Relația lui Eminescu cu Biserica
Cuvântul rostit la Academia Română, cu prilejul Zilei culturii naţionale, 15 ianuarie 2014:
Ziua de naştere a marelui poet naţional al românilor, Mihai Eminescu, care şi-a iubit deopotrivă ţara şi credinţa strămoşească, trebuie cinstită şi ca Zi a culturii naţionale.
În şedinţa de lucru din 28 februarie 2013 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Ziua Culturii Naţionale să fie aniversată prin programe speciale în toate eparhiile ortodoxe române din ţară şi străinătate.
Născut şi crescut în spiritul creştin ortodox al unei familii evlavioase, care avea legături strânse cu Biserica şi monahismul românesc, Mihai Eminescu a rămas, pentru toată viaţa, profund pătruns şi inspirat de universul spiritual al locurilor natale botoşănene, presărate cu dealuri domoale şi mult cer, cu mănăstiri şi schituri de viaţă sfântă şi cu tradiţii populare de o mare frumuseţe artistică.
Ataşamentul, respectul şi admiraţia lui Eminescu pentru Biserica neamului, pe care a văzut-o mereu prezentă în dezvoltarea culturii şi identităţii naţionale a poporului român, le-a dobândit din familia sa, de la surorile mamei sale care erau călugăriţe, una dintre ele chiar stareţă la schitul Agafton, unde copilul, apoi tânărul Mihai Eminescu mergea adesea.
Aşa s-a familiarizat el de foarte timpuriu cu slujbele şi cântările bisericeşti, reflectându-le mai târziu în unele din creaţiile sale, în care foloseşte metafore inspirate din universul liturgic ortodox, ca, de pildă, în poezia „Rugăciune”.
Iubit şi preţuit de oamenii Bisericii de la vârsta fragedă a copilăriei şi până la sfârşitul vieţii, Eminescu a fost la rândul său un iubitor şi apărător al Bisericii. Astfel, el a numit Biserica Ortodoxă „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului (…)” (Mihai Eminescu, Timpul, 14 august 1882, în „Opere”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989, vol. 13, pp. 168-169); „păstrătoarea elementului latin (…) care a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise (…)”(Idem, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, Timpul, 2 februarie 1879, în „Opere” Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989, vol. 10, p. 187).
Făuritor al limbii române literare moderne, Eminescu a înţeles că între multe daruri moştenite de la înaintaşi în patrimoniul spiritual al neamului românesc, cel mai mare dar este limba naţională în care ne exprimăm identitatea şi comuniunea între generaţii, în care chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, în care descriem frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc.
Cunoscând bine viaţa şi istoria poporului român, precum şi rolul Bisericii în dezvoltarea culturii şi a limbii române ca veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului liturgic, Mihai Eminescu a apărat adesea Biserica, spunând: „Cine combate Biserica şi ritualele ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu este!” (Ibidem, p. 187).
De asemenea, Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici a fost printre primii intelectuali români care au lansat şi susţinut ideea construirii unei catedrale naţionale, ca semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu după Războiul de Independenţă din anii 1877-1878, un edificiu bisericesc cu valoare de simbol naţional (Nicolae Şt. Noica, „Catedrala Mântuirii Neamului – istoria unui ideal”, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 51).
Permanent viu în memoria colectivă ca poet, Mihai Eminescu a fost în acelaşi timp un mare jurnalist, publicistica lui fiind o adevărată enciclopedie în care exprimă cunoştinţe din toate domeniile de activitate: sociologie, statistică, economie, istorie, arheologie, religie etc.
Aniversarea Zilei Culturii Naţionale este un prilej deosebit de a comemora cu recunoştinţă şi preţuire pe marele nostru poet naţional Mihai Eminescu şi de a mulţumi cu adâncă evlavie lui Dumnezeu pentru darul făcut poporului român prin acest geniu al literaturii române, un om cu o cultură vastă din domenii diferite, un patriot român autentic şi în acelaşi timp un român cu o deschidere universală deosebită. El nu se izola temându-se de dialog, dar nici nu se pierdea în dialog dizolvându-şi identitatea.
Aşadar, Mihai Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere universală şi în acelaşi timp fidel păstrător al identităţii sale naţionale.
Mulţumim Domnului Academician Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, pentru invitaţia de a participa la lucrările Adunării Generale a Academiei Române, dedicate Zilei Culturii Naţionale, felicităm şi binecuvântăm pe toţi cei care au contribuit şi contribuie ca Ziua Culturii Naţionale să fie o adevărată sărbătoare a valorilor spirituale, a identităţi şi demnităţii poporului român!
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
