

Mihăieș apare în p. 185, autorul, într-o noapte, se visează boier[15], o cafea la Caransebeș[16], pe Corina (?) „o trage ața spre literatură”[17] iar „lumea e un război generalizat al pulsiunilor”[18]. În p. 196 mărturisește că citește din Scriptură, însă „nevrotic”, alături de cărți de Manolescu, Zaciu, Papahagi, Ricoeur, Faulkner, Sorin (?)”[19]. Și tot din p. 196 aflăm că Marin Preda abia murise.

Studenții lui 1981: „Examen oral până la douăsprezece. Nivel de limbă submarin, lecturi deloc, dar au tocit de prin cursuri, speriați de renumele meu de capsoman”[20].

Nu a scris cu plăcere ceea ce a publicat[21]. Și, deopotrivă, scrie anevoios: „Mă foiesc zile întregi până încep un articol, de parcă nu știu ce minuni aș pregăti. Ce scriu cu vervă e superficial”[22].

Mircea Mihăieș îl sună în 1981 și îl anunță că a devenit profesor „într-un sat de lângă Oradea, [iar] nevastă-sa prin Harghita”[23].

Cumpără „o carte pentru copii de Ana Blandiana”[24]. Îl cunoaște pe Emil Brumaru în p. 219 și se întâlnește cu „Pepelea de la engleză”[25].

X îl laudă în față și îl denigrează pe la spate pentru un articol despre Eminescu[26].

Oamenii stăteau la coadă în fața unui „ghișeu liliputan”[27]. Adică minuscul.

Mircea Dinescu e bolnav în p. 275. Însă, cu toată boala lui, „ne spune poeziile scrise în ultima vreme, unele contestatare, altele cu imagini neașteptate despre care zice că sunt mișto. Mulțumit de ce face, fără nimic supărător. Chiar și așa, diminuat [din cauza bolii], umple camera de viață, de minte tânără, de curajoasă nepăsare. E tonicul perfect. Cu unul ca el pe aproape, treci mai ușor prin Istorie”[28]. E pentru prima dată când laudă pe cineva la modul absolut…

Pentru că Sorin „e în Olanda”[29], înseamnă că e vorba despre Sorin Alexandrescu[30].

Eugen Simion îi dă o carte a lui în manuscris, pentru ca să o citească[31]. Dorin Tudoran e amintit în p. 281. Vorbește cu Mircea Martin[32], Nicolae Manolescu „a avut necazuri cu sănătatea, cu boala…de care au murit și tatăl, și bunicul lui”[33], în p. 297 îi amintește pe Sorin Dumitrescu și pe Andrei Pleșu, vorbește cu Bujor Nedelcovici despre polonezi[34], cu Petre Stoica despre fotbal[35]…și se termină anul 1981[36].

În 1982, îi judecă pe oameni „după distanța pe care o pun între cuvintele mângâioase și adevăratul mesaj”[37].

N. Manolescu a fost consultat de un medic din Cluj[38]. Tatăl autorului împlinea 77 de ani în 1982[39]. În p. 321 apare și Alex. Ștefănescu[40] (pe care îl cheamă, de fapt, Alexandru Ștefănescu).

Prima însemnare pe 1983 e din luna martie[41]. Primește o „scrisoare amabilă” de la Dan C. Mihăilescu[42]. Zoe Dumitrescu-Bușulenga e amintită, în treacăt, în începutul p. 344.

Cine e „Moș Poveste”[43] de la facultate? Apare „familia X”[44]. Ceaușescu și „o nouă teorie despre viață”[45].

Artur Silvestri a scris împotriva lui Ciocârlie în Luceafărul. În 1983[46].

Îl apără Norman Manea, tot în Luceafărul. Iar autorul își notează: „atenții prietenești aproape că n-am avut până acum decât de la evrei”[47].

Și Jurnalul se termină în p. 383, unde amintește că a fost „atacat” și în Săptămâna.

Între p. 387-422 ale cărții avem note despre autor din dosarul său de la Securitate.

Sursa Arbore N., pe 25 aprilie 1966, ne spune că Ciocârlie era pe atunci „asistent de limbă Franceză la Institutul Pedagogic”[48].

Într-o notă din 18 iunie 1989[49], aflăm că era influențat de N. Manolescu și că dorea „să întreprindă acțiuni ostile, contestatare, fiind de acord cu „scrisorile de protest”, semnate de scriitorii Mircea Dinescu, Dan Deșliu din Capitală și cu scrisoarea „celor șapte scriitori” în apărarea susnumiților”[50].

Dintr-o notă a Securității din 18 octombrie 1988 aflăm că pe 17 octombrie 1988 Alexandru Paleologu a fost la Timișoara și a fost cazat la hotelul Continental[51].

Și tot din aceeași notă, că Livius Ciocârlie, Mircea Mihăieș și Adriana Babeți-Simlovici[52] „au cultivat insistent pe Nicolae Manolescu, Lucian Raicu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Eugen Simion, cunoscuți ca rezistenți față de conducerea domeniilor”[53].

Din nota informativă a zilei de luni, 14 noiembrie 1988, în care se prezintă o discuție telefonică între Manolescu și Ciocârlie, aflăm că autorul era „conferențiar universitar la Timișoara”[54].

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a.

***

94. Din Jurnalul lui Livius Ciocârlie

E vorba despre jurnalul anilor 1978-1983. Ediția 2008[1].

La p. 6: despre ședința „patronată…de un dobitoc, secretarul științific al Academiei de Științe Sociale”. Autorul scrie fără grija cititorului, așa că e greu să înțelegi, întotdeauna, la cine se referă.

„Tristețea atroce a lui Trakl[2]”[3].

În 1978 tatăl lui trăia[4]. Dar și mama[5].

Scrie despre corespondența lui Proust[6], citește jurnalul lui Adrian Marino[7] și se întâlnește pe drum cu „popa Gheorghiță, duhovnicul nostru, al Ciocârleștilor, de cincizeci de ani”[8].

În 1978 autorul era lector. Pentru că profesorul Tănase îi cere să se prezinte „la concursul de conferențiar”[9].

De vorbă cu Adriana Babeți[10], în p. 25 amintește de Andrei, care era „arhivist la Mitropolie”, „drama (?) Nadiei Comăneci”[11]…și într-o zi de noiembrie spune despre sine că este „moale ca o pernă de ace”[12].

În p. 36 cumpără cartea lui Radu Petrescu, Ocheanul întors[13]. Iar episcopul (fără nume, care, de fapt, era mitropolit) este fostul său coleg de la Loga[14].

Andrei, care lucra la Mitropolie, devine „muzeograf”[15]. Curs despre teatrul lui Sartre[16], lăudat de Emil Brumaru[17], un curs despre Chateaubriand[18], are „o studentă gravidă, cu liniștea și frumusețea maternității apropiate”[19], ascultă Enescu[20], zece ani s-a ocupat de semiotică[21] iar profesorii de la Litere, în 1978, se plângeau că n-au aragaz[22]. Acasă, bineînțeles…

Strada Carmen Sylva devenise Lenin[23].

Vrea o înzdrăvenire la Băile Herculane[24].

Paul Cornea era prorector în 1978[25], l-a văzut pe Lucian Raicu (evreu)[26] „plângând pe o scrisoare a lui Eminescu”[27], deși „Eminescu a fost antisemit”[28], e obosit la curs („abia împing frazele și termin cu două minute înainte de pauză”)[29], e întâmpinat, cu amabilitate și „pe mutește, [de] Eugen Simion, Manolescu, Papahagi [și] Gabriel [?]”[30], Marin Mincu e „tânăr, blond, cârlionțat ca peruca doamnei R.”[31],  Mircea Dinescu vine împreună cu Denisa Comănescu[32], care era „la fel de frumoasă ca astă-vară”[33].

Dacă Eugen Jebeleanu sta la masă cu Ileana Mălăncioiu și cu alte doamne[34]…Marin Preda a trecut pe lângă autor „cu un aer spectral de om amețit”[35]. Însă „cineva spune că [Marin Preda] e așa fiindcă n-a băut nimic”[36].

Se observă aici prima mare invidie a lui Ciocârlie din Jurnal. Pentru că atunci când consideri că tot ce ai de spus despre Marin Preda e că bea…de fapt îl invidiezi pentru ceea ce scrie.

În p. 61, Eugen Simion e prezentat într-un context nesemnificativ, așa cum o făcuse și cu Marin Preda, tocmai pentru ca să îl ridiculizeze: „trece pe acolo Eugen Simion cu o pereche de pantaloni înveliți în ziar pe braț, în drum spre croitor”.

În aceeași pagină, Simion ajunge la restaurant, și autorul îl caracterizează în următorii termeni: „pare un om fericit: arată bine, încă tânăr, deștept, echilibrat, fără neliniști grave, mulțumit”. Dar din cuvintele pe care le folosește reiese scepticismul său vizavi de potențele de scriitor ale lui Eugen Simion.

Denisa Comănescu e tot cu…Dinescu[37]. Coniacul Milcov, vinul de Ștefănești[38], apar Denisa și Mircea Dinescu și în p. 63…și vorbește cu Dinescu despre Marin Preda[39].

De la Dinescu află despre „țuica ardelenească” pe care Preda „o oferă” scriitorilor la Mogoșoaia[40].

Adică iarăși despre băutură…ca să acrediteze ideea că viața lui Preda e, de fapt, beția…nu scriitura.

Cum e Preda în p. 63? „O natură fragilă, cu mari crevase în el”[41]. După cum se observă: nu are nimic „special”…

L-a cunoscut pe Daniel Turcea. Și dacă atunci când l-a cunoscut era „un tânăr subțirel, vioi și cam copilăros”[42], acum, când îl reîntâlnește la Capșa, după 8 ani, e „un bătrânel pierit, chel, cu barbă mare, pur și hieratic ca un serafim”[43].

Vine și Mircea Ivănescu și îi înapoiază o carte a lui Denis de Rougemont pe care i-o împrumutase[44]. Dan Cristea l-a luat peste picior[45]. Iar 1978 „se termină cu bani și posomorât”[46].

Din a doua pagină a anului 1979 aflăm că e profesor de 20 de ani[47]. Cu sensul că: predă în învățământ de 20 de ani…

Cumpără „de la stand un Mihai Șora și un Dosoftei[48]”[49], nu poate să scrie despre George Călinescu fără să pomenească despre „lucrurile [sale] detestabile”[50], ca acelea de „șantajist și de bătăuș”[51], Pintilie (probabil Lucian Pintilie[52]) îl servește cu o cafea și cu un coniac[53] iar la Lugoj a fost așteptat de A. (de ce nu intră…în cârd? Nu e „femeie”?) și de „un cârd de doamne profesoare”[54].

Și se folosește cârd…atunci când vrei să spui că doamnele sunt cam văcuțe (cârd de vaci) sau asurzitoare (cârd de rațe sau gâște).

Cine e Maestrul[55]? Maestrul a făcut facultate[56] și are o „imensă…putere de regenerare”[57].

În p. 86, după Maestru, apare Profesorul. Profesorul i-a citit un articol[58] și articolul „nu i-a plăcut deloc”[59].

În p. 87 apare „filozoful Gogoneață”.

În p. 90 află că „Petru Groza…a avut o groază de copii din flori”.

În p. 91 Maestrul are mai multe iubite…dacă „este la el și o iubită a Maestrului”. Una dintre multe altele…Pentru că atunci când ai doar una…se spune: „iubita Maestrului”.

Autorul nu vrea să rămână „popândău cu doamnele”[60]. Adică: atent la toate…

Maestru aduce „un vin de Arad”[61] și se mănâncă „omletă cu ciuperci”[62].

A fost „blând…la examen”[63] cu studenta din anul patru, care era „foarte bună studentă, dar ingenuă și bolnavă de nervi”[64].

Din p. 95 începe anul 1980, în care: „m-am împotmolit cu Maestrul la restaurantul nou de pe Bega. Dă-i cu bere, dă-i cu vin, ne-am cam amețit”[65].

Axente Sever Popovici i-a fost asistent lui Nae Ionescu[66].

Care Sorin[67]? Citește memoriile lui Iorgu Iordan[68].

În p. 99 vorbește pentru prima oară despre intrarea Securității la el în casă: „dar eu, după ce venise Sarsailă [la mine] în casă, am ars o mulțime de hârtii acum câteva luni”.

Din nou…Sorin[69]. „Căldură tomnatică”[70], un articol al lui Ulici[71], își duce fetele la o „expoziție de câini”[72], Profesorului nu îi plac „capitolele din teza de doctorat”[73], cine e D., cel care își lansează o carte în p. 107, dar și C. U., cel care vorbește „foarte inegal”[74]…pentru ca în p. 110 să stea la masă cu „Marin Preda, Dinescu, Denisa, Teodor Mazilu și Valentin Șerbu”.

Marin Preda tocmai se întorsese de la Dinescu, de la Slobozia[75]. Însă nu cu mâna goală! Pentru că au venit de la Slobozia cu „molan (care înseamnă și pește și vin, dar, cu precădere, vin de buturugă), țuică și varză cu carne”[76].

Dar Preda și Dinescu…tot de la Slobozia…au venit „cu vorbe porcoase, cu vorbe subțiri”[77]. Mă îndoiesc însă că și-au cumpărat vorbele de la vreo cârciumă din…Slobozia.

Marin Preda știa „pe de rost pagini întregi din Desculț”[78]. Un roman al lui Zaharia Stancu[79].

Mircea Zaciu și Romul Munteanu au fost studenții săi[80].

În p. 116 vorbește despre demersurile sale pentru a fi primit în Asociația Scriitorilor.

În p. 117 cred că vorbește despre Daniel Vighi[81], care era pe atunci în anul IV de facultate.

În p. 119 îi spune numele întreg: Daniel Vighi. Miza pe Vighi, pe Vasile Popovici și pe Marcel Tolcea[82].

Tot în p. 119 îl pune la colț și pe Ilarion Ciobanu, după cum a făcut cu Marin Preda și cu Eugen Simion: „din când în când Ilarion Ciobanu, beat la o masă, scoate un horcăit de speriat”. Dar și pe Lucian Pintilie: „Lângă masa noastră, Pintilie, și el amețit. Nu mă observă”[83].

Spre sfârșitul lui 119 e amintit și Tatulici (Mihai Tatulici?), alături de Sorin (?), Nicolae Ciobanu și Papilian (?).

În p. 120: Dan Hăulică, Doinaș și Bogza.

Maestrul reapare în p. 125. În p. 132 bârfește, împreună cu el, „pe unul și pe altul”.

Pune pe carnetul CEC 300 de lei, pe care i-a câștigat din colaborarea cu revista Orizont[84].

Alături de Maestru, la facultate, apare și Ioji (?)[85].

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a.

***

Muscel = deal înalt, de până la 400 de metri[1]; mușcoiu = catâr (cuvânt albanez, mușk)[2]; mutră (ironic) = obraz, îndrăzneală, personaj, rang, nazuri (pl.)[3]; nadiceancă = un fel de trăsură[4]; năem = plată, chirie[5]; namestie = dependență (cuvânt slavon)[6]; nărămzat = stacojiu[7]; a năstăvi = a inspira[8]; năstrapă = cană[9]; nat = fecior (în graiul bănățean; de la lat. natus)[10]; nătărău = tare prost[11]; năucie = stupiditate[12]; nemeș = de neam, nobil[13].

Neneacă = mamă (în Moldova, cuvânt turcesc)[14]; netoție = idioție[15]; ningău = ninsoare[16]; nisam-nitam (adv.) = cu totul fără temei[17]; nucet = pădure de nuci (de la lat. nucetum)[18]; oarzăn = timpuriu[19]; obrăzar = mască[20]; a obroci = a fermeca, a zăpăci (cuvânt sârbesc); octofor = purtător de lectică (la romani)[21]; odaliscă = femeie din haremul sultanului[22]; odobeală = închisoare[23]; ofis = decret domnesc[24]; olastiseală = lingușire (în Muntenia)[25].

Olum = vad în care se adapă vitele (de la turcescul olum = vad)[26]; onànie = ființă slabă și urâtă (în Moldova, de la cuvântul rutean: omana, vedenie amăgitoare)[27]; opreală = arest[28]; orândar = cârciumar în sat (în Moldova)[29]; otavă = iarbă crescută după a doua cositură (de la cuvântul bulgar: otava)[30]; otecinic = colecție de vieți de Sfinți (cuvânt slavon, utečĭniku, care derivă de la oteț/ părinte)[31]; otnoșenie = raport final (cuvânt rusesc: otŭnoșeniĭe)[32].

Oțopină = mârțoagă[33]; păcurar = cel ce scoate sau vinde păcură[34];  pălămar = paraclisier (în Moldova)[35]; palavră = vorbă seacă, minciună, vorbă lăudăroasă (de la cuvântul turc palàvra)[36]; pălincă = rachiu (vine de la cuvântul unguresc palinka, care vine de la sârbescul palinka; paliti = a arde…pentru că e o țuică ce te arde pe gât)[37].

A paradosi = a preda (în graiul moldovean, care vine din neogreacă)[38]; părăduitor = risipitor[39]; paraponisit = nemulțumit[40]; paraxân = bizar, curios (adv.) și ciudă (subst.)[41]; parètis = actul de demisie al unui arhiereu[42]; parlagiu = măcelar (cuvânt turcesc)[43]; parpalec = plăcintar grec[44]; parucic = locotenent[45]; pașol! = marș![46]; pațachină = arbust cu bobițe negre sau Rhmanus cathartica[47].

Pateriță = toiagul arhieresc[48]; pavogadu = exercițiu de solfegiere în muzica psaltică[49]; pazarlâc = târguială, negustorie[50]; pedel = servitor la o universitate[51]; pidosnic = ciudat, pe dos (în Moldova)[52]; pintenog = cal negru sau murg cu pete albe la glezne[53]; pipirig = un fel de trestie[54]; a pisicări = a linguși în mod viclean[55].

Și Lazăr Șăineanu cunoștea forma pimniță, care se mai folosește și azi în Teleorman, paralelă cu pivniță. Care vine de la slavonescul pivnița, unde pivo = băutură[56].

A pliroforisi = a lua informații, a se desluși/ clarifica într-o problemă anume[57]; podmet = momeală[58]; a poftori = a repeta[59]; pogonici = cel ce mână plugul[60]; pohoț = desfrânat[61]; pojijie = gospodărie[62]; polată = palat[63]; a pologi = a așterne jos[64]; ponor = scobitură a terenului în formă de pâlnie (de la slavonescul ponorŭ = locul unde apa se ascunde în pământ)[65]; ponos = nume rău, poreclă, greșeală[66]; popondoc = stâlpul unei prispe țărănești. Cuvânt folosit în Tulcea[67].

Poponeț = volbură (un fel de iarbă), opaiț (de la cuv. sârbesc: poponaț = volbură)[68]; a popri = a opri[69]; potlogar = cârpaci, pungaș ordinar[70]; povestaș = povestitor[71]; primiții = primele roade, prinoase[72]; a pritoci = a turna dintr-un vas în altul[73]; progrom = măcel în masă[74]; a puiezi = a face pui[75]; pulpană = partea de jos a unei haine, care acoperă pulpa piciorului[76].

Puțar = cel ce sapă puțuri (de la lat. putearius)[77]; putinei = putină mică în care se bate laptele pentru a face unt[78]; râbiță = pește de apă dulce din familia crapilor. Sau Gobio fluviatilis[79].

Răgălie = rădăcină[80]; rână = coastă, latură[81];  a răpști = a se răsti[82]; răsbucuros = foarte bucuros[83]; răsmeriță = revoluție (de la slav. razmirița = război)[84]; răspas = răgaz[85]; răstimp = interval temporal[86]; razna (adv.) = încoace și încolo[87]; refec = cusătură pe marginea unei stofe, la fig.: mustrare aspră[88]; regeà = rugăminte[89].

Sărăcan = foarte sărac[90]; sărăcustă = sărindar[91]; sardea = peștișor sărat[92]; sărman = sărac, orfan[93];  scârnă = balegă[94]; scârnăvie = murdărie[95]; a scorbeli = a scormoni în pământ[96]; scripcar = lăutar[97]; scutar = ciobanul care conduce stâna[98]; șelar = cel care face și vinde șei pentru cai[99]; șerpar = cingătoarea țărănească de piele în care se pătrau banii[100]; sgârță = babă sfrijită[101].

Silhui = acoperit de codri[102]; simigiu = cel care face și vinde simiți [pesmeți], covrigi etc.[103]; sin = fiu[104]; șiștar  = găleata în care se mulg oile[105]; șledun = gorun (un soi de stejar)[106]; șoacăță = șobolan, la fig: dușman[107]; a solomoni = a fermeca, a vrăji[108]. Și asta când Sfântul Profet Solomon este etalonul înțelepciunii…

Spițer = farmacist[109]; știubei = stup făcut dintr-un butuc găurit[110]; stretenie = întâmpinare[111]; stropșitură = epilepsie[112]; a sudui = a înjura, a dojeni[113]; a sugușa = a gâtui[114]; tocsin = clopot de alarmă[115]; toloșcan = om trândav (în Moldova)[116]; voloc = plasă de pește, una mai mică decât năvodul[117]; a vorovi = a vorbi[118];  zabet = guvernator[119]; zalhana = abator[120].

Dicționarul propriu-zis se termină în p. 711. De la p. 713 începe un dicționar de nume. Care se termină în p. 870. Suplimentul lingvistic: p. 871-872.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde

o privești

*

Vol. 3

*

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a.

***

93. Dicționarul lui Șăineanu

Ediția a 8-a a cărții Dicționar universal al limbei române, a lui Lazăr Șăineanu (1859-1934), are 872 de pagini.

Introducerea are 50 de pagini[1].

Abundanță = belșug, îndestulare[2]; acribie  = exactitate scrupuloasă[3]. Eu prefer transliterarea cu v din limba greacă: acrivie.

Acvarelă [adică acuarelă de azi] = desen cu culori muiate în apă. Situat între acuzator și acvarelist[4].

Adagiu = maximă veche[5]; adăsta = a aștepta cu nerăbdare (de la lat. adastare)[6]; ad hoc (adv.) =  într-adins, pentru un scop determinat[7]; adresant = cel ce adresează/ trimite scrisoarea, expeditorul; adresat = cel căruia i-a fost adresată scrisoarea[8], adică destinatarul.

Aerolit = piatră căzută din cer[9]. Afet = suportul unui tun[10]; afund = adâncime[11]; aspidă = fel de viperă, pe când, la figurat: ființă veninoasă, femeie foarte rea[12].

Augmenta = a mări, a spori[13]; autodidact = cel care a învățat singur[14]; avalma (adv.) = în comun, cu grămada[15]; avat = pește de Dunăre care seamănă cu șalăul[16]; a băcăi = a bate pulsul, a palpita (onomatopee)[17]; bădiță = nume de alint pe care o țărancă i-l dă iubitului ei[18];  băgău = tutun de mestecat, fabricat din foi subțiri și răsucite[19].

Bahorniță = femeie necinstită (un cuvânt slav, care, în sensul prim, înseamnă vrăjitoare)[20].

Băiețandru = băiat de până în 20 de ani[21]; balabustă = evreică măritată (cuvânt ironic)[22]; băltac = baltă mică[23]; bandulieră = curea ostășească[24]; capan = magazie de aprovizionare[25]; capsoman = prost și încăpățânat[26]; a cărăbăni = a apuca cu lăcomie, a da lovituri dese, a-și lua toate și a pleca[27]; cărăeală [acum e cârâială] = cicăleală[28];  carat = a 24-a parte din greutatea aurului și unitatea de 21 centigrame din greutatea pietrelor scumpe[29].

Cârmâzin = roșu-închis (cuvânt turcesc)[30]; cârnățar = cel ce face sau vinde cârnați[31]; cartaboș/ caltaboș e trecut între cuvintele cu origine necunoscută[32]; căscăund = gură-cască[33]; caschetă provine de la fr. casquette și e un fel de șapcă cu cozoroc[34] (eu am auzit forma cosorog). Pluralul lui cozoroc e cozoroace.

La București, când cumperi mâncare de la supermarket, ești servit la…casoletă. Adică, într-o cutie de plastic…în care ți se dă mâncarea comandată.

Însă casoleta nu e cutia din plastic pe care tu o primești…ci vasul metalic inoxidabil în care supermarketul ține mâncarea, deja pregătită, pe care vrea să ți-o vândă.

Șăineanu nu cunoștea acest sens, cu vasul inoxidabil, dar știa că vine de la fr. cassolette.

Și că înseamnă: afumătoare, cățuie[35]. Pentru că, la francezi, e vasul în care se arde mirodenii.

Cassier = cel ce ține cassa de bani[36] (astăzi s-a eliminat s-ul și din casier și din casa de bani); cășunătură = durere neașteptată, la figurat: capriciu[37]; catagrafie = recensământ, inventar[38]; cataroiu (mold.) = gripă, guturai[39]; catrafuse (pl.) = cele necesare de îmbrăcat, mărunțișuri de-ale casei[40]; cavală = iapă[41]; ceahlău = pasăre răpitoare de munte, care își face cuibul în stânci inaccesibile. Și autorul presupunea că de la această pasăre a venit numele muntelui Ceahlău[42].

Ceanac (turc.) = strachină mai mică cu interiorul smălțuit[43]; cereviș (turc.) = grăsime topită, folosită la mâncare. Grăsime de bou, vacă, bivol[44]. Cherapleș  (m.) = tont, zevzec[45]; chibritelniță = cutioară pentru păstrarea și aprinsul chibriturilor[46]; chichirneț = pipernicit[47]; chilimboț = bucată de pâine necoaptă[48]; chiloman = oală de băut[49]; chiomb = miop[50]; chisnovat = poznaș[51]; chițoran = șoarece de câmp, cu botul ascuțit, care distruge porumbul[52]; cioaclă = cârlig de înhățat pentru cei morți de ciumă[53]; ciobotă (mold.) = cizmă; un cuvânt care vine din rus. čobotŭ[54].

Cioclaș = țăran care vinde lemne cu căruța[55]; a ciocoi (v.) = a linguși la modul înjositor[56]; cioflac = copil râzgâiat[57]; ciopor = turmă de oi sau de vite[58]; ciorobară (în Banat) = coțofană[59]; ciuciulete = ciupercă comestibilă, de culoare gălbuie sau Morchella esculenta[60].

Clabăț = căciulă mare a bănățenilor[61]; clisură = strâmtoare[62]; cocuță (f.) = copil în fașă, prunc[63]; cojan = locuitor de la câmp[64]; comană = coama casei[65];  dănănaie = minunăție, lucru de mirare (de la a dănănăi = ceva ce se vede în depărtare)[66]; fustanelă = fustă largă și cu multe crețuri, purtată de greci și arnăuți[67]; găman = mâncăcios, lacom[68]; gigea = frumușel, drăguț[69]; giumbuș = petrecere, haz, poznă[70]; glajă = sticlă[71]; însurățel = tânăr abia însurat[72]; învierșunare = furie îndărătnică[73]; iorgovan = liliac (în Banat; de la sârb. iorgovan)[74]; izbă = lovitură[75]; a jugăni = a castra caii[76]; lacră = ladă de zestre, raclă[77]; lavină = avalanșă[78]; locandă = ospătărie, han[79]; magopață = curvă (în Moldova)[80]; mămular = mic negustor ambulant (de la turc. mamelè)[81].