Zi: 13 februarie 2025

Eduard Schweizer, pastor protestant, a murit în 2006[1]. În 1978 publica cartea Heiliger Geist [Duhul Sfânt], pe care o am în ediția Eduard Schweizer, The Holy Spirit, translated by Reginald H. and Ilse Fuller, Pub. Fortress Press, Philadelphia, 1980, 138 p. Și el se întreabă spre finalul cărții: „Ce înseamnă Duhul Sfânt astăzi? Putem începe prin a spune foarte simplu: Duhul Sfânt ne face receptivi la Iisus. Biserica primară credea că, pentru început, Duhul Sfânt poate fi văzut numai în Iisus. Atunci Biserica a subliniat că Iisus, Cel înviat, i-a dat ei Duhul”[2].

Însă Schweizer, prin „receptive to Jesus”, ne reformulează ce ne-a spus Domnul în In. 14, 26, BYZ: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Îl va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța pe voi toate [Ἐκεῖνος ὑμᾶς διδάξει πάντα] și vă va aminti vouă toate pe care vi le-am zis vouă [καὶ ὑπομνήσει ὑμᾶς πάντα ἃ εἶπον ὑμῖν]”. Duhul Sfânt ne va învăța toate cele necesare mântuirii noastre și ne va aminti mereu despre persoana, cuvintele și faptele Mântuitorului Iisus Hristos. Pentru că Duhul Sfânt, profețește Domnul în In. 15, 26, BYZ: „va mărturisi despre Mine [μαρτυρήσει περὶ Ἐμοῦ]”.

Fiul mărturisește despre Tatăl și despre Duhul Sfânt, pentru că și Duhul mărturisește despre Fiul și despre Tatăl. Duhul Sfânt ne readuce aminte mereu revelația Domnului Iisus Hristos, pentru că, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul, Hristos a făcut toate cele ale mântuirii noastre.

Schweizer ne spune că „the first lesson we learn from Jesus is about Godʼs presence in the world, and that presence is the Holy Spirit”[3]. Dar când afirmă asta, teologul elvețian ne spune că Duhul Sfânt L-a „înlocuit” pe Iisus Hristos în viața noastră după Înălțarea Sa la cer. Însă adevărul este altul: că nimeni nu Îl înlocuiește pe Hristos în viața noastră, pentru că la Cincizecime slava lui Dumnezeu s-a coborât în noi tocmai pentru ca să ne aducă pe Dumnezeul treimic în viața noastră. Hristos Dumnezeu S-a înălțat în Treime cu umanitatea Sa transfigurată, pentru ca să coboare în noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul, la Cincizecime, prin slava Lor comună și veșnică. De aceea, prezența lui Dumnezeu în lume, după Cincizecime, nu înseamnă doar prezența Duhului Sfânt, ci a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeul nostru treimic ne umple pe noi de la Botez de slava Lui cea veșnică.

[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Eduard_Schweizer.

[2] Eduard Schweizer, The Holy Spirit, translated by Reginald H. and Ilse Fuller, Pub. Fortress Press, Philadelphia, 1980, p. 126.

[3] Idem, p. 127.

Katherine Sonderegger, „preot” femeie, anglicană după confesiune, americancă, acum având 74 de ani[1], profesoară de teologie la Virginia Theological Seminary din Alexandria, Virginia[2], și-a publicat primul volum din Systematic Theology în 2015, și în acest volum s-a ocupat despre învățătura despre Dumnezeu[3]. Și a început discuția de la unitatea lui Dumnezeu, apoi a vorbit despre omniprezența, omnipotența, omnisciența Lui, ca, în cele din urmă, să vorbească despre desăvârșirea iubirii dumnezeiești. Capitolul The Perfection of Divine Love începe în p. 469. Și autoarea consideră că „iubirea [dumnezeiască] este cheia de boltă a desăvârșirilor dumnezeiești…atributul care ține împreună, rezumă și face minunată întreaga fire dumnezeiască, toate proprietățile și slava ei”[4].

Și Katherine subliniază, într-un mod foarte corect, că „fără iubire Dumnezeu este o abstracțiune, un obiect gol, o substanță rece și tăcută, inertă într-un cosmos fără sfârșit, fără formă și vidă”[5]. Pentru că noi Îl simțim numai prin iubirea Lui pe care o revarsă în noi. Prin mila și iertarea Lui față de noi.

Ea deplânge învățăturile „foarte plictisitoare despre Dumnezeu”[6] ale teologilor și afirmă faptul că teologii sistematici sunt cei mai răi infractori dintre teologi[7]. Și aceasta, pentru că nu se bucură să vorbească despre Dumnezeul iubirii[8], despre Cel care ne iubește pe noi în mod desăvârșit. Și iarăși îi dau dreptate! Pentru că teologii trebuie să se bucure de Dumnezeu, de adevărurile Lui, și cărțile lor trebuie să fie o desfătare a adevărului și nu o plictiseală.

O altă remarcă realistă: „am redus Iubirea transcendentă la filantropie, la iubirea pentru umanitate”[9]. L-am redus pe Dumnezeu la iubirea Lui față de noi. Însă El nu ne iubește numai pe noi, ci întreaga Lui creație. Și iubirea Lui față de întreaga Lui creație se vede nu numai în faptul că îi poartă de grijă, ci în aceea că a creat-o și o poartă spre scopul ei veșnic: îndumnezeirea întregii creații.

Îl citează pe Karl Barth în p. 476, calvinul[10], care era un filioquist. Căci spune în acest text: „He exists in the mode of the Spirit who proceeds from the Father and the Son”.  Mai înainte îl citase pe Thomas Aquinas.

[1] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Katherine_Sonderegger.

[2] Cf. copertei ultime a cărții citate în nota următoare.

[3] Cf. Katherine Sonderegger, Systematic Theology, Volume 1, The Doctrine of God, Pub. Fortress Press, Minneapolis, 2015, 539 p.

[4] Idem, p. 469.

[5] Idem, p. 471.

[6] Idem, p. 472.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 473.

[10] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Barth.