Dumnezeu în adunarea Sfinților Săi
† Irineu [Pop][1], Arhiepiscop al Alba Iuliei, Dumnezeu în adunarea Sfinților Săi. Predici la sărbătorile de peste an, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2018, 403 p.
*
În același format îngrijit și cu foaie lucioasă ca și primul volum prezentat, dar fără note de subsol.
Numără subordinațianist persoanele Treimii, numind pe Duhul „a treia” persoană a Treimii, p. 27, deși Ele sunt veșnice și fără de început, neexistând anterioritate și posterioritate în Treime. Pentru că nu există „prima”, „a doua” și „a treia” persoană în Treime, pentru că toate trei sunt egale și fără de început, neexistând una înaintea celeilalte, deși Tatăl naște pe Fiul și purcede pe Duhul Sfânt.
„Suntem chemați…să strălucim ca locașuri ale Sfintei Treimi”, p. 39.
„Iisus Hristos…[este] răspuns[ul] la toate problemele noastre și la dorințele noastre nobile”, p. 70.
Nefericita sintagmă „lumina taborică”, p. 75. Pentru că lumina lui Dumnezeu nu iese din Tabor, ci s-a văzut pe Tabor, dar se poate vedea oriunde.
Autorul afirmă în mod eretic că Apostolii au văzut, ajutați de lumina lui Dumnezeu, „cu ochii lor trupești lumina necreată a Dumnezeirii”, p. 77, când Apostolii, pe Tabor, au văzut în mod extatic, cu ochii sufletului și nu ai trupului, lumina necreată a Dumnezeului nostru treimic. După care, în p. 79, mărturisește adevărul, spunând: „aceasta [vederea mistică] nu e o vedere tangibilă [, trupească], ci o vedere plină de har și sfântă a minților curate”.
Televizorul, idolul din casele noastre, p. 88.
Se repetă povestiri din prima carte de predici.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a adormit la 47 de ani, pe 5 august 1960, p. 203. Și Sfintele sale Moaște au fost descoperite pe 8 august 1980, p. 203. Și de pe 15 august 1980, puse în raclă, Sfintele sale Moaște sunt în Biserica Mănăstirii Hozeva, p. 203.
„românul ortodox dezbrăcat de Ortodoxie încetează să mai existe ca român”, p. 211. Un mare adevăr, observabil în ființa celor care apostaziază!
Predica dedicată Sfântului Irineos [Εἰρηναῖος] de Lyon[2] e între p. 215-221.
„Nu se poate concepe virtute religioasă fără dragoste dumnezeiască”, p. 280.
„Preoții sunt datori să aducă la Hristos și în staulul Bisericii pe cei păcătoși spre a fi iertați, pe cei disperați spre a fi mângâiați, pe cei nevoiași spre a fi ajutați. O preoție care nu-i mistuită de focul misionar al luminării și îmbunătățirii sufletelor și de progresul moral al credincioșilor, nu este preoție. Ca slujire a lui Dumnezeu, preoția nu poate fi inactivă, neglijentă sau fals evlavioasă”, p. 302-303.
„Preoția nu este un funcționărism, ci este apostolie, este jertfă”, p. 308.
„Preotul, din momentul Hirotoniei, nu-și mai aparține. I s-a dăruit lui Hristos, în mod liber, trup și suflet, pentru totdeauna. De aceea, el nu poate fi întocmai ca ceilalți oameni. El este în lume, dar nu e al lumii. Într-un mod special și unic, preotul este al lui Hristos”, p. 310.
„Prin Taina Cununiei se sfințește legătura celor doi soți în vederea scopului suprem: desăvârșirea în iubire, raporturile dintre bărbat și femeie fiind, în primul rând, de ordin spiritual, nu doar biologic”, p. 316.
„Căsătoria este prima școală a iubirii și a luptei creștine. Ea presupune jertfirea de sine, lepădarea de sine”, p. 325.
„Dumnezeu vrea să ne bucurăm de această lume făcută pentru noi, dar nu vrea să devenim atât de atașați de lucrurile lumii, îngreunați de ele, încât să neglijăm viața veșnică”, p. 342.
„Mirungerea constituie Rusaliile noastre personale, Cincizecimea noastră perpetuă”, p. 372. Care se actualizează în viața noastră mistică. Pentru că simțirile, luminările și vederile noastre dumnezeiești sunt o actualizare a Cincizecimii noastre personale, trăită liturgic imediat după Botezul nostru.
„După Mirungere, copilului i se taie părul în chipul crucii, aceasta însemnând expresia recunoștinței sale, care a primit o bogăție de binecuvântări prin Sfintele Taine ale Botezului și Mirungerii. Neavând altceva să dea lui Dumnezeu în schimb, el oferă o parte din părul său, care este simbolul puterii sale. Prin urmare, copilul promite să-L slujească pe Dumnezeu cu toată puterea sa, promite să trăiască o viață de dăruire și jertfă. Botezat și miruit, noul creștin primește, apoi, Sfânta Euharistie care este «hrană a vieții veșnice», cum o numește Sfântul Ignatie Teoforul”, p. 389.
„Pecetea Duhului Sfânt ne pregătește pentru lupta duhovnicească ce urmează după Botezul nostru”, p. 391.
Autorul a fost mult mai personal în acest al doilea volum, însă deloc confesiv. Iar lipsa de confesiune ține la distanță auditoriul.
[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_Pop.