Iubiții mei[1],
pomenim astăzi 4 Sfinți Ierarhi ai lui Dumnezeu: un Arhiepiscop și 3 Patriarhi. Arhiepiscopul pomenit astăzi este Sfântul Vasilios cel Mare [Βασίλειος ὁ Μέγας], Arhiepiscopul Chesariei Cappadociei [Καισάρεια της Καππαδοκίας][2], pe când Patriarhii lui Dumnezeu pomeniți astăzi sunt Sfântul Sfințit Mucenic Ippolitos [Ἱππόλυτος] al Romei[3], Sfântul Grigorios Teologul [Γρηγόριος ο Θεολόγος] al Constantinopolului[4] și Sfântul Ioannis Hrisostomos [Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος] al Constantinopolului[5].
Iar dacă aceștia, pe când trăiau în istorie, erau Ierarhii unor zone limitate de pe fața pământului, acum, de când trăiesc în veșnica Împărăție a lui Dumnezeu, ei sunt Ierarhii întregii lumi. Pentru că ei ne învață pe toți dreapta credință, dreapta viețuire și dreapta slujire a lui Dumnezeu, ca cei care sunt Învățătorii întregii lumi.
Și rolul acesta de Învățător sau de Părinte duhovnicesc în Biserică este unul fundamental pentru orice creștin în parte. Căci fără Părintele duhovnicesc nu există credință, viață și evlavie autentice. Pentru că Părinte duhovnicesc e cel care ne naște duhovnicește prin rugăciunea și sfințenia lui și ne ajută să creștem duhovnicește, făcându-ne autentici slujitori ai lui Dumnezeu.
În mod indubitabil, Episcopul trebuie să fie Părintele duhovnicesc prin excelență al unei eparhii. El trebuie să fie cel mai bun dintre cei mai buni. Adică teologul prin excelență, omul duhovnicesc prin excelență, slujitorul prin excelență, administratorul prin excelență, judecătorul prin excelență, comunicatorul prin excelență și Părintele tuturor în același timp. În așa fel încât, atunci când mergi la Episcop și primești un sfat de la el, să simți că e ceea ce îți trebuie. Că prin el a vorbit Dumnezeu, pentru că el este omul lui Dumnezeu.
Iar istoria Bisericii ne arată că au existat astfel de Episcopi ai lui Dumnezeu! Și cei 4 Ierarhi pomeniți astăzi erau astfel de Episcopi: cei mai buni dintre cei mai buni. Cei mai buni nu doar pentru secolele când ei au trăit, ci pentru toate secolele istoriei lui Dumnezeu. Pentru că ei s-au construit continuu ca slujitori ai lui Dumnezeu și nu au fost niciodată funcționari ai Bisericii. Adică nu au slujit în Biserică pentru ca să primească onoruri și foloase necuvenite, nu au slujit pentru ca să ajungă la o pensie înfloritoare, ci au slujit ca niște lumânări aprinse puse în sfeșnic, care au ars tot timpul spre luminarea și spre folosul întregii Biserici. De aceea, ei nu au strâns nimic pentru ei înșiși, pentru că toată viața lor s-au dăruit, s-au împărțit tuturor, rămânând tot timpul verticali, omenoși, cu conștiință părintească față de toți.
Pentru că ceea ce scriau și spuneau ei nu era doar spre folosul celor din eparhia sau patriarhia lor, ci spre folosul întregii istorii. Viața și opera și slujirea lor sunt teologie autentică, pentru că ei au fost nu doar Episcopi hirotoniți, ci au fost Episcopi în adevăratul sens al cuvântului. Și când ești Episcopos [Ἐπίσκοπος] cu adevărat, când supraveghezi[6] toate ca un vultur al sfințeniei și al teologiei, privind în adâncul oamenilor și cunoscând viața lor, atunci rămâi în istorie, pentru că ești mai mare decât istoria.
Fiindcă nu există artificii prin care devii mare în istorie, ci numai calea aspră a zidirii de sine, a sfințeniei te face cu adevărat mare în ochii tuturor. Căci cel care se zidește pe sine continuu în slava lui Dumnezeu, acela se smerește pe sine continuu. Și pe cei care se smeresc continuu în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, El îi umple cu mari daruri dumnezeiești și îi învrednicește să facă lucruri mari în istorie, mai presus de orice așteptare a lor și a celor din jurul lor.
Despre viața și opera Sfântului Grigorios Teologul, Părintele nostru, am scris cu bucurie și cu pace în Viețile Sfinților (vol. 1)[7]. Așa doresc, împreună cu Doamna Preoteasă, să scriem despre mulți Sfinți ai lui Dumnezeu. Pentru că noi, cu toții, avem nevoie de viețile Sfinților. Fiindcă viețile lor ni-i dăruie pe Sfinții lui Dumnezeu, ni-i introduc în inimile noastre și ne fac prieteni cu ei. Și cine e prieten cu Sfinții lui Dumnezeu, acela îi iubește pe Sfinții Lui și li se roagă lor continuu și simte că trăiește și muncește și călătorește împreună cu Sfinții Lui.
…Sejurul nostru de 4 zile la Sinaia a fost darul Preacuratei Stăpâne. Care ne-a însoțit și ne-a bucurat la tot pasul cu luminări și înțelegeri pline de delicatețe. Tocmai de aceea am insistat să cumpărăm Sfânta Icoană a Născătoarei de Dumnezeu[8], care a fost pictată de experimentata pictoriță Daniela Rîndașu[9]: pentru ca să pecetluim acest adevăr. Adevărul că Preacurata Stăpână a fost călăuzitoarea noastră în aceste sfinte zile, în care ne-am rupt cu totul de la masa de scris și ne-am odihnit sufletește și trupește.
Și în care am conștientizat adevărul că ne-am neglijat mult sănătatea, pentru că ne-am refuzat sistematic zilele de odihnă. Aproape că nu știm ce înseamnă zile de odihnă sau de vacanță, atâta timp cât noi doi nu avem zi liberă. Dar aceste 4 zile ne-au învățat că trebuie să învățăm să avem și vacanțe, mici vacanțe în viața noastră. Pentru că ele sunt spre binele nostru și al operei noastre, spre binele tuturor.
Însă, ca să simți prezența unui Sfânt în viața ta sau a mai multora la un loc trebuie să ai intimitate zilnică cu ei. Căci dacă ne amintim de Sfinți doar când îi pomenim peste an, nu îi cunoaștem cu adevărat. Ci îi cunoaștem cu adevărat doar pe cei pe care îi citim, îi iubim, îi admirăm și cărora ne rugăm adesea. Și când îi avem pe Sfinți în noi, în iubirea și în rugăciunea noastră, atunci ei merg cu noi peste tot și ne ajută nouă, în ciuda neputințelor și a păcatelor noastre celor multe.
Tocmai de aceea trebuie să cunoaștem tot mai mulți Sfinți ai lui Dumnezeu și să fim cu ei mereu. Pentru că Sfinții ne învață să Îi slujim lui Dumnezeu cu adevărat. Ei ne învață detaliile credinței, ale evlaviei, ale închinării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei ne umplu de văpaia dragostei lor pentru Dumnezeu, de evlavia lor, de curăția lor, de frica lor de Dumnezeu.
Și trebuie să căutăm să cunoaștem tot mai diverși Sfinți ai lui Dumnezeu. Trebuie să îi cunoaștem pe Profeții Lui, pe Apostolii Lui, pe Mucenicii Lui, pe Mărturisitorii Lui, pe Cuvioșii Lui, pe Ierarhii Lui, pe toți de la mic și până la mare cu vârsta. Pe cei de multe vârste și din multe neamuri și cu nevoințe aparte fiecare. Pentru ca să învățăm bucuria diversității, a diversității sfințeniei, a cât de profunde și de diverse sunt viețile celor Sfinți.
Fiindcă astfel înțelegem că trebuie să luăm de la fiecare câte ceva, care să se potrivească vieții noastre. Iar dacă cineva m-ar întreba ce am învățat sau ce mi-am însușit de la un Sfânt sau altul în materie de teologie, experiență și evlavie, aș putea să dau detalii numeroase. Pentru că eu m-am construit interior și mă construiesc pe mai departe pe baza multor mărturii personale. Dar ceea ce aleg să cred și să trăiesc, eu personalizez. Le includ pe toate în modul meu de a fi, de a gândi și de a acționa. Tocmai de aceea ele nu par împrumutate, ci sunt ale mele. Pentru că le trec prin filtrul meu de-a fi și devin eu însumi.
Așa că, atunci când Dumnezeu ne cere să fim Sfinți ca El nu ne cere să fim Sfinți ca unul sau ca altul dintre Sfinții Lui de mai înainte, ci să fim Sfinți într-un mod nou, personal. El ne cere să învățăm de la toți sfințenia Lui, dar, în primul rând, să avem o relație sfântă cu El, pentru ca El Însuși să ne umple de sfințenia Lui. Pentru că noi creștem în sfințenie numai în relația reală cu Dumnezeu, căci El ne umple pe noi de slava Lui.
Părintele duhovnicesc ne ajută să creștem în această relație cu Dumnezeu, ca unul care stă lângă noi și se bucură de noi. Însă el nu poate trăi în locul nostru relația noastră cu Dumnezeu! El ne ajută să avem o relație reală cu Dumnezeu, însă noi suntem cei care trebuie să trăim tot timpul cu Dumnezeu, lăsându-ne inundați continuu de slava Lui cea dumnezeiască.
Există teologi recenți care încearcă, în mod netradițional, să înlocuiască paternitatea duhovnicească cu simpla ascultare față de autoritatea bisericească. Pentru că ei consideră că paternitatea duhovnicească e ceva „nebulos”, „imprecis”, atâta timp cât nu știm „cine este cu adevărat” Părinte duhovnicesc și cine nu, pe când ascultarea cazonă, militărească față de Ierarh, Stareț sau Duhovnic e „mai pragmatică”.
Dar acest delict teologic e consecința divorțului dintre hirotonie și vrednicia personală. Pentru că hirotonim slujitori ai Bisericii care nu au nimic de-a face cu sfințenia lui Dumnezeu și cu experiența duhovnicească. Adică hirotonim simpli funcționari, pe care îi plătim să facă ceea ce nu au învățat niciodată să facă: să slujească lui Dumnezeu și oamenilor ca niște oameni Sfinți, ca niște oameni ai lui Dumnezeu.
Și de ce nu au învățat aceste lucruri? N-au avut timp la Seminar și la Facultate? N-are cine să îi învețe în adevăratul sens al cuvântului? N-au vrut să cunoască pe Dumnezeu cu adevărat, pentru că sunt lupi îmbrăcați în piei de oaie? Toți cei care sunt în ecuație știu aceste răspunsuri! Se știu cei care sunt oamenii duhovnicești ai Bisericii și care sunt funcționarii ei. Tocmai de aceea trăim și mari bucurii, dar și mari decepții când privim în via Domnului, când ne privim unii pe alții.
Însă, dacă am studia viețile celor 4 Sfinți Ierarhi astăzi pomeniți, am vedea că lucrurile din vremea noastră seamănă cu cele din vremea lor. Pentru că și ei s-au luptat cu diverși funcționari ai Bisericii, care își permiteau să trăiască nebisericește și să gândească eretic. Și au rămas ca mari Ierarhi ai Bisericii tocmai pentru că nu s-au înfrățit cu astfel de oameni, care n-au teamă de Dumnezeu și nici rușine față de oameni.
Așadar, iubiții mei, dacă am cunoaște istoria Bisericii cu adevărat, nu ne-ar mai sminti nimic foarte ușor! Pentru că și în trecut, ca și în prezent, Sfinții, cei credincioși și cei netrebnici au locuit și locuiesc împreună în Biserica lui Dumnezeu și în lumea Lui. Și lupta interioară cu alții sau cu toată lumea laolaltă e o sursă nesfârșită de durere și de amărăciune. Cine rămâne pe această cale a aversiunii față de oameni și a judecării lor nu va avea niciodată liniște și nici nu va spori duhovnicește cu adevărat.
Căci nu putem schimba lumea cu forța, dar ne putem schimba continuu pe noi înșine!
Nu putem să facem binele cu forța, dar putem să îi iubim pe toți oamenii și să ne rugăm pentru toți oamenii! Și când ascultăm de Dumnezeu și ne rugăm pentru toți oamenii, atunci ne liniștim cu adevărat și din noi începe să izvorască multă bunătate și înțelegere față de oameni. Pentru că Dumnezeu ne vrea buni și binevoitori față de oameni, vrea ca noi să vedem în profunzime oamenii și să îi ajutăm în mod real să le fie mai bine, tot mai bine, adică să îi punem în relația reală cu Dumnezeu. În care ei să depindă continuu de slava Lui și să ceară ajutorul și miluirea Lui în orice clipă.
Vă mulțumesc frumos pentru mesajele de prietenie și pentru rugăciunile dumneavoastră pline de căldură, care ne-au însoțit în aceste zile bucuroase! Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească în tot lucrul cel bun! Căci trebuie să ne pregătim pentru zilele postirii, ale ascezei, ale călătoriei noastre duhovnicești spre Învierea cea de a treia zi a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Amin!
[1] Începută la ora 8.00, în zi de luni, pe 27 ianuarie 2020. Soare, minus 1 grad, vânt de 6 km/ h.
[2] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Μέγας_Βασίλειος.
[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1949/sxsaintinfo.aspx.
[4] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Γρηγόριος_Ναζιανζηνός
[5] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Ιωάννης_ο_Χρυσόστομος.
[6] Cf. Friberg Greek Lexicon, 10. 986, în BW 10.
[7] O puteți downloada de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2018/03/16/vietile-sfintilor-vol-i/.
[8] O găsiți aici: https://www.facebook.com/dorin.piciorus/posts/10163013051415594.
[9] A se vedea contul de Facebook al autoarei: https://www.facebook.com/drindasu.
