Zi: 4 iulie 2009

*

Primele 6 fragmente

***

Inspiraţie

Am privit: luna
era un ochi
împrejurul unui
iris.

*
Flash

Pe perete: pasărea
zburând
în abis.

*

Recurs

Zbor prin
visul sărutului.

Orice zbor
are tendinţa de a fi numai
înalt.

Nu se concepe
sfidarea timpului
cu un abecedar
de sentimente.

Zborul se vrea un minus
de amintire.

Numai că
de zbor
se vindecă prin dor.

*

Linişte

De atâta linişte
simt că nu mai vin
şi nu mă mai duc
nicăieri.

Aştept.

Frunzele cântă de dor
şi sărut.

Aici sau acolo
este aceeaşi linişte.

Privesc.

Parcă înverzesc
şi mi-e frig.

*

Gheaţă

Îmi repet floarea.
Se face linişte
până târziu
în pădure.

Ce este mai frumos
este trist
şi adânc.

O urmă de frig
se aude
şi un alint pe obraz.

Un murmur
e tot.

*

Concert

Eu mă cânt înainte
de frunză.

Răsuflarea copilului
mă cântă înainte.

Eu dor.
Eu moartea îmi
simt
şi nu pot să mor.

Nu am un nebun soare
şi pentru ea,
ca şi pentru culoare.

*

Promisiune

Am să-ţi scriu poem
cu trupul tău,
ochi albastru,
cer fără stele
şi buze roşii, fără greutate
sau amorţire.

Mâna am să-ţi întind
şi am să te iau
sub aripa mea protectoare.

Visul am să îl fac
să te înveselească
iar zâmbetul
să-mi bucure inima
şi ziua.

Când am să ţi-l scriu
nu va fi nici târziu,
nici timp,
nici moarte.

*

Sentiment de existenţă

Dacă tot sunt
pământul să-mi fie prieten
şi steaua
şi vântul
şi iarba,
prieteni…

Gândul să fie vindecat
de culoare
şi de raza de soare.

Dacă tot sunt,
să fiu mai aproape
de tine,
mult mai înalt
şi mult mai iubit.

Dacă sunt,
să nu adorm în literă
amorţit.

*

Împotriva literei

Dacă nu te temi,
nici teama nu mai
are nimic să-ţi spună.

Eşti un orb care vede
şi nu mai este nimic de spus.

Nu mai este nimic de spus
nici pentru copac şi nici
pentru nor.

Tu nu te temi
şi eşti liber
să crezi orice.

Nu mai este nimic de spus
şi este fără sens
ca să se reamintească.

*

Indulgenţa lui eu

Să vorbesc despre mine
e un indescifrabil
curs al apei.

Vapoarele curg,
precum suspinele
în ochiul câinelui.

Eu sunt mai
nerepetabil ca ziua.

Mă văd pe mine
numai iluminând
câte o secundă
sau gustând o rază
şi numind-o…idee.

Eu sunt al tău
fără tine,
pentru că tu eşti al meu,
şi fără mine
al tău şi al meu.

Eu sunt
fără ca tu
să-mi atingi
atenţia,
că m-am numit sânge
sau zborul sângelui,
plutire
sau curgere necursă.

A vorbi înseamnă a tăcea,
pentru că numai tăcerea
vorbeşte
şi cuvintele îşi revelează
bucuria sau durerea,
lacrima
sau plânsul măiestru.

Eu vorbesc
despre ce nu există eu
şi eu despre ce nu înseamnă a vorbi ,
şi îmi schimb numele
şi fără nume
şi al numelui nenumit.

*

Ilustraţie

Înalt şi tot mai înalt.
Ochiul privea tăcut.
Umbra se rostogolea
în spatele umbrei.

Tăcerea lua locul
tăcerii.

Nu se făcea ziuă.

Era numai înainte
de răsărit.

Doar o imagine
respirată de gura
unei pisici negre.

*

Agonie

Când ating fiinţa
ninsorii
e mult târziu.

Somnul îşi ascute
ghearele în inima copacilor.

Numai când
fumul caselor
adie noaptea
refrenul e înlemnit.

Gheaţa se rupe în rânduri
iar focul arde
tăcerea în netăcere.

*

Libertate

Am libertate
oriunde se cântă
cu inima.

Cântecul meu cântă
sufletul unui ţăran,
care îşi priveşte tăcut
via.

Eu m-am gonit
din chipul femeii.

Eu nu m-am făcut
nici cristal,
nici insectă.

Când cântă
cântecul meu,
se aude iubirea valsând
şi atunci e lumină,
e paradis…

*
Din compasiune

Adun balada,
acel trist refren al nefericitului.

O adun
lângă inimă.

Niciodată Dumnezeu
n-a uitat singurătatea
lacrimei.

O adun
ca să fac din ea dragoste,
să fac din ea
tot ce se poate
admira.

O pun aici
şi plâng eu,
pentru ca apoi,
în locul meu,
să pot zâmbii înaltei
porunci a ierbii.

Aici,
în acest cuvios loc,
eu adun balada,
pentru ca nefericirea să se scrie
sfânt
şi cu evlavie multă.

*

Primele 5 fragmente

***

Carenţă

Sufăr
pentru grâul răsărit
de sub zăpadă.

Lumina soarelui este
roşie
şi nu mai e mult
până la amorţirea sărutului.

Transpir
în fiecare sentiment
şi parcă perfecţiunea
mă minte,
chiar şi în umbra geniului.

Eu ating sânul nopţii
şi picături
de lapte sunt supte
de amintire.

*

Neurastenie

Mă recunosc
mai puţin.

Calde îm sunt numai
visele dorite
şi moarte pe jumătate.

În rest,
fulgii sunt negrii
şi roşul cuvintelor
se înnoadă în
coama cailor.

Tresar…

Dar cald
este numai
lângă ceasul speranţei.

*

Sisif răstălmăcit

Nu te lăsa
dus de aparenţe!

Ceea ce este lângă noi
nu este diferit
de ceea ce ne dorim.

Căutăm adesea totul
acolo unde nu este nimic.

Pentru el
rupem aripa,
smulgem mâna aripii,
ochiul inimii.

Dar tu
caută în tine o cale.

Mergi pe ea
până la floarea de cais.

*

Înţelepciune pentru Esop

Cine este înţelept
nu rupe nimic.

Sărută fiecare înţeles
şi îl păstrează pentru sine.

De este frumos
gândul zboară înalt
şi întâlneşte
cârduri cu păsări
cu acelaşi cântec.

Cine uită
nu ţine minte nimic.

El se preface că
este atent…

Dar maşina a trecut
şi a lăsat fum
în urmă.

*

Scopul sentimentului

Să doreşti înălţimea
e ca şi cum ai fi
fără coajă
şi fără a fi înăuntru.

Eşti un simplu
mers,
unul care se uită,
dacă nu doreşti Soarele.

Peste tine trec
copitele şi cuţitele gerului.

Cine doreşte…
şi-a câştigat
dreptul
de-a fi
rege peste sine.

*

Coagulare

Nu-mi mai cunosc
limita
de somn a sufletului.

Sunt mai aproape
de mine
pleoapele.

Când le închid
apar marginile
cu formele lor
dizolvate
în culoare.

Pe toate le amestec
şi pe toate le încerc
în saliva mea.

Mă rog împreună
cu ele Cerului.

Visul se aprinde
numai în focul cenuşii.

*

Faust

Vreau să limpezesc
apele.

Dedesubt vegetează
ideile.

Cămaşa este făcută
ca să le acopere corpul.

Nu se vede,
decât ce este în lumina
zilei.

Noaptea
poate ascunde
orice,
inclusiv
cămaşa care se vede.

*

Piatra filosofală

Am cunoscut
mai înainte ca să se întâmple.

Îmi este clară litera
şi versul acela
de echilibru.

E o greşeală tot ceea ce
se face împotriva mugurelui.

E o ruptură orice încercare
de a-ţi surâde
cu poftă.

Numai tu
să alergi,
unde nu aleargă
turma de oi.

*

Lupta cu Îngerul

Eu caut
ce nu se poate găsi.

Întind palmele şi
mi le îndoiesc
în rădăcinile copacilor.

Stelele
îmi zboară prin creier
şi cerurile mi se fac transparente.

Văd ce nu se poate vedea
şi totuşi
nu toţi le ating.

Dar numai eu
caut ce nu se poate
înţelege.

*

Sensul întors

Orice mi s-ar da
este mic.

Chiar şi micul
mi se pare
mai mic.

Iar înaltul
mi se pare
mai puţin înalt.

Ce se înveleşte
inima mea
doreşte
zi
şi noapte.

Însă clopotul
sună în depărtare
ca visul,
ca gândul,
ca nemurirea…

*

***

Primele 4 fragmente

*

Intermezzo

E frig.
E o nouă iarnă.

Ceasul arată ora şase
spre seară.

Prietenul
meu
pictorul şi culoarea
vor
veni.

Îmi va picta
o lacrimă de bucurie.

Cel puţin
nu îmi este
dor de artişti.

*

Michelangelo sculptând

Un poem
are cel puţin
mult suflet.

Nu poţi fără multe
scântei,
fără multe ciocniri
cu dalta în piatră.

Statuia iese
la lumină
încordată,
plină de încordare.

Când apare,
trebuie
să fii atent cu ea
ca să nu se fărâme.

Apoi,
dacă nu se
sfărâmă
bei o cupă de vin
şi săruţi o domnişoară
fierbinte.

*

În extaz

În locul unde
este echilibrul,
pentru o clipă,
m-am urcat.

Aerul era fin
şi proaspăt.

Lumina era blândă
pe sub frunze.

De jur împrejur
pulsa un sentiment
de siguranţă.

Numai că lacrima mea
nu putea fi ştearsă
de sarea vinovăţiei.

*

Iubitei

Când tu surâzi
mi se face uitat
universul.

Stelele devin
simple podoabe
şterse.

Florile
parcă îmbătrânesc
privindu-le prin
inima ta.

Când tu surâzi
e simplu tot
şi nimic nu înţeleg.

*

Trezire pe apă

Nu vede surâsul
decât cel care redevine
copil.

Pe ape pluteşte
acel singur
elan,
care dogoreşte lacrima.

Valurile sunt mici,
apoi
devin din ce
în ce mai mari.

Simplul
devine mai simplu
sau nebulos.

Numai cântecul
păsării
îmi promite
încă o seară
şi o tăcere.

*

Încântare

Fiecare zare
îmi promite câte ceva.

Răsăritul de soare
mă bucură.

Tristeţa îmi este alungată
de o stea simplă.

Şi văd,
cum eu nu mai cunosc,
decât ceea ce este frumos.

*

Secret

Sunt,
pentru că aşa
m-ai numit tu.

Eu: cameră, pat,
masă, uşă.

Eu: cel care intru
şi ies pe aceeaşi
linie suspendată
sub lună.

În mijlocul firului de nisip
culeg auzul
fin al culorii.

Nu se ştie de ce mă
gândesc în fărâmă,
pentru că întregul este
doar o oglindă
pentru mine.

În marginea poienei
florile au început
să nu mai aibă
regrete.

Copacii s-au făcut albi.

Şi eu
mai frunză.

*

Zi de vară

Mă rog
cerului
cu vânt de primăvară
cald.

Florile,
florile mele triste,
au întinerit.

Ce bine mă
simt!

Viaţa este un câmp
cu flori,
în care se joacă
căţeii Olimpiei.

Eu, întins
în iarbă,
privesc
cerul.

Nemărginit
este tot ce văd.

Palmele mele
sunt singurele
care îmi dau dreptate.

*

Stropi de suflet

Luptă împotriva mea
ţipătul.

Inima mi se opreşte
şi se întoarce
înainte de prima clipă.

Peretele camerei
atârnă de un cui.

Şi, în curând,
divinul semn
se iveşte liturghisind.

*

Răsărit plenar

Soarele a răsărit
în noi,
pe când ochiul tău s-a mirat mult,
s-a căutat în bulgări de frig
şi a îngheţat.

*

Camus

Până la umărul drept
s-au ridicat tufele.

Vântul
şi descântecul au înflorit
la gâtul mieilor.

Au reapărut,
de sub cetini,
clopoţeii de argint
şi lumânările de bucurie.

Dar gândul a stat liniştit
gustând
emoţia laptelui.

*