Predică la Botezul Domnului [2014]
Iubiții mei,
în Sfânta Icoană de față a praznicului, Domnul, Cel ce S-a botezat în repejunile Iordanului, în apa sa curgătoare…e în centrul Icoanei, al râului și al privirii noastre.
Pentru că El este persoana centrală a praznicului: Cel ce S-a botezat pentru noi, pentru mântuirea noastră, El neavând păcat.
La dreapta Sa este Sfântul Ioan Botezătorul, cel ce atinge creștetul Stăpânului cu cutremurare sfântă…iar la stânga Sa sunt Sfinții Îngeri, nevăzuți pentru oamenii de atunci…dar prezenți continuu lângă Domnul. Și sunt prezentați…într-o continuă slujire și închinare în fața Stăpânului.
Închinarea lor, pe de o parte a râului și, pe de altă parte a râului, închinarea Sfântului Ioan, care știe pe cine botează.
Iar dacă, de partea Sfântului Ioan, securea stă la rădăcina copacului…și e o atenționare pentru noi, cei care suntem indiferenți la curgerea timpului…și la nepocăința noastră…în râu vedem pești, pești privitori spre Domnul…dar și doi oameni, cărora Domnul le arată inconsistența existenței lor.
De aceea ei stau în fund…în apa istoriei…pierzând timpul…pe când peștii sunt activi: privesc spre Domnul.
Pentru că peștii suntem noi, cei care ne-am lăsat prinși și renăscuți de El prin Botez.
Însă apa cât și harul sunt de un albastru ultra-marin…albastrul care mie îmi place foarte mult, pentru că e un albastru al abisalității, al profunzimii.
Iar autoarea Icoanei de față a albăstrit apa cât și harul în mod voit, pentru ca să arate că apa e sfințită de către pogorârea harului dumnezeiesc în apă.
Pe verticala harului Îl avem pe Tatăl, în partea de sus a Icoanei, într-o reprezentare solară, Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede, este iconizat sub chipul porumbiței albe iar Fiul e Cel ce Se botează în Iordan.
Pentru că această Dumnezeiască Icoană e prima în care ni se vorbește despre Dumnezeul nostru treimic.
De aceea, Hristos, Fiul Tatălui, Cel ce S-a întrupat pentru noi, a venit și S-a botezat în Iordan ca „să zdrobească capetele balaurilor în apă” [Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, p. 142].
Însă balaurii sunt atât de minimalizați la nivel iconic…încât sunt prezentați aici ca niște mici șerpișori negri, care sunt cu toții sub platforma pe care stă Domnul, pentru că El i-a biruit în mod desăvârșit pe demoni.
Sunt 7 șerpișori în Icoană…nu pentru că ar fi doar 7 demoni…ci pentru ca să ne arate că demonii luptă împotriva darurilor Sfântului Duh.
Ei luptă împotriva întregii sfințenii…
De aceea, noi afundăm pruncul sau adultul care se botează cu totul în apă, de trei ori, în numele Sfintei Treimi, pentru ca omul să moară în Botez pentru păcate și să învieze la o viață nouă, întru slava Treimii.
Și din acest motiv viața eclesială e plină de dinamism, de bucurie sfântă, de acțiuni ascetice, pentru că e viață nouă, e viață sfântă, e viață trăită cu Dumnezeu.
Iar cine nu trăiește așa, atunci și-a astupat viața cea nouă…prin mulțime de păcate…
Și nu e nimic mai dureros…decât să ucizi viața duhovnicească din tine însuți…printr-o existență trăită la întâmplare.
Căci păcatele noastre sunt stâncile goale din jur…iar iarba puțină e lipsa faptei bune la aceia…care nu trăiesc dimpreună cu El.
Însă Biserica este râul care coboară din cer și care ne spală pe toți de păcate și ne dă apa vieții în noi înșiși.
Pentru că Biserica își are fundamentul în cer și fundamentul Bisericii e viața Dumnezeului treimic și El, Dumnezeul nostru, ne leagă pe fiecare dintre noi cu Sine și între noi prin harul Său, care e viața și bucuria noastră.
Dar numai cei botezați, în care gâlgâie viața veșnică…și care trăiesc în sfințenie…știu cum este harul lui Dumnezeu. Ei știu ce ne aduce el, cum ne curățește el, cum ne înviază din morți, cum ne umple de strălucire dumnezeiască…
Pentru că numai cei care sunt plini de viața lui Dumnezeu, adică de harul Său necreat, de slava Lui veșnică, știu cum se sfințește apa, cum se sfințește omul, cum se sfințesc toate prin lucrarea dumnezeiască a Treimii.
Însă dacă harul coboară la noi…atunci harul sfințește toate!
Pentru că Dumnezeu dorește ca întreaga Lui creație să fie plină de binecuvântare și de sfințenie.
Iar când noi, astăzi, stropim toate cu apa cea sfântă…facem asta pentru că Dumnezeu dorește ca toate ale Sale, toate făcute de El, să fie pline de curăție și de sfințenie.
De aceea, astăzi, „făptura se luminează” [Idem, p. 143], prin curăția pe care o aduce harul dumnezeiesc în creația Sa.
„Astăzi toate se veselesc, cele cerești împreună cu cele pământești” [Ibidem], adică Îngerii împreună cu oamenii, pentru că astăzi ni s-a arătat harul lui Dumnezeu [Ibidem], cel care ne împacă pe toți cu Dumnezeu.
Așa stând lucrurile, iubiții mei, să bem apa sfințeniei și să trăim viață sfântă!
Adică pe fiecare zi să ne depărtăm de rău și să lucrăm binele, găsindu-ne mereu împlinirea în poruncile Domnului.
Luați apa lui Dumnezeu și păstrați-o în casele dumneavoastră, pentru că e semnul sfințeniei Lui, al faptului că El e viu și lucrează minuni în mijlocul nostru!
Iar celor care nu cred că Biserica Ortodoxă e Biserica lui Dumnezeu, dați-le să vadă apa aceasta…care nu se strică…dar înviază și bucură sufletele celor care beau din ea cu credință și cu pocăință.
Căci a Lui e slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Dumnezeului nostru treimic, Care S-a revelat astăzi la Botezul Domnului. Amin!