Blestemul aniconismului
Ca să nu vă mai scandalizez fără rost, imaginați-vă că aici, în locul acestor rânduri ar fi trebuit să fie icoana lui Hristos și, lângă ea, fotografia unui star porno, ca emblemă a ceea ce nu mai vrem noi să fim și a ceea ce dorim cu nesaț, în zilele noastre păcătoase.
*
Când creștinătatea apuseană eterodoxă a renunțat la chipul iconizat al lui Hristos a început nevoia de pornografie. De ce? Pentru că nevoia de pornografie, de corporeizare a oamenilor vine din aceea că nu mai vezi chipul lui Hristos iconizat, relația cu chipul Lui, care completează relația cu cuvintele Lui.
Noi ce păstrăm de la cei iubiți ai noștri? Cuvintele, imaginile cu ei și lucrurile lor.
Când Luther renunță la nevoia fundamentală de a vedea chipul Lui, păstrat tradițional, ca un odor de mare preț…creștinii eterodocși încep să închidă ochii și să și-L imagineze pe Dumnezeu.
Tocmai de aceea Dumnezeu e în culori atât de subiectiviste…Începe să aibă tot felul de forme abracadabrante, hilare sau primejdioase.
Teologia eterodoxă despre Dumnezeu începe să se muleze pe această traiectorie spiritualistă și intelectuală, fapt pentru care dogma întrupării lui Dumnezeu Cuvântul e negată și toată hristologia lor devine o vorbărie goală despre un Hristos spiritualist și care nu are nimic de-a face cu Hristosul Bisericii, Dumnezeu și om în același timp.
Un Dumnezeu fără față naște credincioși care nu au față în societate și la nivel online. Naște oameni anonimi, nepersonali, care nu au simțul comuniunii, pentru că nu vor să vadă fețe.
Dar când patimile se îngrașă în ei, acasă, în fața calculatorului lor au nevoie de pornografie, adică de relație egoistă cu trupuri goale, pentru că nu vor să aibă relații reale cu oamenii și cu Dumnezeu.
Apusul eterodox e mama pornografiei postmoderne. Mahomedanul al cărui Dumnezeu nu are chip e unul avid de o sexualitate grosieră, luxuriantă. Acolo unde oamenii nu au icoane ale Sfinților și nu le cinstesc și nu au relații…trupurile goale sunt dumnezeii lor.
Iarăși de ce? Pentru că oamenii au nevoie de relații reale. Și se mint cu faptul că văd ceva real în pornografie, în violență, în shopping, în călătorii la mari distanțe. Au nevoie de produse, de carne, de trupuri, de sânge, de viață, de acțiune, de tumult…pentru că nu au relații cu Dumnezeu.
Dumnezeu S-a făcut carne / trup, pentru ca oamenii să aibă relații personale cu Dumnezeu și între ei. Și de aceea Biserica Ortodoxă are icoane pentru că păstrează cu mare dor chipul Lui cel transfigurat.
Cum să aștepți a doua Sa venire și să nu iubești chipul Lui, când El vine cu același chip, pe care Biserica l-a păstrat peste veacuri? Nu vine un Înger, nu vine un Domn cu un alt chip ci El, Cel real, adevărat, unic și veșnic, cu chipul luat din Prea Curata Sa Maică, care e plin de slavă veșnică.
Spune-mi unde este El, ca să mă duc să Îl caut? Și ce să văd? Fața Lui, fața Lui preaiubită și gura Lui care ne-a învățat cum să ne îndumnezeim și pe El tot, pe El în întregime, căci El e dulceața, dorirea, bucuria mea veșnică?
De ce protestantul și neoprotestantul nu vor fața lui Hristos dar se fotografiază într-una și se bucură de chipurile fotografiate ale părinților, ale lor și ale copiilor lor și, peste tot, fac filme pentru propagandă religioasă? Ce consecvență aniconologică e asta: să nu Îl vrei pe Hristos dar să te vrei pe tine?
Nu e un simptom al schizofreniei ainconismul, dacă recunoști forța și necesitatea imaginii pentru a avea relații cu înaintașii și cu urmașii tăi, dar nu le recunoști și în relație cu Dumnzeu și cu Sfinții Lui? Ba da! Unul grotesc…
Și acolo unde Dumnzeu nu mai e dorit să fie văzut la față, acolo Se măcelărește Hristos, acolo cuvintele, Biserica și Tradiția Bisericii Lui sunt puse pe patul lui Procust și ajustate.
Eu am reverență și dor pentru chipul lui Hristos, al Maicii Sale, al Sfinților și al Îngerilor Lui, ca orice creștin evlavios al Bisericii. Nu Îi confund cu icoanele, cum nu confund poza soției cu soția, pentru că atunci aș fi sandilova. Și nimeni nu confundă capra cu varza…cu siguranță!
Numai că ura față de Hristos începe de la chipul Lui. Și blestemul urii față de chipul lui Hristos e să vezi chipul curvei, în loc de chipul lui Hristos, Cel prea dulce și iubit inimii noastre. E să răstorni frumosul în antifrumos, sublimul în noroi, să faci din preasfânt un nimic.
Nevoia de pornografie, de torturi sexuale, de viteză, nevoia de a ucide, nevoia de a te mutila, nevoia de a face lucruri incredibile se vor tot potența pentru că oamenii sunt văduviți tot mai mult de chipul Lui și de iradierea chipului Lui, adică de relația totală cu El. Acolo unde oamenii nu învață că El e blând și smerit cu inima și că noi trebuie să fim la fel, se va căuta continuu excesul fără limite.
Și excesul fără limite duce la sinucidere sau la crime în masă.
Ce ne-a adus creștinismul căzut de la Biserica una, de la Biserica Ortodoxă? Răspuns pe scurt:
1. antropocentrismul
2. aliturgismul
3. aniconismul
4. satanizarea
5. nihilismul
6. depersonalizarea
7. normalizarea exceselor
Aniconismul a născut psihologizarea relației cu Dumnezeu, reducerea relației cu Hristos la idee, fără gesturi umane totale.
Aliturgismul l-a lăsat pe om fără har, adică fără viață.
Nihilismul a negat tot, chiar și pe el însuși.
Și noi suntem la mijloc de iad bucurându-ne de cât de evoluați am ajuns în involuție spirituală.
