De decretis Nicaenae Synodi [4]
Sfântul Atanasie de Alexandria, De decretis Nicaenae Synodi/ Despre decretele Conciliului de la Niceea (325), introd. și trad. din gr., comentarii și note explicative de Lucian Dîncă, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2015, 254 p.
*
Prima parte e aici, a 2-a, a 3-a.
*
În p. 155, Pr. Lucian Dîncă calchiază pe Monoghenis [Unul-născut] în română și nu îl traduce, rezultând sintagma „Fiul Monogen”. Însă, în română, monogen înseamnă de un singur gen și nu unul-născut pe care îl cere textul grecesc.
El, ereticul, „zumzăie…asemenea unui nor de țânțari”, p. 155.
„Dar, după cum noi, primindu-L pe Duhul Sfânt, nu pierdem propria noastră substanță [fire], tot așa Domnul, devenind om pentru noi și având un trup, nu a încetat de a fi Dumnezeu”, p. 159. Pentru că El, luând trupul nostru, nu l-a micșorat ci „l-a îndumnezeit pentru a-l face nemuritor”, p. 159.
Arienii sunt niște „ticăloși”, p. 161.
Apare și în p. 161 sintagma aberantă „Fiul Monogen”, pentru că autorul nu e atent la limba română.
Iar arienii, pentru că negau Scriptura, nu mai sunt considerați creștini de către Sfântul Atanasie cel Mare. Ci el îi numește atei și hristomahi, p. 160, adică dușmani ai lui Hristos.
Noi recunoaștem că Sfintele Scripturi sunt insuflate de Dumnezeu [teopnevsta], p. 162, subliniază Sfântul Atanasie.
Apare monogen și în p. 165. În n. 55, p. 165, autorul ne spune că Arios a scris Thalia [Banchet], în versuri ritmate, „după excomunicarea lui de către Biserică, la solicitarea adepților lui Eusebiu de Nicomedia”.
Sfântul Atanasie spune despre arieni, în p. 167, că „nu au cunoașterea adevărului și ignoră Scripturile”. Le ignoră în mod voit.
Iar Fiul lui Dumnezeu nu este un cuvânt oarecare ci este „Cuvântul și Înțelepciunea și Imaginea Icoana și Mâna și Puterea lui Dumnezeu, fiindcă unic este născutul unul este Cel născut din Dumnezeu și acestea sunt caracteristicile nașterii [Lui] din Tatăl”, p. 167. Căci dacă El este Fiu este „din Tatăl prin fire”, p. 169.
Iar hristologia Bisericii, accentuează Sfântul Atanasie, e scripturală, p. 169. Căci despre Fiul ca Mână ne vorbește Is. 48, 13 și Is. 51, 16, spre exemplu, iar despre El ca Înțelepciune: Ps. 103, 24 și Prov. 3, 19, p. 169.
Iar „Mâna, Înțelepciunea și Cuvântul [lui Dumnezeu]…sunt Fiul” [Lui], p. 169.
Dîncă o dă în sus și în jos cu imagine pentru icon, spunând că Fiul este „Imaginea Tatălui”. Dar când traduce Col. 1, 12-17 traduce sintagma icon tu Teu tu aoratu cu „icoana Dumnezeului nevăzut”, p. 171. Atunci de ce spui Imagine sau Icoană, dacă tu știi că trebuie să spui Chipul? Pentru că începând cu Facerea, icon înseamnă chip. De unde, ortodocși și catolici, vorbim despre chipul lui Dumnezeu din om.
La Rom. 9, 32, autorul romano-catolic vorbește de „piatra de poticneală”, p. 171.
Arienii spuneau mituri [mitologusin] despre Domnul, spune Sfântul Atanasie, atunci când afirmau că „a exista un timp când Fiul nu a existat” și că El este „supus schimbării”, p. 172-173.
În 18. 3, Sfântul Atanasie vorbește despre Păstorul Sfântului Ermas și spune că ea „nu este în canon”, în canonul Sfintei Scripturi, p. 175. Arienii citau din această carte, p. 175. Și spune despre ei că „inventează…expresii teologice ticăloase”, p. 175. Însă, afirmă cu tărie Sfântul Atanasie cel Mare, „să gândești într-un fel teologic ticălos este absolut interzis, chiar dacă, după aceea, se încearcă să se ascundă aceste gânduri sub niște cuvinte variate și seducătoare. Dimpotrivă, a gândi pios teologic este acceptat de toți ca fiind un lucru sfânt, chiar dacă cineva se exprimă cu niște cuvinte neobișnuite, pentru ca lucrul să fie înțeles într-un fel demn teologic și, prin el, să se ajungă la înțelegerea semnificației celui care l-a gândit în mod demn”, p. 175.
Pentru că problema fundamentală în teologie este intenția…pentru care gândești teologic. Dacă dorești să cugeți teologic pentru a aprofunda și a explica adevărurile de credință, atunci scrierea teologică este evlavioasă. Dar dacă cauți să răstălmăcești Scriptura, atunci scrii despre ea în mod ticălos, în mod netrebnic, pentru că vrei să o ideologizezi.
Însă, spune Sfântul Atanasie, limbajul greu în teologie e pentru a explica pe măsură textul Scripturii și nu pentru a-l falsifica. Pentru că cel care caută să explice Scriptura, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu, încearcă din toate puterile sale să exprime pe măsură adevărurile Scripturii. Să o explice într-un mod profund teologic.
De aceea, „frazele vulgare folosite de dușmanii lui Hristos sunt pline de toată nelegiuirea”, p. 175. Iar Sinodul I Ecumenic a dat niște răspunsuri din „dorința pură după adevăr”, p. 175-177.