Pentru cei care vor să se lase…
și vor să se apuce de o viață sănătoasă, de o mâncare sănătoasă, de un aer sănătos, de un mers la Biserică, de un scris de carte…de un citit de Viețile Sfinților.
Orice început își are o zi.
Poate că ziua ta e azi!
Vrem să păstrăm copacii mult și bine…și de aceea îi punem la conservat.
Pentru asta ne trebuie borcane de câte 5 litrii, din ălea de castraveți. Mâncăm castraveții cu frigări și cu cârnați…și apoi punem în ele, ca în imaginea supra…o iluzie de copac la borcane.
Vom avea, și pe timp de ploaie și de ger…borcanul la conservat…și îl vom vedea după cum ne place. Poftă bună!
Avem ochi și nu putem vedea,
iubiții mei?!
Urechi și nu putem auzi?!
De ce nu am putea vedea
și de ce nu am putea auzi,
dacă vedem și auzim?
Și totuși Domnul ne spune,
că a vedea…înseamnă a vedea
mai profund
și a auzi înseamnă a auzi mai profund,
pentru că înseamnă să Îl vedem
și să Îl auzim pe El.
Sau să Îl vedem și să Îl
îmbrățișăm în alții,
pe care nu mulți îi văd,
nu mulți îi aud,
ci sunt rebutul,
deșeul,
urâciunea lumii.
Cum să facem
însă să avem ochi mai mari
și inimă mai mare?
Niște ochi mai mari…
ar ieși din orbite, nu?
O inimă mai mare…
înseamnă atac de cord.
Însă Domnul nu se referă la
dimensiuni…ci la cuprinderea
duhovnicească,
la iubirea noastră pentru alții.
În duhul nostru putem
să fim foarte cuprinzători,
cum nu putem fi
astfel în inima noastră fizică.
Pentru că în inimă nu e decât
sânge
și oxigen.
Pe când în duhul nostru,
în adâncul nostru,
în lăuntrul nostru e
Dumnezeu cu tot
cerul,
pământul
și iadul,
îmbrățișate de către noi.
Atât de mici suntem, ca niște mici
benzi electronice
care stochează informație…
dar câtă informație înmagazinăm,
Dumnezeule mare?!
Atât de mici
că ne strivește un virus
ultraminuscul
și atât de mari
de încape în noi și
Dumnezeu și întreaga creație.
Cum de suntem
atât de minunați?!!!
Și Domnul ne spune:
sunteți făpturi atât de minunate,
pentru că sunteți
creația mâinilor Mele!
Domnul ne spune…
El ne spune…
Ne repetă acest lucru:
sunteți bucuria Mea!
Domnul ne spune
aceste lucruri…
El ni le tot repetă…
Atunci aceasta este explicația:
pentru că nu ne putem
explica singuri,
trebuie să acceptăm
explicațiile Lui
ultraprofunde
despre noi!
El ne știe din toate
bucățile
și ca un întreg în același timp.
El vrea ca să I ne rugăm Lui
pentru ca să fim cu El,
nu că nu știe
ce ne trebuie,
că ne doare capul,
că avem o săgetare la inimă,
că nu avem bani pentru lumină…
El ne vrea
numai pentru Sine,
pentru că așa e iubirea:
exclusivistă în bine.
Iubirea în bine exlude răul.
Dumnezeu ne vrea pentru Sine,
pentru ca să ne facă o inimă
pentru toți.
Adică să ne facă un radar
care sesizăm imediat viteza iubirii.
Când mașina lui vine spre tine,
tu, radarul,
simți tot.
Simți ce are în inima lui
și îl ajuți cu iubirea ta,
care e benzina pentru
mașina lui.
Fiecare avem nevoie de benzină
și de ulei: de cuvinte sfințitoare,
prietenoase,
candide.
Oprești, faci alimentarea, ai și ulei,
piese de schimb…
și mergi mai departe.
Și mergi pe drumul îngust,
nu pe drumul cu denivelări!
Poți să cazi într-o groapă,
în multe gropi
și atunci e problemă mare.
Dumnezeu ne-a făcut
pentru că El
vrea să mergem spre Sine cu
Sine,
chiar dacă nu înțelegem toate lucrurile,
dar să mergem.
A merge înseamnă
a nu sta niciodată.
I-a murit mama când era foarte mică. A rămas cu un tată violent și curvar, șofer, cu o soră mai la locul ei și cu un frate cu nervi puțini. El (are un nume), vecinul, a violat-o pe Emilia la 5-6 ani și a prins gustul…aventurii de mică.
La școală, fiind coleg de clasă cu ea, m-am muncit să o fac să se țină de carte și să o fac să vadă lucrurile mai presus de spațiul limitat al satului nostru. Cu prima n-a mers…dar cu a doua da.
Eram unul dintre puținii ei prieteni…și, probabil, singurul care a înțeles-o și a respectat-o. I-am înțeles singurătatea și durerea, dar și impulsurile greu de controlat ale firii ei foarte complexe. Și am respectat-o, pentru că a mers mai departe…prin toți ciulinii, din instinct și fără să privească înapoi.
După 8 clase…și înainte…s-a apucat de prostituție. S-a culcat cu toți: de la mic la mare, de la bogat la sărac, de la nesimțit la violent. A făcut bani și i-a pierdut. Iar a luat-o de la zero. A plecat prin țară, a ajuns în Germania, a muncit nu știu pe unde…și, la un moment dat, aud că a rămas gravidă și are un copil.
Nu i-am dat șanse copilului ei, recunosc. La început… Însă, la un moment dat, am stat de vorbă cu ea…și am fost uimit de cât de mult se maturizase. Atunci am fost convins că o să facă tot posibilul ca fata ei să aibă de toate și acum are un copil superb…de vreo câțiva anișori: 6-7 probabil.
M-a privit în ochi cu fermitate…și cu reverență.
Știa că o știu…și știa că eu sunt foarte serios cu oamenii și când pot să glumesc ore în șir cu ei.
Mi-a vorbit cu caracter. Mi-a vorbit din femeia care era…și care le știa pe toate ale perversiunii și ale străinătății și ale singurătății…dar care nu glumește cu un om care o respectă.
Adevărata curvă, mai pe înțelesul tuturor, are respect până la Dumnezeu în fața unuia care o vede ca doamnă…și nu ca târâtură.
La fel, criminalul umilit căruia îi vorbești ca unui domn. Țăranului amărât căruia îi vorbești ca unui domn. Țiganului privit cu dispreț căruia îi vorbești ca unui domn.
Apropierea reală de oameni se face prin înțelegerea lor. Dacă nu îi înțelegi, dacă nu ai capacitatea de a te smeri în fața lor ca ei să se ridice în inima ta ești un zero nul la psihologie, duhovnicie, pedagogie.
Emilia m-a privit dincolo de ceea ce nu o văd alții…și mi-a spus că e aceeași, dar la o maturitate a vârstei. Asta m-a bucurat enorm…pentru că e șansa ei. Dacă după ce te culci cu un stadion de fotbal mai poți să mă privești în ochi și să îmi spui că ești aceeași, în străfundurile tale, atunci…iubesc femeia care ai ajuns.
La Biserică avem nevoie de oameni din ăștia: care știu ce e viața…și nu citesc despre ea din cărți. Tocmai de aceea nu ai cu cine face treabă serioasă…pentru că seriozitatea e privire matură asupra vieții, responsabilă.
Pe blogul nostru, în relația cu comentatorul, există 4 opțiuni:
1. ai scris comentariul, îl vezi, n-a fost aprobat încă…dar noi ți-l vom aproba (după ce va fi corectat eventual) și îl vor vedea toți.
2. cel care devine aprobat…rămâne viu, aprobat, frumos, dacă e începutul unui dialog frumos…
3. dacă comentariul tău înseamnă reclamă la ventilatoare, medicamente, sticle murdare sau adresa propriul tău blog, fără să fie urmată de un comentariu, adică așa, stingheră și singură, se numește spam și îl vom șterge…și nu îl mai vezi.
4. când ne insulți, ne ameninți, ne dai lecții la apă mică, ne pierzi…vremea, comentariul tău, drag cititor, merge la secțiunea…gunoi și l-ai scris degeaba, pentru că iarăși ți-l vom șterge.
Deci există două posibilități cu: Da! și două cu: Nu!
Dacă știi să vorbești într-o limbă de pe lumea asta, zici ceva coerent și ai chef de discuție, vei avea comentariu, prima dată la moderat și apoi ți-l vom aproba.
Dacă faci reclame la susane, ghiocei și pungi de plastic sau dacă crezi că aici e jungla lui Tarzan…treci prin faza de spam sau direct în categoria grea…la gunoi.
Însă, cum noi trecem gunoiul, cel mai adesea, pe la spam, când te-a luat aici radarul că ești suspect, adică nu mai avem chef de tine, căci nici tu nu ai de noi, chiar dacă scrii unul, două, o mie de comentarii și le vei vedea numai tu…ele vor trece direct în faza de gunoi, pe care, la un moment dat, le ștergem, fără să ne mai uităm la ele.
Ține minte secretul nostru! E secretul reușitei în viața de online!
Comunici = arăți că ai ceva în devlă, adică în cap și în curason, adică în inimă.
Nu știi să comunici = păcat că faci umbră pământului.
Acesta e secretul pe care am vrut să ți-l spunem, cititor drag!
Cum adică, frate, să fac ceva cu viața mea? Că viața mea e pronume personal: o viață, două vieți…Deci am acum o viață și o să mai am o a doua viață, conform pluralului substantivului comun viață…Da’ io mai știu ce e pă lumea aialaltă?
Că lumea de acum are de toate: sărăcie, corupție, neîncredere a omului cu cetățeanul, bagabonți la drumul mare, foști regizori care tranșează lumea de vii și îi mai dă și la televizor, ca copiii să le urmeze exemplul până la a treia generație…
Adică eu ce să fac…cu viața?! Că mă spăl pe față dimineața, când mă scol. La baie…fac ca de obicei. Apoi mănânc bine și beau și câte o țuică, două, nouă…că e iarnă acu’ și apoi…mă uit la televizor. Nu e de ajuns ce fac eu cu viața mea?! Dar ce să fac cu ea…statuie, podul grand, peștera muierii, mausoleul lui lenin?!!!
…
Știre de ultimă oră: pensiile nu se vor majora, se vor face disponibilizări masive, politicienii vor sta la televizor…țara va merge înainte!
…
Dacă aveți vreo soluție, vreun unguent, vreo mantră pentru personajul meu imaginar, vă rog să sunați la numărul de telefon:
3 de nouă nicio soluție 000.
Se ia expresia dintr-un email, se scrie și se prezintă publicului larg: Auzi, bă, popo, te bag în morții mă-tii dacă mai ne ironizezi. Te prind, te tranșez ca pe carne și te dau la porci!
Oare ce a vrut să spună autorul?!
Deducții personale:
1. Își iubește mama, dar nu știe cum să i-o spună.
2. Îi plac preoții, în copilărie era băiat cuminte, mergea la Biserică…dar acum a rămas blocat în huliganisme ieftine.
3. Nu știe să scrie prea bine…Eu l-am ajutat ca textul să arate cum arată.
4. E șucărit pe mine. Dacă îl doare ceva…înseamnă că mai are conștiință.
5. Câteodată își plânge morții…De aceea, ca să îmi facă și mie rău, vrea ca și familia mea să mă plângă pe mine.
6. Vrea să mă bage mort în…uterul mamei. A se vedea punctul 1: încă o iubește. Se simte singur, neiubit și de aceea…e agresiv.
7. Cunoaște greutatea ironiei.
8. Are o brumă de dus la școală.
9. Se crede ca în filmele cu mafioți. Se pune la pândă pentru mine…adică nu are loc de muncă.
10. E măcelar…și de aceea se pricepe nespus de bine la băgat cuțitul, toporul, ce mai are p-acolo în vaci, boi, gâște leșești.
11. Sunt un porc?! Probabil un porc ironizator…
12. Concluzia: o să mă mănânce porcii! Cruceru: e momentul să te bucuri! Destupă vinul ăla vechi, că m-a luat…cu călduri! Vine moartea la mine…și nici nu mi-am terminat cărțile. Ce mă sfătuiești, Cruceru, în aceste momente nefericite pentru mine, să fac?!
Presupuneri din partea lui Cruceru:
1. Să mori…așa cum ți-am dorit eu…când mă durea pe mine inima de atâta rugăciune isihastă…
2. Formează 112…și vezi ce îți spun în receptor.
3. Cheamă un prieten, adică pe mine!
4. Făți un sepucu.
5. Mai puneți 3 uși la casă.
6. Stai calm, pentru că din vasta mea carieră de blogăr, și după zeci de amenințări cu bombă, cu linșaj mediatic, cu carate kid…nu mi s-a întâmplat nimic.
Vă mulțumesc frumos, prieten drag! Mă și mir: ce aș fi făcut fără tine, măi, Marius!
