Predică la Duminica a XXVI-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

la începutul Postului Nașterii Domnului și cu o săptămână înainte de ziua alegerilor prezidențiale, Evanghelia zilei [Lc. 12, 16-21] este despre bogații cei săraci, adică despre noi înșine. Despre bogații care se sărăcesc zilnic prin indiferență lor față de darurile lui Dumnezeu dăruite lor. Pentru că toți suntem bogați, îmbogățiți de Dumnezeu cu existență și suntem chemați la Împărăția Lui cea veșnică. Căci darul de-a fi, darul de-a exista și de-a exista pentru comuniunea veșnică cu Dumnezeu e marea rodire a țarinii noastre. Iar țarina noastră [Lc. 12, 16] e persoana și viața noastră.

Și când ne vedem prosperi, când ne vedem sănătoși, când ne vedem iubiți, când ne vedem respectați, credem că acestea toate sunt pentru a șoma și nu pentru a le pune în slujirea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu ne cere să Îi slujim Lui cu tot ceea ce suntem și cu tot ceea ce am primit de la El.

Căci problema nu este extinderea averii! Avem nevoie de case, de oleaburi, de hambare. Avem nevoie de locuri în care să depozităm ceea ce producem. Avem nevoie de depozite bancare și de o administrare atentă a averii noastre. Avem nevoie de un statut social, pentru că suntem persoane sociale. Problema gravă e când ne punem nădejdea în bogățiile noastre, când credem că ele ne pot scăpa de toate nevoile noastre, când Îl înlocuim pe Dumnezeu cu confortul nostru și când ne dedicăm viața leneviei și nu ascezei. Pentru că, cine crede că n-are nevoie de asceză, cine crede că n-are nevoie să-și mântuie viața lui, își spune în inima sa: „Suflete [Ψυχή], ai multe cele bune [ἔχεις πολλὰ ἀγαθὰ], stând întru mulți ani [κείμενα εἰς ἔτη πολλά]! Odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te [ἀναπαύου, φάγε, πίε, εὐφραίνου]!” [Lc. 12, 19, BYZ].

Cine crede că adevărata viață înseamnă a face toată ziua petreceri, cine crede că adevărata viață înseamnă numai lux și nu și dăruire, nu și muncă în folosul comunității, pierde contactul real cu oamenii și își pierde traiectoria reală în viață. Pentru că noi muncim pentru ca să ne împlinim prin muncă, muncim pentru ca să ne ostenim duhovnicește și pentru ca să dăruim din ceea ce câștigăm. Nu câștigăm bani pentru ca să ne închinăm la ei, ci pentru ca banii să fie modul în care noi ne apropiem tot mai mult unii de alții!

Dar când nu înțelegem munca zilnică de la serviciu ca pe o asceza personală și nici salariul pe care îl primim ca pe un mod în care ne apropiem de oameni, tocmai de aceea mersul la muncă e o corvoadă, iar banii sunt o plăcere egoistă. Și munca e o corvoadă, pentru că nu dăm doi bani pe demnitatea ei și pe osteneala ei binefăcătoare. Râzând de asceza muncii, de osteneala muncii, noi râdem de ceea ce ne smerește și ne împlinește duhovnicește. Pe când visarea tot timpul la bani și dorința de a-i avea cu orice risc ne însingurează și ne predispun la fapte rele. Pentru că banii, odată văzuți ca plăcere pur personală, devin o perversitate. Și nu mai trăim pentru ca să ne bucurăm de Dumnezeu și de oameni, ci pentru ca să ne procurăm perversitățile care se cumpără.

Numai că, ceea ce cumpărăm în mod pătimaș, nu stăpânim, ci ne stăpânesc! Pentru că nu sunt spre folosul nostru, ci spre săturarea nesăturată a patimii noastre. Proprietățile, hainele, bijuteriile, operele de artă, mașinile cumpărate în mod pătimaș sunt marea noastră frică. Pentru că plăcerea e plină de frică. Și de ce se teme plăcerea? De tristețea enormă care îi urmează! Căci dacă pierde totul într-o clipă, după o viață de lux, după o viață fără de griji, amărăciunea și groaza omului sunt de nedescris.

De aceea, Domnul ne mustră încrederea noastră oarbă în cele trecătoare, atâta timp cât toate ale noastre le putem pierde oricând, în orice clipă, din diverse motive. Și da, e o mare nebunie [Lc. 12, 20, BYZ] să te încrezi în ceea ce e atât de volatil, în ceea ce e atât de instabil, în loc să te înrădăcinezi cu totul în Dumnezeu!

Ne încredem în sănătatea noastră, în frumusețea noastră, în deșteptăciunea noastră, în educația noastră, în familia noastră, în poziția noastră socială, în renumele nostru și de aceea sărăcim mereu. Ne încredem în lucrurile trecătoare și de aceea sărăcim tot mai mult sufletește. Pentru că ne strângem comori imaginare, în loc să ne îmbogățim continuu întru Dumnezeu [Lc. 12, 21]. Vrem comori fără Dumnezeu și ajungem nebuni. Adică oameni fără perspectivă reală asupra comorilor. Pentru că realele comori nu sunt cele pe care le păstrezi, ci acelea pe care le dărui.

Comorile lui Dumnezeu sunt cele pe care le dărui oamenilor, tuturor oamenilor. Fiindcă binele făcut în viața oamenilor e binele lui Dumnezeu, e comoara Lui, e vistieria Lui neprețuită. Și de ce e așa? Pentru că binele făcut pentru alții e binele care îi învață să fie umani, să fie și ei dăruitori. Și cu cât dăruim, cu atât se înmulțește binele lui Dumnezeu. Și binele care se înmulțește și care e urmat de tot mai mulți, e binele care mântuie tot mai mulți oameni.

Dar dacă nu vrei să faci bine, ci oprești binele în cămara ta, nici tu nu vei prospera. Pentru că reala prosperitate e dubla prosperitate: sufletească și trupească. Și, când ne îmbogățim numai material, dar nu și sufletește, atunci suntem săraci, săraci lipiți pământului. Căci degeaba rodește țarina noastră, dacă noi nu înmulțim bogăția ei prin milostenie și prin iubire și prin respect față de oameni.

Dacă banii nu sunt un pod spre alții, ei sunt o carceră. Dacă banii noștri și cunoștințele noastre și relațiile noastre nu sunt o continuă îmbrățișare a altora, noi suntem singuri și triști. Și suntem așa nu pentru că nu ne-a rodit țarina, ci pentru că nu am pus pe nimeni la masă.

Avem mese mari, dar goale!

Avem case mari, dar lipsite de bucurie!

Agonisim, dar suntem săraci interior!

Însă banii noștri sunt mântuirea noastră, dacă facem din ei îmbogățire în Dumnezeu, îmbogățire în slava Lui. Dacă banii noștri zidesc oameni și Biserici, instituții și prietenii, atunci sunt o binecuvântare pentru noi și pentru mulți alții. Dar dacă ei ne fac singuri și perverși, banii noștri sunt iadul nostru. Și coborâm în iadul singurătății cu fiecare clipă în care nu dăruim nimic nimănui.

Iar cele patru Evanghelii duminicale ale lunii noiembrie vorbesc despre bani și despre milostenie, pentru că vor să facă din toamna noastră o cale spre Rai. Pentru că a dărui cu inimă bună înseamnă a primi slava lui Dumnezeu. Pe cât dăruim, pe atât ne îmbogățim în Dumnezeu, în slava Lui. Milostenia sufletească și trupească e modul nostru cel mai la îndemână de a ne umple de slava lui Dumnezeu. Căci a dărui un sfat și un ban și o mâncare și o haină și o îmbrățișare înseamnă a te umple de slava lui Dumnezeu.

Avem ce dărui! Ne putem dărui pe noi înșine și toate ale noastre. Ne putem pune în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, pentru ca să ne mântuim și noi, dar și alții în jurul nostru.

Iar alegerile prezidențiale de peste o săptămână sunt o alegere pentru România, pentru viitorul nostru imediat și pentru cel de lungă durată. Căci noi am ales și acum 30 de ani în ce țară vrem să trăim, dar trebuie să alegem și azi și în fiecare zi. Pentru că democrația este o formă de existență socială în care suntem mereu chemați să alegem. Și alegerea noastră trebuie să fie responsabilă. Trebuie să privească la viitor, trebuie să privească cu credință în Dumnezeu.

Căci noi alegem, dar, în același timp, Dumnezeu alege prin intermediul nostru. Noi alegem, dar Dumnezeu împlinește sau corectează ceea ce noi alegem. Iar când Dumnezeu îngăduie ca oameni improprii să ajungă în fruntea unui stat sau într-o postură publică e pentru ca impostura să fie ironizată, să fie detestată. Adică omul impropriu funcției este o lecție de morală din partea lui Dumnezeu. Pentru că El ne amintește tot timpul cât de ridicolă e impostura.

Să alegem, așadar, cu conștiință!

Să alegem voia lui Dumnezeu tot timpul și să Îi slujim Lui!

Să facem, iubiții mei, din banii, din timpul, din bucuria noastră, drumuri spre inimile tuturor oamenilor! Căci cu toții avem nevoie de bucuria lui Dumnezeu, de iertarea Lui, de mângâierea Lui, de mila Lui cea nețărmurită. Amin!


[1] Începută la 7. 31, în zi de miercuri, pe 13 noiembrie 2019. Cer înnorat, 14 grade, vânt de 24 km/ h.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *