Iov, cap. 30, cf. LXX
1. Iar acum m-au batjocorit cei mai mici. Acum mă mustră în parte, [cei] cărora le disprețuiam pe părinții lor, pe care nu i-am socotit a fi vrednici câinilor păstorilor mei,
2. și încă [și] tăria mâinilor lor. Pentru ce [s-a făcut] mie [aceasta]? În[tru] ei a pierit desăvârșirea [mea],
3. în lipsă și [în] foamete [fiind] neroditor, [ca] cei care fug fără apă. Ieri: chin și suferință.
4. Cei care înconjoară neînfometați deasupra sunând, ale celor neînfometați era[u] ale lor grâne. Și necinstiți și defăimați, lipsiți de tot binele [ἐνδεεῖς παντὸς ἀγαθοῦ], care și rădăcinile pomilor mestecau de foametea cea mare [οἳ καὶ ῥίζας ξύλων ἐμασῶντο ὑπὸ λιμοῦ μεγάλου].
5. Ridicatu-s-au împotriva mea hoții [ἐπανέστησάν μοι κλέπται],
6. ale căror case ale lor erau găurile pietrelor [ὧν οἱ οἶκοι αὐτῶν ἦσαν τρῶγλαι πετρῶν].
7. În mijlocul celor cu glas-bun vor striga, [cei] care sub tufișuri sălbatice trăiau.
8. Fiii celor nebuni și numele celor necinstiți și faima s-a[u] stins de pe pământ.
9. Și acum liră sunt eu lor [νυνὶ δὲ κιθάρα ἐγώ εἰμι αὐτῶν] și de proverb mă au pe mine [καὶ ἐμὲ θρύλημα ἔχουσιν].
10. Și m-au urât [ἐβδελύξαντο δέ], depărtându-mă departe [με ἀποστάντες μακράν], și dinspre [înspre] fața mea nu au cruțat scuipatul [ἀπὸ δὲ προσώπου μου οὐκ ἐφείσαντο πτύελον].
11. Căci deschizând tolba [φαρέτραν] lui m-a chinuit și frâu [χαλινὸν] feței mele au trimis.
12. Peste odrasla [din] cele de-a dreapta s-au ridicat împotrivă, piciorul lor au întins și au făcut cale peste mine cărările pieirii lor.
13. Bătătoritu-s-au cărările mele, căci m-am dezbrăcat de veșmântul meu.
14. [Cu] săgețile lui m-a tras în jos, și a făcut cu mine precum voiește [și] în dureri m-am tulburat.
15. Și mi se întorc durerile [ἐπιστρέφονται δέ μου αἱ ὀδύναι]. [Căci] se ducea nădejdea mea ca un vânt [ᾤχετό μου ἡ ἐλπὶς ὥσπερ πνεῦμα] și ca un nor [se ducea] mântuirea mea [καὶ ὥσπερ νέφος ἡ σωτηρία μου].
16. Și acum, peste mine, se va revărsa sufletul meu [καὶ νῦν ἐπ᾽ ἐμὲ ἐκχυθήσεται ἡ ψυχή μου] și pe mine mă țin zilele durerilor [ἔχουσιν δέ με ἡμέραι ὀδυνῶν].
17. Și, [cu] noaptea, oasele mele s-a[u] ars, iar mușchii mei s-a[u] dezlegat.
18. În multă tărie s-a apucat de veșmântul meu, ca gulerul tunicii mele m-a cuprins pe mine.
19. Și m-a socotit pe mine ca lutul, în pământ și [în] cenușă [fiind] partea mea.
20. Și am strigat către Tine și nu mă auzi. Au stat și m-au socotit.
21. Ai pus[1] piciorul pe mine cu nemilostivire [ἐπέβης δέ μοι ἀνελεημόνως] [și cu] mână tare m-ai biciuit [χειρὶ κραταιᾷ με ἐμαστίγωσας].
22. Și m-ai rânduit pe mine în dureri [ἔταξας δέ με ἐν ὀδύναις] și m-ai lepădat de la mântuire [καὶ ἀπέρριψάς με ἀπὸ σωτηρίας].
23. Căci am cunoscut că moartea mă dărâmă [ἶδα γὰρ ὅτι θάνατός με ἐκτρίψει], căci casa a tot celui muritor [este] pământul [οἰκία γὰρ παντὶ θνητῷ γῆ].
24. Căci dacă aș putea pe mine să mă înving [εἰ γὰρ ὄφελον δυναίμην ἐμαυτὸν χειρώσασθαι] sau să rog dar pe altul și îmi va face [să îmi facă] mie aceasta [ἢ δεηθείς γε ἑτέρου καὶ ποιήσει μοι τοῦτο].
25. Dar eu [ἐγὼ δὲ], [fiind] în toate neputincios [ἐπὶ παντὶ ἀδυνάτῳ], am plâns [ἔκλαυσα], și am suspinat văzând om în nevoi [ἐστέναξα δὲ ἰδὼν ἄνδρα ἐν ἀνάγκαις].
26. Iar eu [ἐγὼ δὲ], avându-le pe cele bune [ἐπέχων ἀγαθοῖς], iată m-au întâmpinat mie [pe mine] mai mult zilele răutăților [ἰδοὺ συνήντησάν μοι μᾶλλον ἡμέραι κακῶν]!
27. Inima mea s-a înfierbântat și nu va tăcea [ἡ κοιλία μου ἐξέζεσεν καὶ οὐ σιωπήσεται], [căci] mi-au venit mai înainte zilele sărăciei [προέφθασάν με ἡμέραι πτωχείας].
28. Gemând [στένων], am mers fără căpăstru [πεπόρευμαι ἄνευ φιμοῦ], și am stat în adunare strigând [ἕστηκα δὲ ἐν ἐκκλησίᾳ κεκραγώς].
29. Frate m-am făcut sirenelor [ἀδελφὸς γέγονα σειρήνων] și prieten vrăbiilor [ἑταῖρος δὲ στρουθῶν].
30. Iar pielea mea s-a întunecat foarte mult și oasele mele de la ardere.
31. Și a ieșit întru patimă lira mea [ἀπέβη δὲ εἰς πάθος μου ἡ κιθάρα], iar psalmul meu întru plâns mie [ὁ δὲ ψαλμός μου εἰς κλαυθμὸν ἐμοί].
[1] Cu referire la Dumnezeu.