Predică la Învierea Domnului [2022]
Hristos a înviat!
Iubiții mei[1],
dacă păcatul neascultării Sfinților Protopărinți Adam și Eva a născut în viața oamenilor moartea și moartea a stăpânit lumea timp de peste 5.000 de ani, înviind Domnul a treia zi, El a biruit moartea în mod desăvârșit în umanitatea Sa. Pentru că a biruit-o Cel care nu a avut și nu are păcat. A biruit-o Cel cu totul curat și sfânt în umanitatea Sa și Care S-a făcut „începătura [învierii] celor adormiți [ἀπαρχὴ τῶν κεκοιμημένων]” [I Cor. 15, 20, BYZ]. Pentru că El a înviat primul, pentru ca să ne învie și pe noi până la ultimul.
Căci odată cu învierea Lui din morți, moartea noastră a început să moară! Pentru că nu ne mai stăpânește moartea, atâta timp cât El, Viața noastră, este în noi și cu noi pururea. Iar ea, moartea cea urâtă și respingătoare, cea care este consecința păcatelor noastre celor rele, va fi desființată cu totul la a doua Sa venire întru slavă, pentru că toți cei adormiți vor învia și om mort nu va mai fi. Și vom fi înviați cu toții de către Domnul în acea zi copleșitoare, plină de slava Lui, pentru ca să vedem cu toții ce consecințe veșnice copleșitoare are învierea Lui din morți.
Pentru că învierea Lui ne vorbește despre biruința Lui desăvârșită față de tot păcatul. Și El a biruit tot păcatul în viața Sa pământească și în mod copleșitor pe Cruce, când a murit pentru păcatele noastre. Și pentru că a murit pentru păcatele noastre, dar neavând păcat, moartea nu a avut niciun loc în El. Și de aceea, sufletul Său a coborât în Iad ca un învingător și nu ca un învins, a coborât plin de slava Lui în Iad și a zdrobit Iadul și i-a înviat pe Sfinții Lui din Iad. Pentru că ei trebuia să fie acolo unde este El: în Împărăția Sa.
– Dar ce înseamnă că a biruit tot păcatul în umanitatea Sa?
– Înseamnă că a umplut-o cu totul de lumina Lui! Că Și-a transfigurat în mod desăvârșit umanitatea Sa. Pentru că atunci când Îl asculți cu totul pe Dumnezeu, atunci te umpli cu totul de lumina Lui cea veșnică, cea care te sfințește pe tine în mod zilnic. De aceea, când Domnul ne spune: „Umblați până ce aveți lumina [Περιπατεῖτε ἕως τὸ φῶς ἔχετε], pentru ca să nu vă prindă pe voi întunericul [ἵνα μὴ σκοτία ὑμᾶς καταλάβῃ]!” [In. 12, 35, BYZ], El ne cere să ne trăim toată viața noastră întru lumina Lui, întru lumina slavei Sale. El ne cere să umblăm și să făptuim cele bune ale mântuirii noastre ca oameni plini de slava Lui, pentru că întunericul e tot păcatul. Și dacă lăsăm păcatul să ne acopere, atunci moartea începe să ne stăpânească. Dar dacă ne stăpânește Domnul slavei, Cel care ne umple pe noi de slava Lui, atunci umblăm întru lumina Lui și suntem „fiii Luminii [υἱοὶ Φωτὸς]” [In. 13, 26, BYZ], suntem fiii Săi cei duhovnicești.
Dumnezeiescul Pavlos ne încredințează că mai înainte eram întuneric [σκότος], când nu ascultam de Domnul, dar acum suntem „lumină în Domnul [φῶς ἐν Κυρίῳ]” [Efes. 5, 8, BYZ]. Suntem lumină pe cât ne umplem de poruncile Sale, cele care ne umplu de lumina Lui. Suntem lumină, pe cât ascultăm de El întru toate. Căci a umbla ca niște copii ai Luminii [Efes. 5, 8, BYZ] înseamnă a avea în noi „rodul Duhului în toată bunătatea și dreptatea și adevărul [ὁ καρπὸς τοῦ Πνεύματος ἐν πάσῃ ἀγαθωσύνῃ καὶ δικαιοσύνῃ καὶ ἀληθείᾳ]”[Efes. 5, 9, BYZ] Său. Iar rodul Duhului sau rodul Luminii sau rodul lui Dumnezeu din noi este orice harismă dumnezeiască pe care Dumnezeu a înrădăcinat-o în noi. Pentru că harismele lui Dumnezeu din noi sunt umplerea noastră de slava Lui pe măsura iubirii noastre pentru El. Căci toate cele pe care noi le lucrăm cu râvnă vie pentru El, Dumnezeu le sporește uluitor de mult. Iar harisma e virtutea noastră cea curată, pe care El o sporește și o umple din destul prin slava Lui.
Tocmai de aceea, harisma e rodul Duhului Sfânt în noi, e rodul lui Dumnezeu în noi, pentru că El sporește și desăvârșește binele nostru. Rodul lui Dumnezeu e cel pe care îl producem în noi trăind în lumina Lui, în ascultarea desăvârșită față de El. Pentru că orice rod duhovnicesc îl avem în conlucrarea noastră continuă cu El, fiindcă El ne umple de tot darul cel bun pe noi, robii Săi. Însă, cei care trăiesc în întuneric, care au întunericul păcatului în ei înșiși, au fapte fără de roade [Efes. 5, 11, BYZ], au fapte care nu îi mântuie. Pentru că nu se umplu de lumina Lui cea veșnică, atâta timp cât păcatul produce numai întuneric…
Însă, Domnul a înviat ca un biruitor, plin fiind de slava Lui! El, Cel mort și înviat, li S-a arătat Ucenicilor Săi plin fiind de slava Lui. Și când li S-a arătat lor, El i-a umplut de pacea Lui [In. 20, 19, 21, BYZ]. Și i-a umplut de pace dumnezeiască, de slava Lui cea veșnică, pentru ca să îi trimită pe ei în lume [In. 20, 21, BYZ] ca martori ai învierii Sale. Și i-a trimis, precum și El a fost trimis de Tatăl [Ibidem]. Dar El a ascultat întru totul de Tatăl Său, pentru că a ascultat de sfatul Dumnezeului treimic. Și ascultarea Sa față de Tatăl și de Duhul a fost aceea ca El să Se întrupeze, pentru ca să îl mântuie și să îl sfințească pe tot omul care va crede în Dumnezeul treimic.
De aceea, Dumnezeieștii Apostoli sunt trimiși în lume pentru ca să continue lucrarea lui Hristos în lume, adică sfatul veșnic al Dumnezeului treimic de a mântui lumea. Și lor, cât și nouă, urmașilor lor întru Preoție, ne-a dat harul Duhului Sfânt, pentru ca să iertăm păcatele oamenilor [In. 20, 22-23, BYZ]. Fiindcă oamenii au nevoie să fie mereu cu Dumnezeu. Dar ca să fii mereu cu El trebuie să fii iertat de păcatele tale în Taina Mărturisirii.
Și dacă înțelegem acest lucru fundamental, acela că Domnul ne-a dăruit nouă puterea de a ierta păcatele oamenilor chiar în ziua învierii Sale din morți, înțelegem că lumina Lui nu stă în noi fără iertarea Sa. Avem nevoie continuu de iertarea Lui pentru ca lumina Lui să rămână în noi. Avem nevoie continuu de iertarea Lui și de primirea Lui sacramentală în noi, pentru ca El să fie mereu cu noi. Și dacă El e cu noi, atunci noi suntem plini de lumina Lui, pentru că El vine în noi plin fiind de slava Lui cea veșnică.
Și acesta e motivul pentru care se slujește aproape tot anul Dumnezeiasca Liturghie în Biserica slavei Sale: pentru ca să Îl primim pe El în noi dimpreună cu toată slava Lui. Noi retrăim zilnic, slujind Dumnezeiasca Liturghie, întreaga Sa viață și slujire pentru noi, dar fiind împreună cu Domnul nostru și cu Tatăl Său și cu Duhul Său Cel Sfânt. Și Îi slujim Lui și ne împărtășim cu El, cu Viața noastră cea veșnică, pentru a fi pentru veșnicie cu Dumnezeul nostru treimic. Căci unde e Fiul, acolo e și Tatăl și Duhul Cel Sfânt, pentru că persoanele dumnezeiești sunt nedespărțite una de alta.
Și Dumnezeu ne unește pe unii cu alții în Biserica Sa întru iubire sfântă, pentru că El ne umple pe toți cu slava Lui. Și pentru că toți ne împărtășim dintru același Dumnezeiesc Potir și trăim aceeași viață sfântă împreună cu Dumnezeu, ne dorim această comuniune în mod veșnic întru Împărăția Sa. Pentru că nu numai aici, ci pentru veșnicie, noi ne dorim să fim împreună cu Dumnezeu și cu toți Îngerii și Sfinții Lui. Fiindcă ne dorim să permanentizăm pentru veșnicie împlinirea sfântă pe care o trăim.
Hristos Cel înviat ne îndeamnă la bucurie sfântă! La o bucurie care nu se risipește în lume, ci e verticală. Căci, dacă El le-a zis Sfintelor Femei Mironosițe: „Bucurați-vă [Χαίρετε]!” [Mt. 28, 9, BYZ], într-o altă vedenie dumnezeiască, El îi spune Sfintei Maria Magdalini: „Mă sui [Ἀναβαίνω] către Tatăl Meu și Tatăl vostru, și Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” [In. 20, 17, BYZ]. Pentru că bucuria pascală nu e bucurie față de traiul bun pământesc, ci e bucurie față de viața veșnică cu Dumnezeu. E o bucurie verticală, îndumnezeitoare. Căci viața veșnică cu Dumnezeu începem să o trăim prin a trăi bisericește împreună cu Dumnezeu. Dacă trăim de pe acum bisericește, dacă trăim duhovnicește, noi trăim dumnezeiește. Pentru că a trăi împreună cu Dumnezeu înseamnă a ne umple continuu de lumina Lui cea veșnică, de lumina care ne urcă la El. Fiindcă El pentru aceea a coborât la noi: pentru ca să ne urce pe noi la El, la comuniunea veșnică cu Dumnezeul nostru treimic.
– De ce coboară Dumnezeu an de an lumina aceasta sfântă în Sfântul Lui Mormânt de la Ierusalim?
– Pentru ca prin lumina aceasta de la El să înțelegem că avem nevoie continuu de slava Lui cea veșnică, cea necreată. Pentru că lumina aceasta, pe care o coboară la noi, e de la El, din cer, dar e materială, pentru că poate să aprindă toate lumânările și candelele. Lumina coborâtă de El în Sfântul Său Mormânt e o lumină pentru cei care au nevoie să o vadă și să se convertească, să se schimbe interior. E o lumină a credinței. Dar ea nu este slava Lui cea veșnică! Pentru că slava Lui cea veșnică e cea care coboară în noi la Sfântul nostru Botez sacramental. Lumina Lui cea necreată e cea pe care o primim tainic la Botez, în adâncul ființei noastre, și în toată viața noastră bisericească.
Slava Lui nu se vede cu ochii trupești, ci cu ochii inimii noastre curățiți de păcat! Dar lumina aceasta cerească, care nu arde mai întâi, dar aprinde lumânările, e pentru ca noi să înțelegem cine este Dumnezeul nostru și care e Biserica Lui. Ea e o minune pentru cei credincioși, dar mai ales pentru cei necredincioși. Căci cei credincioși se bucură negrăit și se întăresc în credința lor, în Dumnezeul mântuirii tuturor, dar pentru cei necredincioși e o minune care îi încredințează de faptul că El, Dumnezeul tuturor, le arată Biserica Lui. Cei necredincioși au nevoie să știe, să vadă, să se bucure de Biserica Lui. Și Dumnezeu le arată în mod minunat această minune la praznicul Învierii Sale din morți. Ca ei să se bucure de această încredințare dumnezeiască.
Și când Însuși Dumnezeu ne indică an de an Biserica Lui, prin această lumină pe care o coboară în Mormântul Domnului din Ierusalim, și când El ne arată în chip și fel prezența Lui în Biserica Sa și în lume, a mai fi necredincios e un nonsens. Însă, pentru că fiecare om e liber să își aleagă calea sa în viață, nonsensul necredinței este o realitate constrângătoare. Și aceasta, pentru că credința nu e o adeziune de fațadă, nu e o venire pentru o zi sau două la Biserică, ci înseamnă totala noastră întoarcere spre Dumnezeu și rămânerea cu El pentru tot restul vieții noastre.
Căci atunci când El îți deschide ochii sufletului tău și tu înțelegi că Dumnezeu e viu și că El e izvorul vieții noastre, atunci El și Biserica Lui îți devin cu totul relevante, pentru că Îl vezi pe El în Biserica Lui și în întreaga Sa creație. Până atunci treceai pe lângă Biserica Lui și nu îi dădeai importanță…Era doar o clădire, despre care nu știai mai nimic. Dar când începi să vezi cu ochii credinței, când începi să vezi duhovnicește, te cutremuri și te umpli de o profundă vedere tainică. Căci îți dai seama că Biserica e centrul lumii și nu o clădire marginală, vetustă, de care nu mai avem nevoie, ci, dimpotrivă, aici, în Biserică, în centrul lumii, în centrul întregii creații, se trăiește reala viață a omului. Pentru că unde este Dumnezeu, acolo este și Biserica Lui, iar unde e Biserica Lui, acolo e reala viață a omului, e viața Împărăției Sale celei veșnice.
Și pentru că credința e o minune de care trebuie să ne facem cu toții vrednici, înțeleg foarte profund de ce oamenii nu aleg să trăiască, ci să moară în fiecare zi…Căci te bucuri de păcate, de cele care te omoară cu zile, tocmai pentru că nu le vezi esența lor, ci doar aparența cu care ele te înșală. Dar când excesele păcatelor se răsfrâng asupra vieții tale și începi să trăiești consecințele păcatelor tale, adică durerile și bolile cele grele, atunci începem să vedem răul abisal al păcatelor noastre. Dar aici, acum, nu îl vom vedea cu totul! Îl vom vedea însă după moarte, în Iad, dacă plecăm de aici negri și nu albi la suflet, dacă plecăm în păcatele noastre. Dacă plecăm ca niște păcătoși triști și neîmpliniți și nu ca fiii lui Dumnezeu, plini de slava Lui și de pace și de sfințenie.
Căci de aceea a coborât Domnul în Iad, mai înainte de a învia din morți: pentru ca nimeni să nu mai ajungă vreodată în Iad! A coborât în Iad, pentru ca să Îl ridice pe om din Iadul cel mai de jos. Și El coboară mereu în Iadul nostru, acolo unde noi suntem și trăim departe de El, pentru ca să ne dea mână de ajutor. Pentru ca să ne scoată cu mâna Lui din Iadul nostru.
Iar în Icoana Învierii Sale, care este Icoana coborârii Sale în Iad, Îl vedem pe El scoțându-i din Iad, cu ambele Sale mâini, pe Sfinții noștri Protopărinți Adam și Eva. Le-a scos sufletele lor din Iad și le-a mutat în Împărăția Sa. Pentru ca la învierea de obște să ne scoată tuturor trupurile din pământ și să ne refacă cu totul, ca oameni deplini. Pentru că bucuria reală e bucuria care îți cuprinde întreaga ta ființă. Și dacă aici și acum ne bucurăm cu sufletul și cu trupul nostru de Domnul, nespus de mult ne vom bucura în veșnicie, când vom sta în fața Lui ca ființe cu totul înduhovnicite de către El.
Căci Iadul nu e pentru noi, ci Împărăția Lui e împlinirea noastră! Iadul e un nonsens, cum nonsens e și păcatul, pentru că nu ne împlinește. Împărăția Lui e însă pentru tot omul zidit de către El și ea este împlinirea tuturor oamenilor. Și dacă ne dorim binele, atunci ne dorim să fim împreună cu Domnul nostru și cu toți Sfinții și Îngerii Lui în Împărăția Sa cea veșnică. Iar pentru aceasta, toată viața noastră e o străduință continuă pentru a-I sluji Lui. Căci slujirea Lui ne împlinește cu adevărat și ne umple de bucurie dumnezeiască.
Vă mulțumesc mult pentru că v-ați îngrijit de sufletele și de trupurile dumneavoastră în această Dumnezeiască Săptămână! Cei pe care i-am spovedit și împărtășit m-au umplut de bucurie și de pace, pentru că am văzut, mai mult ca oricând, că ați avut bucuria de a vă împăca în mod deplin cu Domnul slavei. V-ați spus inima Domnului și El v-a alinat-o! Ați venit la El cu încredere și El v-a umplut de bucurie și de pace! Vă mulțumesc pentru toate vorbirile tainice dintre noi și pentru toate darurile și prietenia dumneavoastră!
De aceea, să ne bucurăm dumnezeiește de Paștiul nostru, de Hristos Domnul, de Cel care ne-a trecut pe noi de la moarte la viață și de la Iad la Împărăția Lui cea veșnică! Să ne bucurăm împreună cu El și cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, să ne bucurăm împreună cu Dumnezeul nostru treimic, pentru ca să avem viață întru noi! Căci viața Lui coboară mereu în noi, dacă ne găsește pe noi împreună, în pace, în iubire și în rugăciune sfântă. Amin!
[1] Începută la 12. 01, în zi de sâmbătă, pe 16 aprilie 2022. Soare, 18 grade, vânt de 16 km/ h.