Etichetă: Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae
Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi [3 octombrie 2013]
Arhiva audio TPA a evenimentului.
Pagina de prezentare a congresului.
Despre sesiunea introductivă (3 octombrie 2013).
*
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Congresului Internaţional „Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi”, Palatul Patriarhiei, 02-05.10. 2013:
Cu multă bucurie salutăm pe toţi participanţii la lucrările Congresului Internaţional „Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi”, organizat de Patriarhia Română prin Sectorul Teologic Educaţional şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
Despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae putem vorbi numai la prezent, el fiind o făclie de Înviere pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre. Purtător al unei mărturii teologice şi spirituale mature şi rodnice, luminoasă şi plină de speranţă, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire constant.
Ţinând seama de acest dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre prin persoana şi opera Părintelui Dumitru Stăniloae, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2013 An comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, deoarece în acest an se împlinesc 110 ani de la naşterea sa şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.
Astfel, la nivelul Patriarhiei Române, în cuprinsul anului 2013, au fost organizate mai multe evenimente de comemorare şi omagiere a Părintelui Dumitru Stăniloae, dintre care enumerăm:
I. Concursul Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice” organizat prin Sectorul Teologic – Educaţional al Patriarhiei Române în toate şcolile teologice din ţară, atât la nivel liceal cât şi la nivel universitar.
Concursul a fost structurat pe două secţiuni:
1. Pentru nivelul liceal (seminarial): „Viaţa şi opera părintelui Dumitru Stăniloae”;
2. Pentru nivelul universitar: „Tradiţie şi originalitate în teologia părintelui Dumitru Stăniloae”;
Desfăşurarea concursului a avut loc în trei etape, astfel:
1. Etapa eparhială (15 noiembrie 2012 – 14 ianuarie 2013);
2. Etapa mitropolitană (15 ianuarie – 14 martie 2013);
3. Etapa naţională (15 martie – 10 mai 2013).
La etapa eparhială a concursului au participat peste 150 de elevi seminarişti şi aproximativ 50 de studenţi de la facultăţile de teologie. La etapa mitropolitană au participat 38 de elevi seminarişti şi 12 studenţi, iar la etapa naţională au participat 6 elevi seminarişti şi 6 studenţi.
Câştigătorii de la etapa eparhială şi de la etapa mitropolitană au fost premiaţi de ierarhii locului, iar câştigătorii la etapa naţională au fost premiaţi de Patriarhia Română la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 21 mai 2013, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, în acest An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, premiile constând în bani, precum şi cărţi de teologie ale Părintelui Dumitru Stăniloae.
II. Tot în vederea unei mai bune cunoaşteri a teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae, săptămânalul „Lumina de Duminică” al Patriarhiei Române a publicat anul acesta în fiecare număr câte un text intitulat „Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae”, ilustrând astfel mesajul Evangheliei fiecărei Duminici de peste an.
III. De asemenea, Radio TRINITAS şi TRINITAS TV au realizat de-a lungul anului mai multe emisiuni dedicate personalităţii şi operei Părintelui Stăniloae, iar astăzi, în partea de început a acestui congres, va fi difuzat filmul documentar „Părintele Stăniloae”, realizat de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române.
IV. Menţionăm de asemenea, eforturile multor eparhii şi şcoli de teologie care au marcat anul comemorativ Dumitru Stăniloae prin organizarea mai multor conferinţe, simpozioane şi manifestări ştiinţifice, toate având ca temă viaţa şi opera marelui teolog român.
V. Evenimentele de omagiere a Părintelui Dumitru Stăniloae organizate direct de Patriarhia Română sunt: festivitatea de premiere a “Concursului naţional teologic Părintele Dumitru Stăniloae” (21 mai 2013), Congresul Internaţional „Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi” (02 – 05 octombrie 2013), pomenirea liturgică de la Mănăstirea Cernica (05 octombrie 2013), precum şi momentul comemorativ din cadrul şedinţei solemne a Sfântului Sinod, care va avea loc în ziua de 28 octombrie 2013.
Textul comunicării noastre pentru acest congres internaţional se intitulează: „Părintele Stăniloae – creator al unei sinteze neo-patristice în teologia ortodoxă contemporană”. El va fi publicat în volumul dedicat lucrărilor acestui congres.
În cuprinsul texului am evidenţiat faptul că întreaga operă a Părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, poate fi definită ca o sinteză neo-patristică creatoare. Acest adevăr a fost remarcat de către teologi străini, care au constatat că Părintele Dumitru Stăniloae a împlinit, de fapt, un deziderat, un mesaj şi un program, fixat în anul 1936, la Atena, cu ocazia primului Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă.
Acolo s-a arătat foarte clar că teologia ortodoxă din toate ţările are nevoie de o eliberare de sub tutela teologiei scolastice, numită atunci „captivitate babilonică” de către patrologul rus George Florovsky. Aşadar, programul era eliberarea teologiei ortodoxe de metoda scolasticii occidentale, care în aparenţă dădea o anumită siguranţă, dar care nu era o teologie profund legată de viaţa şi de misiunea Bisericii. De fapt, la Atena s-a cerut ca toţi teologii ortodocşi să se întoarcă la izvoare şi să lucreze pentru o sinteză neo-patristică.
Părintele Stăniloae a realizat această sinteză neo-patristică nu doar citind, citând şi traducând operele Sfinţilor Părinţi, ci continuând în duhul Sfinţilor Părinţi reflecţia teologică ortodoxă într-un mod creator. El nu doar se referă la teologia Sfinţilor Părinţi, cum fac mai mulţi dintre teologi, ci el preia temele majore din literatura patristică, le adânceşte şi le continuă într-o formă creatoare, în dialog cu contextul socio-cultural şi misionar al epocii noastre.
Asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi asemenea Sfinţilor Părinţi capadocieni: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nisa, care cunoşteau cultura vremii lor şi prezentau Evanghelia ca lumină de mântuire pentru om, în integralitatea lui, şi pentru creaţie, Părintele Stăniloae a studiat cu atenţie nu numai Tradiţia Bisericii, ci şi cultura răsăriteană şi occidentală contemporană. El a beneficiat de studii în România şi de burse în străinătate (Berlin, Paris, Atena), pe care le-a folosit cu multă rodnicie, cu mare eficienţă. Prin urmare, proiectul Congresului din 1936 a avut consecinţe benefice, roditoare. Mai mulţi teologi ortodocşi greci şi ruşi au lucrat în această direcţie, mai ales cei care, din cauza emigraţiei, au ajuns să mărturisească Ortodoxia în Occident, însă Părintele Stăniloae a reuşit să realizeze o amplă sinteză teologică neo-patristică creatoare, dinamică, interdisciplinară: dogmatică, filocalică şi liturgică.
Sinteza neo-patristică creatoare a Părintelui Dumitru Stăniloae este un model care trebuie urmat în toată teologia noastră pentru a rămâne constant fideli Sfintei Evanghelii a lui Hristos, pentru a ne menţine neîntrerupt în comuniune cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi pentru a elabora astăzi o teologie misionară, care leagă textul Sfintelor Scripturi cu contextul istoric al vieţii creştine, pentru a fi cu adevărat ştiinţă a mântuirii şi a vieţii veşnice.
Sinteza teologică şi spirituală realizată de Părintele Stăniloae în teologie trebuie continuată, adâncită, amplificată, ţinând seama de noile probleme, dar şi de noile şanse misionare ale timpului nostru.
Părintele Stăniloae ne spunea adesea că se bucură mult nu doar când îl cităm în vorbirea sau scrisul nostru, ci mai ales când continuăm ceea ce a început el. Să ne ajute Dumnezeu tuturor ca să putem urma pilda lui!
Felicităm pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestui Congres Internaţional de Teologie, care îşi propune să evidenţieze aspecte actuale ale receptării operei Părintelui Stăniloae în viaţa Bisericii: de la teologia academică, la spiritualitatea monahală, de la cultura laică românească, la contextul teologic internaţional, depăşind graniţe geografice şi bariere lingvistice, spre intensificarea comuniunii în iubirea Preasfintei Treimi şi extinderea misiunii Bisericii lui Hristos în lume.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Despre Părintele Dumitru Stăniloae la timpul prezent
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Atenție teologică
*
Cap. al 10-lea al cărții.
***
Despre Părintele Dumitru Stăniloae la timpul prezent
Anul 2013 înseamnă „110 ani de la naşterea sa și 20 de ani de la trecerea sa la cele veșnice”[1].
Însă, în fond, înseamnă o invitație serioasă la a face o reactualizare a persoanei și a operei Părintelui Stăniloae și o continuare a eforturilor sale teologice. Pentru că Părintele Dumitru s-a considerat nu un sfârșit de drum ci o parte componentă a acestui drum infinit al aprofundării Tradiției Bisericii.
Și credem că cel mai bun mod în care putem să îl pomenim pe Părintele Dumitru e să traducem intens și cu evlavie din Sfinții Părinți ai Bisericii, după modelul său și să-i comentăm pe Sfinții lui Dumnezeu, în măsura în care îi înțelegem și în care ni-i facem prieteni.
Doamna Lidia Stăniloae, fiica sa, pe 13 mai 2013, la Iași, vorbea despre Părintele Stăniloae ca despre teologul care „a elaborat o teologie care nu este numai știință, ci este [și] convingere, credință, entuziasm, gândire nuanțată și specifică. Ea este trăire, este încredere în Dumnezeu, este certitudinea că suntem ființe privilegiate, pe care Dumnezeu ne numește fii ai Săi”[2].
Așadar, pentru a traduce și a comenta, trebuie să avem certitudinea prezenței lui Dumnezeu și simțirea purtării Sale de grijă față de Biserica Sa. Pentru că numai atunci când scrisul teologic reprezintă încrederea cea mai profundă a omului și starea lui de împlinire, el îi mișcă și îi luminează pe oameni, pentru că este o certitudine și o încredințare.
Căci scrii spre încredințare, având certitudinea prezenței și a lucrării lui Dumnezeu.
Tot Lidia Stăniloae, într-un articol din Lumina, din 15 noiembrie 2009, spunea că Părintele Dumitru avea o relație „concretă, personală [cu Dumnezeu]. Din această relație concretă a luat forța de a fi senin, liniștit, calm, în cele mai grele momente ale vieţii – care nu l-au cruțat – în fața nenumăratelor împrejurări din care se părea că nu există ieșire”[3].
Pentru că scrisul teologic profund vine dintr-o profundă relație cu Dumnezeu. Experiența teologică și duhovnicească e primordială în tot ceea ce trăim și facem. Căci ne exprimăm în măsura în care suntem capabili să înțelegem anumite nuanțe teologice și duhovnicești.
Iar cine studiază opera Părintelui Stăniloae înțelege că ea s-a scris organic. Pe măsură ce a tradus tot mai mult din Sfinții Părinți și, în măsura în care a început să facă sinteze tot mai mari pe baza lor, el a început să înțeleagă nevoia fundamentală a unor mari proiecte de traducere și de sinteză teologică.
De aceea, prin tot ceea ce a scris și a tradus, ne-a spus, în mod răspicat, că e pueril și fără rost să începem cu sinteze la concluziile teologice ale altora. Asta înseamnă să ne furăm singuri căciula.
Pentru a ajunge la concluzii profunde și personale trebuie mai întâi să deschidem largi șantiere de cercetare personală și din ele vor ieși viitoarele noastre cărți și multiple studii punctuale.
Căci baza de date a teologului e întreaga Tradiție a Bisericii iar experiența Bisericii este trăirea teologică a patrimoniului Tradiției.
Acesta e motivul pentru care nu ne putem limita la un Sfânt Părinte sau la o perioadă istorică a Bisericii în cercetarea noastră teologică. În scrisul și în modul său de lucru observăm că Părintele Dumitru nu s-a limitat doar la o discuție de suprafață asupra unui Părinte al Bisericii ci a mers, punctual, la operele sale, la afirmații, la modul în care aceste afirmații au fost înțelese de-a lungul timpului.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegem și limitările veacului său. Ce eforturi uriașe a făcut pentru a recupera Tradiția Bisericii, într-o vreme în care nu putea nici călători după bunul plac și nici nu exista avalanșa de înlesniri tehnologice de care noi beneficiem din plin.
De aceea, cu atât mai copleșitoare este mărturia sa teologică, cu cât privațiuni de tot felul i-au stat înainte în mod constant.
Însă tot demersul său a început de la încrederea în Dumnezeu și de la trăirea teologiei ca fapt de viață.
Fără acestea două nu ar mai fi scris „înfofolit, cu pâslari în picioare, îmbrăcat într-o rasă veche”[4], într-o casă insalubră, trăind astfel „aproape treizeci de ani, până când a reușit să-și cumpere cele două cămăruțe din Strada Cernica”[5], din București.
Dacă ar fi urmărit funcții, onoruri, laude, nu ar fi trăit modest și nu ar fi lucrat atât de mult și de profesionalizat, când, în epoca sa, lucrurile se făceau la normă, fără personalitate.
De aceea, mai întâi de toate, trebuie să ne uităm la anvergura muncii sale teologice, la diversitatea și complexitatea temelor tratate, la modul în care a dus, până la capăt, câteva mari proiecte teologice. Proiecte teologice, pe care, în străinătate, le face o instituție și nu o persoană.
Dar când faci munca unei întregi instituții înseamnă că ești purtat de un entuziasm sfânt, de o mare bucurie împlinitoare. Și, în același timp, că ai multiple specializări.
Pentru că, „la Părintele Dumitru, esenţială era comuniunea cu Sfinţii pe care îi traducea şi care îl inspirau în această muncă de tălmăcire. Simțeai în preajma sa, când îți vorbea, cum se hrănește de la Părinţi, cum pune în valoare și asimilează mesajul lor, cum întrupează într-un mod firesc viața şi învățătura lor”[6].
Dar ca să ai comuniune cu Sfinții și pentru ca să muncești mult în domeniul teologic, trebuie să ai o familie care să te susțină în toate și o casă plină de cărți.
Însă camera lui de lucru, din strada Cernica, potrivit unui martor ocular, Costion Nicolescu, arăta cam așa:
„Camera în care locuia avea aspectul de chilie, ceva minuscul, cu bibliotecă și un birou absolut modest – aşa, de ultimul student, mobilă obișnuită și un televizor pe care nu-l deschidea decât doamna preoteasă ca să asculte „vremea”, după care îl închidea. Printre cărțile acelea care stăteau să se prăbuşească, erau și icoane vechi, pe sticlă. Toate acestea dădeau aspectul unei chilii mai deosebită decât una obișnuită, deoarece era însufleţită de prezenţa părintelui. Pentru mine, casa părintelui era un loc de odihnă și de validare duhovnicească”[7].
Iar soția sa, potrivit mărturiei unui alt prieten al Părintelui Dumitru, PFP Daniel Ciobotea, îl ajuta în acest fel:
„Mergeam aproape în fiecare sâmbătă și [îl] vizitam pe părintele la casa sa din strada Cernica și vedeam pe preoteasă totdeauna smerită, înțeleaptă, rugătoare și postitoare. […]
[Căci] preoteasa Maria…l-a ajutat foarte mult în timpul vieții, mai ales în timpul când a fost în închisoare, cu rugăciunile ei şi cu răbdarea și postul ei.
[De aceea] este surprinzător faptul că un preot căsătorit a tradus şi comentat Filocalia scrisă de monahi și a scos în evidenţă teologia Sfinților Părinți, în așa fel încât adevărata teologie este eclesială și pentru cei căsătoriți, și pentru monahi, tineri sau vârstnici”[8].
Pentru că trebuie să ai liniște, susținere din partea familiei și a prietenilor, sănătate, multe surse teologice la îndemână dar și…bani.
Teologia științifică, cea serioasă și cu multe note de subsol, se face cu bani. Pentru că ai nevoie de tot felul de cărți, de lucru în biblioteci, de deplasări de tot felul, de tehnologie adusă la zi, pentru a fi propriu unei scriituri corecte și complexe.
Însă dacă le ai pe toate dar nu ai viziune de ansamblu, pentru că nu ai excavat, de unul singur, în carierea de aur a Tradiției, tot nu poți să faci teologie, teologie de anvergură.
Așa că învățăm de la Părintele Dumitru Stăniloae că totul începe și se termină cu Dumnezeu dar că e nevoie de eforturi conjugate pentru o mare operă teologică.
Într-o lume pe care ne-am dori-o, Biserica și societatea ar trebui să-l ajute pe teolog să-și facă treaba foarte bine iar teologul ar fi responsabil pentru calitatea teologiei pe care o dăruie Bisericii și societății.
Însă până acolo, până când totul va fi mult mai bine…viitorul Stăniloae rămâne tot o instituție care se clădește pe sine și nu un efort instituțional.
[1] † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Anul comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae (30 ianuarie 2013), cf. http://www.patriarhia.ro/ro/patriarhul/02msg30ian2013.html.
[2] Lidia Stăniloae, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, cf. http://www.basilica.ro/stiri/lidia-staniloae-la-facultatea-de-teologie-ortodoxa-din-iasi_6933.html.
[3] Lidia Stăniloae, La ziua de naștere a tatălui meu, părintele Dumitru Stăniloae, în Lumina de duminică, 15 noiembrie 2009, cf. http://ziarullumina.ro/biografii-luminoase/la-ziua-de-nastere-tatalui-meu-parintele-dumitru-staniloae.
[4] Lidia Ionescu Stăniloae, „Lumina faptei din lumina cuvântului”. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, în col. Memorii/ Jurnale/ Convorbiri, Ed. Humanitas, București, 2000, p. 174.
[5] Ibidem.
[6] Diac. George Aniculoaie, Amintiri despre părintele Dumitru Stăniloae, în Lumina de duminică, 16 noiembrie 2008, cf. http://ziarullumina.ro/interviu/amintiri-despre-parintele-dumitru-staniloae.
[7] Ibidem.
[8] Silviu Dascălu, 17 ani de la trecerea la veșnicie. La mormântul părintelui Stăniloae, în Lumina, 11 octombrie 2010, cf. http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/la-mormantul-parintelui-staniloae.
Istorie II. 35
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde
o privești
*
Vol. 2
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a.
***
Rowan Williams, arhiepiscopul anglican de Canterbury, a editat în 1987 o carte despre ereticul Arie[1]. A doua ediție, din 2001, are 378 de pagini[2].
Și aici autorul ne spune că Sfântul Epifanie al Salaminei a afirmat despre Arie că s-a născut în Libia[3].
Împăratul Constantin cel Mare i-a scris lui Arie în jurul anului 333 și i-a dat voie să se întoarcă din exil în locurile natale[4].
Despre anul nașterii lui Arie autorul opinează că ar fi înainte de anul 280. Și nu crede că Arie a fost ucenicul Sfântului Mucenic Lucian al Antiohiei[5].
Arie a fost preot și predicator[6].
Sfântul Alexandru al Alexandriei ia atitudine împotriva aroganței lui Arie[7]. Și Arie scrie poemul Thalia după excomunicarea și expulzarea sa din Alexandria[8].
Iar cum Arie și susținătorii săi au fost condamnați prima oară la Alexandria, de un sinod care a avut loc în jurul anului 321[9], în consecință, poemul Thalia a fost scris în 321 sau 322[10].
Referitor la componența Primului Sinod Ecumenic, Filostorgius afirmă că au participat la sinod 22 episcopi arieni[11].
*
La Brașov, în 2002, a avut loc o sesiune internațională de comunicări științifice dedicată Părintelui Dumitru Stăniloae[12].
Iar în articolul său, Dr. Ioan Eșan, mărturisește faptul că Părintele Dumitru lucra, înainte să moară, la o carte numită Comentarii la Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, la care scrisese 1.500 de pagini[13]. Unde este manuscrisul?
În același sfârșit de pagină autorul spune următoarele: „La mijlocul lunii septembrie 1992 părintele Stăniloae mi-a trimis la cerere un scurt material care servește drept Prefață a cărții de față.
La sfârșitul scrisorii părintele Stăniloae arăta printre altele: „Sacrificiul martirilor din decembrie 1989 trebuie canonizat și ar trebui să capete o semnificație mondială.
Să-l pomenească toate bisericile ortodoxe. Martirii noștri ar putea fi prăznuiți fie pe 22 decembrie, fie pe 29 [decembrie], odată cu pruncii uciși de Irod””[14].
ÎPS Bartolomeu Anania spune că Părintele Dumitru a semnat articole sub pseudonim, după ce a ieșit din închisoarea de la Aiud, pentru a-și „putea agonisi câțiva bănuți pentru el și familie”[15].
Iar de la Părintele Dumitru Popescu aflăm că Părintele Stăniloae nu a participat doar la scrierea manualului de Dogmatică ci și la scrierea Catehismului ortodox editat în 1952[16].
*
Primul volum din Trecute vieți de doamne și domnițe, cartea lui Constantin Gane [1885-1962][17], în ediția din 1933 are 572 p. + 11 pagini de tabele[18]. Și costa 180 de lei la publicare.
A fost premiată de Academia Română, după cum scrie pe coperta primă. Iar din prima pagină de după pagina de titlu aflăm că volumul de față a fost editat în 3.000 de exemplare.
Motoul cărții e din Nietzsche. Iar Prefața lui Iorga e de trei fraze.
Volumul e format din 31 de capitole. Și discuția începe cu doamna Clara, soția lui Alexandru Basarab și se încheie cu doamna Ana Racoviță.
Despre doamna Maria Brâncoveanu autorul spune că s-a căsătorit cu Sfântul Constantin Brâncoveanu prin anii 1675-1676 și au avut 11 copii[19].
Ea a construit Biserica dintr-o zi, din centrul actual al Bucureștiului, care a fost numită astfel pentru că a fost târnosită/ sfințită în aceeași zi în care i se pusese temelia [1703][20].
Din cei 11 copii ai ei 7 erau fete și le-a văzut măritate pe toate[21]. Fiica cea mare, Stanca, s-a căsătorit cu Radu Beizadea, „ultimul Mușatin”, în ziua de 1 noiembrie 1692[22].
A doua fată a ei, Maria, s-a căsătorit cu domnul Constantin Duca al Moldovei în 1693.
Elenca s-a căsătorit cu Scarlat Mavrocordat în 1698. Safta cu Radu Crețulescu în 1700, Smaranda cu Băleanu în 1712, Ancuța cu Niculai Rosetti în 1704 și Bălașa cu Manolachi Lambrino[23] în 1708[24].
Mama Sfântului Constantin Brâncoveanu, jupâneasa Stanca Brâncoveanu, a murit în 1699[25].
Martiriul Sfinților Brâncoveni a început la ora 9 dimineața, în ziua de 15 august 1714. În piața publică, ei fiind doar în cămăși. De față era sultanul[26].
Sfântul Constantin Brâncoveanu împlinea în acea zi 60 de ani…
Primul martirizat: Sfântul Enache/ Ianache Văcărescu, ginerele Sfântului Constantin. După care au fost martirizați Sfinții Constantin, Ștefan și Radu, fiii săi. Sfântul Matei, cel mai mic, avea 14 ani[27]. După ce a fost martirizat și cel de-al 4-lea său fiu, Sfântul Constantin a îngenuncheat și și-a pus singur capul sub sabie[28].
Cele 6 capete ale Sfinților Mucenici au fost purtate în sulițe pe străzile Istanbului. Iar trupurile le-au fost aruncate în mare. Însă au fost scoase din apă și au fost duse pe ascuns în Halki și îngropate într-o Mănăstire zidită de împăratul Ioan Paleologul în sec. al 15-lea[29].
Iar autorul spune că la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București e îngropat trupul Sfântului Constantin Brâncoveanu[30] și nu doar capul său, așa cum știam eu. A fost îngropat în iulie 1720[31]. Și cel care a descoperit inscripția de pe candelă, prezentată în pagina 465, a fost Virgil Drăghiceanu, în 1914…200 de ani neștiindu-se acest lucru[32].
Doamna Maria Brâncoveanu știa latină și italiană[33]. Și a adormit în decembrie 1729, la București și a fost îngropată alături de Sfântul Constantin, în mormântul de la Sfântul Gheorghe Nou[34].
[1] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Arius.
[2] Rowan Williams, Arius: Heresy and Tradition, second edition, Ed. SCM Press, London, 2001, 378 p.
[3] Idem, p. 29.
[4] Ibidem.
[5] Idem, p. 30-31. A se vedea:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage15Oct.shtml.
[6] Idem, p. 32.
[7] Idem, p. 37.
[8] Idem, p. 52.
[9] Idem, p. 56.
[10] Idem, p. 63.
[11] Idem, p. 67.
[12] Sesiune internațională de comunicări științifice „Dumitru Stăniloae”. Tema: Părintele Dumitru Stăniloae – Arhiereul ortodoxiei românești, în Caietele Universității „Sextil Pușcariu” din Brașov, anul II, nr. 2, vol. III, mai 2002, 167 p.
[13] Idem, p. 125.
[14] Ibidem.
[15] Idem, p. 6.
[16] Idem, p. 17.
[17] A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Gane.
[18] C.[onstantin] Gane, Trecute vieți de doamne și domnițe, vol. I, ilustrat, ed. a II-a, cu o pref. de N.[icolae] Iorga, Ed. ziarului „Universul”, București, 1933, 572 p. + 11 pagini de tabele.
[19] Idem, p. 437.
[20] Idem, p. 439.
[21] Idem, p. 443.
[22] Ibidem.
[23] Idem, p. 444.
[24] Idem, p. 445.
[25] Idem, p. 446.
[26] Idem, p. 460.
[27] Ibidem.
[28] Idem, p. 461.
[29] Ibidem.
[30] Idem, p. 464.
[31] Ibidem.
[32] Ibidem.
[33] Ibidem.
[34] Idem, p. 465.
Istorie II. 29
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde
o privești
*
Vol. 2
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.
***
Octoihul Mare, ediția BOR 2003, are 723 de pagini[1].
Cartea începe cu desenul iconic în care e reprezentat Sfântul Ioan Damaschin[2] și din Precuvântarea patriarhului aflăm că Octoihul slavon, la 1510, a fost a doua carte tipărită la Târgoviște de către ieromonahul Macarie[3].
Glasul I (p. 7-94), glasul II (95-175), glasul III (176-257), glasul IV (258-342).
Împletitura de la sfârșitul p. 342: (imagine).
Glasul V (p. 343-426), glasul VI (427-508), glasul VII (509-587), glasul VIII (588-676).
Finalul de la p. 587: (imagine).
În categoria Adaosuri la Octoih (de la p. 678) sunt incluse: 1. Învățătură de tipic despre rânduiala slujbei duminicilor (p. 679-698), 2. Troparele Sfintei Treimi (triadicalele) (699-700), 3. Binecuvântările Învierii (700), 4. Luminândele Învierii și stihirile celor 11 Evanghelii de la Utrenie (701-706), 5. Luminândele zilelor de peste toată săptămâna (707-709), 6. Troparele Născătoarei de Dumnezeu (710-718), 7. Rânduiala Parastasului (719-723).
Textul a fost diortosit de Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula și a fost tipărit pe 90, 50 coli de tipar[4].
*
Din propria lor variantă istorică[5], „profetul” mormonilor, Joseph Smith, s-a născut pe 23 decembrie 1805.
Are o primă „viziune” la începutul primăverii lui 1820, în New York, unde locuia.
Pe 21-22 septembrie 1823 e „vizitat” de „îngerul Moroni” și i se vorbește despre Cartea lui Mormon.
Pe 22 septembrie 1827 descoperă „plăcile de aur” pe dealul Cumora.
Pe 15 mai 1829 primește „Preoția aaronică” de la nimeni altul decât de la „Sfântul Ioan Botezătorul”, în localitatea Harmony din Pennsylvania[6].
Și tot în luna mai a anului 1829, pentru că prima „preoție”, se pare, nu i-a fost de ajuns, primește „Preoția lui Melhisedec” de la „Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan” lângă râul Susquehanna.
Termină de tradus (atât de repede?!) Cartea lui Mormon în iunie 1829.
„Biserica” mormonă apare în orașul Fayette, din New York, pe 6 aprilie 1830.
Însă în decembrie 1830 – ianuarie 1831 „Domnul a poruncit sfinților [mormonii se consideră pe ei înșiși „sfinți”] să se adune în Ohio”[7].
Pe 14 februarie 1835 își aleg „12 apostoli”, pe când pe 26 aprilie 1838 primesc, „prin revelație”, numele bisericii lor[8].
Conducătorii bisericii mormone se numesc președinți[9].
Din 30 septembrie 1978, în urma unei alte „revelații”, mormonii „acordă preoția tuturor bărbaților care sunt membri ai Bisericii, indiferent de rasă sau culoare”.
În noiembrie 1997 biserica lor avea 10 milioane de adepți[10].
*
Al 8-lea volum[11] din Izvoarele Ortodoxiei îi este dedicat Sfântului Asterie al Amasiei[12].
Cartea are 303 p. + Cuprinsul (p. 304) și conține 16 texte omiletice.
De la p. 93 începe Cuvânt împotriva sărbătorii calendelor. E vorba de o sărbătoare păgână de început de an[13].
Adică revelionul nostru, în care se făceau, ca și azi, urări pe la casele oamenilor și se cereau bani, cu nesimțire, contra urărilor[14].
*
Ediția scripturală BOR 1939[15] are 1374 de pagini și tipărirea ei a început în ziua de 8 iunie 1937. S-a terminat de tipărit în ziua de 10 noiembrie 1938, adică la 250 de ani după ediția scripturală din 1688, care s-a tipărit la 10 noiembrie 1688[16]. Cel care s-a îngrijit de ediția din 1939 a fost Prof. Al. Rosetti[17].
Din cuvântul traducătorilor către rege aflăm că la baza ediției de față stă ediția lor din 1936 dar că VT e după textul masoretic și nu după LXX[18].
Așa am înțeles eu următoarea frază: „am recercetat în amănunțime partea noastră de traducere, începută în Biblia din 1936, și am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărți care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta”[19].
Însă de ce a vrut Carol al II-lea VT în ebraică, în ediția ortodoxă? De ce nu l-a vrut în latină, dacă tot nu îi plăcea Septuaginta? Și de ce a făcut o ediție scripturală la 250 de ani după ediția din 1688, care urmează LXX, dacă nu a vrut să dea o ediție mult mai critică a aceleia, care să aibă Septuaginta la bază?
Cuvântul traducătorilor către rege e datat: octombrie 1937, București[20]. Și găsim aici următoarele titulaturi: I și II Samuil, I și II Cronici, Esdra, Obadia, Iisus, fiul lui Sirah, Apocalipsul.
VT se termină cu Rugăciunea lui Manase, în p. 1098. Între 1099-1374 e NT. Și ediția scripturală costa 140 de lei la publicare.
*
Părintele Dumitru Stăniloae își tipărea teza doctorală[21] la Cernăuți, în 1929. Care are numai 69 de pagini.
Prefața lui Loichița este de nicio pagină, fiind datată: 15 iunie 1929, Cernăuți[22]. Din ea aflăm că înainte de a fi publicată aici, teza sa a fost publicată în revista Candela din Cernăuți[23].
Pe atunci nehirotonit, autorul era prezentat de către decan ca „temeinic cunoscător al limbilor clasice ca și al celor moderne, domnul Dumitru Stăniloae a putut cerceta și utiliza cu spiritul critic și preciziunea istoricului serios…”[24].
De ce l-a publicat? Pentru că a fost studentul facultății din Cernăuți[25].
Bibliografia și indicele prescurtărilor în p. V-VI. În total 27 de surse folosite, dintre care 19 în greacă, 3 în română, 3 în franceză și două în germană. Cartea are 8 capitole și descrie, în mod diacronic, viața patriarhului Dosoftei.
„Quasi-obedențială”[26], „școale”[27], „isvoarele”[28], „doresc ca lucrarea prezentă să trezească interesul și să suscite la cercetarea mai aprofundată”[29]. Prin toate cărțile sale a dorit același lucru: să dea un impuls puternic studiului, muncii de cercetare.
Dosoftei s-a născut pe 31 mai 1641[30]. La 16 ani a fost hirotonit diacon de către mitropolitul Corintului[31]. Va veni în Iași în septembrie 1663 și va rămâne aici până în aprilie 1664[32].
Pe 23 septembrie 1666, Dosoftei e hirotonit mitropolit al Cezareei[33]. În februarie 1670 era la București, unde stă până în mai 1670 și sfințește Sfântul și Marele Mir la București[34].
În mai 1670 pleacă spre Iași, trecând prin Buzău și Focșani[35].
Scriere concentrată, cu multe date istorice dar și cu explicații teologice. Care depășește cu mult simpla prezentare a vieții patriarhului Dosoftei.
Ultima frază a tezei: „Patriarhul Dosofteiu a făcut din Țările Românești un al doilea Patriarhat al Scaunului din Ierusalim”[36].
[1] Octoih mare. Care cuprinde cântările Învierii pentru toate zilele săptămânii pe cele opt glasuri bisericești, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea PFP Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 2003, 723 p.
[2] Idem, p. 4.
[3] Idem, p. 6.
[4] Pagina finală.
[5] Doctrina și legămintele și Istoria Bisericii. Manualul învățătorului de doctrină a Evangheliei, în lb. rom, ed. în Germania, 2003, în PDF, 304 p. Preluată de aici:
[6] Idem, p. 300.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Idem, p. 301.
[10] Ibidem.
[11] Asterie al Amasiei, Omilii și predici, trad., cuvânt înainte și introducere de Pr. D.[umitru] Fecioru, în col. Izvoarele Ortodoxiei, vol. 8, Ed. IBMBOR, București, 1946, 304 p.
[12] A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Asterius_of_Amasea.
[13]Asterie al Amasiei, Omilii și predici, ed. cit., p. 94.
[14] Idem, p. 97.
[15] Biblia, adică Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și a Noului Testament, tradusă după textele originale ebraice și grecești de Preoții Profesori Vasile Radu și Gala Galaction, din înalta inițiativă a Majestății sale Regelui Carol II, Ed. Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1939, 1374 p.
[16] A doua pagină de prezentare a ediției.
[17] Ibidem.
[18] Idem, p. VII.
[19] Ibidem.
[20] Idem, p. X.
[21] Dumitru Stăniloae, Viața și activitatea patriarhului Dosofteiu al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Românești, teză de doctorat în Teologie, cu o prefață de V. Loichița, decanul Facultății de Teologie din Cernăuți, Ed. Institutul de Arte grafice și Editura „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1929, 69 p.
[22] Prima pagină a cărții, nenumerotată.
[23] Ibidem.
[24] Ibidem.
[25] Ibidem.
[26] Idem, p. 1.
[27] Idem, p. 2.
[28] Ibidem.
[29] Ibidem.
[30] Ibidem.
[31] Idem, p. 3.
[32] Idem, p. 4.
[33] Idem, p. 5.
[34] Idem, p. 7.
[35] Idem, p. 8.
[36] Idem, p. 69.
Istorie II. 25
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
*
Istoria începe
de oriunde
o privești
*
Vol. 2
*
Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a.
***
În numărul din ianuarie, 1934, din Gândirea, Părintele Stăniloae, semnând D. Stăniloae, publica articolul Iisus Hristos, adevărata noastră transcendență[1]. Articolul are 5 note de subsol, toate în germană.
În p. 1: „contimporane”. Și se referă la o carte a lui Nicolae Hartmann[2].
Credința ca certitudine absolută e un dar de la Dumnezeu[3].
Despre cum au experiat Sfinții Apostoli dumnezeirea lui Hristos[4].
„Realitatea de temelie [de bază]” (p. 5), „Dumnezeu este o realitate transsubiectivă și absolută” (p. 6), „necuprinzibilitate și neobiectivitate (Unerfasslichkeit und Nichtgegenständlichkeit)” (p. 9), „darurile prieteniei Sale dumnezeiești”[5].
Articolul Despre dogmă îl publicase în 1941, în aceeași revistă[6]. „Unde e dogmă e viață, pentrucă e comuniune, pentrucă e încredere în persoana vie a altuia”[7]. „Vivificator”[8], „dogma e răspunsul absolut la întrebarea absolută”[9], dogma are „o structură antinomică”[10], începe să se refere la Blaga din p. 178, pentru a afirma faptul că la filosoful nostru dogma e un fapt al eului și nu „o sinteză de credință-logică, un factor de comuniune”[11].
În p. 81 folosește sintagma „formula christologică” și la finalul articolului e acest desen: (imagine).
*
Dicționarul onomastic românesc al lui N. A. Constantinescu[12] costa 29 de lei la publicare, adică în 1963. Și are 469 de pagini.
Prescurta, ca și mine, Biblioteca Academiei cu BAR[13].
Achila = vultur[14], Barabas = fiul tatălui[15], Caloianul = frumosul[16], Casian = gol[17], Ecaterina = care lovește de departe[18], Eftimie = voie bună[19], Iosif = Dumnezeu să adauge[20], Iov = dorință mare[21], Irina = pace[22].
Preda = înainte mergător (provenit din slavonă)[23], Prohor = cel care conduce corul[24], Pulheria = frumoasa[25], Rodion = de trandafir[26], Remete = sihastru[27], Sebastian = venerat[28], Silvestru = de pădure[29], Crasna = frumos (cuvânt slavon)[30], Deva = fată[31], Grăjdan = cetățean[32].
Gurban = jertfă[33], Hagiu = pelerin[34], Halângă = tufiș[35], Hasan = frumos[36], Mamul = grâu de Turcia[37], Margareta = perlă[38], Măcicat = mare[39], Mecu = moale, gingaș (cuvânt bulgăresc)[40], Medelean = fiu mare, robust (cuvânt ucrainean)[41].
Mereuț = încetinel[42], Mischiu = oțel[43], Mogoș = înalt (cuvânt maghiar)[44], Mureș = cafeniu închis[45], Scarlat = catifea roșie[46], Scordea = usturoi (de la gr. scordon)[47], Staiu = colibă[48], Stroe = providență[49], Suțu = lăptar[50].
*
În numărul din 24 decembrie 1938 al ziarului Universul literar[51], Vladimir Streinu edita articolul Cerebralii[52], în care spunea că „intelectualii seamănă unul cu altul, putându-se fixa [unul pe altul/ recunoaște] oriunde”[53] iar Vasile Voiculescu poezia O, brad frumos, formată din 5 strofe[54].
Ziarul era al lui Stelian Popescu, Mihai Niculescu era redactor responsabil, numărul de telefon al ziarului era 3. 30. 10 iar prețul (ziar săptămânal) era de 8 lei. Abonamentul costa 220 de lei pe an și 120 de lei pe 6 luni[55].
Dan Botta a fost pe 15 ianuarie 1939 la Sibiu, la „o șezătoare a scriitorilor tineri”[56]. A conferențiat Prof. N. I. Herescu[57].
Olga Greceanu are un articol în p. 5, unde amintește despre carnetul ei de notițe. Iar Poșta redacției e la p. 15, unde, lui O. C. Bohociu i se spune: „Mai încercați și probabil veți reuși” în domeniul literar.
În partea de jos a paginii a 16-a, ultima, sunt 5 discuții amuzante. Imagini alb-negru.
*
Revista Generația nouă, din martie 1891[58], a fost tipărită la tipografia J. Weiss, situată pe Calea Victoriei, nr. 29. În București[59].
Abonamentul costa 20 de lei pe an. Iar profesorii, profesoarele și studenții „universitari” plăteau 10 lei[60].
Redacția și administrația erau pe Strada Vânătorului, nr. 20, din București, cu intrare pe strada Sfinții Apostoli[61].
Primul rând al revistei: „Bucureșciul a înviat ca un ghiocel de sub zăpadă”[62]. Iar deputații români „își ascute [ascut] limba pentru a mai păcăli o dată pe bieții alegători”[63].
Mite Kremnitz a scris romanul Ausgewanderte/ Emigranții și l-a publicat la Bonn[64], Titu Liviu Maiorescu[65], despre istoricul cafelei în p. 46-48, în p. 56-58 despre „maladiile vinurilor”, „poesii populare” în p. 60-61, consemnate de N. Vaschide și „auzite de la Marina Alexe Cojocaru, din satul Dabărlău, scaunul Sântu George, Transilvania”[66].
„Clubul Tinerimei din Pitești” însă nu dorea să plătească revista deși o primise timp de un an de zile[67]. Era pe lista răilor platnici.
La farmacia La ochiul lui Dumnezeu, de pe Calea Victoriei, nr. 154, din București, apa de gură era 2 lei sticla, pasta de dinți, sub formă de „tăblițe”, 60 de bani tăblița și la borcan de cristal 2 lei, iar prafurile de dinți, de culoare roz, alb sau negru, 1 leu cutia[68].
Antisudina: medicamentul care înlătura „sudoarea escesivă”[69].
Iar cutia de Antisudină era un leu[70].
Flaconul de „oleu [ulei] antireumatic și antinevralgic” costa un leu și 50 de bani[71], esența contra moliilor: 1, 50 de lei, săpunul de gudron: 1 leu[72].
În pagina a 66-a reclamă la „locomobile și treerătoare” dar și la „pietre de móră [moară] franțuzescĭ [franțuzești]”.
[1] D.[umitru] Stăniloae, Iisus Hristos, adevărata noastră transcendență, în rev. Gândirea (XXII), nr. 1, ianuarie 1943, p. 1-10.
[2] Idem, p. 1.
[3] Idem, p. 5.
[4] Ibidem.
[5] Idem, p. 10.
[6] D.[umitru] Stăniloae, Despre Dogmă, în rev. Gândirea (XX), nr. 3-4, martie-aprilie 1941, p. 174-181.
[7] Idem, p. 175.
[8] Ibidem.
[9] Idem, p. 176.
[10] Ibidem.
[11] Idem, p. 180.
[12] N. A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, Ed. Academiei RPR, București, 1963, 469 p. + două pagini de erată.
[13] Idem, p. LXXV.
[14] Idem, p. 3.
[15] Idem, p. 20.
[16] Idem, p. 27.
[17] Idem, p. 28.
[18] Idem, p. 48.
[19] Idem, p. 49.
[20] Idem, p. 86.
[21] Idem, p. 87.
[22] Ibidem.
[23] Idem, p. 136.
[24] Idem, p. 137.
[25] Ibidem.
[26] Idem, p. 139.
[27] Ibidem.
[28] Idem, p. 145.
[29] Idem, p. 146.
[30] Idem, p. 252.
[31] Idem, p. 259.
[32] Idem, p. 287.
[33] Idem, p. 290.
[34] Idem, p. 291.
[35] Idem, p. 292.
[36] Idem, p. 293.
[37] Idem, p. 315.
[38] Idem, p. 316.
[39] Idem, p. 318.
[40] Idem, p. 320.
[41] Ibidem.
[42] Idem, p. 321.
[43] Idem, p. 323.
[44] Idem, p. 325.
[45] Idem, p. 329.
[46] Idem, p. 367.
[47] Idem, p. 368.
[48] Idem, p. 374.
[49] Idem, p. 378.
[50] Idem, p. 379.
[51] Universul literar (XLVII), nr. 45, sâmbătă, 24 decembrie 1938, 16 p.
[52] Idem, p. 1, 15.
[53] Idem, p. 15.
[54] Idem, p. 1.
[55] Ibidem.
[56] Idem, p. 2.
[57] Ibidem.
[58] Generația nouă [România literară] (XI), seria a II-a, nr. 2, martie 1891, Bucuresci, 66 p.
[59] De pe coperta revistei.
[60] Din pagina Cuprinsului.
[61] Ibidem.
[62] Idem, p. 33.
[63] Ibidem.
[64] Idem, p. 34.
[65] Ibidem.
[66] Idem, p. 61.
[67] Idem, p. 62.
[68] Idem, p. 63.
[69] Idem, p. 64.
[70] Ibidem.
[71] Ibidem.
[72] Idem, p. 65.
Unirea ipostatică (4)
Prima, a doua și a treia parte…
Aici e a 4-a parte. Podcast audio downloadabil.
A fost introdus și în TPA 2.