Sfântul Anastasios Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, Exaimeron [81]
Traduceri patristice
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Prof. Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Sfântul Anastasios Sinaitul, Ieromonah la Sfântul Munte Sina și Patriarhul Antiohiei (sec. VII-VIII, pomenit pe 20 aprilie în Biserica Ortodoxă)
V. Cartea a șasea a Exaimeronului
Aceasta este cartea a șasea a aceluiași autor. Este despre ziua a șasea din creația cea-de-șase-zile
Prin toate aceste lucrări, Dumnezeu a arătat că primele trei zile au fost dovediri ale unei nesfârșite creativități [a Sa]. Iar ultimele trei zile – a patra, a cincea și a șasea – au constat în orânduirea și desăvârșirea întregii creații a lumii. Aceasta s-a făcut pe temeiul lui Hristos al celor trei zile, Care a zis: „azi și mâine” fac semne „și, [în] a treia [zi], Mă desăvârșesc”[1], Eu, Cel care sunt Domn peste luminile raționale ale cerului și peste cele de pe pământ și peste cele de dedesubt[2].
Cerul, pământul și marea au devenit pline de slava Sa[3]. Și când soarele și luna au început să lumineze, și pământul și marea au fost îndată împodobite, în chip preafrumos dând naștere vieții celor însuflețite.
3. Dar întâi cerul, prin luminile sale, a fost aranjat în mod desăvârșit. Aceasta s-a petrecut pentru că, înainte oricărei creații [materiale], Dumnezeu a cugetat și făcut Puterile îngerești ale cerului, care ne luminează pe noi [duhovnicește]. În al doilea rând, El a dăruit viață adunării de ape. Adică apelor primare ale neamurilor, care erau în permanentă schimbare, nestatornice, vijelioase și alergând spre idolatrie. Iar în al treilea rând, în fine, când neamurile au atins plinirea lor[4], Dumnezeu Își întoarce privirea către ziua Duhului[5].
Când Dumnezeu a creat lumea, El a privit către apele care erau vechii greci. Și în prima zi a veacurilor, le-a arătat lor lumina dumnezeieștii cunoașteri. Dar, cunoscându-L pe Dumnezeu, nu L-au slăvit pe El ca Dumnezeu[6]. Pavlos mărturisește despre aceasta. El spune că Dumnezeu la început a dăruit [oamenilor] înțelepciune și cunoaștere despre orânduirea cerului, a stelelor, a soarelui, a lunii, a plantelor, a animalelor, a corpurilor și formelor, pentru a construi o temelie a cunoașterii Lui[7].
4. Dar, de vreme ce apa neamurilor nu L-a cunoscut pe Creatorul înțelepciunii[8], Dumnezeu a lăsat-o pe ea nedesăvârșită și neroditoare. S-a întors către pământ și, prin Avraam, a dat semnul tăierii-împrejur[9]. Și Dumnezeu a dăruit o răsplată pământească lui Avraam și Israil pentru acest semn. El a zis că le va da lor pământul făgăduinței: Palestina pământească[10]. Asemenea, poporului lui Israil ieșind din Egipt, Dumnezeu i-a dat legi. Aceste porunci erau multe, grele și dificil de ținut: erau o povară insuportabilă, însoțită de multe îndemnuri și blesteme[11]. Dar dacă păzeau aceste legi, Dumnezeu le făgăduia lor daruri pământești și recoltă bogată și bunăstare materială și stăpânire peste pământ întins și desfătare de aceste bunuri trecătoare[12]. Însă El nu le-a făgăduit lor nicio răsplată cerească. De aceea, cu dreptate cugetăm despre poporul evreu că este reprezentat prin „pământ”, de vreme ce sunt preocupați de lucruri pământești dar nu au nicio cetățenie în cer[13].
5. Și astfel Dumnezeu, pentru a ne învăța aceste lucruri, în a șasea zi a creației lumii, nu a desăvârșit printr-o singură poruncă atât apele înseși, cât și pe cele care vin din ape. Și nu într-o singură zi a desăvârșit pământul și făpturile însuflețite care vin din el și pomii cei roditori. Și astfel, mi se pare, cele din cer au fost mai întâi luminate de lumina dumnezeiască. Dar când Soarele duhovnicesc, Hristos, a fost făurit pe pământ [în trup] și apoi înălțat, lumea de sus a fost luminată și strălucită încă și mai mult.
De aceea, în conformitate cu împodobirea progresivă și creșterea duhovnicească a creației – cerească, terestră și maritimă – ne putem gândi la Meșter ca lucrând în cele șase zile ale creației, modelând la un moment dat, în parte, apele[14], și apoi, după ele, trecând la firmament, iar apoi, iarăși, când tăria a fost desăvârșit orânduită[15], a coborât pe pământ. Și când acesta a fost pe jumătate terminat[16], a călătorit spre ape. Apoi a terminat cu totul firmamentul[17] și a binecuvântat comunitățile Bisericilor din neamuri[18]. Și ultima [lucrare] dintre toate, S-a întors în pământul lui Israil pentru sfârșitul veacurilor, pentru a desăvârși creația zilei a șasea.
[1] Lc. 13, 32.
[2] Cf. Filip. 2, 10.
[3] Cf. Is. 6, 3.
[4] Cf. Rom. 11, 25.
[5] Cf. Ps. 64, 10.
[6] Cf. Rom. 1, 21.
[7] Cf. Înț. lui Sal. 13, 1-5; Rom. 1, 19-21.
[8] Cf. I Cor. 1, 20-21.
[9] Cf. Fac. 17, 10-14.
[10] Cf. Fac. 17, 8.
[11] Cf. Ieș. 20, 1-17.
[12] Cf. Ieș. 23, 20-33.
[13] Cf. Filip. 3, 19-20.
[14] Cf. Fac. 1, 2.
[15] Cf. Fac. 1, 7-8.
[16] Cf. Fac. 1, 9-12.
[17] Cf. Fac. 1, 14-18.
[18] Cf. Fac. 1, 22.