Botezul DomnuluiIubiții mei,

ca la fiecare mare praznic al Bisericii, a doua zi avem soborul…Sfântului sau al Sfinților care au contribuit la praznic.

De aceea îl avem astăzi în prim-plan pe Sfântul Ioan: pentru că el a contribuit în mod fundamental la praznicul Botezului Domnului.

Și când spunem sobor, spunem adunarea Bisericii pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan, pe Înaintemergătorul Domnului.

Însă cine este Botezătorul Domnului?

Este „tăinuitorul Treimii” [Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, p. 158]. Adică cel ce a văzut în mod mistic revelarea Treimii la Botezul Domnului și a păstrat-o în inima sa, vederea lui extatică devenind parte a Tradiției Bisericii, pentru că ea a fost inserată apoi în Sfintele Evanghelii.

El ne-a indicat persoana Domnului, a Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii [Ibidem]. De aceea e Profetul care și-a văzut împlinirea profeției [Idem, p. 163].

Însă, totodată, Sfântul Ioan este un reper de sfințenie și de viață ascetică [Idem, p. 167] dar și un mijlocitor neîncetat pentru noi.

Tocmai de aceea el e iubit în poporul nostru și mulți îi poartă numele, pentru că este o bucurie a celor credincioși.

Și cum să nu bucure inima un om, care nu se uita la plăcerile trupului ci prefera viața ascetică a pustiei?

Cum să nu bucure curăția și sfințenia?

Iar cel care a suferit toate pentru Domnul, până la moarte martirică, este sprijinul vieții noastre, pentru că ne face să fim responsabili față de viața noastră.

Și ce înseamnă a fi responsabil, decât a dori viața de sfințenie?

Pentru că apa pe care am sfințit-o ieri este apa în care s-a coborât harul Treimii.

Dar nu putem să simțim harul Treimii în această apă, până nu o luăm cu pocăință și cu dorința de a ne îndrepta viața.

Adică, pe măsura noastră, Dumnezeu cere de la noi toți să fim ascetici, după pilda Sfântului Ioan, pentru ca prin toate ale noastre să simțim prezența și lucrarea lui Dumnezeu.

Când eram mic, bunica mea, Floarea, mă trezea de dimineață în această zi…cu un scop bine determinat.

Pentru că pe 6 ianuarie luam Sfânta Agheasmă Mare de la Biserică și o aveam acasă…pe 7 mă trezea dis-de-dimineață, înainte să dea de mâncare la păsări, pentru ca să botez păsările…

Nu știam eu să spun troparul…ca preotul…dar spuneam ceva adaptat…și le stropeam pe fiecare în parte, magaziile, fântâna, copacii de pe lângă casă…simțind că fac un lucru important: le pun pe toate în paza lui Dumnezeu.

Acum, privind lucrurile retrospectiv, îmi dau seama că această raportare la animale, păsări, copaci și flori, case și oleaburi, a creștinilor ortodocși e una profund bisericească…pentru că misiunea Bisericii e să sfințească toate.

Și cu apa sfântă pe care o luăm de la Biserică asta trebuie să facem: să stropim spre sfințire toate cele ale noastre.

La fel, tămâierea mormintelor…dis-de-dimineață…e iarăși o tradiție populară cu un profund simț eclesial, pentru că vede în cimitir nu un loc de uitare…ci de dragoste, de rugăciune, de reculegere…pentru că aici vin să își spună iubirea, focul, oful, dorul…față de cei plecați…la Domnul.

Căci natura înconjurătoare este acasa noastră, care se va transfigura dimpreună cu noi la a doua Sa venire întru slavă…și nu un loc al uitării!

Din Biserică se extinde în toată creația slava lui Dumnezeu, pentru că toată lumea e chemată la sfințenie, la împlinirea întru slava Lui.

De aceea, prin apă și prin poame și prin lucruri binecuvântate și sfințite la Biserică, prin toată înduhovnicirea noastră, noi sporim sfințenia și frumusețea duhovnicească în această lume sau noi iradiem în jurul nostru sfințenia primită de la Dumnezeul nostru treimic.

Căci dacă nu răspândim mireasmă duhovnicească în jur, atunci răspândim îndoială, urât, necredință, răutate, invidie, intoleranță, răceală…multă răceală și indiferență…

Iar Sfântul Ioan Botezătorul e pus în prim-plan astăzi, tocmai pentru ca să vedem cum arată omul nevoințelor: e plin de dorirea lui Dumnezeu și de uitare de sine.

Dar cum Ioannis, din greacă, înseamnă, în ebraică, Iohanan, adică: Domnul este milostiv, înțelegem că în viața Sfântul Ioan s-a întâlnit așteptarea lui Dumnezeu cu miluirea lui de către El.

Pentru că viața ascetică este semnul că noi Îl iubim pe Dumnezeu atât de mult încât, pe fiecare zi, viața noastră este un efort continuu pentru a fi cu El.

Așadar, iubiții mei, să fim serioși, adică responsabili, în fiecare clipă a vieții noastre!

Să arătăm tuturor cine este Dumnezeul nostru.

Și putem arăta, prin tot ceea ce facem, cine e viu în noi și cine ne stăpânește întreaga ființă.

Dumnezeu să ne întărească în toate zilele vieții noastre! Amin.

Did you like this? Share it: