Iov, cap. 32, cf. LXX

1. Și au încetat și cei trei prieteni ai lui încă să vorbească împotriva lui Iov, căci Iov era Drept înaintea lor [ἦν γὰρ Ιωβ Δίκαιος ἐναντίον αὐτῶν].

2. Și s-a urgisit Elius al lui Varahiil Vuzitis [ὠργίσθη δὲ Ελιους ὁ τοῦ Βαραχιηλ ὁ Βουζίτης], din rudenia lui Ram [ἐκ τῆς συγγενείας Ραμ], al țării Avsitis [Αυσίτις][1]. Și s-a urgisit lui [pe] Iov foarte, fiindcă s-a arătat pe sine Drept înaintea Domnului.

3. Dar și împotriva celor trei prieteni s-a urgisit foarte, fiindcă n-au putut să răspundă împotriva lui Iov și l-au pus pe el a fi neevlavios.

4. Și Elius a răbdat să dea un răspuns lui Iov, că mai bătrâni [decât] el sunt [ei cu] zilele[2].

5. Și a văzut Elius că nu este răspuns în gura celor trei bărbați și s-a mâniat urgia lui [καὶ ἐθυμώθη ὀργὴ αὐτοῦ].

6. Și răspunzând Elius al lui Varahiil Vuzitis, a zis: „Într-adevăr, mai tânăr sunt [cu] vremea[3] și voi sunteți mai bătrâni. Pentru aceea am tăcut, temându-mă [ca] vouă să vă vestesc a mea cunoaștere.

7. Și am zis că «Vremea este cea care vorbește [ὁ χρόνος ἐστὶν ὁ λαλῶν] și în mulți ani au cunoscut înțelepciunea [ἐν πολλοῖς δὲ ἔτεσιν οἴδασιν σοφίαν]».

8. Dar Duhul este în cei muritori [ἀλλὰ Πνεῦμά ἐστιν ἐν βροτοῖς] și suflarea Atotțiitorului este cea care învață [πνοὴ δὲ Παντοκράτορός ἐστιν ἡ διδάσκουσα].

9. Nu cei care au mulți ani sunt înțelepți și nici cei bătrâni [nu] au cunoscut judecata.

10. Pentru aceasta am zis: «Ascultați-mă și vă voi vesti vouă pe care le-am cunoscut!

11. Luați aminte la cuvintele mele, căci voi zice vouă ascultându-vă, până ce aveți să cercetați cuvintele

12. și până ce pe voi vă voi înțelege!». Și iată, nu era lui Iov [cineva] dintre voi mustrându-l [și] răspunzând cuvintelor lui!

13. Ca să nu ziceți: «Am aflat înțelepciunea Domnului adăugând [εὕρομεν σοφίαν Κυρίῳ προσθέμενοι]».

14. Și omului ați îngăduit să i se grăiască aceste cuvinte.

15. S-au îngrozit, n-au mai răspuns încă, s-au învechit cuvintele din ei [ἐπαλαίωσαν ἐξ αὐτῶν λόγους].

16. Am răbdat, căci nu au vorbit. Că[ci] au stat [și] nu au răspuns”.

17. Și răspunzând Elius, zice:

18. „Iarăși voi vorbi, căci sunt plin de cuvinte [πλήρης εἰμι ῥημάτων]. Căci mă pierde duhul pântecelui [Duhul inimii] [τὸ πνεῦμα τῆς γαστρός][4].

19. Iar pântecele meu [inima mea] [este] ca un burduf de must fierbând [care a fost] legat sau ca foalele spart al arămarului.

20. Voi grăi, ca să mă odihnesc deschizând buzele.

21. Căci de om nu am să mă rușinez și nici [de la] cel muritor nu am să mă întorc.

22. Căci nu cunosc să mă minunez de fața [οὐ γὰρ ἐπίσταμαι θαυμάσαι πρόσωπον][omului]. Iar dacă nu [εἰ δὲ μή] [voi face asta], și pe mine moliile mă vor mânca [καὶ ἐμὲ σῆτες ἔδονται].


[1] Forma de N. a numelui, cea pe care am transliterat-o. Pentru că în text avem G. sg.

[2] Cei trei prieteni ai Sfântului Iov.

[3] Cu anii. Sunt mai tânăr decât voi.

[4] Aici cred că prin pântece se desemnează, de fapt, inima omului. Versetul următor îmi întărește această intuiție filologică și duhovnicească. Iar duhul trebuie majusculat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *