Zi: 26 aprilie 2019

Iubiții mei[1],

mulțimea celor care s-au spovedit și împărtășit în ultimele zile m-a împlinit duhovnicește. Pentru că Preotul se bucură când oamenii se bucură de Dumnezeu. Când oamenii acceptă binecuvântarea lui Dumnezeu, când ei se deschid harului Său, când ei se umplu de viața Lui cea nesfârșită[2].

Iar evlavia față de Dumnezeu nu poate fi mimată, pentru că evlavia se naște din iubirea față de Dumnezeu, din conștiința mare, profundă, că lui Dumnezeu I se cuvine întreaga cinste și închinare a noastră, întreaga iubire de care suntem capabili.

Până nu stai de vorbă cu omul, nu afli inima lui, credința lui, așteptarea lui reală. Iar Taina Sfintei Mărturisiri e locul binecuvântat unde oamenii se întâlnesc cu adevărat. Unde se cunosc reciproc și se împrietenesc la modul fundamental. Căci și Preotul îi vede, îi înțelege în mod profund pe credincioși, dar și credincioșii pătrund în sufletul Preotului și îi văd starea lui duhovnicească.

Spovedania e timpul în care nimeni nu poate să se ascundă. Oamenii sunt expliciți atunci. Pentru că stau în fața lui Dumnezeu și prezența în fața Lui și în harul Său îi face transparenți.

Iar transparentizarea omului este înduhovnicirea lui. Este curățirea lui interioară, aidoma ștergerii murdăriei de pe o ferestră, pentru că slava lui Dumnezeu intră în noi. Și slava Lui ne face să fim transparenți în relația cu Dumnezeu și cu oamenii, pentru că nu mai avem nimic de ascuns.

Dar cine își ascunde păcatele, cine crede că nu e văzut nici de Dumnezeu și nici de oameni, e un naiv. Pentru că totul se vede, totul se simte, totul se dezvăluie în cele din urmă. Și e bine ca tu să-ți mărturisești păcatul tău Domnului, ca să fii iertat de către El, decât ca El să-ți descopere, în văzul tuturor, păcatele tale.

Iudas, vânzătorul Domnului, nu se îngrijea de săraci, dar mima bunătatea. Și de ce nu-i păsa de săraci? Nu avea sentimente? Nu era om? Pentru că, ne spune Sfântul Ioannis Teologul, Iudas „era hoț [κλέπτης], și avea punga de bani, și fura [din cele] care se puneau [în ea]” [In. 12, 8, BYZ]. El fura din punga Domnului, din punga propovăduirii Evangheliei, adică din banii Bisericii.

De la κλέπτης [cleptis] avem în română cleptoman și cleptomanie. Și cleptomania este patima hoției. E patima prin care transformăm cele ale altora în bunuri „ale noastre”. Iar dacă unii fură bani, iar alții bunuri, există și oameni care fură idei. Care se prezintă în fața tuturor ca și când ar fi gândit sau ar fi scris niște lucruri, care, în fapt, nu le-au trecut niciodată prin cap și prin inimă. Și ei sunt cei care te fac la idei, după cum alții te fac la buzunar. Adică îți golesc buzunarele…

A plagia vine de la fr. plagier[3]. Iar verbul franțuzesc plagier desemnează furtul de idei[4].

Și nu e o problemă dacă citezi ceea ce preiei de la alții. Dacă citezi, dacă pui între ghilimele, dacă indici sursa de unde ai preluat o idee, o informație, un desen, un tablou, un sondaj etc. Problema e când furi ideile și experiențele altora sau chiar opere întregi și spui…că tu le-ai scris, că tu le-ai inventat, că ale tale sunt, că tu ai muncit pentru ele și, pe baza furtului, faci bani, obții funcții și salarii, obții notorietate.

Însă, când predicăm, trebuie să predicăm lucruri adevărate, reale, confirmate de surse. Trebuie să spunem de unde am luat o informație anume și, prin aceasta, oamenii care ne citesc își dau seama cât de serioasă e cercetarea noastră.

Gruparea religioasă Martorii lui Iehova predică nerozia că Domnul Iisus Hristos „nu a murit pe o cruce, ci pe un stâlp vertical”[5]. Și spun acest lucru, pentru că ei neagă mărturiile istorice, tradiționale, ale Bisericii, care ne dau detalii despre modul de slujire și de închinare al Bisericii. Căci, alături de Sfintele Icoane, Crucea Domnului este elementul arhitectonic și mobiliar fundamental prin care se distinge o Biserică ortodoxă, iar semnul Sfintei Cruci este închinarea cea mai evidentă a unui creștin ortodox. Pentru că ortodoxul își face mereu semnul Sfintei Cruci pe trupul său, el se închină la tot pasul.

Și dacă nu-l vedem adesea făcând metanii sau stând în genunchi la rugăciune – mă refer în afara locașurilor de cult –, peste tot îl vedem închinându-se, pentru că Crucea Domnului e desfătarea ortodocșilor. Pentru că noi ne închinăm de multe ori peste zi, tocmai pentru ca să simțim slava Lui în noi, bucuria Lui în noi, iubirea Lui veșnică pentru noi.

În veșminte negre, de pocăință, scoatem Crucea Domnului în mijlocul Bisericii. Și când o scoatem, la strană se cântă, în mod sfâșietor: „Astăzi S-a răstignit pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape…”[6]. Conform ediției actuale a Triodului, care a fost remaniată neprofesionist…Pentru că în limba greacă această cântare începe astfel: „Astăzi a fost spânzurat pe lemn [Σήμερον κρεμᾶται ἐπὶ ξύλου]”, pe lemnul Crucii, „Cel care a spânzurat pământul pe ape [ὁ ἐν ὕδασι τὴν γῆν κρεμάσας]”[7]. Traducere care exista, spre exemplu, în ed. 1986, BOR, a Triodului[8].

Dar El, Făcătorul întregii creații, a spânzurat pământul pe ape atunci când l-a creat astfel, pe când atunci când a fost spânzurat pe lemn, adică bătut în cuie pe Cruce și înălțat pe Cruce, țintuit pe Cruce în aer, atunci Domnul a fost batjocorit de oameni.

Și dacă nu traducem textul așa cum este el în textele sursă grecești, atunci distrugem paralelismul spânzurării existent în limba greacă, în limba de unde ar fi trebuit să fie traduse, în mod fidel, toate cărțile noastre de cult.

…Și cântarea, mai departe, ne mărturisește: „[Cu] cunună de spini a fost încununat [Στέφανον ἐξ ἀκανθῶν περιτίθεται], Împăratul Îngerilor [ὁ τῶν Ἀγγέλων Βασιλεύς]. [Cu] porfiră mincinoasă  a fost îmbrăcat [Ψευδῆ πορφύραν περιβάλλετα]” – pentru că n-a fost o porfiră de împărat, ci un veșmânt pus pe El în batjocură –, „Cel care îmbracă cerul cu nori [ὁ περιβάλλων τὸν οὐρανὸν ἐν νεφέλαις]. Palmă [peste obraz] a primit [Ῥάπισμα κατεδέξατο], Cel care l-a eliberat [de robie] pe Adam în Iordanis [ὁ ἐν Ἰορδάνῃ ἐλευθερώσας τὸν Ἀδάμ]. [Cu] piroane a fost pironit [Ἥλοις προσηλώθη], Mirele Bisericii [ὁ Νυμφίος τῆς Ἐκκλησίας]. [Cu] sulița a fost străpuns [Λόγχῃ ἐκεντήθη], Fiul Fecioarei [ὁ Υἱὸς τῆς Παρθένου]…”.

Pentru că s-au arătat suferințele Domnului, pe care El le-a trăit în umanitatea Sa, dar, în același timp, s-a subliniat în mod continuu că El este Dumnezeu și om. Și când vorbim teologic despre persoana Domnului, noi nu trebuie să uităm să subliniem în mod continuu faptul că El este Dumnezeu și om. Pentru că aceasta este mărturia fundamentală a teologiei hristologice.

Domnul a fost prins de către autoritățile romane cu complicitatea celor religioase, evreiești! Sau, și mai clar spus, conducătorii religioși ai lui Israil L-au omorât pe Domnul prin mâinile armatei romane, cu toții fiind vinovați de omorârea Lui.

Procesul Domnului a fost un simulacru[9]. Se aduc martori mincinoși, toată lumea Îl acuză, toți Îl vor mort, îi forțează mâna guvernatorului român și își duc planul mârșav până la capăt. Iar Pilatos, deși știa că El nu are nicio vină de moarte [Lc. 23, 22], pentru că evreii au început să țipe de mama focului, cerând răstignirea Lui [Lc. 23, 23], „a hotărât să se facă [după] cererea lor” [Lc. 23, 24, BYZ]. Însă, dacă o masă de oameni e foarte vocală, judecătorul nu trebuie să condamne oameni nevinovați datorită protestelor lor. Pentru că judecătorii trebuie să judece potrivit probelor, potrivit adevărului și nu  intereselor meschine.

Domnul Se roagă pentru răstignitorii Săi [Lc. 23, 34, BYZ]! Pentru că și criminalii au nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Tot omul are nevoie de iertarea Lui! Iar cei care L-au răstignit, n-au știut pe cine au răstignit [Ibidem]. Pentru că necredința e oarbă. Ea nu Îl vede pe Cel preafrumos, pe Dumnezeul mântuirii noastre, deși El stă în fața ei.

L-au răstignit cu trupul gol pe Cel Preacurat! Pentru veșmintele Lui „au aruncat sorț” [Ibidem]. Și cei care cred că au cuvintele Lui, pentru că le cumpără într-o nouă ediție scripturală, nu Îl au și pe El. Ca să-L avem pe El, trebuie să Îl avem în noi. Și ca să înțelegem cuvintele Lui, trebuie ca El să ne lumineze. Iar luminările la Scriptură sunt adevărata hrană a sufletului nostru, care bucură și trupul nostru. Pentru că atunci când sufletul nostru mănâncă cu gura minții adevărurile lui Dumnezeu, și trupul nostru e plin de bucurie și de slavă dumnezeiască. Pentru că ceea ce bucură sufletul, bucură și trupul, iar ceea ce omoară sufletul, omoară și trupul.

Și stăpânitorii lui Israil L-au batjocorit atunci când era pe Cruce, cât și soldații romani [Lc. 23, 35-36]! Pentru că flecăreala, râsul prostesc și drăcuielile se stârnesc repede. De aceea, trebuie să ne ferim de păcatele făcute cu gura, de cele făcute prin cuvânt, de cele care smintesc mult pe oameni, dar și de cele făcute cu mintea și inima noastră. Căci păcatele pornesc din sufletul nostru, ne afectează pe noi cu totul, dar îi afectează și pe alți mulți oameni. Păcatele noastre sunt virusurile care îi îmbolnăvesc și pe alții.

Domnul moare pe Cruce, dar învingând moartea în umanitatea Sa! E îngropat de oameni care Îl iubeau și credeau în El. Iar mormântul Lui, în care astăzi primim lumina care se coboară din cer, a fost pecetluit și păzit de o custodie [κουστωδία], de o gardă/ pază/ strajă [Mt. 27, 66, BYZ].

Însă nimeni nu a simțit când a avut loc învierea Lui cea de a treia zi! Pentru că Domnul, Cel înviat din morți, S-a ridicat ca un biruitor din Iad, eliberându-i pe Sfinții Lui. Tot la fel, ridicarea noastră din moartea păcatului se face în taina sufletului nostru, iar lumea înțelege mai târziu schimbările duhovnicești din noi înșine. Pentru că pocăința e cea care ne schimbă! Pocăința e cea care ne înnoiește. Și cine se înnoiește interior, acela e vindecat de către Dumnezeu. Pentru că vindecarea de păcate e totuna cu curățirea noastră de păcate.

Așadar, iubiții mei, împreună am slujit Domnului și împreună ne-am rugat Lui pentru mântuirea noastră! Împreună ne-am umplut de durerile Domnului și împreună am înțeles că ele sunt manifestarea iubirii Sale față de noi. Pentru că Biserica este comuniunea de iubire și de rugăciune care trăiește din relația neîncetată cu Dumnezeul nostru treimic, cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu.

Să priveghem, să fim cu inimă bună, să ne lăsăm inundați cu totul de slava învierii Sale, a învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Căci praznicul cel prea mare al Bisericii va începe și ne cere să fim cu totul bucuroși, cu totul veseli, cu totul plini de slava lui Dumnezeu. Amin!

---

[1] Începută la 17. 55, în Marțea Mare, pe 23 aprilie 2019. Cer înnorat, 16 grade, vânt de 24 km/ h.

[2] Aluzie la rugăciunea euharistică: „văzut-am chipul învierii Tale, umplutu-ne-am de viața Ta cea nesfârșită, îndulcitu-ne-am de hrana Ta cea neîmpuținată”, cf. Liturghier, ed. BOR 2012, p. 280.

[3] Cf. http://www.dex.ro/plagia.

[4] Cf. http://atilf.atilf.fr/.

[5] Cf. https://www.jw.org/ro/invataturi-biblice/intrebari/a-murit-isus-pe-cruce/.

[6] A se vedea: https://www.youtube.com/watch?v=wyikhS-Je5o.

[7] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Tri/t02.html.

[8] Cf. Triodul, ed. BOR 1986, p. 531.

[9] A se vedea: https://adevarul.ro/locale/constanta/cele-30-erori-judiciare-procesul-mantuitorului-iisus-hristos-stau-baza-crestinismului-analiza-adevarul-1_5555f986cfbe376e353b1c21/index.html.