Predica la 19 ani de la adormirea Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu (4 mai 2024)
Iubiții mei[1],
de 19 ani mormântul său este odihna mea. Se află în Cimitirul din Turnu Măgurele, aproape de Biserică, și este unul modest, așa cum a fost Sfântul Ilie în toată viața sa. Dar Sfintele sale Moaște, de acolo, din mormântul său cel smerit, iradiază multă pace și bucurie duhovnicească. Pentru că el este viu în inima mea și cu mine mereu, călăuzindu-mă în tot ceea ce fac, pentru că se veselește dumnezeiește în Împărăția lui Dumnezeu. Și se veselește împreună cu toți Sfinții și cu toții Îngerii lui Dumnezeu de Dumnezeul mântuirii noastre, pentru că încă de aici a început să se veselească de El, de Cel pe care L-a văzut întru slava Lui. Și a început să Îl vadă în închisorile comuniste pe unde a suferit, dar și unde s-a îndumnezeit enorm de mult.
În acest document CNSAS[2], care vorbește despre arhiva sa de acolo, Sfântul Ilie apare astfel: „158.717, DIM, București, 21.577 (cota SRI), 14.253 (cota CNSAS), 12 volume, Mocanu Ilie, născut pe 03.08.1919, la Turnu Măgurele, jud. Teleorman, părinții Stan și Petra, Sentința nr. 207/ 27.10.1952, Tribunalul Militar Teritorial București, vol. 2, filele 74-83, Profesor, vol. 11 conține dosarul său de penitenciar”. Nu cunosc cele 12 volume ale Securității despre el, dar mi-aș dori să le cunosc, cu toate exagerările și răstălmăcirile securiste care pot exista în ele. Însă Sfântului Ilie nu îi plăcea să vorbească despre chinurile suferite acolo. El ne-a vorbit cu lux de amănunte, însă, despre minunile și vederile dumnezeiești pe care le-a trăit acolo, pentru că ele erau harta îndumnezeirii sale. Și nu ne-a vorbit despre chinurile și despre umilințele de acolo, ci despre roadele lor, pentru că trebuie să uităm detaliile ascetice și chinurile vieții noastre, pentru a ne bucura și împlini în revelațiile dumnezeiești din viața noastră.
Dar după cele 12 volume pe care i le-am închinat și care conțin adevărul lui, mărturia lui dumnezeiască pentru întreaga istorie, acestea 12, scrise de torționarii lui, ar fi istoria rece, distantă, disprețuitoare, văzută prin ochii celor care nu te iubesc și nici nu te înțeleg, dar te monitorizează non-stop. Pentru că a ajuns, în definitiv, să facă 12 ani și jumătate de detenție pentru că a fost văzut vorbind pe stradă cu un legionar și ei au tras concluzia că este și el unul. O singură discuție…După cum alții au fost închiși pentru un singur poem sau pentru un singur gest de dezaprobare a unui regim politic.
Însă „reeducarea” comunistă n-a avut câștig de cauză în persoana Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, pentru că el a transformat timpul închisorii în timp al îndumnezeirii sale. Și în rugăciunea sa neîncetată, în rugăciunea sa isihastă, el s-a curățit de patimi acolo, s-a umplut de luminări dumnezeiești, apoi de nesfârșite vederi dumnezeiești, până a ajuns să trăiască zile în șir în Împărăția lui Dumnezeu, în slava Lui, dimpreună cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu, deși era acolo, în acea lume a durerii și a morții…
Comuniștii i-au frânt opera lui literară, i-au amărât viața de familie și i-au minimalizat împlinirea sa socială, dar Dumnezeu i-a dat să se împlinească în mod desăvârșit în viața mistică, în viața cu El. Pentru că, în sufletul și în trupul său, el a scris cea mai mare operă a sa: îndumnezeirea lui. Căci, prin întreaga lui asceză preaiubitoare de Dumnezeu, a fost umplut de Dumnezeu de slava Lui din destul și de vederi dumnezeiești copleșitoare.
Fiind eliberat din închisoare, el a început să scrie lucrurile pe care le-a memorat acolo: poemele sale mistice și vedeniile dumnezeiești și minunile dumnezeiești pe care și le-a mai amintit. Pe acestea toate mi le-a dăruit în manuscrise și le-am publicat deja[3]. Dar nu avea oameni pe măsura sa cu care să comunice! Pe măsura iubirii de Dumnezeu și a dorului pentru viața cea sfântă. Din 1964 și până când eu l-am cunoscut, a trăit 30 de ani într-o continuă așteptare a unor ucenici ai săi. Când eu și Doamna Preoteasă Gianina Picioruș am intrat în viața lui, am fost o mare împlinire pentru el, căci eram răspunsul rugăciunilor sale de-o viață.
Ne-a așteptat, știa că vom veni, tocmai de aceea ni s-a confesat în mod total, la modul tulburător și definitiv. Pentru că a intrat cu totul în inima noastră, dar a început să ne poarte și pe noi spre el și spre Împărăția lui Dumnezeu, unde el era deja părtaș. Dacă noi eram ucenicii și moștenitorii lui duhovnicești, cei pe care îi aștepta, el a devenit pentru noi Părintele nostru duhovnicesc și Învățătorul nostru în viața cu Dumnezeu. Și dacă el a avut încredere totală în noi și nu l-am dezamăgit niciodată, cu sfintele sale rugăciuni, el pentru noi a fost inimaginabilul devenit real, cea mai mare întâlnire și împlinire a vieții noastre. Pentru că, deodată, aveam lângă noi pe cel mai mare mistic român al secolului al XX-lea, pe Sfântul lui Dumnezeu ascuns într-un total anonimat, într-o totală smerenie, care a devenit Părintele nostru de la 18 ani neîmpliniți.
Noi împlineam singurătatea lui, el împlinea în mod desăvârșit singurătatea și neiubirea noastră. Dar Academia duhovnicească de la Turnu Măgurele, din casa lui, deschisă doar pentru noi doi, a fost cea mai mare mângâiere și cea mai desăvârșită împlinire teologică. Pentru că am aflat de la un Teolog sursă, de la Teologul văzător de Dumnezeu, pe cele ale lui Dumnezeu. Era Ierusalimul, era pustia Egiptului, era Athosul intrat în viața noastră. La cotele extatice cele mai înalte. Pentru că el nu doar se nevoise, nu doar se curățise, nu doar se iluminase, ci trăia din plin anii îndumnezeirii sale, cei plini de lumină dumnezeiască și de vederi dumnezeiești.
Și când stăteam de vorbă, slava lui Dumnezeu ieșea din el și pătrundea în noi cu putere dumnezeiască, pentru ca toate cuvintele pe care ni le spunea să se sădească adânc în noi. Și chiar dacă am uitat multul lor, multe din cele trăite, aflate și vorbite cu el, din când în când slava lui Dumnezeu ne aduce aminte despre cele ale lui, despre mărturiile sale cele sfinte și atunci mă înfior. Pentru că ele nu sunt uitate, ci înrădăcinate în mine, fac parte din mine, după cum noi facem parte din el.
Și eu nu mă joc cu cuvintele când vorbesc despre Sfântul Ilie, Părintele nostru, pentru că el este cu noi și în noi pururea. Prezența lui duhovnicească o simt neîncetat. El mă ajută când mă rog, când scriu, când citesc, când gândesc, când vorbesc, când slujesc, când călătoresc. El, alături de mulți Sfinți ai lui Dumnezeu, cu care m-am intimizat, sunt mereu cu noi și ne ajută în viața noastră bisericească. Pentru că nu putem face lucruri durabile, trainice, sfinte, fără ei, fără Sfinții și Îngerii lui Dumnezeu. Și cinstirea lor înseamnă o tot mai mare cunoaștere interioară a lor, o purtare continuă cu ei, o intimizare continuă cu ei, pentru ca bucuria noastră să fie desăvârșită.
Dumnezeiasca sa Icoană, pe care am pictat-o cu ajutorul său în 2021, stă de 3 ani lângă masa mea de scris. Când și când îl privesc în ochi și mă rog lui. Și văd adesea, dincolo de chipul său iconic, ochii lui vii…privindu-mă…și e o mare mângâiere și bucurie. Minuni dumnezeiești care mă bucură, pentru că el îmi vorbește și prin Icoana sa și prin cărțile sale și prin locurile pe unde a trăit, fiind lipit de mine tot timpul.
De aceea, astăzi, în Sâmbăta Mare, când Domnul trimite focul Lui în Mormântul Său de la Ierusalim, pentru ca să ne încredințeze că El e viu, pururea viu, și Sfântul Ilie, Părintele nostru, ne încredințează prin toate cele ale sale că el e viu și împreună cu Domnul slavei, pentru că s-a înveșnicit întru El. Și bucuria Domnului, cea fără de sfârșit, care era întru el, este și în noi, și ne rugăm să fie și în dumneavoastră, cei care auziți cuvintele mele. Pentru că împlinirea noastră, a celor credincioși, e tocmai aceasta: de a ne bucura de comuniunea cu Sfinții și cu Îngerii lui Dumnezeu. Și ca să fim cu ei trebuie să îi cunoaștem de acum, să le fim ucenici de acum, să ne împrietenim cu ei. Căci cunoașterea lor începe acum, în clipa de față, și e fără sfârșit.
Hristos a înviat! Multă pace și multă împlinire tuturor! Dumnezeu să vă bucure în tot lucrul cel bun! Amin!
[1] Începută la 16. 50, în Marțea Mare, pe 30 aprilie 2024. Cer înnorat, 15 grade, vânt de 6 km/ h.
[2] În acesta de aici: http://www.cnsas.ro/documente/IFP – G-O.pdf. Apare la p. 6.067 din 7.928.
[3] Operele sale complete sunt aici, în 10 volume: https://www.teologiepentruazi.ro/2012/05/29/despre-omul-imparatiei/. Care însumează 2.429 de pagini.
Plus alte două cărți ale mele: Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu († 4 mai). Acatistul și Predici întru pomenirea sa (129 pagini), cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2020/05/03/sfantul-ilie-vazatorul-de-dumnezeu-4-mai-acatistul-si-predici-intru-pomenirea-sa/ și Drumul spre Icoană. Despre cum am pictat Icoana Sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu (59 pagini), cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2021/12/30/drumul-spre-icoana-despre-cum-am-pictat-icoana-sfantului-ilie-vazatorul-de-dumnezeu/.