Zi: 23 decembrie 2007

Despre Ortodoxie şi Catolicitate. Cercetări istorice, în Ortodoxia XIII [1961], nr. 2, p. 155-167./Sf. Iustin Martirul şi Filosoful folosea pe ortodox, p. 155/ Sf. Ignatie al Antiohiei inaugurează folosirea cuvântului catolic, p. 156./ “Schisma din 1054 apare ca o ciocnire clasică pentru adevărata ortodoxie”, p. 161./

Avem aici un articol punctual, unde ni se indică trimiteri directe, la cărţile Sfinţilor Părinţi şi a scriitorilor bisericeşti care conţin cuvintele ortodox şi catolic./ “Schisma din 1054 are ca urmare [faptul n.n.] că în Apusul latin se accentuează [în mod n.n.] discriminatoriu [expresia n.n.] fides catholica, despre care adepţii de la Clunny afirmă că reprezintă recta fides“, cf. PL 159, col. 945, p. 161 art./

Anselm de Canterbury, spune autorul, s-a lansat într-o combatere sistematică a credincioşilor greci, adică ortodocşi [PL. 158, col. 259 sqq] iar Bernard de Clairvaux înlocuieşte în textele patristice folosite în Apus cuvântul ortodox cu cel de rectus, cf. PL. 182, col. 1200., p. 162 art. /

Pr. Dorin.

 

Pr. Lect. Dr. Gheorghe Holbea, Consecinţele teoriei sofiologice a lui Serghie Bulgakov în hristologie în analiza Părintelui Dumitru Stăniloae, în Ortodoxia LIV [2003], nr. 3-4, p. 128- 157/ Autorul articolului, părintele Gheorghe Holbea, spune că părintele Bulgakov şi-a lansat teoria sofiologică sub influenţa lui Vladimir Soloviov, în opera sa „Lumina neînserată” din 1917, p. 128/ El e condamnat la 24 august şi 27 dec. 1938 de către mitropolitul Serghie, doctrina sofiologică profesată de părintele Bulgakov fiind taxată drept criptognostică, şi cu amprente ale unei hristologii apolinariste şi monofizito-nestoriene, p. 128/

În faţa condamnării sale părintele Bulgakov se apără spunând că e vorba despre o teologumenă proprie, p. 129/ Pentru Soloviov Fiinţa divină era o persoană, p. 129 şi el susţinea că Înţelepciunea lui Dumnezeu, Sofia, este substanţa unică a Treimii divine, p. 130/ Părintele Stăniloae critică pe părintele Bulgakov în Iisus Hristos sau restaurarea omului [1943] şi în studiul Creştinism şi naţiune. Raportul lor în catolicism [1934], spune părintele Holbea în p. 131./

Pentru părintele Bulgakov „Sofia înseamnă viaţa dumnezeiască, mărirea şi slava lui Dumnezeu, ca manifestare intertreimică a naturii dumnezeieşti”, p. 131./Acest lucru reprezintă „Sofia necreată”, p. 131/ Dar există alături de Sofia necreată şi „Sofia creată, care e universul creat, copie şi efect al luminii dumnezeieşti interne”, p. 131./

Părintele Dumitru Stăniloae, spune autorul român, credea că speculaţiile sofiologice ale lui Bulgakov îşi au punctul de început în doctrina despre Sophia a lui Jacob Böhme şi considera că ele nu au suportul „experienţei Revelaţiei prin credinţă”, p. 132./Consecinţa ultimă a sofiologiei lui Bulgakov, concluziona părintele Stăniloae, e panteismul, p. 132./ Alături de influenţa lui Böhme, părintele Dumitru Stăniloae vedea şi o altă influenţă în gândirea părintelui Bulgakov, din partea teologului protestant G. Thomasius, numai că acesta a dus totul la extrem, devenind panteist în mod deplin, pentru că a socotit că sufletul uman ” e de senţă divină” ca şi Logosul, p. 132/

Părintele Holbea afirmă insondabilul persoanei în sine în p. 133, prin cuvintele: „Omul nu ştie ce este factorul persoană în sine”, p. 133./ Părintele Holbea vorbeşte şi despre un alt derapaj teologic al părintelui Serghie Bulgakov şi anume: „teoria caracterului necreat al ipostasurilor omeneşti”, p. 134./

Vorbind despre Hristos Dumnezeu în cadrul întrupării Sale, părintele Serghie credea că „încetează de-a mai avea pentru Sine dumnezeirea Sa: rămâne numai cu natura dumnezeirii sale dar fără slava ei”, p. 136 iar „autoconştiinţa Lui se actualizează prin conştiinţa omenească”, p. 137. Adică se pendulează când spre o hristologie nestoriană, când spre una monofizită, atâta timp cât numai o fire dumnezeiască e desemnată drept activă în persoana Sa şi nu ambele în acelaşi timp./

De aceea e foarte corectă poziţia părintelui Dumitru faţă de părintele Serghie, atunci când spune că părintele Serghie Bulgakov postulează în teologia sa „chenoza radicală” în persoana lui Hristos, p. 138./ Autorul articolului spune că „S. Bulgakov gândeşte, în sens monofizit, că la înălţarea la cer Iisus a lepădat trupul”, p. 138, adică numai dumnezeirea e în cer şi nu şi umanitatea lui Hristos unită pentru veşnicie cu ea. /

De aceea, pentru autorul rus, Mântuitorul Hristos nu săvârşea minuni pentru că era Dumnezeu, ci pentru că primea „asemenea unui profet, putere de la Dumnezeu, ca de la un subiect străin”, p. 139 şi „identifică natura Sa omenească cu natura păcătoasă a vechiului Adam”, p. 140/ De aceea părintele Stăniloae vede la teologul rus şi ideea eretică, condamnată de Sin V Ec., a perfecţionării treptate a omenităţii lui Hristos, p. 145./

Vorbind despre înălţarea Domnului, de factură dochetă, a părintelui Bulgakov, părintele Stăniloae vedea la acesta „o tendinţă [constantă n.n.] de a reduce factorul persoană în favoarea factorului substanţă, [şi] reducerea factorului libertate voluntară în favoarea fatalităţii ontologice„, p. 150-51/Un articol sintetic, cu ereziile hristologice punctate succint alături de replica teologică coerentă şi deplin ortodoxă a părintelui Stăniloae.

Pr. Dorin.