Predică în lunea Sfântului Duh [2021]

Iubiții mei[1],

în prima rugăciune a Vecerniei de azi, în care ne-am rugat în genunchi, ni s-a spus la un moment dat că Fiul lui Dumnezeu, după ce S-a înălțat de-a dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt în [ἐπὶ] Sfinții Săi Ucenici și Apostoli[2]. Iar această trimitere în ei a Duhului Sfânt înseamnă că Duhul Sfânt „S-a așezat întru fiecare [dintre] ei [ἐκάθισεν ἐφ’ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν] și au fost umpluți toți de harul Său cel nedeșertat [καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες τῆς ἀκενώτου χάριτος Αὐτοῦ]”[3]. Pentru că Duhul Sfânt S-a așezat în ei, în casele Sale cele raționale, prin harul Său, iar harul Său cel dumnezeiesc și necreat, deși îl dăruie tuturor celor credincioși Lui, el rămâne nedeșertat, inepuizabil, pentru că izvorul său e Dumnezeul treimic. Pentru că același har sau aceeași slavă veșnică și necreată ne dăruie fiecare persoană a Dumnezeului nostru treimic, pentru că slava Treimii e comună persoanelor Sale.

Iar Sfinții Apostoli, la Cincizecime, când au primit slava Duhului Sfânt în ei înșiși, ni se spune tot aici, au primit și darul de a vorbi în limbi felurite și de a profeți[4]. Pentru că Dumnezeu dăruie harismele Sale cele dumnezeiești, celor credincioși Lui, pe măsura lucrării lor în Biserică. Iar Sfinții Apostoli trebuia să vorbească la multe neamuri, să facă minuni spre încredințarea lor și să le profețească cele viitoare. De aceea, ei aveau nevoie de harisme pe măsura chemării lor celei dumnezeiești. Pentru ca, prin toate ale lor, să sădească Biserica Lui în multe părți ale lumii.

În a 3-a rugăciune a Vecerniei ni s-a spus că Domnul nostru, în viața Sa pământească, cea trăită împreună cu noi, a dăruit pacea Sa oamenilor și darul Atotsfântului Duh[5]. Însă nu doar atunci a dăruit, ci și acum ne dăruie slava Lui! Pentru că, se continuă în aceeași rugăciune, Domnul dăruie veșnic slava Lui celor credincioși întru moștenire neluată [εἰς κληρονομίαν ἀναφαίρετον][6] de la ei. Întru moștenire care nu poate fi luată de la ei.

– Și de ce nu poate fi luată slava Lui de la cei credincioși Sieși?

– Pentru că nu o poate lua nimeni, din afara lor, de la ei, dacă ei nu o pierd prin păcatele lor. Niciun demon sau niciun persecutor nu ne pot face să pierdem slava Lui din noi. Însă o pierdem, dacă păcătuim înaintea Lui și nu ne pocăim pentru asta. Pentru că slava Lui se retrage din noi sau nu o mai simțim în noi, atunci când noi nu mai suntem una cu Dumnezeul mântuirii noastre, prin iubirea pentru El și prin ascultarea Lui. Și când nu o mai simțim în noi, atunci înțelegem că am păcătuit păcat mare înaintea lui Dumnezeu, de s-a retras slava Lui din noi.

La Cincizecime, Sfinții Apostoli au primit slava Duhului Sfânt pentru ca noi toți să ne umplem de cunoașterea lui Dumnezeu [τὴν θεογνωσίαν] și să ne luminăm „[cu] lumina Duhului [φωτὶ τοῦ Πνεύματος]”[7] Sfânt. Căci atunci când suntem luminați duhovnicește de către Dumnezeu, atunci suntem eliberați de înșelare [τῆς πλάνης], de înșelarea demonică cea de multe feluri, ieșind „ca din întuneric [ὡς ἐκ σκότους]”[8] la lumina Lui.

Pentru că tocmai acesta e marele rost al spovedirii gândurilor și al sentimentelor și al faptelor rele de tot felul: pentru a ne dezice interior de tot ce e mincinos în noi înșine. Odată spovedite aceste păcate, noi scoatem întunericul din noi înșine. Odată scos întunericul din noi, ne inundă lumina lui Dumnezeu, cea care ne umple de pace, de multă seninătate și de multă întărire spre toată fapta cea bună.

Iar cine cunoaște iertarea lui Dumnezeu, eliberarea noastră de multe și mari păcate, înțelege din plin ce înseamnă a dori să te eliberezi de tot ce e mincinos, de tot ce e spurcat, de tot ce e stricat în tine însuți. Ai conștiința că sămânța stricăciunii e în tine[9]. Că sămânța păcatului e în tine, căci acela ne strică toată ființa noastră. Dar pentru ca să îți vezi păcatele cu adevărat, pentru asta trebuie să fii luminat de Dumnezeu. Adică umplut de slava Lui. Și când îți vei păcatele, atunci le spovedești imediat, le dai jos de pe tine ca pe murdăria ta cea mai mare, pentru că nu le mai suporți.

– Și cum ajungem să nu ne mai suportăm păcatele noastre și să vrem să le spovedim imediat?

– Lăsându-ne tot mai mult învățați de Dumnezeu cele ale Sale! Căci dacă ne apropiem de cărțile Ortodoxiei pe fiecare zi, de cărțile Bisericii lui Dumnezeu, ne vom umple tot mai mult de adevărul Lui. Pe măsură ce vom afla ce trebuie să facem, pe atât ne vom responsabiliza și mai mult. Conștiința păcatului va crește în noi pe fiecare zi, pentru că pe fiecare zi ne vom vedea păcatele și patimile noastre tot mai mari și tot mai grețoase. Și când păcatele noastre ne vor sări în ochi imediat, atunci le vom spovedi imediat, pentru că avem nevoie de eliberarea duhovnicească de ele. De eliberarea cea sfântă a Spovedaniei, care e ca o mergere prin pădure, prin cea mai curată pădure și cu cel mai curat și tare aer.

Când am slujit la acest praznic Acatistul Sfântului Duh[10], am simțit din plin prezența Lui în mine. Prezența Lui inconfundabilă și cu totul delicată și curățitoare și luminătoare și îndumnezeitoare, cea pe care o cunosc de mult și care mă face să nu accept drept „adevărate” înșelările de tot felul, cele presupus „harismatice” sau „penticostale”. Și într-un fel Îl simt pe Tatăl, în alt fel pe Fiul și în alt fel pe Sfântul Duh, adică în mod personal pe fiecare, și în alt fel întreaga Treime în rugăciunile mele. Și aceasta, pentru că slava Treimii ne învață toate aceste taine sfinte, dacă o avem în noi și dacă trăim cu Dumnezeu clipă de clipă.

Și după cum avem chipul duhovnicesc al părinților, al bunicilor, al soției, al copiilor, al celor iubiți în inima noastră și nimeni nu trebuie să ne explice cum îi iubim și cât de mult îi dorim, cu atât mai mult avem simțirea personală a lui Dumnezeu în noi și conștientizarea modului în care El ne călăuzește tot timpul. Și chiar dacă nimeni nu ne-ar crede relația noastră cu Dumnezeu, chiar dacă n-am fi credibili pentru nimeni, ceea ce simțim că ne vine mereu din Dumnezeu, în relația noastră cu El, e împlinirea noastră reală, pentru că noi suntem cu El în mod real.

Pentru că una e să îți imaginezi că ai o relație cu cineva și altceva e să ai o relație cu cineva. Pentru că relația reală e cu răspuns real din partea celuilalt. Și când Îl iubim în mod real pe Dumnezeu și facem voia Lui, El Se revelează în mod extatic în viața noastră și ne învață pe noi tainele cele prea mari ale mântuirii noastre. Și cum nimeni nu poate să nege relația de iubire cu cei pe care noi îi iubim, pentru că e o relație reală, care ne împlinește pe noi, pentru că are un răspuns real, tot la fel nu poate fi negată de către cineva relația reală a cuiva cu Dumnezeu. Pentru că El îi cunoaște pe cei ai Lui, pe cei cărora li Se revelează spre mântuirea lor.

Căci aceasta e marea lecție a revelării lui Dumnezeu față de noi: pentru că aceasta e iubirea cu care El ne iubește pe noi. El ni S-a revelat nouă pentru ca să ne spună pe înțelesul nostru ceea ce ne împlinește cu adevărat. Și pentru că El ne-a creat pe toți și ne-a creat pentru El, împlinirea noastră reală e relația reală cu El. De aceea, a cunoaște revelarea Lui față de noi înseamnă a cunoaște ceea ce ne împlinește. Și cum revelarea Lui o găsim în Scriptură și în cărțile Sfinților Lui și în întregul cult și în întreaga istorie a Bisericii, a cunoaște toate cele sfinte ale Bisericii înseamnă a cunoaște voia Lui cu noi. Adică ceea ce ne împlinește pe noi.

Așadar, iubiții mei, a ne apropia de Dumnezeu prin renunțarea la noi înșine și a-L cunoaște pe El mereu din mijlocul relației cu Sine înseamnă a trăi omenește, a trăi din plin, a fi oameni bisericești. Sfințenia Bisericii, care e sfințenia lui Dumnezeu, e pentru fiecare dintre noi. Pentru că toți suntem chemați la sfințenie, la relația veșnică cu Dumnezeu, la îmbisericirea noastră deplină. Suntem chemați să fim biserici vii ale Lui pentru veșnicie, pentru că asta e ceea ce ne împlinește.

Când ne iubim copiii, părinții, bunicii, rudele, prietenii, îi purtăm în noi peste tot. Pentru că ei au devenit o parte din noi. A purta pe cineva tot timpul înseamnă a-l avea pentru totdeauna în sufletul tău. Însă cea mai mare iubire, iubirea tuturor iubirilor, nu e cu oamenii și nici cu Îngerii Lui, ci cu Dumnezeul tuturor făpturilor. Cu Cel care ne-a creat pe toți. Pentru că El ne înțelege și ne împlinește cu adevărat pe toți, căci El ne-a făcut pentru Sine.

Deși am fost, suntem și vom fi miliarde și miliarde de oameni, El ne-a făcut pe toți pentru El Însuși. Împlinirea oricărui om este Dumnezeu. Pentru că El are să ne dăruie tot ceea ce are nevoie un om: viață, iubire, sfințenie, cunoaștere, înțelegere, adevăr, sinceritate, nemurire. Și având o relație cu El, noi avem totul de la El. Pentru că toată împlinirea noastră stă în relația noastră veșnică cu El.

De aceea, când dăruim viață, cunoaștere, iubire, sinceritate, adevăr, iertare oamenilor, noi le dăruim lucruri de care au nevoie ontologică. De care au nevoie cu toată ființa lor. Și dacă suntem răniți de oameni în încrederea și în iubirea noastră, atunci când le dăruim toate acestea, nu trebuie să ne dezicem de faptul de a dărui. Pentru că nu iubirea face rău și nici sinceritatea și nici încrederea în oameni, ci nemulțumirea pentru ele! Când nu știi să mulțumești, nu știi să te bucuri de prieteni și îi confunzi cu dușmanii tăi sau cu potențiali dușmani. Dar când știi să fii mulțumitor pentru toate, atunci accepți și iubirea, dar și nerecunoștința, accepți și pe cei care te iubesc, dar și pe cei care îți stau împotrivă, pentru că vrei să te bucuri veșnic și cu Dumnezeu, dar și cu oamenii. Accepți toate dintr-o privire înaltă, teologică, dintr-o vedere adâncă a lucrurilor. Căci ai înțeles că Dumnezeu e împlinirea tuturor.

Vă doresc mult spor în tot ceea ce faceți și multă înțelepciune! Iar Dumnezeu să ne umple pe noi, pe toți, de vederea de sine prin slava Lui, pentru ca să ne recunoaștem robii lui Dumnezeu întru toate! Amin.

---

[1] Începută la 15. 53, în zi de sâmbătă, pe 19 iunie 2021. Afară tună, cer înnorat, 24 de grade, vânt de 10 km/ h.

[2] Acesta e pasajul la care mă refer: μετὰ τὸ ἀναληφθῆναι τὸν Κύριον ἡμῶν, Ἰησοῦν Χριστὸν εἰς τοὺς οὐρανούς, καὶ καθεσθῆναι ἐν δεξιᾷ Σοῦ τοῦ Θεοῦ καὶ Πατρός, κατέπεμψε τὸ Ἅγιον Πνεῦμα ἐπὶ τοὺς Ἁγίους Αὐτοῦ Μαθητὰς καὶ Ἀποστόλους, cf. https://glt.goarch.org/texts/Pen/p50.html.

[3] Ibidem. [4] Ibidem.

[5] Fragmentul e acesta: Κύριε Ἰησοῦ Χριστέ, ὁ Θεὸς ἡμῶν, ὁ τὴν Σὴν εἰρηνην δεδωκὼς τοῖς ἀνθρώποις, καὶ τὴν τοῦ Παναγίου Πνεύματος δωρεάν, ἔτι τῷ βίῳ καὶ ἡμῖν συμπαρών, cf. Ibidem.

[6] Ibidem. [7] Ibidem. [8] Ibidem.

[9] „Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta Satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine!”, cf. https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-serii.

[10] Pe acesta: https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-preasfantului-de-viata-facatorului-duh.