Predică la Duminica a XVIII-a după Cincizecime [2020]

Iubiții mei[1],

acum 4 ani am publicat prima ediție actualizată a Didahiilor Sfântului Sfințit Mucenic Antim Ivireanul[2], astăzi pomenit, pe 27 septembrie 2020. Prima ediție actualizată a textului său în spațiul românesc, adică o aducere a textului său în vremea noastră. Căci limbajul arhaic al predicilor îngreună citirea și înțelegerea lor. Dar când le aduci în vremea ta și le faci contemporane cu cititorii de azi, atunci ele sunt mai ușor de citit și de înțeles și de admirat, pentru că le poți privi în toată profunzimea lor. Iar demersul acesta al meu, de actualizare a textelor teologice vechi românești, trebuie continuat și intensificat, pentru că astfel putem admira profunzimea multor texte venerabile. Le putem reintroduce în circuitul citirii, le putem aprofunda continuu, pentru că ele sunt fundamentale pentru trecutul, dar, mai ales, pentru prezentul și viitorul nostru teologic.

Iar pe măsură ce actualizam predicile sale, Sfântul Antim, Mitropolitul Țării Românești, a intrat profund în sufletul meu, m-a marcat în mod profund, și a întregit imaginea despre sine pe care mi-o dăduse teza doctorală a soției mele[3] și alte studii despre viața și opera sa. Pentru că întâlnirea reală cu opera unui Sfânt e o întâlnire abisală cu el însuși. Când traduci sau actualizezi cu adevărat un text teologic, nu traduci doar înțelegeri sfinte, ci te intimizezi cu Sfinții care au scris acele rânduri.

Și când simți și conștientizezi că ai intrat într-o prietenie profundă cu Sfinții pe care îi traduci sau pe ale căror texte le actualizezi, atunci nu doar le publici cărțile, ci te întărești nespus de mult în relația cu ei, avându-i pe Sfinți ca prietenii tăi de orice clipă. Cu orice carte sfântă pe care am tradus-o, mi-am câștigat și mai mult prietenia cu Sfinții lor autori. Cu orice viață de Sfânt pe care am citit-o, m-am apropiat și mai mult de Sfântul lui Dumnezeu.

Însă apropierea aceasta dumnezeiască se produce nu pentru că traduci, citești sau actualizezi un text, ci pentru că îi lași cu totul pe Sfinții lui Dumnezeu să intre în viața ta și să fie cu tine mereu. Deschiderea totală către Sfinții lui Dumnezeu și încrederea desăvârșită în ei și în experiența lor duhovnicească îi fac pe Sfinți să se apropie de noi și să ne fie prieteni intimi. Pentru că văd în mod real că noi nu punem la îndoială cuvintele lor, că noi nu ne împotrivim lor, că noi nu le negăm în inima noastră cuvintele și experiențele lor cele sfinte, ci le credem și ne bucurăm mult pentru ele, pentru veridicitatea și profunzimea lor. Ei se apropie de noi pentru că văd sinceritatea și smerenia demersului nostru. Și tocmai de aceea ne luminează și ne ajută și ne întăresc pentru a-i înțelege și pentru a le fi prieteni intimi, prieteni cu toată ființa noastră.

Pentru că Dumnezeu asta dorește de la noi: ca noi să ne dăruim cu totul slujirii Lui, cu toată ființa noastră, crezându-L pe El în orice cuvânt și urmându-L pe El în orice poruncă a Sa.

„Iar când a încetat grăind, [Iisus] a zis către Simon: „Împinge-o întru adânc [Ἐπανάγαγε εἰς τὸ βάθος] și lăsați jos plasele voastre întru prindere [καὶ χαλάσατε τὰ δίκτυα ὑμῶν εἰς ἄγραν]!” [Lc. 5, 4, BYZ]. Se referă la corabia în care El era.

Iar Simon [Σίμων] este שִׁמְעוֹן [Șimon][4], care înseamnă a asculta sau auzit[5]. Căci e auzit de Dumnezeu numai cel care ascultă de El. Și pentru că a ascultat de Dumnezeu, Șimon a devenit Πέτρος [Petros], adică piatră a credinței, piatră fundamentală pe care s-a zidit Biserica Sa. Pentru că Biserica se zidește continuu în oameni, pe măsură ce fiecare om, crezând și botezându-se și trăind creștinește, devine o piatră rațională, o piatră vie a Bisericii.

Clădirea Bisericii e din multe materiale de construcție, dar ea vorbește în mod tainic despre oamenii credincioși care vin și slujesc în ea. Pentru că oamenii credincioși, comunitatea de credință e Biserica, iar Biserica e formată din oamenii care își asumă continuu viața cu Dumnezeu. Căci Dumnezeu, împreună cu toți Îngerii și Sfinții Lui, sunt împreună cu toți cei credincioși și împreună sunt Biserica. Pentru că Biserica nu poate fi fără Dumnezeu, iar Dumnezeu a creat și îi atrage la Sine mereu și pe Îngeri și pe oameni, dar care Îi slujesc Lui pentru că așa voiesc ei și pentru că Îl iubesc nespus pe El.

În cer și pe pământ, în întreaga Sa Biserică, Îngerii și oamenii nu Îi slujesc Lui ca niște roboți, ci ca niște ființe libere și responsabile. Biserica e vie, e nespus de dinamică și plină iubire, pentru că e formată din ființe raționale, care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru că se umplu la nesfârșit de slava Sa și de toată cunoașterea Lui și de toată iubirea Lui cea nesfârșită și preadumnezeiască. Toți cei care Îi slujesc lui Dumnezeu, Îi slujesc cu toată ființa lor. Și Dumnezeu e prezent în ei, prin slava Lui, pentru că El consimte mereu cu dragostea lor pentru El. Dumnezeu Se bucură nespus când Îngerii și oamenii Lui Îl iubesc și Îl ascultă pe El, pentru că astfel se pot împlini veșnic în ființa lor. Căci toată creația, fiind opera lui Dumnezeu, ea se poate împlini numai în El, în ascultarea Lui. Iar dacă alegi lucrul contrar, dacă alegi neascultarea Lui, Dumnezeu te lasă în alegerea ta, numai că alegerea ta rea nu te va împlini niciodată.

Pentru că Dumnezeu i-a creat liberi și pe Îngeri și pe oameni, nici ei și nici noi nu suntem niște roboți, nu suntem niște ființe predestinate. Căci noi, ca și Îngerii, putem alege ce vrem să facem. Numai că a alege înseamnă a alege în mod liber și iubitor pe Dumnezeu. Alegerea reală e alegerea credinței și a slujirii Lui. Pentru că a nu-L alege pe Dumnezeu înseamnă a te arunca în Iad, în chinul cel veșnic, în neîmplinirea totală a ființei tale.

Și nealegerea lui Dumnezeu e ca și cum ai da cu piciorul, ai respinge cu totul familia ta, care te iubește și te ocrotește și îți vrea tot binele. Dacă părinții tăi te-au crescut până la 18 ani și ți-au oferit toată iubirea, toată înțelegerea și toată dăruirea lor, de ce ai renunța la ei, dacă ai totul și te simți foarte bine?! La fel, de ce ai renunța la Dumnezeu, la sfințenia și slava Lui, la ascultarea de El, când cu El ai totul, pe când cu demonii ai parte numai de suferință și de tristețe veșnice?!! De ce ai renunța la binele și iubirea ta pentru nimic?!!!

Că dacă stai și îți analizezi cu luciditate viața și faptele, înțelegi că păcatele nu îți aduc niciun bine, pe când virtuțile sunt împlinirea enormă a omului. Ce îți aduc bun țigările în viața ta, când ele te omoară cu zile? Pe când a citi voia lui Dumnezeu și viețile Sfinților Lui înseamnă a învăța să trăiești cu adevărat, să trăiești bine și aici și în veșnicie.

Și dacă te culci cu nu știu câți bărbați sau cu nu știu câte femei, ce rămâne în urma lor în inima ta, dacă niciunul sau niciuna nu te-au iubit și nu au rămas cu tine? Curvia înseamnă a risipi iubire, o iubire care nu se mai întoarce la tine. Iubești, dar nu ești iubit. Pentru că numai cine vrea să rămână cu tine și să se căsătorească cu tine îți dă înapoi iubirea cu care iubești sau te umple de iubirea ei pentru tine. A trăi în concubinaj înseamnă a trăi egoist. Înseamnă să nu îți asumi cu totul pe celălalt. Însă Căsătoria nu este un experiment, ci o unire sfântă a mirelui cu mireasa sa, pentru ca să se iubească și să se ajute reciproc în mântuirea lor.

Bei și te îmbeți. Ce bagi pe-o parte, scoți pe alta, și la mijloc e dezgustul față de tine însuți. Pentru că bei ca să uiți, bei pentru ca să pierzi timpul, bei pentru ca să nu te iei în serios. Căci dacă te-ai lua în serios, ai privi lucrurile în adâncimea lor și ai înțelege că viața e prea scurtă pentru a o pierde la cârciumă.

Sfântul Petros a fost trimis de Domnul să vorbească lucruri adânci, profund teologice oamenilor, adică să le vestească voia lui Dumnezeu cu ei. El l-a trimis spre adâncul sufletului nostru, pentru ca să ne vorbească de la inimă la inimă, de la conștiință la conștiință. L-a trimis ca să își folosească cuvintele ca pe niște plase de pescuit. Pentru că pescuirea propovăduirii, finalitatea predicării, e ca oamenii să înțeleagă că singura lor scăpare e Dumnezeu. Fiindcă El e viața lor. Căci Biserica ne adună pe toți, de oriunde, nu pentru ca să ne aburească, nu pentru ca să ne ideologizeze, ci pentru ca să ne trezească la adevăr.

Cuvântul Lui e adevărul! El e Adevărul în persoană, Care ne vorbește despre noi și despre împlinirea noastră. Și când Dumnezeu ne vorbește, noi nu ne simțim Sfinți, ci păcătoși înaintea Lui. Așa cum s-a simțit Sfântul Petros, când a văzut mulțimea de pești. Pentru că „Simon Petros, văzând [aceasta], a căzut [la] genunchii lui Iisus, zicând: „Ieși de la mine [Ἔξελθε ἀπ᾽ ἐμοῦ], că om păcătos sunt [ὅτι ἀνὴρ ἁμαρτωλός εἰμι], Doamne [Κύριε]!” [Lc. 5, 8, BYZ].

Și a simțit că e păcătos, pentru că a simțit diferența ontologică dintre el și Cel care face minuni mari și mai presus de fire. Pentru că omul e creația Lui, pe când Dumnezeu e mai presus de toate cele create de El, pentru că El este viu din veci și pentru veci. Nu a existat nimeni înaintea lui Dumnezeu și nici nu va exista vreodată un timp fără El. Pentru că El e mai presus de toate cele create după ființa Lui, dar prezent în toate prin slava Lui. Pentru că El susține, prin slava Lui cea veșnică, întreaga Sa creație în existență și conduce întreaga creație spre veșnicie.

Tocmai de aceea, umanitatea nu merge spre nicăieri, nu merge spre desființarea ei ontologică, ci spre veșnicia lui Dumnezeu. Pentru că întreaga Lui creație va fi transfigurată de către El la a doua Sa venire întru slavă. Iar istoria și timpul și spațiul vor lua sfârșit când El va transfigura lumea, pentru că El o va umple de slava Lui.

Și dacă știm acest lucru, atunci nu ne mai panicăm de niciun fel, pentru că nu moartea va învinge, ci viața cu Dumnezeu. Grija noastră fundamentală este mântuirea noastră, e viața noastră cu Dumnezeu. Dacă suntem cu El, atunci putem muri oricând, pentru că toți vom învia și toți vom fi transfigurați la a doua Sa venire întru slavă și vom trăi cu El în Împărăția Lui. Căci cei care sunt acum cu El, vor fi în mod veșnic împreună cu El.

Dar dacă El nu este odihna ta și iubirea ta, ce ai pe pământ și în cer? Și dacă nu împlinim poruncile Lui, ce fel de viață trăim noi pe pământ, dacă vom merge în Iad pentru veșnicie din cauza ei?

…O bătrână cu ochii roșii și obosiți, înfricoșată să nu moară din cauza virusului, se uita cu ură la mine pentru că nu purtam mască. S-a uitat de mai multe ori, mustrându-mă din priviri. M-am abținut să îi spun …ceea ce aveam de spus, dar spun acum pentru toți: „Nu vă temeți de moarte, că ea se produce în câteva secunde! Temeți-vă de Iad, că el e veșnic!”.

Și acest Iad veșnic ne va înghiți, dimpreună cu demonii, pentru că ne place să păcătuim. Ne place să ne facem ca demonii, să ne asemănăm lor și nu ne pocăim pentru faptele noastre. Și cumpărăm, prin nepocăința noastră, un Iad de chin și de nefericire. Însă Iadul e cea mai proastă afacere a noastră! Căci dăm totul pe un chin veșnic…

Sfântul Antim Ivireanul vorbea despre cei 5 vrăjmași ai noștri: „Și care sunt vrăjmașii noștri? Păcatul, moartea, Iadul, diavolul și trupul. […] [Iar] Domnul Hristos ne-a mântuit de acești 5 vrăjmași nemilostivi”[6] ai noștri. Și pentru că i-a învins desăvârșit, tocmai de aceea Sfinții lui Dumnezeu „au fulgerat nu cu fulgerările săbiilor ascuțite, ci numai cu strălucirile unei vieți bune, neumplând pământul de oști, nici acoperind marea cu corăbii cu pânze, ci fără răni, fără vărsare de sânge, fără vătămare, au călcat și au supus toată păgânătatea, au biruit Iadul, au stins înșelăciunea, au izgonit minciuna, au întins numele lui Hristos și credința pe toată întinderea pământului și a lumii”[7].

Iar noi, în lumea onlineului, unde trebuie doar să scrii și să vorbești, de ce nu întindem numele lui Hristos și credința Lui în toată lumea? De ce nu știm noi să vorbim cu profunzime despre credința și viața noastră ortodoxă? Pentru că nu ne pasă de ele! Nu o știm și nici nu ne pasă! Ne pasă de casa, de salariul, de prietenii și afacerile noastre, dar nu și de Biserica lui Dumnezeu. Tocmai de aceea n-avem chef să vorbim despre credință și despre viața cu Dumnezeu.

Dar când nu vorbești despre credință, vorbești despre glume, despre filme, despre sport, despre politică, despre afaceri. Campania electorală ne-a împărțit din nou pe unii față de alții, pentru că facem din politică un idol, o manie, un motiv de ceartă.

Ca și până acum, și azi voi vota dimpreună cu Doamna Preoteasă, voi vota responsabil, pentru că avem nevoie de oameni care să ne conducă la nivel local. Și eu cred că politica, în mod real, se face cu oameni integri și capabili să schimbe fața unei comunități. Discursul politic, fără știința personală de a schimba lucrurile, e demagogie și demagogia e o decepție. A promite tot timpul și a nu face nimic e cea mai proastă alegere a unui om care mimează apartenența la viața politică. Dar când ai proiecte reale pentru comunitate și lucrezi pentru ele, atunci ideile tale devine fapte și ele sunt surse de încredere pentru oameni. Căci încrederea în autoritățile de stat se schimbă, atunci când oamenii văd că se fac lucruri pentru ei, în favoarea lor.

Vă îndemn să votați cu conștiință! Adică să votați responsabil, așa încât să nu vă pară rău după aceea de ceea ce ați votat.

Votul acesta e pentru noi, pentru binele nostru comun. Căci din binele comun decurge cel personal și familial. Perspectiva egoistă, a gânditului fiecăruia pentru sine, e falimentară pe termen lung. Dar dacă contribuim în mod responsabil la societate, la bunul mers al vieții publice, binele e o realitate a tuturor și nu doar a unora.

Ce ne facem la o calamitate de proporții fără un stat responsabil, fără spitale, fără șosele, fără oameni de ordine și fără conștiința responsabilității civice? Dacă fiecare trage pentru sine, ce ne facem atunci când ne lovește pe toți cutremurul, incendiul sau inundația? Rolul oamenilor politici e acela de a asigura cadrul legal și instituțional pentru traiul bun și prosperitatea oamenilor. Dar fiecare dintre noi contribuim la funcționarea reală a instituțiilor statului și a întregii vieți românești. Faptul că respectăm legile, că ne plătim taxele și impozitele, că muncim, că ne vedem de familiile noastre înseamnă a ajuta la binele tuturor. Iar un real creștin ortodox nu poate fi decât o binecuvântare pentru orice stat și pentru orice societate umană, pentru că el dorește binele fundamental al oamenilor: mântuirea lor. Dacă ne nevoim pentru mântuirea noastră și a tuturor oamenilor, atunci dorim binele cu adevărat.

Așadar, să ne rugăm pentru binele României și al întregii lumi, pentru binele fiecărui om în parte! Căci dacă politica dezbină oamenii prin partizanatul ei, Biserica e menită să îi cuprinde pe toți. Și Biserica dorește mântuirea tuturor și a fiecărui om în parte. Căci Împărăția lui Dumnezeu este a tuturor Sfinților și a Îngerilor Lui, adică a tuturor celor care au avut și au și vor avea o relație reală cu Dumnezeu. Amin!

---

[1] Începută la 7. 29, în zi de marți, pe 22 septembrie 2020. Soare, cer senin, 11 grade, vânt de 3 km/ h.

[2] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2016/08/25/sfantul-sfintit-mucenic-antim-ivireanul-didahiile-prima-editie-actualizata/.

[3] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2010/03/10/antim-ivireanul-avangarda-literara-a-paradisului-viata-si-opera-2010/.

[4] Cf. https://he.wikipedia.org/wiki/שמעון.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Simon_(given_name).

[6] Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul, Didahiile, text actualizat și note de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2016, p. 272.

[7] Idem, p. 8-9.