Predică la Duminica a IX-a după Cincizecime [2020]
Iubiții mei[1],
înainte de toate câte au existat, există și vor exista a fost, este și va fi numai Dumnezeu, Dumnezeul nostru treimic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, pentru că El le-a făcut pe toate. Căci „în[tru] început a făcut Dumnezeu cerul și pământul [ἐν ἀρχῇ ἐποίησεν ὁ Θεὸς τὸν οὐρανὸν καὶ τὴν γῆν]” [Fac. 1, 1, LXX]. Adică i-a făcut atât pe Îngeri, desemnați aici prin „cer”, cât și pământul, cu toate ale lui, și în cele din urmă pe om. Și „întru început” înseamnă că timpul și spațiul au apărut deodată, că nu au fost „veșnice”, pentru că ele sunt creații ale lui Dumnezeu, dimpreună cu toate cele făcute de El.
De aceea, nicio existență nu este veșnică ca Dumnezeu, pentru că toate au fost create de El. Toate sunt lucrarea mâinilor Sale celor iubitoare și preafrumoase, pentru că toate sunt consecința iubirii Sale față de creația Sa. Și creația Lui este plină de bunătatea și de frumusețea Sa, pentru că este în mod fundamental bună, atâta timp cât „toate câte [El] a făcut [au fost] bune foarte [καλὰ λίαν]” [Fac. 1, 31, LXX].
Iar dacă Dumnezeu afirmă acest lucru foarte important despre creația Sa și anume că toate cele create de El au fost „bune foarte”, asta înseamnă că noi trebuie să ne raportăm cu foarte mare atenție față de întreaga Lui creație. Pentru că toate poartă amprenta Lui, căci toate au fost create de El.
Dar păcatele noastre, ale oamenilor, alături de cele ale demonilor, au distrus și distrug continuu imensa frumusețe pe care Dumnezeu o creează continuu în lumea Sa. Orice atentat al nostru la frumusețea din jurul nostru și la frumusețea din oameni e un atentat la lucrarea lui Dumnezeu. Căci dacă tai un pom fără ca să ai nevoie de lemnul său sau dacă rupi o floare numai așa, din răutate, sau murdărești un zid frumos sau rupi o carte sau o bancă sau înveți pe un om la rele, prin toate acestea strici frumusețea din creația lui Dumnezeu. Pentru că noi am venit pe lume ca să înmulțim frumusețea lui Dumnezeu din noi și din creația Lui și nu pentru ca să o distrugem!
Noi am venit pe lume pentru ca să naștem copii și să îi creștem frumos, ca să sădim păduri și să amenajăm parcuri și să avem grijă de ele, pentru ca să scriem cărți folositoare pentru oameni, pentru ca să inventăm lucruri folositoare oamenilor, pentru ca să Îi slujim lui Dumnezeu prin tot ceea ce facem. Căci munca în ascultare de Dumnezeu ne face bine, ne personalizează, pe când neascultarea de El ne urâțește și ne însingurează.
Și trebuie să luăm aminte la viața rea a demonilor și la continua lor viclenie, la continua lor împotrivire față de voia lui Dumnezeu, care sunt consecințele neascultării lor de Dumnezeu! Pentru că cel care nu ascultă de Dumnezeu, acela nu se împlinește personal, ci se urâțește și se însingurează la nesfârșit. Iar oamenii păcătoși, în alipirea lor de demoni, își distrug la nesfârșit frumusețea ființei lor. Căci în loc să se dezvolte armonios prin lucrarea virtuților, ei se strică interior la nesfârșit. Pentru că viciile sunt cele care ne veștejesc cu totul frumusețea interioară.
Așadar, mai presus de începutul existenței noastre nu a fost neorânduiala, nu a fost războiul, nu a fost patima, nu a fost moartea, nu a fost ura, ci Dumnezeul mântuirii noastre! A fost, este și va fi Dumnezeul treimic, Cel atotbun și atotiubitor, Cel care le-a creat pe toate ca foarte bune și pentru ca ele să se împlinească în relația veșnică cu El.
Pentru că lumea nu a fost „un experiment” al lui Dumnezeu sau „o greșeală” a Lui, ci expresia reală, vie, concretă, desăvârșită a iubirii Sale celei dumnezeiești și veșnice. Lumea este dovada vie a desăvârșirii celei supradesăvârșite a lui Dumnezeu, a desăvârșirii mai presus de orice desăvârșire a Lui. Pentru că în orice fărâmă de viață se vede frumusețea și profunzimea uluitoare a prezenței lui Dumnezeu.
Nimic nu e făcut la întâmplare! Nimic din creația lui Dumnezeu nu e urât și fără rost! Pentru că toate se împlinesc în relația cu El, atâta timp cât toate sunt create de El ca foarte bune. Și toate cele create de El sunt create în scopul transfigurării lor pentru veșnicie. Căci atunci când El va transfigura întreaga Lui creație, la a doua Sa venire întru slavă, atunci va fi „un cer nou și un pământ nou [οὐρανὸν καινὸν καὶ γῆν καινήν]” [Apoc. 21, 1, BYZ]. Pentru că El va înnoi, prin slava Lui, întreaga Lui creație.
Însă înnoirea lor e transfigurarea lor și nu desființarea lor totală pentru a fi rezidite de la capăt! Căci dacă cineva ar înțelege prin transfigurarea lumii „o rezidire cu totul” a creației Sale, prin renunțarea la creația Sa cea dintâi, asta ar însemna că ceea ce a făcut Dumnezeu la început au fost lucruri „foarte rele” și nu foarte bune. Dar Dumnezeu nu a creat nimic rău, pentru că răul nu e invenția Lui! Răul, ca nesocotire a voii Sale, e invenția demonilor, și e o realitate pe care ei o trăiesc interior, dar o manifestă și în afară. După cum și noi păcătuim în sufletul nostru, dar ne manifestăm boala sufletească și prin vorbele și faptele noastre. De aceea, Domnul ne cere să ne curățim interior, dacă vrem să fim curați cu totul.
Toată creația a fost la început în ascultare de Dumnezeu, pentru că trăia în slava Lui. Când îngerii au devenit demoni, apoi oamenii au păcătuit ascultând minciunile lor, ale demonilor, răul a început să se lucreze în demoni și în oameni, răul ca atitudine voită, dar s-a manifestat și în afară lor, în creația Sa. Pentru că oamenii au început să facă lucruri rele, până când Domnul Dumnezeu a văzut că „au fost înmulțite [s-au înmulțit] răutățile oamenilor pe pământ [ἐπληθύνθησαν αἱ κακίαι τῶν ἀνθρώπων ἐπὶ τῆς γῆς] și fiecare cugetă în inima sa cu grijă, spre cele rele, [în] toate zilele [καὶ πᾶς τις διανοεῖται ἐν τῇ καρδίᾳ αὐτοῦ ἐπιμελῶς ἐπὶ τὰ πονηρὰ πάσας τὰς ἡμέρας]” vieții sale [Fac. 6, 5, LXX].
Nu numai că cugetăm la rele, ci le cugetăm cu grijă, în mod meticulos, pentru că facem răul în mod premeditat! Știm ceea ce facem, pentru că facem cu grijă, cu atenție rea, fiecare păcat al nostru!
Însă istoria oamenilor nu e plină numai de în- frângeri ale noastre de către păcate, ci și de mari biruințe ale noastre asupra păcatelor. Pentru că Sfinții lui Dumnezeu s-au arătat biruitori asupra păcatului, asupra morții interioare în care mulți zac zi de zi. Iar noi trebuie să le urmăm lor, celor biruitori, Sfinților Lui, pentru că ei s-au împlinit cu adevărat ca oameni. Și s-au împlinit, tocmai pentru că au ascultat de El în toate zilele vieții lor.
Dar, pentru ca să te împlinești împreună cu Dumnezeu, trebuie să te sui zilnic în munte, de unul singur, pentru ca să I te rogi Lui [Mt. 14, 23, BYZ].
– Și cum ne suim noi zilnic în munte?
– Prin toată asceza zilnică pe care o trăim! Toată închinarea, toată munca, toată slujirea, toată citirea unei zile formează acest munte în care ne suim zilnic pentru ca să I ne rugăm lui Dumnezeu. După toate cele ale zilei trebuie să ne umplem de rugăciune, adică de odihnirea în slava lui Dumnezeu. Căci dacă stăm înaintea Lui pentru a ne ruga, trebuie să stăm ca oameni obosiți de toate cele ale zilei. Oboseala noastră e durerea vie din care strigăm către Domnul. Pentru că oboseala noastră înseamnă cugetarea la El, cunoașterea Lui din cărțile Sale, cunoașterea Lui din creația Sa, împlinirea poruncilor Lui.
Și cine se obosește pentru Dumnezeu, cine se obosește zilnic pentru El, acela e profund obosit, dar și plin de slava și de cunoașterea Lui. Pentru că Dumnezeu îi umple de mult har și de multă cunoaștere pe cei care se obosesc zilnic pentru El și care stau, în muntele voii lui Dumnezeu, pentru a-I sluji Lui.
Urci în munte, de unul singur, când nu te uiți la moda zilei, la râsul unora sau al altora la adresa ta, la păcatele devenite obișnuință la cei din jur. Urci în munte, când te încrezi cu totul în Dumnezeu și te lași în mâna Lui în mod deplin. Ca El să te poarte mereu spre voia Sa. Și urci spre El, prin împlinirea voii Sale. Căci cel care se roagă, împlinind voia Sa, acela vorbește în mod tainic cu Dumnezeu. Pentru că El îi cunoaște pe cei ai Săi, pe cei care se ostenesc zilnic pentru El.
Corabia [πλοῖον] Ucenicilor „era [în] mijlocul mării [μέσον τῆς θαλάσσης ἦν]” [Mt. 14, 24, BYZ], căci Biserica e în mijlocul lumii și a istoriei umanității. Și, în mijlocul lumii, adesea, Biserica este „lovindu-se de valuri [βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων]” [Ibidem]. De tot felul de ideologii și de prigoane și de neajunsuri.
De aceea, dacă privești la valuri, începi să te scufunzi în valuri [Mt. 14, 30, BYZ], pentru că îți pierzi nădejdea. Dacă privești la „vântul cel tare [τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν]” [Ibidem] al greutăților pe care le trăim în istorie, te apucă frica [Ibidem], frică care e o patimă mare în calea mântuirii noastre, pentru că ți se pare că Biserica nu poate „să supraviețuiască”.
Însă Biserica nu e un vapor, nu e un tanc, nu e un zgârie nori, ci e trupul lui Hristos Dumnezeu! Și ea va supraviețui în istorie cu toate greutățile, cu toate ispitele, cu toate neajunsurile, pentru că nimeni nu o poate desființa. Pentru că ceea ce El a zidit și zidește nimeni nu poate dărâma. Și oricine se împotrivește Bisericii Sale, se împotrivește mântuirii lui, pentru că nu există mântuire decât în aceasta, în corabia Lui, în Biserica mântuirii noastre.
Ucenicii au văzut numai valuri, au văzut furtuna fiind în mijlocul ei, dar Cel care e mai presus de toate a oprit furtuna ca și când n-ar fi existat niciodată [Mt. 14, 32, BYZ]. Pentru că El oprește și furtunile din noi, furtunile patimilor, pentru ca să vedem, în pace, liniștea desăvârșită a sufletului și a trupului nostru.
Așadar, iubiții mei, când vreți să vedeți pacea, nu priviți la necazurile din jur, ci la Dumnezeul păcii! Pentru că El face pace în noi și între noi. Ceea ce părea imposibil devine posibil. Pentru că El face pace în noi și ne împacă cu cei care luptau, până mai ieri, împotriva noastră. El e pacea reală a întregii creații, pentru că El a creat toate câte există. Și lumea Lui merge spre Împărăția Sa, spre împlinirea veșnică întru El, pentru că de aceea ne-a creat.
Vă mulțumesc frumos pentru primirea în casele dumneavoastră și pentru vorbele și darurile dumneavoastră! Au fost două zile frumoase și pline de har, în care m-am odihnit sufletește. Dumnezeu să vă umple de darurile Sale cele duhovnicești și trupești, întru sănătate și bucurie! Pentru că Dumnezeu dorește ca noi să fim împliniți, împliniți cu adevărat, făcând voia Lui. Amin!
[1] Începută la 8. 08 minute, în zi de miercuri, pe 5 august 2020. Soare, 21 de grade, vânt de 5 km/ h.