Predică la Duminica anterioară Nașterii Domnului [2021]

18 decembrie, 2021 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș Leave a comment

Iubiții mei[1],

Evanghelia zilei [Mt. 1, 1-25] e plină de nume, pentru că Domnul, după umanitatea Sa, e plin de istoria lumii. Căci El, întrupându-Se, Și-a asumat întreaga umanitate, adică pe fiecare om în parte, pentru ca să aibă o relație unică cu fiecare în parte. Iar genealogia Sfântului Matteos începe cu Sfântul Patriarh Avraam și se termină cu Sfântul Iosif, Logodnicul Născătoarei de Dumnezeu, pentru că e o genealogie a credinței. Și toți cei care L-au așteptat pe Domnul Iisus Hristos de-a lungul istoriei mântuirii și apoi L-au văzut și L-au primit, Îl primesc și Îl vor primi în inima lor sunt oamenii credinței, adică aceia care Îl cred pe Dumnezeu întru toate. Pentru că atunci când crezi în Dumnezeu îți fundamentezi întreaga ta viață pe cuvintele Lui, pe făgăduințele Sale. Viața ta nu mai e o viață după mintea ta, ci după mintea Lui. Și dacă Dumnezeu e Cel care te conduce, pe fiecare zi înveți ce vrea Dumnezeu de la tine în această relație intimă, unică, foarte personală cu El.

Iar când Dumnezeu m-a luminat spre scrierea acestei predici, gândul Său pentru mine a fost acesta: că fiecare nume amintit aici are un înțeles duhovnicesc pe care trebuie să îl știm. Și că toate aceste nume, pe lângă istoricitatea lor, pentru că toate indică nume de persoane reale, ne vorbesc despre ceva tainic, dumnezeiesc: despre viața noastră cu Dumnezeu. Și vom vedea taina acestor nume astăzi, pentru că taina lor e și taina noastră, a oamenilor credincioși Lui.

Iisus Hristos [Ἰησοῦς Χριστός], Domnul nostru, ne spune Sfântul Matteos, e fiul lui David [Δαυίδ] după umanitatea Lui și al lui Avraam [Ἀβραάμ] [Mt. 1, 1, BYZ]. David înseamnă Cel iubit[2], pe când Avraam înseamnă Tatăl mulțimii[3]. Iar relația lui Dumnezeu cu noi e cea a iubirii, a iubirii desăvârșite față de noi. Pentru că El ne-a arătat dintru început și ne arată continuu iubirea Lui pentru noi, fiind vrea să ne iubească în mod veșnic. Fundamentul credinței noastre e iubirea Lui cea veșnică pentru noi. Căci pe măsură ce credem în El tot mai mult, pe atât simțim iubirea Lui revărsându-se în noi, iar iubirea Lui ne face statornici în relația noastră cu Sine.

Și iubirea Lui cea veșnică pentru noi, împărtășită nouă în relația intimă cu Sine, umple Biserica de mulțime mare de oameni. Căci Hristos Dumnezeu, Cel iubit de Tatăl și de Duhul Sfânt, Cel împreună veșnic și deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, e Cel care aduce mulțimea umanității la Sine și la Tatăl și la Duhul Sfânt în Biserica Sa. Căci Biserica e lumea iubirii lui Dumnezeu. E lumea curățită, luminată și sfințită de Dumnezeul nostru treimic, care învață zilnic voia lui Dumnezeu. Pentru că scopul real al lumii e acela de a deveni Biserică. Fiindcă niciunul dintre noi nu ne putem împlini cu adevărat, adică pentru veșnicie, dacă nu ne facem mădularele smerite ale lui Hristos, adică fiii Bisericii Sale, pentru ca să învățăm zilnic mântuirea lui Dumnezeu.

Căci, ascultând de El, de Dumnezeul mântuirii noastre, ne facem fii iubiți ai Lui și Părinți duhovnicești ai multora. Dacă învățăm de la El mântuirea, adică viața zilnică cu Dumnezeu, îi putem hrăni pe mulți cu cunoașterea noastră cea dumnezeiască. Pentru că mântuirea se învață continuu în Biserica lui Dumnezeu și se trăiește continuu aici.

Tatăl mulțimii, Avraam, l-a născut pe Isaac [Ἰσαάκ] [Mt. 1, 2, BYZ], pe Cel care râde[4]. Și Sfântul Isaac reprezintă bucuria noastră duhovnicească, bucuria noastră izvorâtă din relația noastră abisală cu Dumnezeu. Adevărata credință e plină de nădejde, de pozitivitate, de bucurie sfântă. Pentru că trăim continuu simțirile, schimbările duhovnicești interioare, luminările și vederile Lui cele dumnezeiești, adică pe cele care ne bucură dumnezeiește.

Iacov [Ἰακώβ] [Mt. 1, 2, BYZ] exprimă modul în care el s-a născut: Cel care ține de călcâi[5]. Pentru că l-a ținut de călcâi pe fratele său. Dar care l-a și înlocuit pe acela, pentru că a dorit mântuirea lui Dumnezeu. Iar noi, dacă vrem să îi urmăm Sfântului Iacov, trebuie să ne ținem strâns de învățăturile lui Dumnezeu, de cele primite prin Îngerii și Sfinții Lui. Trebuie să fim statornici în credința și în viața noastră cu Dumnezeu. Statornici și credincioși Lui.

Iudas [Ἰούδας] [Mt. 1, 2, BYZ] e grecizarea lui יְהוּדָה [Iehudah] și înseamnă Cel care mulțumește sau Cel care laudă[6]. Și cel care e statornic în credința și în nădejdea și în iubirea lui pentru Dumnezeu, acela Îi mulțumește pentru toate și Îl laudă pentru toate pe care El le face în viața lumii. A te bucura de Dumnezeu înseamnă a-L slăvi pe El pururea. Înseamnă a recunoaște pururea că El e sursa de viață și de bucurie a întregii creații. Fares [Φαρὲς] [Mt. 1, 3, BYZ] înseamnă Cel care sparge sau Cel care izbucnește[7]. Și numele său exprimă toată lupta noastră interioară cu mentalitatea seculară, cu toată gândirea lumii necredincioase. Pentru că atunci când începi să crezi în Dumnezeu, atunci dai de pământ cu ideile mici ale vieții la întâmplare, cu perspectiva puerilă asupra vieții. Începi să lupți cu toată impostura lumii, pentru că ea nu are nimic de-a face cu viața cu Dumnezeu. Și cel care are izbucniri reale de mânie față de păcatele lumii, acela e plin de râvna lui Dumnezeu, adică de iubirea pentru adevărul Lui.

Zara [Ζάρα] [Mt. 1, 3, BYZ] înseamnă Cel ca un răsărit de soare[8]. Pentru că așa a fost întruparea și nașterea Domnului pentru întreaga creație: o venire la noi a Soarelui dreptății [Mal. 3, 20, LXX]. Iar noi ne facem luminoși, dacă ne umplem de slava Lui și de multele fapte bune ale vieții sfinte. Iar Zara e fiul lui Tamar [Θάμαρ] [Mt. 1, 3, BYZ], Tamar fiind femeie și nu bărbat. Lucru specificat de Sfântul Matteos prin articolul feminin la genitiv de dinaintea numelui ei: ἐκ τῆς Θάμαρ [Mt. 1, 3, BYZ]. Și Tamar înseamnă Cea ca un palmier[9]. Căci din cea ca un palmier de frumoasă și de plină de toate virtuțile dumnezeiești, din Născătoarea de Dumnezeu, S-a născut Soarele dreptății noastre, Hristos, Dumnezeul nostru. Iar noi putem fi palmieri duhovnicești pentru toți, care să îi umplem pe oameni de razele bucuriei celei sfinte, dacă ne sfințim pe noi înșine. Căci bucuria cea sfântă pe care Sfinții o aduc lumii e consecința vieții lor celei sfinte, a vieții lor tainice cu Dumnezeu. Esrom [Ἑσρώμ] [Mt. 1, 3, BYZ] înseamnă Cel care e săgetat de bucurie[10], care e străpuns de bucurie, iar Aram [Ἀράμ] [Mt. 1, 3, BYZ] înseamnă Cel înalt[11]. Și nu poți fi plin de bucurie sfântă, dacă nu ești înalt cu viața ta, dacă nu ai o viață sfântă. Iar înălțimile duhovnicești la care ne cheamă Dumnezeu sunt înțelegerile Lui cele sfinte și virtuțile Lui cele dumnezeiești. Pentru că nu poți să ai gânduri mari și sfinte, dacă nu ai virtuți dumnezeiești, dacă nu ai o viață mare, plăcută lui Dumnezeu.

Aminadab [Ἀμιναδάβ] [Mt. 1, 4, BYZ] înseamnă Cel al cărui popor este nobil[12], e de neam bun. Și el vestește neamul creștinesc, adică poporul Bisericii. Pentru că poporul lui Dumnezeu e adevăratul popor nobil al lumii. Naasson [Ναασσών] [Mt. 1, 4, BYZ] înseamnă Cel care prevestește[13] sau Cel care este deschizător de drumuri[14]. Și nu poți vorbi mai înainte despre anumite lucruri decât luminat de Dumnezeu. Pentru că adevărata prorocie e cea pe care ne-o dăruie Dumnezeu. Iar profețiile dumnezeiești le înțelegem prin luminarea lui Dumnezeu. Salmon [Σαλμών] [Mt. 1, 4, BYZ] înseamnă Cel umbros[15]. Pentru că Fiul lui Dumnezeu, deși S-a întrupat și a trăit în mijlocul oamenilor, El nu a fost înțeles în adâncul cuvintelor și al faptelor Sale decât de către unii. Pentru că e nevoie de multe vederi și luminări dumnezeiești pentru ca să le înțelegi pe cele dumnezeiești. Iar omul duhovnicesc, deși pare explicit prin faptele sale, el e adânc de taină, pentru că viața lui cu Dumnezeu e plină de minuni sfinte.

Booz [Βοὸζ] [Mt. 1, 5, BYZ] înseamnă Cel ager[16], Cel plin de vioiciune, iar pe mama lui o cheamă Rahav [Ῥαχάβ] [Mt. 1, 5, BYZ], adică Cea largă[17]. Și nu poți să fii plin de viață, dacă nu îți lărgești inima ta tot mai mult pentru Dumnezeu. Pentru că trebuie să ne facem tot mai largi în iubirea noastră pentru Dumnezeu și pentru oameni. După Tamar, Rahav e a doua femeie din genealogia Domnului. Iar dacă Tamar, prin numele ei, vorbește despre Născătoarea de Dumnezeu, și Rahav face la fel. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu e cea mai cuprinzătoare decât cerurile. Și nu te poți lărgi și nu Îl poți cuprinde pe Cel neîncăput, decât dacă Îl iubești în mod desăvârșit pe El.

Obid [Ὠβὴδ] a fost născut de către Rut [Ῥούθ] [Mt. 1, 5, BYZ], care e mama lui și a 3-a femeie din genealogia Domnului. Iar Obid înseamnă Cel care slujește sau care se închină[18] lui Dumnezeu, pe când Rut înseamnă Cea care însoțește[19] sau Cea care este prietenă[20]. Pentru că numai când ești mereu cu Dumnezeu poți să Îi slujești Lui cu adevărat. Slujirea și închinarea înaintea Lui pre- supun intimitatea cu El. Iar Rut, prin numele ei, vorbește și ea despre Născătoarea de Dumnezeu, despre cea care s-a socotit pe sine roaba Domnului [ἡ δούλη Κυρίου] [Lc. 1, 38, BYZ]. Pentru că L-a însoțit pe El pretutindeni, „iar Mariam păstra toate cuvintele acestea [πάντα συνετήρει τὰ ῥήματα ταῦτα], cugetând în inima ei [συμβάλλουσα ἐν τῇ καρδίᾳ αὐτῆς]” [Lc. 2, 19, BYZ]. Pentru că atunci când Îl iubești pe Dumnezeu, cugeți îndelung la cuvintele Lui și la faptele Lui și la tot modul dumnezeiesc în care El ne poartă de grijă.

Iar Obid e tatăl lui Iesse [Ἰεσσαί] [Mt. 1, 5, BYZ]. Și Iesse înseamnă Cel care este împărat sau Cel care este darul lui Dumnezeu[21]. Și dacă Iesse e fiul lui Obid, adică al Celui care Îi slujește sau care se I închină lui Dumnezeu, de aceea nu poți să Îi slujești Lui dacă nu împărățești peste tine însuți. Pentru că adevărata slujire a lui Dumnezeu e cea în curăție. Și ca să te curățești de patimi trebuie să te umpli de slava lui Dumnezeu și de ajutorul Lui, căci numai împreună cu El ne putem sfinți viața noastră.

Și David sau Cel iubit l-a născut pe Solomon [Σολομών] cu cea a lui Urias [Οὐρίας] [Mt. 1, 6, BYZ], cu nevasta lui Urias în mod ilegitim, în mod păcătos, adică cu Birsabee [Βηρσαβεε] [Ps. 50, 2, LXX]. Sfântul Matteos nu îi pronunță numele celei de a 4-a femei pomenită în genealogia Domnului, ci pe al soțului ei. Pentru ca să sublinieze și aici păcatul Sfântului David. Iar Solomon înseamnă Cel iubitor de pace[22], Birsabee e grecizarea lui Bat-șeba [בַּת־שֶׁבַע], care înseamnă Fiica jurământului[23], iar Urias înseamnă Domnul este lumina mea[24]. Și Birsabee ne vorbește și ea despre Născătoarea de Dumnezeu prin numele ei, pentru că ea este fiica Domnului prin credința în jurământul și în făgăduința Sa. Și ea L-a născut pe Dătătorul păcii, pe Domnul, Sfântul Solomon fiind o prefigurare a Lui. Iar dacă vrem să se împlinească și în noi ce înseamnă Urias și să fim și noi luminați de Dumnezeu, atunci ne vom bucura veșnic întru lumina Lui cea veșnică. Roboam [Ῥοβοάμ][Mt. 1, 7, BYZ] înseamnă Cel care lărgește poporul[25], care îl înmulțește. După cum noi trebuie să înmulțim faptele cele bune în viața noastră. Iar fiul lui Roboam e Abia [Ἀβιά] [Mt. 7, 1, BYZ] și Abia înseamnă Cel al cărui Tată este Domnul[26]. Și când avem conștiința fermă că Dumnezeu este Tatăl nostru și că El ne ajută întru toate, atunci înmulțim foarte mult toată fapta cea bună în viața noastră. Asa [Ἀσά] [Mt. 1, 7, BYZ] e fiul lui Abia și Asa înseamnă Vindecătorul[27]. Pentru că Asa Îl prefigura pe Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.

Iosafat [Ἰωσαφάτ] [Mt. 1, 8] înseamnă Domnul a judecat[28], ca o prefigurare a Lui ca Judecător al tuturor. Ioram [Ἰωράμ] [Mt. 1, 8, BYZ] înseamnă Domnul S-a înălțat[29], pe când Ozias [Ὀζίας] înseamnă Domnul este tăria Mea[30]. Iar Domnul nostru, deși S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui, este împreună cu noi pururea și ne întărește pe noi întru toate, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Căci Dumnezeul nostru treimic ne întărește pe noi prin slava Lui cea veșnică.

Ioatam [Ἰωάθαμ] [Mt. 1, 9, BYZ] înseamnă Domnul este desăvârșit[31], Ahaz [Ἄχαζ] [Mt. 1, 9, BYZ] înseamnă Cel apucat[32] de Dumnezeu, cu sensul de a fi izbăvit de către El, pe când Ezechias [Ἑζεκίας][Mt. 1, 9, BYZ] înseamnă Cel pe care Domnul l-a întărit[33]. Și după cum observăm s-au înmulțit tot mai mult numele teoforice, cele care vorbesc despre relația lui Dumnezeu cu oamenii.

Μανασσῆς [Manassis] [Mt. 1, 10, BYZ] înseamnă Cel care a fost făcut să uite[34], cu referire la pedeapsa primită de la Dumnezeu pentru păcatele sale. Amon [Ἀμών] [Mt. 1, 10, BYZ] înseamnă Cel credincios sau Cel adevărat[35], Iosias [Ἰωσίας] [Mt. 1, 10, BYZ] înseamnă Cel vindecat de Domnul sau Cel pe care El îl va sprijini[36], pe când Iehonias [Ἰεχονίας] [Mt. 1, 11, BYZ] înseamnă Cel pe care Domnul l-a întărit[37]. Și cu Iehonias am ajuns la robia Babilonului [Mt. 1, 11, BYZ].

Salatiil [Σαλαθιήλ][Mt. 1, 12, BYZ] înseamnă Cel pe care l-am cerut de la Dumnezeu[38], Zorobabel [Ζοροβαβέλ] [Mt. 1, 12, BYZ] înseamnă Cel care a fost semănat în Babilon[39], cu sensul că s-a născut în Babilon, Abiud [Ἀβιούδ] [Mt. 1, 13, BYZ] înseamnă Tatăl [cel ceresc] este slava[40] mea, pentru că El ne umple pe noi cu slava Lui cea veșnică. Eliachim [Ἐλιακείμ] [Mt. 1, 13, BYZ] înseamnă Cel pe care Dumnezeu îl va ridica[41]. Căci El ne ridică din păcatele noastre, dar ne va învia și pe noi, pe toți, la învierea cea de obște. Azor [Ἀζώρ] [Mt. 1, 13, BYZ] înseamnă Cel care ne este de ajutor[42], Sadoc [Σαδώκ] [Mt. 1, 14, BYZ] înseamnă Cel drept[43], Ahim [Ἀχείμ] [Mt. 1, 14, BYZ] înseamnă Cel care va face sau Cel care va ridica[44], Eliud [Ἐλιούδ] [Mt. 1, 14, BYZ] înseamnă Domnul este mare[45], Eleazar [Ἐλεάζαρ] [Mt. 1, 15, BYZ] înseamnă Cel pe care Dumnezeu l-a ajutat[46], pe când Mattan [Ματθάν] [Mt. 1, 15, BYZ] înseamnă Cel dăruit[47] de Dumnezeu.

Și așa am ajuns, iubiții mei, la Sfântul Iosif [Ἰωσὴφ] [Mt. 1, 16, BYZ], la cel pe care oamenii îl considerau „bărbatul Mariei [τὸν ἄνδρα Μαρίας]” [Mt. 1, 16, BYZ], pe când el, în fapt, era apărătorul fecioriei sale! Și Iosif înseamnă Cel care a fost luat sau Cel care a fost adăugat[48]. Căci el a fost ales de Domnul să fie Logodnicul cel curat și sfânt al Născătoarei de Dumnezeu. Pentru ca, în aparență, el să fie crezut soțul ei, iar Născătoarea de Dumnezeu să Îl nască în pace pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat.

Iar Emmanuil [Ἐμμανουήλ] [Mt. 1, 23, BYZ] înseamnă „cu noi [este] Dumnezeu [μεθ᾽ ἡμῶν ὁ Θεός]” [Ibidem], pentru că Iisus Hristos sau Mântuitorul[49] nostru Cel uns[50] cu slava lui Dumnezeu este cu noi pururea. Și noi vom retrăi la acest sfârșit de an Nașterea Lui cea preasfântă, pentru ca să avem multă grijă față de pruncia și de copilăria noastră duhovnicească. Pentru că atunci când un om vine la Dumnezeu și crede întru El, acesta își începe viața lui cu Dumnezeu. Și primii lui ani de credință sunt pruncia, sunt copilăria, sunt adolescența lui cu Dumnezeu. Și noi, cei care suntem maturi sau bătrâni în credința noastră, adică întăriți duhovnicește și plini de teologia Bisericii, trebuie să avem mare atenție la neputințele celor mici în credință. Pentru că fiecare înțelege viața cu Dumnezeu pe măsura vârstei lui duhovnicești. Și de aceea, nu le putem cere începătorilor să fie avansați în credință și în făptuire, ci trebuie să ținem cont de cine este și ce face zilnic omul din fața noastră.

Iar cele mai multe certuri și necazuri în Biserică vin de aici: de la neînțelegerea a ceea ce se slujește și se propovăduiește în Biserică. Pentru că Slujbele, cât și predicile, sunt cu idei și cu experiențe de niveluri diferite și, dacă suntem cinstiți cu noi înșine, nu ne putem cere niciodată să știm și să înțelegem tot ceea ce se petrece în Biserică. Întotdeauna vor fi lucruri care ne vor depăși, pe care nu le vom înțelege! Dar, dacă nu le vom înțelege, nu le vom înțelege tocmai pentru că suntem încă prea mici pentru ele. Și de aceea, dacă suntem onești cu noi înșine, nu ne vom apuca de cele care ne depășesc, ci le vom face doar pe acelea care sunt pe măsura noastră. Fiindcă numai așa sporim în credință și în făptuirea cea bună: când ne ocupăm de cele pe care le înțelegem, de cele care sunt pe măsura noastră.

Și mai avem doar săptămâna aceasta pentru a ne înprunci viața noastră! Pentru a ne coborî tot mai mult spre pruncia duhovnicească pe care o cere Domnul de la noi. Pentru că praznicul Nașterii Domnului, în acest an binecuvântat, este chiar sâmbăta viitoare, când Domnul vrea să ne odihnim cu totul…privind spre El. Vrea să privim spre El, spre peștera nașterii Sale, spre staulul în care S-a născut, pentru ca să vedem smerenia Lui cea copleșitoare, deșertarea Lui cea incomprehensibilă pentru noi, sărăcia și simplitatea în care S-a născut și care nu au minimalizat deloc venirea Lui la noi. Ci, dimpotrivă, văzându-L așa curat și preasmerit, atât de delicat și de bun, dar în atâta sărăcie și tratat cu indiferență, noi înșine ne simțim cu totul mici pe lângă marea Sa lecție de iubire față de noi. Pentru că ne îndeamnă și pe noi să înțelegem că nimic nu e de preț în afară de viața cu Dumnezeu.

Toată simplitatea desăvârșită, care a fost descrisă de Sfântul Matteos în primul capitol al Evangheliei sale, e o chemare la simplificarea vieții noastre. Pentru că putem trăi și cu mai puțin, și cu foarte puține lucruri, dacă acelea sunt esențiale pentru noi. Căci în primul rând trebuie să fim cu Dumnezeu și să Îi slujim Lui. Și, iată, când El ne-a chemat să postim, noi am mâncat foarte puține lucruri în comparație cu de obicei! Ne-am rugat, am postit, am citit, am dat milostenie, am slujit în pace, și prin toate ne-am simplificat viața. Iar când o să avem dezlegare la toate, să nu uităm binefacerile postului și ale simplității creștine! Pentru că mâncarea și băutura și odihna sunt pentru a ne întări trupul nostru și a ne odihni mintea noastră, dar noi avem și suflet! Iar sufletul nostru nu mănâncă ciorbă de os, nici șorici, nici piftie, nu bea țuică și nici nu mănâncă prăjituri, ci el mănâncă rugăciune, citire sfântă, slujire cuvioasă, vorbire duhovnicească. Și hrana noastră sufletească e mai importantă decât cea trupească. Căci de aceea și venim mai întâi la Biserică, de dimineață, apoi mâncăm și bem după ce ne împărtășim cu Domnul. Pentru că primează în viața noastră grija pentru sufletul nostru și nu cea pentru trupul nostru.

Să ne mai spălăm încă sufletul nostru, viața noastră! Să devenim tot mai copii, tot mai buni, tot mai iertători! Pentru că astfel, Domnul ne va zâmbi duhovnicește, va râde cu bucurie sfântă în inima noastră și ne va face și pe noi părtași bucuriei Sale celei preasfinte.

La mulți ani, multă sănătate, pace, bucurie și împlinire! Amin!

[1] Începută la 5. 45, în zi de marți, pe 14 decembrie 2021. Cer înnorat, 3 grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Easton’s Bible Dictionary, 982, apud Bible Works 10.

[3] Easton’s Bible Dictionary, 54, apud BW 10.

[4] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Isaac.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jacob.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Judah_(son_of_Jacob).

[7] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Perez_(son_of_Judah).

[8] Easton’s Bible Dictionary, 3907, apud BW 10.

[9] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Tamar_(name).

[10] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionaries/hitchcocks-bible-names/esrom.html.

[11] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Aram,_son_of_Shem.