Lună: februarie 2010

*

Partea întâia, a doua și a treia…

***

Spre sfârșitul anului 1334, Sfântul Grigorie Palama e ales, prin vot comun, stareț al Esfigmenului, care avea pe atunci 200 de monahi (505, 507). Aici îl vindecă pe monahul Evdokim de înșelare demonică, pentru că dracii îi arătaseră monahului „niște fantasme și imagini înșelătoare și mincinoase” (507). Și nu numai că îl scapă de „toată lucrarea demonică…(ci îl arată) sănătos, dar și probat sau bine probat (ev-dochimos), potrivit numelui său” (507), adică îl face să câștige înțelepciune din înșelarea lui.

Având nevoie, la un moment dat, de untdelemn a înmulțit uleiul prin rugăciune și însemnarera butoiului cu semnul Sfintei Cruci (508), dar a făcut, prin slujirea şi însemnarea cu semnul Sfintei Cruci a grădinii de măslini, ca măslinii fără prea mult rod bun anterior să rodească din belşug (508). Şi Domnul a arătat şi mai explicit că rodirea măslinilor i se datorează, pentru că „s-au arătat mai încărcați de roade tocmai pomii fie de care se apropiase acela în trecere, fie lângă care a stat vorbind, fie sub umbra cărora a șezut” (508).

Se întoarce însă, la scurt timp, la locul său sihăstresc de lângă Marea Lavră (509). Boala de ficat începuse să îl mai slăbească (509). Apare la orizont ereticul Varlaam din Calabria, cu care va avea dispute teologice (509). Cf. Idem, p. 510, n. 36, monahul Varlaam era însărcinat oficial ca să reprezinte teologia ortodoxă în discuțiile cu legații papali de la Constantinopol, din 1334.

Cărțile pe care începuse să le scrie Varlaam sunt citite de către Sfântul Grigorie Palama, care, „luându-le în mâini le-a cercetat, diagnosticat și judecat frumos și a arătat că demascarea plăsmuită în aceste scrieri era o perfidie limpede împotriva adevărului” (510). Sfântul Grigorie începe să scrie împotriva tratatelor lui Varlaam, care vrând să demaște răutatea lui Filioque a început să aducă argumente filosofice păgâne împotriva ereziei și nu teologice (510).

La Constantinopol, Varlaam intră în legătură cu anumiți monahi isihaști, care îi spun unele date despre nevoința lor iar Varlaam îi declară „eretici pe inițiatorii lui și văzătorii celor sfinte” (511), adică a celor experiate în slava lui Dumnezeu. Ajungând la auzul patriarhului de Constantinopol „unele lucruri rușinoase și infame” ale lui Varlaam, acesta e nevoit să se întoarcă la Tesalonic (511).

La Tesalonic, Varlaam îi acuză pe Sfinții Părinți ai Bisericii, în noi scrieri ale sale, „că aceștia erau mai vinovați de rătăcire decât monahii și extinzându-se cu limbă îndrăzneață și cutezătoare și împotriva celor ce apărau învățătura lor” (511). Auzind aceasta Sfântul Grigorie Palama, pe atunci isihast în Athos, a spus, în mod profetic, că în Varlaam se împlinesc cuvintele Părinților de dinainte, cum că „va pătrunde o erezie” în generația lor (511).

Și Sfântul Grigorie îl denumește pe Varlaam drept instrument al Satanei (512), Sfântul Filotei, biograful său, vorbind de o descendență istorică a ereticilor: „așa cum, în vechime, Eunomie i-a succedat lui Arie, și Sever acefalul lui Eutihie și Dioscor, contaminându-se fiecare de molima celor (de) dinainte, tot așa și Akindynos (i-)a succedat lui Varlaam (din Calabria n.n.), care a pierit în chip foarte rău, contaminându-se de molima lui, ajungând căpetenie a foarte relei erezii a acestor tăgăduitori ai energiei divine sau a politeiștilor ori ateiștilor, și de la el și-a luat numele acel viclean sinedriu” (512).

Varlaam ereticul începe să lupte, prin scrisul și propovăduirea sa, împotriva experiențelor mistice ale monahilor isihaști și nu era nimeni, în afară de Sfântul Grigorie Palama, ca să îi răspundă teologic (512). Sfântul Isidor al Constantinopolului, cf. Idem, p. 512, n. 38, fiind patriarh între 1347-1350, ucenic al Sfinților Gherasim Sinaitul, Grigorie Sinaitul și Grigorie Palama, îl cheamă pe Sfântul Grigorie Palama ca să combată atacurile eretice ale lui Varlaam (513).

Sfântul Grigorie Palama înțelege că acum e timp pentru război  în favoarea dreptei credințe și nu pentru retragere isihastă și acceptă să vină și să citească unele părți din scrierile lui Varlaam (513). Încearcă, prin tot felul de metode intermediare, Sfântul Grigorie Palama ca să îl sfătuiască pe Varlaam să înceteze. Însă acela „sporea zi de zi blasfemia și cearta, aprindea cât putea focul și nu simțea că pune în mișcare, la luptă, leul” (514), adică pe Satana împotriva Bisericii.

Mai apoi îl sfătuiește pe Varlaam, „în prezența a mulți și buni prieteni să se abțină de la cearta nepotrivită cu monahii și de a vorbi și scrie despre rugăciune și isihie, mai cu seamă împotriva acestora și a Purtătorilor de Dumnezeu Părinți, care au învățat acestea” (514).

Varlaam atacă cu și mai mare insolență „Biserica și lucrurile ei sfinte și tainice” (515), adică experiența mistică, contemplativă, a nevoitorilor ortodocși. De aceea Sfântul Grigorie Palama a fost forțat de Varlaam ca să scrie teologie „și să răstoarne, cu tratatele (sale) sfinte, tratatele…spurcate” ale lui Varlaam (515).

Auzind Varlaam că Sfântul Grigorie Palama a început să scrie împotriva lui a venit la el și a început să îl lingușească în mod fățarnic (515), dar Sfântul Grigorie îi răspunde cu înțelepciune duhovnicească și cunoscând caracterul lui duplicitar (516-517).

Împotriva lui Varlaam, Sfântul Grigorie Palama scrie 9 tratate /discursuri teologice, împărțite în 3 triade (517). Primele 3 tratate le editează în vara lui 1338 (517), în ele discutând despre cultura profană și limitele ei, despre liniștire și vederea lui Dumnezeu, răspunzând, în mod fundamental, problematicii lui Varlaam, deși nu primise încă tratele lui Varlaam în întregime ci scrisese numai asupra problemelor despre care auzise că Varlaam se lega în mod nebunește (517).

În vara lui 1339 scrie a doua triadă de tratate teologice împotriva lui Varlaam, care combăteau tratatele prime ale acestuia…și le scrie în timp ce Varlaam era în Italia (518). Cf. Idem, p. 518, n. 41, Sfântul Grigorie Palama a scris a doua triadă în 1339, în timp ce Varlaam era la Avignon, la papa Benedict al XII-lea, unde fusese trimis în misiune de împăratul Constantinopolului, de unde s-a întors la începutul anului 1340.

În a doua triadă explică ce e rugăciunea minții, ce e vederea extatică și care sunt semnele reale ale acesteia (518). Citind Varlaam, la întoarcerea sa din delegație, tratatele teologice ale celei de a doua triade, scrise de către Sfântul Grigorie Palama, acesta „și-a transformat și prefăcut cea mai mare parte a tratatelor lui, ca să fugă, chipurile, de demascări și absurditate, dar căzând, mai potrivit vorbind, din prăpastie în prăpastie și în groapă” (518), pentru că a început să îi considere pe isihaști mesalieni (518).

Însă Sfântul Grigorie Palama, la sfârșitul anului 1340, publică a 3-a triadă a tratelor sale împotriva lui Varlaam (519), fundamentând patristic și experențial teologia mistică a Bisericii Ortodoxe. Varlaam însă începe să își canalizeze întreaga luptă împotriva Sfântului Grigorie Palama (522).

Fiind indezirabil pentru cei din Tesalonic, Varlaam revine la Constantinopol în 1340. Între 1338-1341, Sfântul Grigorie Palama a trăit în Tesalonic, scriind teologie împotriva lui Varlaam și nefiind mai puțin isihast în viețuirea sa în oraș (523).

În timpul privegherii de ziua Sfântului Antonie cel Mare, i se arată, în mod extatic, Sfântul Antonie, Sfântului Grigorie Palama, care se ruga cu rugăciunea inimii în chilia sa și îi spune că acum e necesară „starea împreună și comuniunea de rugăciune și de psalmodie, precum și în celelalte lucruri duhovnicești, împreună cu frații, care duc aceeași viață și au aceeași purtare” (524). Și Sfântul Grigorie Palama merge și se roagă și face priveghere în „toată acea sfântă noapte” cu ceilalți monahi (524).

Sfântul Grigorie ajunge la concluzia că trebuie să le arate și monahilor athoniți mărturia lui teologică, fapt pentru care scrie Tomosul aghioritic, adică o rezumare a teologiei sale anterioare (524-525). Și merge, împreună cu Sfântul patriarh Isidor, și le arată monahilor athoniți tomosul său și le cere votul pentru el, adică consimțirea lor la cele scrise de către el (525).

Părinții athoniți sunt de acord cu tomosul Sfântului Grigorie și îl acceptă cu cu toată inima și îl iscălesc, cf. Idem, p. 525, n. 48, Sfântul autor al Vieții Sfântului Grigorie Palama fiind, în momentul semnării Tomosului aghioritic, ieromonah la Marea Lavră, și participând, în vara lui 1340, la sinodul în care s-a semnat tratatul Sfântul Grigorie Palama.

*

Prima și a doua parte…

***

Sfântul Grigorie Palama primește preoția în Tesalonic la cererea monahilor veniți dimpreună cu el (487). Însă, înainte ca să primească preoția, a deschis Apostolul, căutând un semn de la Dumnezeu și deschizând la Gal. 1, 1…s-a încredințat că e chemat de Dumnezeu spre ea (487). Cf. Idem, p. 488, n. 18, mitropolitul Tesalonicului, Ieremia (1315-1327) a fost cel care l-a hirotonit preot, în 1326, pe Sfântul Grigorie Palama, pe când acesta împlinea vârsta de 30 de ani.

Sfântul Grigorie începe să se nevoiască într-un munte din apropierea Veriei, împreună cu alți 10 monahi, 5 zile pe săptămână ducând viață anahoretică iar sâmbăta și duminica venind la cei 10 pentru Sfânta Liturghie și convorbiri duhovnicești (488).

Sfântul Filotei scrie, că atunci când Sfântul Grigorie Palama a primit preoția  avea „un trup sănătos” (488), fapt pentru care s-a dedat la și mai mari nevoințe, „topindu-și trupul cu postiri și privegheri lungi” (488). Practica rugăciunea isihastă (488) și îi uimea pe cei din împrejurimi nu numai cu „înălțimea făptuirii”  sale, adică a nevoinței sale, ci  și cu cuvântul său, prin predicile sale (489).

El, cel plin de lacrimi și de rugăciune, producea admirație în inima celor care îl vedeau și când tăcea, numai privindu-l (489).

La scurt timp după hirotonirea sa întru preot află că mama sa, monahie acum, a adormit întru Domnul (489). Surorile lui, și ele monahii, îl roagă, printr-o scrisoare, ca să le viziteze (489). Sfântul Grigorie pleacă, împreună cu cei 10 monahi ai săi la Constantinopol și se bucură de nevoința surorilor lui (489). La plecarea lor, cele două surori urmează corului de monahi al Sfântului Grigorie  și pe ele le lasă în Veria iar ei se întorc la asceza lor din munte (490).

Prima soră a Sfântului Grigorie, care adoarme întru Domnul, e monahia Epiharis (490). Ea își prezisese cu 10 zile mai înainte adormirea, a prezis și moartea celui de al doilea frate al lor, Teodosie și faptul că Sfântul Grigorie Palama, împreună cu fratele său Macarie, se vor întoarce la Athos, vor avea multe încercări, dar totul se va termina cu bine (490-491). Toate s-au petrecut după cum a prorocit Sfânta Epiharis (491).

Sfântul Grigorie Palama are o discuție cu monahul Iov, care era „sârguitor în conduită, simplu la fire…(și) strălucind prin blândețe, bunătate și toate cele bune” (491). Pentru că era totuși om simplu, monahul Iov, auzindu-l pe Sfântul Grigorie vorbind despre rugăciunea neîncetată și isihie nu i-a dat dreptate (491-492). Însă, printr-un Înger, Domnul l-a povățuit pe Iov și i-a spus acestuia ca să îl asculte pe Sfântul Grigorie în ceea ce privește rugăciunea isihastă și să nu i se mai împotrivească (492).

Monahul Iov își cere iertare de la Sfântul Grigorie în urma vedeniei avute și devine un om nedespărțit de Marele Grigorie Palama și adoarme la scurt timp, bucuros că a învățat multe de la el (492-493).

După 5 ani de nevoință în acest munte, în 1331, invazia albanezilor în acel ținut îl obligă pe Sfântul Grigorie să revină în Athos (493). E primit bine de monahii din  Marea Lavră însă alege să se nevoiască în schitul Sfântului Sava, venind în mănăstirea mare numai pentru Sfânta Liturghie și celelalte Sfinte Taine (493). Tot restul zilelor însă le trăia „într-o isihie extremă, singur cu el însuși și cu Dumnezeu” (493).

Iar isihia sa o făcea în colibă, din care nu ieșea și nici „nu venea să vorbească și să vadă pe absolut nimeni”, fiind ajutat în tot acest timp de cineva care îi slujea cu strictul necesar al vieții (493). Dar sâmbăta și duminica venea în mănăstirea mare și era „văzut și abordat și de ceilalți” (493).

În partea făptuitoare, spune sfântul său biograf, Sfântul Grigorie „era aproape desăvârșit și rivaliza…cu cei mari și sârguitori” (494), fiind un „exemplu minunat de simplitate și de neatașare extremă, de post și umilință și de orice fel de înfrânare, retragere, plâns și tăcere” și de toate virtuțile asemenea (494-495).

Dar, în același timp, în partea contemplativă, era un văzător al celor dumnezeiești, lucru care se vede din belșug din tratatele  scrise de sine contra ereticilor catolicizanți, care nu aveau experiență mistică personală ci știau numai basme și neadevăruri despre vederea lui Dumnezeu (495). Și Sfântul Filotei dă un citat extins (496-500) din teologia Sfântului Grigorie, ca să arate cunoașterea sa contemplativă, mistică, în urma căruia conchide: „ele (cuvintele teologice ale Sfântului Grigorie Palama n.n.) sunt în acord, întru toate, cu scrierile și cuvintele Bărbaților purtători de Dumnezeu și sunt incontestabile și sigure în toate” cele scrise (500).

Într-o zi de Joi Mari, pe când era la slujba de seară, în Biserica Marii Lavre, a avut o vedere extatică, în cadrul căreia l-a văzut pe Macarie, care stătea lângă el, în veșmânt arhieresc, lucru care se va petrece peste 11 ani, când acesta va deveni mitropolit al Tesalonicului (502). Cf. Idem, p. 502, n. 31, Macarie, cel văzut în vedenie de Sfântul Grigorie, a fost mitropolitul Tesalonicului între 1343 și 1345 iar vedenia avută de Sfântul Grigorie a fost trăită de el în 1332.

Într-un vis a avut parte de o vedenie dumnezeiască, pentru că a văzut-o pe Maica lui Dumnezeu, cum a spus Sfinților care o urmau să fie ajutători permanenți ai Sfântului Grigorie (502).

După 2 ani petrecuți la schitul Sfântului Sava, în al 3-lea an de sihăstrie acolo, în anii 1333-1334, are o altă vedenie, tot în somn, în care primește harisma cuvântului și a scrisului (503). E îndemnat în vedenie să împartă învățătura sa și altora, indiferent dacă există sau nu cei care o caută cu vrednicie (503), adică cu dorința de a se mântui și nu de formă.

Și această vedenie i-a fost confesată tot lui Dorotei Vlatis (503). Ascultă de voia Domnului Sfântul Grigorie Palama și începe să vorbească tututor, „fără invidie, din Duhul tras de sus, aducând cuvinte ale lui Dumnezeu” (504).Toți din Athos, mai ales cei în vârstă, „socoteau că acela era un lucru dumnezeiesc și suprafiresc și erau uimiți peste măsură de comoara harului ascunsă în el” (504).

Și prima lucrare scrisă de Sfântul Grigorie, după primirea harismei Teologiei, a fost viața Sfântului Petru Athonitul (505), pe care părintele profesor Ică jr. a tradus-o în vol. al 2-lea al operelor Sfântului Grigorie Palama, după care a scris tratatul teologic despre viața Maicii lui Dumnezeu (505), în ediție românească fiind cuprins  tot în vol. al 2-lea din integrala gregoriană.