Reflectii pe margine de cutit
Logica relaxarii perpetue nu se poate integra in logica interioara a ascezei ortodoxe. Tocmai de aceea ideea de post in lumea seculara se confunda cu dieta, cu grija fata de imaginea trupului si nu cu pocainta, cu curatirea de patimi. Pocainta nu e o dieta a trupului, nu are drept scop un design public, ci este o regasire sincera a noastra in fata lui Dumnezeu.
*
Constatam adesea intransigenta fata de pozitia celuilalt, fundamentata pe grija de ideea proprie. Nu putem sa vedem pe celalalt pentru ca deja avem o idee asupra celuilalt. Ideea se interpune intre noi si el. Un zid care conturba relatia, care o anihileaza pana la urma.
*
Cine prefera linistea prefera regasirea, umplerea de consistenta interioara. Rugaciunea este mai inainte de toate o regasire pentru ca sa fie o preaslavire, o revarsare de inima. Rugaciunea porneste dintr-o inima tacuta, dintr-o inima care Il are pe Dumnezeu si vorbeste cu El.
*
Efemeritatea noastra nu e un handicap in construirea de sine prin credinta. Scurtimea vietii nu se vrea a fi o contrapondere la enormitatea vesniciei. Ci viata pamanteasca, terestra este inpamantenirea in har, pregatirea pentru enormitatea plina de lumina necreata a vesniciei.
*
Nu am putut sa privesc niciodata pe om, pe fratele meu, ca pe un obiect sau ca pe un reper la care sa privesc interesat in mod dubios. Nu am putut si nu pot sa privesc escrocherist relatiile inter-umane. Pentru mine iubirea e sinceritatea relatiei. Este cea prin care privesc oamenii, chiar daca uneori nu vreau sa recunosc ca sub bunele intentii ale unora stau intentiile maladive care imi displac.
*
Jurnalul duhovnicesc are in el atata intimitate incat, atunci cand citesc cateva pagini dintr-un astfel de jurnal, primesc parca intregul suflet al autorului. Nu poti citi un jurnal duhovnicesc fara sa accepti tot ce ti se spune. Impotrivirea este o impietate in fata imensitatii acestei sinceritati care ti se dezvaluie.
*
Cartile mari au un fel de-ati intra in viata care iti taie rasuflarea. Maretia lor nu consta in fraze, imagini, descrieri…ci in profunzimea unei sinceritati care galgaie in afara. N-am putut sa citesc marile carti ale Bisericii si ale lumii fara ca ele sa ma traiasca pe mine.
*
Cand stai intru Adevar, cand esti impreuna cu Adevarul suprem, cu Dumnezeu in fiinta ta, adevarurile mici devin si ele extem de importante pentru noi. Nu putem sa ne eliberam de noi in afara intimitatii cu Hristos si eliberarea noastra de pacat nu inseamna tipat impotriva pacatului ci bucuria pentru minunea unirii cu Hristos. Libertatea duhovniceasca nu se manifesta prin reprosuri ci prin slavoslovie.
*
In teologia academica se pune accentul non-stop pe premisa privirii critice asupra textelor. Se vorbeste cu preponderenta despre privirea atenta, personala a textelor, din punctul de vedere al constiintei singulare, fara a se pune de comun acord cercetarea individuala cu constiinta largita a membrilor Bisericii. Carentele privirii critice se regasesc la nivelul incopcierii lor cu asentimentul Traditiei Bisericii. Unilateralitatea, exercitiul pur dialectic sau conjecturile partinitoare sunt unele dintre cele mai mari riscuri ale criticismului textual.
*
Cel mai greu de inteles este de ce stam in Duhul, de ce ne odihnim intru El si nu…militam pentru diferite cauze. Odihna intru har e greu de inteles in masura in care militantismul social, teologic, cultural, organizatoric are mai mereu mult sange aprins, multa vijelie interioara. Cand privesti linistit tumultul celor care nu si-au gasit linistea in slava Treimii nu poti sa nu suspini pentru continua agitatie interioara pe care o vezi la tot pasul. Insa suspinul tau e considerat un suspin arogant, pentru o lume in care galceva interioara pare o continua simtire a faptului de a fi util pentru cineva, ceva…
*
Excesul de autoritate duce inevitabil la exasperarea celor pe care ii conduci, dupa cum minusul de autoritate e mai mereu inteles ca motiv de indrazneala haotica. Gasirea proportiei ideale e apanajul maturitatii, desi, oricand se poate gresi intre prea mult si prea putin.
*
Nu am inima sa amendez orice eroare umana imediat cum ea se produce. Cruzimea dezaprobarii cuiva imi repugna. A pune pe om la zid tocmai pentru a demonstra ca tu nu ai pacate e un mod barbar de a privi pe om si de a te recepta pe tine insuti. Cand esti atent la motivatia erorilor noastre observi ca sunt erori care se fac din neatentie, sunt erori ale rautati, dar si erori ale iconomisirii lui Dumnezeu. Ultimele erori pe care le facem, pacatele facute din ingaduinta lui Dumnezeu au o repercutare uluitoare in viata noastra, pentru ca tocmai ele temeluiesc de cele mai multe ori reintoarcerea, pocainta, mantuirea noastra.
*
Cine crede ca poate sa creasca in intelegere fara ca aceasta sa il schimbe fundamental nu a inceput inca sa se regaseasca pe sine.
*
Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.