Our Online Course of the Mystical Orthodox Theology for Our English Orthodox Friends

Online Course of the Mystical Orthodox Theology

By Father Drd. Dorin Octavian Picioruş


3 November 2006

We propose a course for initiation in pompous and unknown depth of orthodox theology, namely in the Mystical Theology. The course is not ready and we deliver it to you, but will appear as an interaction between me and you.

Every discourse you will be able to ask questions strictly on what was presented previously. The quaestions, the remarks, the additions will serve as guidance for subsequent lectures. But, although we do not have the exact content of the lectures we know what we will discuss in great and where we get. Nothing will be at fortune. Bibliography course will be to strengthen the allegations presented and not in place.

You’ll hand, if you work with us, a non-conformist course in exposure but with dogmatic fidelity in content. We wish: audition leafy heart!

The First Discourse

3 November 2006

Validity / current rate, or about life as Theology

If we are beginners in theological knowledge or if we are in advanced knowledge Teology we need to charge depths Orthodox faith is a real need, and still burning. Reporting our God is a living subject, should be a lively topic for the whole of our being. Even if we do not write longing of God, if it does not describe and it exists, and our prayers are depictions of own heart to God, then everything we write, in a certain way, what we feel.

Theological writings of the Scripture and of the Church Parents have emerged as the personal testimony of truth and love hearts, written in deliberately. They could not be written, according to Saint John Mouth of Gold / Chrysostom [introduction to the Homylies at Matthew], if we hoarded clean heart, to contemplation itself God. Writing, confession, written testimony arose as a matter of fixing the truth, for those who need to read again. In other words, not written the book appeared as a replacement live our experience with God, but to ensure reliability of our sensation, to help us understand our vices of love, that is how some of our exagerations refer to God. The book appeared for those who do not have the heart of hot, but hard, made of stone.

What we call Holy Books, are the writings we have remained from those we recognize as Saints. The problem of the sanctity and the Saints will be handled in full in our future lectures.

What we call Holy Books are, above all, reports the accuracy, earnestly, spiritual of events oeconomy of God with the world.

The simple beliver honor in the first place Holy Scripture. He don’t know much about the authors themselves, how shows manuscripts in which to hold us, about how it should be interpreted, but it an honor that Holy. So, and is: quite Scripture is sacred, everything revealed, quite a large divinely enigmas, which can not be crossed only on the extent of your experience. You can not talk only with the knowledge, in mesure of your experience. What should you exceed honore very reverence and leave the others higher than yourself, to talk about those things.

If you start to read Scripture does not mean that we get somewhere, at one end. The one reading of Scripture, that is the first reading them, not only a means accommodation with scriptural events, how they put the problem, with its mysteries. It assumes that alone without any help, you can understand Scripture is pure suicide. Not that we did not understand anything, but we understand what hallows us, what really fills us.

You must read Scripture and we will make an end life and, insofar as this reading leads us to understand that we are at the first steps, however, that we did not understand much about this from what we read, then stay well with reading. It means that God has enlightened minds in essentially, to understand that Scripture is a huge ocean, you’ll never be able to contemplate in its depth and beauty, but that, without it, we do not have any chance of incipient truth.

The collocation incipient truth we have not really said a random. At one time we propose a different set of phrases, which will relieve the fact that the literal knowledge of Scripture is the lowest possible level of understanding. Reading, must understand and to note the issue, is not knowledge. In the field of Theology, to read means to be informed. To get information means to be full of books, but no Theologian.

Theology is a harismatical gift, a guerdon a holy life, of continuu accenssion in grace, we all say.

Theology that I speak about now is perception and living of the fact, that relationship with God means living life to God, that is the feelling His grace.

If we talk about life, experience and action it is supposed that we live, that we are alive. If you do not believe we are alive it means that we are crazy or jokers.

A man in all minds recognizes before all that he is alive and will fully prouve his vitality. If you move, you are alive. If your head hurts, you know that it means that you have a head.

And if we know that we exist and recognize God as our Creator, then, the more recognize that God is alive.

Scripture has in her words The Living God [Josua 3, 10; IV Kings 19, 4; 19, 16; East. 6, 13; Ps. 41, 2, 83, 2, Is. 37, 4, 37.17; Dan. 6, 27, Bal. 1, 6, Mat. 26, 36, I Tim. 4, 10, 6, 17; Ebr. 3, 12 cf ed. BOR 1988, a Romanian edition of Bible]. Scripture does not imply that God is alive, but the authors had experience of life with God on their own skin, id est personaly. They have not imaginated that they were seeing, that know things that they did not know, nor have told stories to which we asleep while reading them. They said what was at the begenning, what they have heard, what they saw and what they felt either directly [Cf I In.1, 1] from their life with God and His manifestation in the world, in His creation.

If they wrote what they felt from God and God is alive, is most alive as possible, the only truly Living and above all life, they have not written about death, but about life. They wrote about the life of God, about God and have written for some people alive, very alive, and energically alive.

God has not left written His truth to some stupid people, to lose-summer or sinners who have not repent, but some Saints. Holiness, if we already talked about life, about life experience, should be in touch with life.

When you say someone is Holy, we say, no dobt about, that he lived and lived as a Saint. What is Saint, I repeat, will speak on the go.

But we revendicate Saints of those who have lived holy and not fairy tales. We believe in the evidences. While going through the heads of many that we believe in what we see is not and has not seen anyone, our faith is evidence. For that, I said before, the authors of Scripture have written things for sure about certain things. If you do not accept that Scripture is to write things safe and say that their authors are not real, all as well we can say that nobody has ever written and that, actually, there is nobody there to the face of this earth.

We may denied and so on Eminescu [the national poet of Romania], because we have not got it in life (and, therefore, what we do not see, doesent exist), we can not believe in waves mobile thelephony (because that is not detectable with eye, doesent exist] and we believe that neither our mother, even we exist and we have slow mind.

But we believe and maintain that we are alive, and that Eminescu, mobile phone waves and mothers are actually there.

So if we exist, then God exists and He has created us, and we are not created for nothing. It means that He has a plan with us. And if He is alive and made us alive and His words are spirit and life, it means that the problem of live should especially preoccupies us. Not that life as long and by any means, but the intensity of life and love our relationship with God.

Paştile se jertfeau în momentul când a fost ridicat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape

Traducerea noastră cf. LXX

Deut. 16, 6:

„Ci numai în locul acela pe care l-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca acolo să fie chemat numele Lui vei jertfi Paştile, seara, înainte, de apusul soarelui, în timpul în care ai ieşit din Egipt”.

Preînchipuirea devine realitate:

GNT, traducerea noastră, Mt. 27, 45:

„Iar de la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric peste tot pământul până la ceasul al noulea”.

Pr. Dorin

Despre conţinutul ideatic al ziarelor româneşti [1]

În ceea ce priveşte inventarierea conţinutului de idei, gânduri, atitudini online din ziarele româneşti nu ne propunem o analiză metodică pentru că am pierde o groază de timp degeaba, ci ne alegem temele cu penseta: de ici şi de colo, pentru ca să spunem câteva lucruri. Cu siguranţă se va vedea nivelul scăzut al problemelor enunţate cât şi răspunsurilor subţiri care li se dau.


1. O, scandalul e viaţa mea, frate!…

Monica Moanea de la Revista VIP net se întreabă de ce prizează românul mai bine cancanul, scandalul, datul poalelor peste cap în public decât problemele serioase şi anumiţi oameni publici îi răspund:

Oana Zavoranu
„Sintem un popor latin si asta ne face sa fim vii. Acest lucru inseamna viata.”

Deci viaţă înseamnă, în acest context…să fii neam prost.

­Cristi Iacob

„Romanul gusta chestii de genul acesta. Se uita la tiganii (nu in sensul ra­­sist al cuvintului), se uita la pus poalele in cap. Priveste prin gaura cheii la cum face sex vecinul, in loc sa faca dragoste el.”

????? În loc de răspuns…exemple.

Oana Roman

„Mahalagismul se vinde foarte bine in Romania, pentru ca oamenii nu au ocupatii serioase. Si totusi, vedeta mai da o san­­sa privitorului, odata cu veni­rea noilor generatii care vor <repara> lucrurile.“

În sfârşit un răspuns: ne plac prostiile pentru că nu avem ocupaţii serioase, adică tăiem frunză la câini.

Andreea Berecleanu

„Este genetic sa ne intereseze astfel de lucruri. De cind e lumea si pa­mintul, omul este interesat de subiectele de birfa. Curiozitatea este aceeasi pentru toate rasele.“

Prostia nu e genetică! Omul nu e interesat de când lumea să bârfească şi nu toate rasele de oameni au curiozitatea bolnăvicioasă de a vedea dedesubturi personale…ci e dobândită această meteahnă.

Betty (Etnic)

„Probabil pentru ca in scan­daluri se fac dezva­luiri, se si deviaza de la subiect, se picteaza o ade­varata telenovela. Oamenii simpli sint interesati sa vada ca si vedetele au probleme si ca, pina la urma, sint si ei oameni.”

Betty atinge vreo 3 adevăruri late: scandalul dezvăluie ceva şi el dezvăluie ce om fără echilibru şi bun simţ eşti; scandalul e o telenovelă regizată live; oamenii neşcoliţi de pe margine sau care nu se învârt în „lumea bună” vor să vadă că şi „vedetele” sunt „la fel”.

Dan Helciug

„Nu ne intereseaza sa vedem oameni fericiti, ci sa aflam ce au mai facut unul si altul. Scandalul este o forma a raului, iar raul ne atrage. E vorba despre captarea atentiei. Scandalul in mass-media inseamna spectacol”.

Helciug zice şi el lucruri serioase de această dată: suntem prea egoişti şi invidioşi în faţa bucuriei altora şi de aceea dorim să vedem lucruri tot la fel de jegoase ca şi caracterul nostru; scandalul e o formă de manifestare şi de perpetuare a răutăţii proprii; spectacolul mediatic înseamnă transmitere a acestui virus generaţiilor tinere, ca să îl perpetueze prosteşte.

Dana Nalbaru

„Oamenii nu sint prosti. Stiu sa se distreze si, drept urmare, certurile din presa reprezinta o sursa de divertisment.”

Oamenii se lasă prostiţi de propriile lor patimi… şi certurile nu sunt un divertisment ci o maladie socială. Când cearta intră în casa ta, în famailia ta şi nu vă mai înţelegeţi în casă unul cu altul, îţi dai seama că ceea ce ai văzut la altul, pe stradă sau la televizor era tot la fel de greţos şi de irespirabil ca ceea ce se petrece cu tine acum.

Andreea Spataru

„Cred ca scandalurile se vind bine peste tot. Scandalul se vinde, asta vrea omul, asta cauta. Disputele fac interesul si deliciul publicului.“

Scandalul e deliciul omului depravat…

Horia Moculescu

„E simplu de explicat de ce se vind scandalurile mai bine. Literatura de specialitate e mai scumpa si oamenii nu mai vor sa citeasca lucrari de calitate. Scoala lasa de dorit, ca si subiectele pe care le gasim pe site-uri.”

Şcoala, saiturile şi moralitatea publică lasă de dorit…pentru că e făcută de oameni cu standarde cel mai adesea minore.

Gianina Corondan

„Scandalurile inlocuiesc ceea ce nu avem curajul sa traim. Sint un fel de surogat. Ce nu avem sansa sau curajul sa traim noi, traiesc altii.”

Scandalurile vizualizate…sunt propriile noastre fantezii materializate sau reprezintă propria noastră singurătate în care naufragiem?

Dacă tragem linia pentru concluzii, înţelegem că prizăm scandalurile pentru că nu facem lucruri serioase cu şi în viaţa noastră şi pentru că delectarea cu ele e o formă de umplere de-o clipă a singurătăţii proprii.


2. Comentatori cu probleme, care n-au faţă dar au figuri în cap!

Gheorghiţă Aurelian de la Gândul scoate în relief maniera în care se comentează în subsolurile articolelor din ziare şi dă câteva exemple de comentatori „de vocaţie” – ca să nu le spună: dezaxaţi – din ograda proprie. După ce ne spune cum se manifestă zi de zi câţiva comentatori nocivi bunului simţ pe pagină la Gândul, autorul nostru trage următoarea concluzie:

„Toţi cei enumeraţi în exemplele de mai sus au un punct comun: dependenţa faţă de obiceiul lor [ de a comenta prosteşte n.n.]. În primăvara lui 2007, când am decis să blocam accesul la comentarii al celor care înjurau pe forum, am primit vreo zece telefoane sau emailuri de la cei care nu mai puteau scrie pe Gândul, prin care aceştia solicitau să aibă acces, din nou, la „drogul” lor”.

Însă răspunsul la această problemă – de ce cineva comentează aiurea într-un ziar sau blog care e accesat de mulţi oameni? – e acela că: tot dezaxatul vrea să iasă în evidenţă şi nu să comenteze. Problema nu e că vor să comenteze…problema e, că în mintea lor, aceşti oameni cred că toată lumea îi ştie pe ei, pe ei care scriu…deşi ei sunt numai un…pseudonim. Tocmai de aceea scriu din ce în ce mai mult şi aiurea, când se văd moderaţi…pentru că ei confundă numărul de comentarii cu…ieşirea lor în evidenţă şi cu faptul că astfel îi cunoaşte toată lumea.

Dar dezaxaţii de la Gândul enumeraţi de către autor scriu sub pseudonimele: călugărul Teofil, wolf, Calache…Chiar dacă s-ar fi numit Iorgu Constantin, Costel Axinte, Maria Pricop etc. nu înseamnă nimic pentru alţii, dacă nu ne trimit la eventuale pagini web ale lor, pentru ca să îi cunoaştem şi noi, ceilalţi cititori ai unui ziar sau ai unui blog.

Am putea vorbi câteva ore şi despre anumiţi comentatori ai noştri, care sunt ba femei, ba bărbaţi, ba sunt ortodocşi, ba liber cugetători sau trec dintr-o sectă în alta comentariu de comentariu. Numai că noi nu avem obiceiul să moderăm toate comentariile. Ar fi fost o listă întreaga de injurii, de drăcuituri, de barbarisme…şi e păcat să dăm atenţie , aşa, la tot nespălatul pe suflet.

3. Cotidianul nostru avizează comentatori ironici mai degrabă…decât imparţiali

Dacă citim unele din micile comentarii ale Cotidianului, adică comentariile comentatorilor de la Cotidianul nu ne mai trebuie un manual de ironie sau de vorbit şmechereşte, pentru că totul e translat la ziar sau găsim aici mostre de gânduri rupte de început şi sfârşit, adică fără introducere…şi avem parte doar de gândurile de la mijloc. Exemple?!

Comentariile d-lui Mircea Dinescu sunt, mai toate, o supă dezlânată, unde ideile sunt cu totul metafore, scrise la nervi, care ţin loc de scuipat lehamisit. Peştele mort de săptămâna asta, ca şi alte articole culinare ale poetului Dinescu sunt un amestec de amintiri fantomatice, de literatură scurtă hunambulescă, de unde fiecare înţelege ce vrea. Finalul e că „ţara noastră pute a peşte mort”. Dacă era în toane mai bune, cu totul alta era…porţia de comentariu. Credem că săptămâna asta aşa a fost să fie şi că nu e vorba de niciun comentariu gândit…ci de comentarii făcute instinctual, comentarii care sunt marca domnului Dinescu.

Comentariul ultim al d-lui Adrian Ursu e tot un comentariu de …mijloc, ca de fiecare dată aproape. Fără introducere, fără final…ci numai mijlocul unor date/realităţi mestecate în grabă cu ironie lehamisită. Dacă nu ai fi văzut ştirile…habar ai avea ce a vrut să spună! Zombii politici sunt…candidaţii la postul de premier. Trecerea lor în revistă e băşcălioasă. Comentariul e de fapt un gag, da, un râs de unul singur. Şi în limba română când râzi de unul singur sau râzi de ce îţi aduci aminte înseamnă…că râzi ca prostul când şi-a văzut

La Cotidianul, cu alte cuvinte…se zeflemiseşte cotidianitatea…şi nu se ia în serios!

Nu avem comentarii…ci fobii exprimate într-o palmă de text.

Unele comentarii ale Cotidianului sunt amintiri din copilărie amalgamate cu amintiri…din realitate.

Poate că nu se face prea bine diferenţa între un comentariu, atent, pertinent la un eveniment şi un articol umoristic. Cei doi comentatori sunt cel mai adesea în limita cancanului şi nu a comentariului! Poate că ar trebui trecuţi la: momente vesele pentru un timp.

4. Onlineul nu uită nimic!

Ne dă dreptate d-l Sorin Tudor: „O dezamăgire reflectând „în on-line“ lehamitea din viaţa reală şi de care politicienii încearcă să fugă, părăsind site-urile de partid pentru a-şi face bloguri. De aici, citiţi de o mie, două de oameni pe zi, se amăgesc că internetul le-ar putea reda o parte din ceea ce a dispărut odată cu comunismul: presa partidului unic. Şi, instinctiv, fie purced să-i apostrofeze pe jurnaliştii care cutează a gândi altfel, fie, asemeni lui Adrian Năstase, cheamă la camaraderesc oprobriu al oponenţilor politici.

O dovadă în plus că lecţia localelor nu le-a fost de folos. Sau, parafrazând, nu-i on-line-ul ca off-line-ul. Pentru că pe internet nu se uită nimic. Niciodată”.

Onlineul reflectă o stare de spirit…dar în acelaşi timp reflectă şi marile manipulări ale oamenilor şi ale opiniei lor la nivel virtual. De aceea în Judecăţi online dorim să vedem diferenţa dintre scrisul de ziar…şi conţinutul scrisului. Analizele pe text sunt întotdeauna bune chiar dacă ştirea trece. Contează nu ştirea sau cine o editează, cum şi unde, ci din ce e formată, ce ne spune. Ce ne spune de fapt un ziarist la nivel online care scrie săptămânal? Ce ne învaţă? Cum ne ajută de fapt pe noi, cititorii, un ziarist?

Vom face analize textuale pe articolele unor ziarişti sau scriitori afiliaţi presei, pentru ca să observăm gradul ideatic al scrierilor lor. Cu alte cuvinte: cât e umplutură în articolele lor şi cât e idee muncită şi livrată nouă?

Pr Dorin şi Psa. Gianina