Zi: 6 februarie 2013

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 11 la Faptele Apostolilor [6]

17 comments

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

 †

       Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a.

***

Dați-mi putere  [prin ascultarea voastră] să predic cu îndrăznire, atât în fața neamurilor [păgâne], cât și a evreilor și, mai presus de toate, [în fața] lui Dumnezeu.

Da vă rog fierbinte, copilașii mei[1], [mai ales] pentru dragostea și pentru chinurile pe care le-am suferit pentru nașterea voastră [întru Hristos].

Nu voi adăuga și cele ce urmează: pentru care sufăr din nou durerile nașterii. Nici nu voi spune: până când Hristos va lua chip în voi.

Căci sunt încredințat că Hristos a luat chip în voi.

Altfel mă voi exprima la adresa voastră: frații mei, preaiubiți și mult doriți, bucuria și cununa mea (Filip. 4, 1).

Credeți-mă că nu voi folosi altă exprimare.

Dacă în această clipă ar fi puse pe capul meu zece mii de coroane împărătești [încrustate] cu bijuterii preascumpe, ele nu mi-ar putea aduce bucuria pe care o simt pentru creșterea voastră în sfințenie.

Sau, mai bine-zis, nu cred că împăratul însuși are o asemenea bucurie, ca cea cu care mă bucur de voi.

Să-l lăsăm pe acela să se întoarcă acasă biruitor asupra altor neamuri, care au fost în război cu el, să-l lăsăm pe el să fi câștigat multe alte coroane în afară de coroana [pe care o are] de drept.

Și să primească alte diademe ca luate prin victoriile sale.

Nu cred că el se va bucura de trofeele sale pe atât pe cât mă bucur eu de înaintarea sufletului vostru.

Căci eu exult/ mă bucur ca și cum aș avea mii de coroane pe cap.

Și am de ce să mă bucur.

Căci dacă, prin harul lui Dumnezeu, dobândiți acest bun obicei, veți câștiga o mie de bătălii mult mai grele decât aceasta, încleștându-vă[2] și luptându-vă cu demoni răi și cu duhuri drăcești/ haine, cu limba[3] și nu cu sabia, ci prin voință.

Căci gândiți-vă cât de mare este câștigul, dacă – fie astfel! – reușiți [în lupta duhovnicească].

În primul rând, ați reușit să lepădați un obicei cumplit.

În al doilea rând, o rea trufie, sursa tuturor relelor, și anume părerea că lucrul [obiceiul rău] nu are importanță, nu poate să facă niciun rău.

În al treilea rând, pedeapsa [lui Dumnezeu, pe care o atrage păcatul].

În al patrulea rând, pizma.

Căci toate acestea sunt vlăstarele [obiceiului] de a (vă) jura.

Nu [numai acestea], [ci și] de aici înainte veți dobândi o mare întărire pe calea virtuților.

Căci atunci când copiii învață literele, nu le învață numai pe ele, ci cu ajutorul lor sunt învățați treptat să citească.

Așa va fi și cu voi.

Acea tufie rea nu vă va mai înșela, nu veți mai spune: acest lucru n-are importanță.

Nu veți mai vorbi doar din obicei, ci le veți înfrunta pe toate cu bărbăție, ca desăvârșind întru toate acea virtute care este după Dumnezeu, să culegeți binecuvântările veșnice, prin harul și bunăvoința iubitoare a Unuia Născut Fiului Său, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt fie slava, puterea și cinstea, acum și pururea, în vecii nesfârșiți. Amin.

[1] Gal. 4, 19: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!”.

[2] Literal: luptându-vă corp la corp.

[3] Limba pe care și-o înfrânează de la obiceiul necuvios de a se jura.

Sfântul Isidor al Sevillei, Istoria regilor goți, vandali și suevi [2]

8 comments

Traduceri patristice

*

vol. 4

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

Sfantul Isidor al Sevillei

Sfântul Isidor, Arhiepiscopul  Sevillei

(n. c. 560-636, † 4 aprilie,

pomenit pe 4 aprilie în Biserica Ortodoxă)

*

Istoria regilor

goți,  vandali  și

suevi

 *

Prima parte.

***

8. Atunci Gulfilas/ Ulfila, episcopul acestor goți, le-a stabilit literele[1] și le-a tradus în acea limbă scrierile Vechiului și Noului Testament. Și, în scurt timp, goții au început să scrie și să aibă lege, devenind părtași învățăturii bisericii lor.

Însă ținând învățăturile lui Arie referitoare la firea dumnezeiască, și anume crezând că Fiul este inferior Tatălui în stăpânire și posterior Lui în veșnicie. [Totodată] ei credeau că Sfântul Duh nu e Dumnezeu și nici nu există din firea [substantiam] Tatălui, ci că El a fost creat de Fiul [per Filium] și că Ambii Îl slujesc [pe Tatăl] și sunt sub ascultarea Lui.

De asemenea ei spuneau că persoana Tatălui este separată după fire, că persoana și firea Fiului sunt separate și, la fel, și persoana și firea Sfântului Duh. Astfel ei nu adorau (după tradiția Sfintei Scripturi [secundum Sanctae Scripturae traditionem]) un Dumnezeu și un Domn, ci, ca în superstiția [superstitionem] idolatriei, venerau trei dumnezei.

[Și] răul acestei blasfemii [blasphemiae] s-a perpetuat în timp și s-a succedat sub regii [lor] pentru o perioadă de 213 ani. Însă, amintindu-și de mântuirea lor, ei au renunțat la această necredință înrădăcinată și, prin harul lui Hristos, au venit la unitatea credinței catolice/ universale.

9. În anul 416 (378) [d. Hr.], în al 14-lea an al domniei lui Valens, goții au fost pentru prima dată scoși afară de creștini din pământul lor și au fost alungați, împreună cu regele lor Athanaricus, de către huni. Și după ce au trecut Dunărea, întrucât nu au putut rezista puterii împăratului Valens, ei s-au predat fără să-și lase la o parte armele și au primit[2] Thracia ca să locuiască în ea.

Dar când au văzut că ei au fost asupriți de către romani, contrar obiceiului lor de libertate, atunci au fost siliți să se revolte.

[Astfel] au pustiit Thracia prin foc și sabie, și după ce au distrus armata romană i-au dat foc și lui Valens. Căci [Valens], fiind rănit de o lance și găsindu-și refugiul într-o casă țărănească, acolo a pierit, dându-și astfel sufletul focului veșnic [ignibus aeternis], pe drept, fiind ars de viu de goți cu focul cel material.

10. În timpul acestei bătălii, goții i-au găsit pe acei goți, care, mai înainte, fuseseră Mărturisitori [Confessores] și pe care ei i-au izgonit din pământul lor din cauza credinței pe care o aveau.  Și au dorit să se unească cu ei în scopul de a căpăta pradă. Însă aceia[3] nu au fost de acord cu acest lucru, [fapt pentru care] unii au fost omorâți. Alții au ocupat locurile muntoase și și-au zidit sălașuri din ce s-a putut. Și nu numai că au rămas creștini catolici neclintiți dar au continuat să trăiască în înțelegere [in concordia] cu romanii, care îi primiseră mai înainte.

11. În anul 419 (381) [d. Hr.], în al 3-lea an al împăratului hispanic Theodosius, Athanaricus, după ce a pregătit un tratat și prietenia cu Theodosius, a purces de îndată la Constantinopol, și acolo, după 15 zile de când a fost primit, în mod onorabil, de Theodosius, el a murit. Atunci goții, după moartea regelui lor și văzând bunăvoința [benignitatem] împăratului Theodosius, au făcut o înțelegere și s-au dat pe ei înșiși stăpânirii romane.

12. În anul 420 (382) [d. Hr.], în al 4-lea an al domniei lui Theodosius, goții, respingând tratatul protecției romane [asupra lor], l-au numit ca rege al lor pe Alaricus și au considerat [lucru] nedemn [indignum] pentru ei ca să se supună puterii romane și să urmeze acelora și legilor lor, și s-au despărțit de ei după triumful în luptă.

13. În anul 437 (399) [d. Hr.], în al 4-lea an al domniei lui Honorius și Arcadius, goții s-au împărțit în două tabere, conduse de Alaricus și  Radagaisus[4], și după ce s-au distrus una pe alta, prin multe măceluri, de ambele părți ale regatului, ele au ajuns la o înțelegere cu scopul de a-i distruge pe romani. [Astfel] au decis un plan comun [de luptă] și, pentru același scop, au mers în mod separat și au jefuit unele regiuni ale Italiei.

14. În anul 443 (405) [d. Hr.], în al 10-lea[5] an al domniei lui Honorius și Arcadius, Radagaisus, regele goților, care era scit după naștere, dedat cultului idolatriei și foarte sălbatic în înverșunata sa cruzime barbară, a atacat și a pustiit violent regiunile Italiei, împreună cu 200.000 [ducentis millibus] de soldați, jurându-se, în disprețul lui Hristos, că va face o libație[6], dacă va câștiga, din sângele dumnezeilor romanilor.  [Însă] armata lui, după ce a fost înconjurată de generalul roman Stilicho[7] pe locurile muntoase ale Thusciei[8], a fost distrusă de foame mai degrabă decât de luptă.

În cele din urmă, însuși regele [got] a fost capturat și ucis.

[2] Acceptul de la Valens asupra Thraciei.

[3] Goții ortodocși.

[5] A fost corectat anul în ediția englezească, pentru că, în latină, era XI, deși, pe varianta 437-443 dată de Sfântul Isidor, se ajungea tot la al 10-lea an de domnie al celor doi împărați romei.

[6] Act ritualic păgân în cadrul căruia se gusta dintr-o cupă de vin și apoi se vărsa cupa în cinstea unui idol. Și, în acest caz, păgânul Radagaisus dorea să bea din Sfântul Potir al Bisericii și să arunce pe jos Sfintele Taine ale Domnului. De aceea Sfântul Isidor vorbește despre disprețuirea lui Hristos.