Poemul al 18-lea. Din vol. Te iubesc nu se termină

Dacă și-a luat mașână
nu mai are nevoie de nimic,
decât de un copac.
Un copac cu flori,
care e altceva decât
un brad împodobit
cu amintiri.
Mașâna merge singură,
pe benzină,
dându-ți iluzia
că ai devenit
mai inteligent.
Dar de ce să devii
inteligent,
când pe netflix relațiile
sunt atât de complicate?!
De ce ți-ai mai exprima iubirea,
când calul cel negru,
dus de doi bărbați,
era de recuzită?
Adventiștii n-au suflet
nemuritor: așa spune
la doctrina lor.
Învârtirea în jurul pietrei
te arată musulman.
Iar dacă bei la cârciumă,
încă de dimineață,
ești un client fidea,
pentru că și pastele
tot cu furculița se mănâncă.
Mie îmi place enorm
invidia ta care te podidește
precum lacrimile:
pe nepusă masă.
Îmi place
că ai coerență,
că ești miop la adevăruri.
Îmi place să văd cum
se limpezește vinul în ochii tăi,
de parcă mai lucrează
cineva via de la câmp.
„Și-a înscenat totul!”,
zise Augustinus,
omul care mi-a început
un nou dosar de urmărire
a muștelor de pe fereastră.
Poetul, cu cât e mai abscons,
cu atât mai lejer
poate fi ridiculizat.
„Ce, astea sunt poeme?!”,
zise el, al lu’ Buturugă.
Cel a cărui nevastă
a suferit un șoc,
când ascendentul lui Venus
i-a căzut pe față.
Cititorii sunt refractari
până nu-i mitui cu ceva.
Dacă le dai cârnați cu muștar
încep toți să te aclame.
Că și arta e o afacere
de zile mari,
de zile ploioase,
de bani neanexați la CV.

Cocoșii soarelui

Cineva, care a vrut să îmi facă rău,
m-a întors
înapoi la cântatul cocoșilor
și am înțeles, precum Brâncuși,
că e fundamental ca răsăritul de soare
ori ca apusul de soare
ori ca aerul curat
nepoluat de iad.
Acum, când au cântat cocoșii
mi-am dat seama
că mi s-a adâncit sufletul cu niște ani.
Am înțeles cum cântecul lor
în noaptea fără noapte
trece dincolo de orizont
căutând lumina
care deja a venit.
Că soarele răsare întâi în urechi.
Am înțeles toate astea și altele
aici unde gerul e incomparabil mai cald
ca vara polară a minților îndoliate de răutate.

Fotografii neexprimate

Fotografiem zăpada pentru că asyabahis giriş
am vrea
să luăm puritatea cu noi acasă.
Ne căutăm copilăria în albul zăpezii,
în ninsoarea care ne învață despre coborârea
lină a lui Dumnezeu la noi.
Ne privim în asyabahis
oglinda frigului
și am vrea să fim transparenți ca el. Să ne treacă
Împărăția lui Dumnezeu prin suflet
cum ne trece el prin suflet.
De fapt, căutăm ce n-am avut niciodată,
dar zăpada ne amintește că am putea avea:
„și mai mult decât zăpada mă voi albi”…

nakitbahis

Poezia merge cu tine

Poezia merge cu tine,
merge cu tine la pas.
Uneori îți împrumută
zâmbetul. Iar alteori
blândețea nesfârșită
a ochilor.
Uneori e o furtună, alteori
o pace care închide
furtuna cu lanțuri.
Te însoțește când ești
treaz și când dormi;
când privești până
departe
și când mă privești până
târziu…

Poezie de vino, vin’

Gândurile vin de departe
ca apa.
La început crezi că te răcoresc, dar ele te
îneacă.
Mi-e frig, Doamne, de sunete reci.
Inima mi se plânge și mă ceartă
că nu sunt o inimă.
Mi-e frig, Doamne, de
întuneric și mă plouă
străzile goale. Străzile
pline de goale.
Adie o frunză cu gura
aurită.
Doar ochiul tău cristalin mă
îmbracă iar cu o pădure.
Ca să respir, să respir…