Predică la Duminica a 5-a din Postul Mare [2015]
Iubiții mei,
În viață am fost ajutat, mai degrabă, de oameni care nu păreau credincioși și nici nu se manifestau ostentativ ca oameni credincioși…dar erau credincioși. Și unele dintre sfaturile cele mai de bun-simț le-am primit de la oameni care nu mă cunoșteau prea mult…dar pe care Dumnezeu i-a trimis să mi le spună.
Pentru că Dumnezeu vrea să ne învețe că El ne poate ajuta și ne poate sfătui prin absolut oricine, dacă suntem atenți la oameni ca la…cei prin care Dumnezeu ne vorbește.
Căci a fi credincios înseamnă a avea conștiință, și a trăi potrivit conștiinței tale mlădiate de harul lui Dumnezeu și a-i privi pe oameni cu iubire. A-i ajuta nu pentru considerente personale ci pentru că au nevoie. Iar când vine vorba să asculți și să înveți, dacă ești cu adevărat un om care dorește adevărul, poți să înveți de la oricine…atâta timp cât Dumnezeu te ucenicește prin acela.
Și când omul se lasă ucenicit/ învățat/ condus de Dumnezeu, el se regăsește pe sine, pentru că Îl găsește pe Dumnezeu în el însuși ca Domn al ființei sale.
Și prin asta am făcut o introducere la viața Sfintei Maria Egipteanca, pe care, în această duminică, o avem drept frumusețe copleșitoare a prăznuirii noastre. Pentru că ea a trecut de la moarte la viață dându-ne o lecție tulburătoare despre ce înseamnă a alege.
Căci Sfânta Maria, timp de peste 17 ani – adică de la vârsta de 12 ani până la 29-30 de ani –, a trăit în Alexandria Egiptului ca prostituată[1]. Și se prostitua nu pentru bani…ci pentru că, așa cum ne spune ea, „aveam…o poftă nesățioasă și o dorință neînfrânată de a mă tăvăli în noroi”. Adică în curvie.
Era, potrivit reclamei, o femeie căreia „îi plăcea viața”. Și prin a-i plăcea viața se înțelege a trăi desfrânat, a trăi la întâmplare, făcând din sex singura „împlinire” a vieții.
Timp de 17 ani n-a avut parte de niciun creștin care să o convingă, de niciun preot care să o întoarcă la Dumnezeu, de niciun episcop care să alerge după ea și după mântuirea ei. A avut parte doar de bărbați înfierbântați…
Însă Biserica, atunci când nu mai aleargă după cei rătăciți, nu mai are parte de bucurii de la Dumnezeu. Se închide în sine, își vede de ale sale, îi iubește doar pe cei care vin deja la Biserică…dar nu mai se cutremură de slava lui Dumnezeu.
Însă bucuriile lui Dumnezeu sunt cei care se întorc la El. Cei care au curajul convertirii. Cei care, după o viață dezastruoasă, după o viață calamitată de patimi, aleg, cu orice risc, să trăiască opusul vieții de până acum: adică viața cu Dumnezeu, viața virtuoasă, viața în sfințenie.
Pentru că bucuriile lui Dumnezeu stau ascunse și în noroi! Mărgăritarele lui Dumnezeu pot locui un timp cu porcii…Și e nevoie să ai ochi spălați prin pocăință și prin fapta bună ca să vezi și să dai o mână de ajutor viitorilor Sfinți ai lui Dumnezeu, care, acum, zac în rele…
Mai pe scurt, niciun om nu a ajutat-o pe Maria, prostituata, să își schimbe viața! Adică nimeni nu a crezut în ea.
Însă, când oamenii nu mai cred în schimbarea oamenilor, Dumnezeu crede în schimbarea lor! Și așa s-au petrecut lucrurile și cu Sfânta Maria Egipteanca.
Într-o zi a plecat spre Ierusalim cu corabia, s-a culcat pe drum cu diverși tineri și, la Ierusalim, la fel, după patima ei[2]…iar în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci (adică pe 14 septembrie) a vrut să intre în Biserica Învierii Domnului din Ierusalim[3]. Toți au putut să intre…numai ea a fost oprită de „o putere dumnezeiască”[4].
Nu pentru că ea ar fi fost cea mai păcătoasă dintre cele care au intrat în această Sfântă Biserică…ci pentru că atunci a vrut Dumnezeu să o cheme la El.
A încercat de mai multe ori, s-a împins, s-a ostenit să intre…și n-a putut să treacă pragul Bisericii[5]. Și ea ne mărturisește: „Am obosit și nu mai aveam putere nici să mă împing, nici să mă îndes [în mulțime], căci trupul meu [se] ostenise foarte tare din pricina înghesuielii [dorind să intru în Biserică].
M-am întors deci, am plecat, și am stat în colțul curții Bisericii. Abia atunci mi-a venit în minte pricina care m-a împiedicat să văd lemnul de viață făcător [al Crucii Domnului]. Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea.
Am început să plâng, să mă tângui și să-mi bat pieptul, scoțând suspine din adâncul inimii mele”[6].
Și convertirea s-a produs acum: când a simțit ce o împiedică ca să se…apropie de Dumnezeu!
Și pe fiecare dintre noi ne împiedică același lucru: mulțimea de păcate și insolența pe care o avem vizavi de Dumnezeu. Pentru că obrăznicia noastră vizavi de Dumnezeu este imensă atunci când nu credem și încercăm să batjocorim tot ce se poate, așa cum face, spre exemplu, Cristian Tudor Popescu, de curând, „interpretând” Evangheliile în mod fantezist și ranchiunos[7].
Sfânta Maria, în fața evidenței dumnezeiești, s-a plecat și și-a schimbat viața. Însă putea, în continuare, să trăiască la fel ca mai înainte și să Îl sfideze continuu pe Dumnezeu.
Căci Dumnezeu, cu fiecare necredincios, cu fiecare păgân, cu fiecare eretic, cu fiecare om rătăcit în păcate…are astfel de întâlniri brutale. Ba pe patul de spital, ba într-un accident, ba stând la capul unui om iubit, ba când a pierdut o mare parte din avere… Dumnezeu Se arată necredinciosului într-un anume fel și îi spune că ceea ce face el e greșit. Însă alegerea schimbării îi aparține celui în cauză!
De aceea convertirea este un curaj enorm: curajul de a lua totul de la capăt, curajul de a-i uimi pe toți cu viața ta.
Și de aici, de la neputința de a intra în Biserică…începe măreția dumnezeiască a vieții Sfintei Maria Egipteanca.
Căci noi, azi, o cinstim pe cea care a devenit Sfântă, pe Pustnica cea preaduhovnicească a pustiei și nu pe Maria prostituata, pe care nu a convertit-o nimeni și care se culca cu bărbații din…plăcere.
Stând în curtea Bisericii Învierii Domnului din Ierusalim, Sfânta Maria a văzut Icoana Maicii Domnului și a început să se roage ei. Și i-a făgăduit că își va schimba viața și că se va lăsa călăuzită de Maica Domnului, dacă îi dă voie să intre în Biserică[8].
Și atunci…nimeni și nimic nu i-a mai stat împotrivă Sfintei Maria ca să intre în Biserică! A intrat în Biserică, a văzut Crucea Domnului[9] și, ieșind afară, acolo unde îi făgăduise Maicii Domnului, Maica lui Dumnezeu i-a vorbit duhovnicește și i-a spus: „Dacă vrei trece Iordanul, bună odihnă vei găsi”[10].
În mod minunat, printr-un om, primește 3 monede, cumpără cu ele 3 pâini, în numele Prea Sfintei Treimi, ajunge la Iordan spre seară…iar a doua zi a trecut Iordanul, după porunca Maicii lui Dumnezeu[11].
Și în pustie trăiește 47 de ani…până o întâlnește Sfântul Zosima[12], adică ea având pe atunci vârsta de 76-77 de ani.
Însă, până la a fi cu totul duhovnicească, Sfânta Maria Egipteanca s-a luptat cumplit, timp de 17 ani, cu demonii desfrânării[13].
Demonii aprindeau foc în inima ei. Și atunci se pleca la pământ și se ruga și plângea zile și nopți și nu se ridica de la pământ, „până ce…nu mă lumina acea dulce lumină [a slavei dumnezeiești] și-mi alunga gândurile ce mă tulburau”[14]. Adică nu se ridica de la pământ până nu avea o vedere extatică. Până nu vedea slava lui Dumnezeu care să o liniștească.
Astfel, după Sfântul Ioan Scărarul, de duminica trecută, care era un isihast, și în această duminică avem tot un isihast. Adică o Sfântă care s-a liniștit în pustie, prin rugăciune, post, nevoință și lacrimi, și care s-a umplut de slava lui Dumnezeu și de multă cunoaștere dumnezeiască și de sfințenie.
Și a fost hrănită și învățată Scriptura de către Dumnezeu, ea nevăzând în pustie nici om, nici fiară sălbatică timp de 47 de ani[15].
Și ajunsese la o așa mare sfințenie, încât Sfântul Zosima, în timp ce se ruga, „a văzut-o în timpul rugăciunii ei înălțată cu un cot de la pământ, încât se ruga stând în văzduh”[16].
Însă, în timp ce fachirii stau în aer cu ajutorul demonilor, care îi fac să pară „extraordinari”, Sfânta Maria se ruga în aer pentru că era plină de har.
Și astfel, am văzut-o trecând de la moarte la viață, de la păcat la o mare sfințenie…pentru că și noi trebuie să călcăm pe urmele ei.
Căci de aceea e pusă această Sfântă Femeie ca emblemă a acestei duminici: pentru ca să ne dea nouă, tuturor păcătoșilor, curajul convertirii…dar, totodată, să ne și arate sensul schimbării noastre.
Pentru că noi, cei convertiți din mila lui Dumnezeu și care suntem în Biserică, trebuie să rămânem la fel de vii ca la început, la fel de avizi de cunoaștere și de viață sfântă și nu trebuie să ne blazăm.
Dumnezeu ne-a căutat și ne-a găsit și ne-a readus la Sine pentru ca să fim vii și activi, lucrători în Biserica lui Dumnezeu și nu pentru ca să fim la număr în Biserică. Pentru că, dacă suntem doar la număr, dacă ne prefacem că suntem ortodocși, suntem morți și nu vii.
Iar dacă Biserica nu e pentru noi sursa noastră de viață și de sfințenie, atunci nu reprezintă nimic pentru noi. Pentru că Biserica nu e pentru ca să avem un loc de muncă, Biserica nu e pentru ca să ne mândrim cu ea, ci pentru ca noi, fiecare dintre noi, să devenim Biserica cea vie a lui Dumnezeu. Căci la Judecata Lui, Biserica Lui cea vie vor fi cei Sfinți, cei mântuiți ai Lui și nu cei care au fost ortodocși dar n-au făcut nimic cu harul mântuirii dat lor.
De aceea, când Sfinții Apostoli Iacov și Ioan au cerut întâietatea în Împărăția Lui, Domnul le-a vorbit lor despre potirul și despre botezul Lui [Mc. 10, 38]. Iar potirul Lui sunt chinurile suferite pentru El, pe când botezul Lui este moartea martirică pentru El.
Și le-a spus că măreția duhovnicească nu se câștigă prin întâietățile oferite în Biserică și în societate, ci prin slujirea care te îndumnezeiește [Mc. 10, 43-44].
Pentru că poți fi membru al ierarhiei bisericești fără să fii om sfânt și fără să-ți meriți treapta ta, după cum poți să fii un om bine poziționat în societate fără să fii și un om moral și cu principii. Dar dacă ești om duhovnicesc, atunci, indiferent ce treaptă ai în Biserică, ești un conducător al celor mulți și un luminător al Bisericii.
De aceea, dacă vrei să fii mare la Dumnezeu și nu în fața oamenilor care văd miop, atunci trebuie să fii mare în smerenie și în slujire, în bunătate și în facerea de bine, în iertare și în harisme dumnezeiești.
„Căci și Fiul omului nu a venit [pentru] a I se sluji, ci [pentru] a sluji și a-Și da sufletul Lui răscumpărare pentru mulți” [Mc. 10, 45, NA28], ne spune Domnul în sfârșitul Evangheliei duminicii de azi.
Și prin asta ne pregătește continuu de Patimile Lui și ne amintește continuu că fiecare efort al nostru pentru El este o eliberare a noastră de moarte.
Căci postul acesta ne-a înviat duhovnicește, ne-a îmbogățit în har, ne-a înavuțit în cunoaștere duhovnicească.
Și trebuie să iubim mult ceea ce ne schimbă, ceea ce ne înfrumusețează, ceea ce ne clarifică interior.
Pentru că fiecare ispită, fiecare durere, fiecare emoție ne clarifică interior. Pentru că aflăm ceea ce iubim de fapt, cât de mult facem și cât de neputincioși suntem în comparație cu ceea ce ne dorim să fim și să facem.
Așadar, iubiții mei, oricine poate învia, cu ajutorul lui Dumnezeu, din păcate!
Și oricând am păcătui, nu trebuie să deznădăjduim de îndreptarea noastră, pentru că avem ajutor puternic: pe Dumnezeul nostru.
Iar întoarcerea noastră din păcate înseamnă o recunoaștere fățișă a faptului că păcatul nu este o fericire ci reala și chinuitoarea noastră dramă existențială.
De aceea, să ne lepădăm de păcatele noastre prin pocăință și spovedanie și să ne unim cu Domnul, cu Viața noastră, prin împărtășirea cu Prea Sfintele Lui Taine.
Căci viața Lui trebuie să curgă în noi, ca să ne dea puterea de a ne schimba interior.
Domnul să ne întărească pe fiecare zi, în fiecare clipă, ca să vedem cu pace și cu bucurie praznicul cel mare al Învierii Sale, cea de a treia zi, slăvindu-L pe El dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin!
[1] Triodul, ed. BOR 2000, p. 747.
[2] Idem, p. 747-748.
[3] A se vedea:
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_Sf%C3%A2ntului_Morm%C3%A2nt_%28Ierusalim%29.
[4] Triodul, ed. BOR 2000, p. 748. [5] Ibidem. [6] Ibidem.
[7] A se vedea: http://www.gandul.info/puterea-gandului/evanghelia-dupa-sfantanita-iisus-vindecatorul-si-iisus-imbolnavitorul-13988043 și
[8] Triodul, ed. BOR 2000, p. 748. [9] Ibidem. [10] Idem, p. 749. [11] Ibidem. [12] Ibidem. [13] Idem, p. 750. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Idem, p. 746.