Zi: 29 aprilie 2008

Mărturia Sf. Petru despre Hristos cel înviat

Cf. GNT, în F. Ap. 2, 32 avem mărturisită realitatea coparticipării Tatălui la învierea Fiului Său: „tou/ton to.n VIhsou/n avne,sthsen o` qeo,j( ou- pa,ntej h`mei/j evsmen ma,rturej” [ Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi Îi suntem mărturisitorii Lui]. Pentru că le vorbea evreilor a accentuat persoana şi rolul Tatălui în învierea lui Hristos.

Mulţi teologi au fost tentaţi de-a lungul istoriei să vadă în mărturisirea petrină de aici drept o înviere obiectuală a lui Iisus de către Tatăl, în sensul că Fiul a fost înviat de către Tatăl ca un obiect pasiv, fără să aibă vreo contribuţie personală. Însă troparul Învierii mărturisit de către Biserică vorbeşte despre Hristos care învie şi calcă cu moartea Sa moartea. Aceasta nu exclude coparticiparea Tatălui şi a Duhului la actul învierii Sale din morţi dar nici nu trebuie să minimalizeze mărturisirea faptului că Hristos învie, cu de la Sine putere, ca un Dumnezeu atotputernic.

Însă, pentru o înţelegere curată a textului trebuie să conexăm pe 2, 32 cu 2, 33 şi să observăm că în actul înălţării Sale la Tatăl descris de 2, 33, Hristos este Cel care Se înalţă şi nu este înălţat de către Tatăl. Însă nici în cadrul Înălţării Sale la cer nu trebuie să disociem pe Fiul de Tatăl şi de Duhul Sfânt, pentru că aceasta nu se petrece niciodată.

De ce Hristos cel înviat îi face pe Apostoli mărturisitorii Lui?

După cum am văzut în F. Ap. 2, 32 se vorbeşte despre Sfinţii Apostoli ca despre mărturisitorii lui Hristos cel înviat. Substantivul plural ma,rturej apare de 10 ori în NT şi de 6 ori în F. Ap.

Potrivit F. Ap. 1, 8 Domnul Însuşi îi numeşte pe Apostoli mărturisitorii Lui : avlla. lh,myesqe du,namin evpelqo,ntoj tou/ a`gi,ou pneu,matoj evfV u`ma/j kai. e;sesqe, mou ma,rturej e;n te VIerousalh.m kai. ÎevnÐ pa,sh| th/| VIoudai,a| kai. Samarei,a| kai. e[wj evsca,tou th/j gh/j [ Dar veţi primi putere prin pogorârea Sfântului Duh întru voi şi-Mi veţi fi Mie mărturisitori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului].

Mărturisirea ţine de prezenţa Sfântului Duh în Sfinţii Apostoli, pentru că prin Duhul Fiului ei primesc putere lucrătoare, dinamizatoare, înflăcărătoarea în propovăduirea lor. Primirea puterii Duhului îi face mărturisitorii lui Hristos, pentru că Fiul nu e separat de Duhul şi de Tatăl în lucrarea Bisericii şi în viaţa noastră.

Duhul Sfânt vorbeşte despre Fiul şi le reaminteşte Sfinţilor Apostoli adevăratul chip al Fiului. Primind pe Sfântul Duh în fiinţa lor aceştia au înţeles mai bine cele spuse lor de către Domnul şi care sunt cuprinse la In. 14, 26: o` de. para,klhtoj( to. pneu/ma to. a[gion( o] pe,myei o` path.r evn tw/| ovno,mati, mou( evkei/noj u`ma/j dida,xei pa,nta kai. u`pomnh,sei u`ma/j pa,nta a] ei=pon u`mi/n Îevgw,Ð [ Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl trimite întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va reaminti toate cele despre care Eu v-am vorbit].

Sfântul Duh face anamneza/actul de reamintire a persoanei şi a cuvintelor lui Hristos şi El ne face să Îl simţim pe Hristos cel viu, Cel înviat, pentru că Hristos e nedespărţit de Duhul şi de Tatăl.

Mărturisitorii vorbesc întru Duhul despre Hristos cel înviat, adică vorbesc cu autoritate dumnezeiască despre Fiul lui Dumnezeu cel răstignit şi înviat şi sunt gata să moară pentru mărturia lor. Veracitatea mărturiei lor constă în aceea că preferă moartea unei vieţi trăită în minciună, în disociere faţă de adevărul lui Hristos. Adevărul lui Hristos e preferabil unei vieţi separate de El.

Hristos îi face mărturisitori ai Săi pe Sfinţii Apostoli şi pe toţi fiii Bisericii pentru că Se sălăşluieşte întru ei împreună cu Duhul cel Sfânt şi vorbirea lor e din adevărul comuniunii cu Hristos cel înviat şi plin de slavă. Mărturisirea se face pe realitatea prezenţei şi experienţei lui Hristos în viaţa lor. Hristos despre care Sfinţii Apostoli vorbesc este cu ei şi în ei şi le ajută lor întru toate, pentru că Duhul le dă ceea ce să spună în faţa mulţimilor care nu cunosc pe Dumnezeu sau a persecutorilor păgâni.

Mărturisitorii de la I Tes. 2, 10

Sfântul Pavel vorbeşte despre doi mărturisitori ai propovăduirii sale apostolice: despre membrii Bisericii şi despre Dumnezeu: u`mei/j ma,rturej kai. o` qeo,j( w`j o`si,wj kai. dikai,wj kai. avme,mptwj u`mi/n toi/j pisteu,ousin evgenh,qhmen [ Voi sunteţi mărturisitori şi Dumnezeu, că sfânt şi drept şi fără vină am fost între voi, cei credincioşi].

Credincioşii Bisericii şi Dumnezeu mărturisesc despre folosul pastoraţiei noastre. Dacă oamenii ne nedreptăţesc şi încearcă să mintă despre vieţuirea noastră între ei, Dumnezeu nu minte însă niciodată. Şi lucrarea noastră, spune Pavel, e aratătă/descoperită de către Dumnezeu pentru că El ne-a dat puterea propovăduirii noastre şi nu oamenii. Puterea Sfântului Duh coborâtă la Cincizecime întru Apostoli i-a făcut pe ei mărturisitorii adevăraţi ai Domnului.

Mărturisitorii Bisericii lui Hristos

De aceea Biserica lui Dumnezeu mărturiseşte persoana şi chipul lui Hristos potrivit mărturiei Apostolilor. Noi vedem pe Hristos prin ochii Apostolilor cei plini de Duhul Sfânt şi de puterea Tatălui. Din acest motiv nu propovăduim un alt chip al lui Hristos sau există un chip unitar al lui Hristos în Biserica Ortodoxă pentru că este chipul Său apostolic, păstrat cu fidelitate jertfelnică peste veacuri.

Pentru credinţa în Hristos şi pentru icoana Lui dogmatică sau închipuită pe lemn s-a murit în Biserică. Mulţi Sfinţi au preferat să moară decât să admită altceva decât adevărul apostolic al Bisericii. Când a fost prigonită adevărata înţelegere a persoanei Sale sau când s-a sfărâmat chipul Său iconografic, ca o consecinţă directă a neînţelegerii persoanei Sale, au murit sute de mii de Mărturisitori.

Icoana e mărturia Bisericii despre Hristos, despre Hristos care are două firi unite indisolubil în persoana Sa şi Care şade de-a dreapta Tatălui, fiind în acelaşi timp cu Biserica Sa fără întrerupere. Dacă Hristos nu e în mod deplin Dumnezeu şi om, dacă nu a îndumnezeit întreaga Sa fire umană, dacă persoana Sa nu este iconizată în umanitatea Sa atunci nu e Hristosul Bisericii.

Hristosul Bisericii e în acelaşi timp pe scaunul dumnezeirii împreună cu Tatăl şi cu Duhul dar şi cu noi, mereu, fără întrerupere, cu membrii Bisericii Sale. Hristos ni se dă drept mâncare şi băutură sfântă, El e Cel ce ţine toate şi le păstrează pe toate în existenţă, Cel ce ne mântuieşte pe fiecare în parte şi Cel ce va veni să judece lumea cu dreptate.

Hristosul Bisericii e înţeles şi iubit numai prin comuniunea liber consimţită cu El şi numai printr-un efort susţinut de despătimire, pentru a-L percepe pe El duhovniceşte din ce în ce mai mult. Ca să dai mărturie despre Hristos trebuie să te laşi învăţat de Hristos, prin Duhul, cele despre Sine. Trebuie să Îl ai în tine pe Hristos şi să Îl vezi pe Hristos în fiecare om creat de El şi în orice detaliu al creaţiei, ca Cel care a creat cele văzute şi nevăzute şi le ţine prin harul Său în existenţă.

Hristos cel înviat în viaţa noastră

Noi ne rugăm lui Hristos cel preaslăvit, Lui Hristos cel înviat şi Care poartă rănile Sale ca pe nişte podoabe împărăteşti, pentru că sunt semnele dragostei Sale infinite pentru noi. Rugăciunile noastre sunt ascultate de Hristos cel viu Care ne cere să ne rugăm Lui cu minte clară, ştiind ceea ce cerem şi cui cerem, şi, în acelaşi timp, cu smerenie, ca nişte fii supuşi voii Sale.

Hristos cel înviat ne iradiază cu lumina Sa şi ne cere să ne curăţim şi noi simţirile ca să Îl percepem pe El cu adevărat, întru slava Sa. Hristos cel înviat ne cere să trăim duhovniceşte, mai presus de simţuri, pentru că viaţa veşnică înseamnă veşnica bucurie şi contemplare a slavei Sale, mai presus de simţuri şi de discursivitatea minţii.

Şi când spunem că Biserica este divino-umană spunem de fapt că umanitatea noastră trebuie să se înduhovnicească continuu pentru ca să fim fiinţe duhovniceşti, străbătute de lumina Sa din belşug. Drumul nostru este sfinţenia, continua sfinţire, conştientizare a umplerii noastre de slava lui Hristos.

Pr. Dorin.

Pentru fontul în limba greacă, aici.