Despre apologetii postmoderni ai Ortodoxiei

Vlad Craioveanu ( cu tot trecutul sau fost, de care si-a batut joc Mircea Badea azi-noapte) ne-a dat lectii de ingeniozitate in documentarul facut pentru Sfantul Stefan cel Mare, in cadrul jocului inter-activ Mari romani. El nu a vrut sa fie altceva decat este, ci a invatat sa fie ceea ce nu era, dand o mostra de istorie cu seva, ce s-a impus intr-un final, in mod fericit.

Faptul ca IPS Daniel l-a medaliat astazi, nu e o intamplare nemeritata si nici o greseala. Mitropolitul Moldovei a stiut sa vada, ceea ce si Arhiepiscopul Pimen a stiut sa discearna in Gigi Becali. Si Craioveanu, si Becali le au pe ale lor. Nu sunt nici unul nepatati. Insa ei au facut lucruri pe care altii nu le fac sau le e lene sa le faca. Daca Becali ajuta la refacerea Sfintei Manastiri de la Prodromu si a facut pentru sinistratii ploilor, ce nu a facut tot statul roman, Craioveanu a vorbit bine de un Sfant domnitor al nostru, care a stiut sa isi faca Sfanta Cruce ( desi badaranii din sala, multi dintre ei destepti, au ras), recunoscand in el ceva unic. Craioveanu si-a deschis un drum spre Sfinti, Becali merge de mai multe ori decat altii la Biserica si predica la televizor despre pocainta si Infricosata judecata, Mirabela Dauer s-a convertit de la mozaism la Ortodoxie si stie sa vorbeasca frumos despre credinta, Valeria Seciu are un fiu monah la Sfantul Munte Athos si e nelipsita de la Biserica Cretulescu, Florin Piersic, care a vrut sa fie preot, s-a facut un actor genial si un om credincios, Corina Chiriac are duhovnic si merge regulat la Biserica si poate sa scrie si carti, nu numai sa cante.

I-am vazut cu totii pe familia Columbeanu la televizor. Si ei au pacatele lor. Dar ei au stiut sa se spovedeasca si sa se impartaseasca inainte sa se cunune, sa doneze banii de nunta si sa aiba evlavie la o Sfanta Manastire, cum altii nu prea fac la Mirese in direct.

Teodora Trandafir stie sa fie crestin-ortodox dar si sa glumeasca. Nu e un impediment. Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au venit duminica de la Sfantul Munte Athos si ne spun la Altfel, impactul extrem de pozitiv pe care l-a adus viata daruita de Dumnezeu de la Athos in viata lor.

Pictorul Sorin Dumitrescu ( pe care la ananghie, acum, cand are nevoie, nu prea il ajuta multi) e ucenicul fidel al Fericitului Constantin Galeriu si alti multi altii, necunoscuti sau cunoscuti du noi, stiu sa fie crestinii postmoderni ai unei Ortodoxii renegate abitir, si de prosti si de destepti.

Daca e sa cautam numai nepatati , atunci nu avem mentalitate eclesiala, bisericeasca. Din partea mea, eu as da cate un premiu pentru fapte bune oricarui crestin ortodox care le face, cat si oricarui om in general.

La Targu Mures, crestinii romano-catolici ( au prezentat stirile) au aprins lumini in cimitire, astazi, cand ei serbeaza ziua Tururor Sfintilor. Un obicei frumos si cu inima. L-am binecuvantat din toata inima, chiar daca nu e al nostru obiceiul, atata timp cat e mai bine ca omul sa se duca la cimitir, ca se gandeasca la familia lui adormita, decat sa sara tantaroiul, mascati, toata nopatea de 1 noiembrie.

Apologetii acestia zurbagii ai Ortodoxiei trebuie stimati si pretuiti. Decat o masa amorfa de romani ssau de apatici ai lui 2006, care asteapta UE si habar au ce ii asteapta, prefer oameni care fac ei rele, stiu sa petreaca, sa se dea in stampa, dar stiu, la o adica, sa puna punct cu zbenguiala si sa se pocaiasca printr-o pocainta frumoasa, fara drept de apel. Prefer pocaiti veniti dintre trazniti, pe care sa ii elogiem, decat linistiti, care nu s-au luptat cu nici o piedica ca sa vina la credinta si nici nu apasa pe capul lor, povara unei mari dureri pentru trecutul pe care il au.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *