Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile 18-19 la Faptele Apostolilor [46]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a.

***

Însă unde sunt paie și grâne și lucruri ca acestea care trebuie strânse, nu există greutate de a construi [hambare și ce mai trebuie]. Dar pentru un loc în care să fie strânse roadele sufletului, nu ne vine niciun gând. Iar oamenii trebuie să meargă kilometri întregi și să facă lungi călătorii ca să ajungă la Biserică.

Gândiți-vă ce bine este când preotul vine la Biserică, cu toată liniștea, ca să [îi] atragă [pe oameni] aproape de Dumnezeu, și spune rugăciuni pentru sat, zi de zi, și pentru cel care îl stăpânește[1].

Spune, e puțin lucru ca, întotdeauna, numele tău să fie pomenit în rugăciuni la Sfânta Jertfă și ca să fie făcute rugăciuni pentru sat, zi de zi, către Dumnezeu? Cât de mult acest lucru te umple de binefaceri, întru toate!

Se poate întâmpla ca anumite persoane (mari), de vază, să locuiască în vecinătate și să aibă supraveghetori. Acum pe tine, fiind [mai] sărac [decât ele], nu s-ar osteni vreunul să te viziteze. Dar pe preot cel mai probabil este că l-ar invita și l-ar pune la masa lor.

Cât de mult bine iese din aceasta[2]! În primul rând, satul ar fi liber de orice bănuială rea. Nimeni nu l-ar acuza de crimă sau de furt, [pentru că] nimeni nu ar putea suspecta nimic de felul acesta. [De asemenea,] mai au și o altă mângâiere, dacă se întâmplă boală sau moarte.

Apoi, iarăși, prieteniile formate între oameni care merg alături unul de altul (la Biserică) nu sunt făcute la întâmplare sau în mod prostește, iar întâlnirile [care au loc] acolo sunt cu mult mai desfătătoare decât cele care se întâmplă în piețe și târguri.

Oamenii înșiși vor fi mai cinstiți, datorită preotului lor. Cum se face că auziți că Ierusalimul era cel mai cinstit în vremurile vechi, mai presus decât toate celelalte cetăți? De ce era astfel? Datorită religiei care era predominantă atunci.

De aceea, acolo unde Dumnezeu este slăvit, nu este niciun rău și, dimpotrivă, acolo unde nu este slăvit, nu este niciun lucru bun.

Va fi pace multă cu Dumnezeu și cu oamenii [, dacă veți avea Biserică aproape]. Vă rog numai să nu fiți nepăsători, ci numai să vă apucați de această treabă.

Căci cel care va deosebi pe cele cinstite de cele necinstite va fi ca gura lui Dumnezeu (cf. Ier. 15, 19). Cel care se învrednicește și răscumpără atât de multe suflete, nu numai că acum este [plin de har] și va fi până la venirea lui Hristos, dar ce cinste nu va culege acel om de la Dumnezeu [și în veșnicie]!

Înălțați-vă o garnizoană împotriva diavolului: căci aceasta este Biserica. De aici, ca din niște cartiere militare, întindeți-vă mâinile la muncă. Mai întâi lăsați oamenii să le întindă la rugăciune și apoi să plece la muncă. Astfel va fi putere a trupului, astfel ogorul va fi îmbelșugat, astfel răul va fi ținut departe.

Nu este cu putință a închipui în cuvinte desfătarea care se naște de aici, până când se va împlini [ridicarea Bisericii]. Nu vă uitați la aceasta, că nu aduce venituri, iar dacă nu o faceți în duhul acesta, mai bine nu o faceți deloc!

Dacă nu vă gândiți la câștiguri, atunci veți primi de aici mai mult decât din toată proprietatea [pe care o aveți]. Dar dacă nu simțiți astfel, mai bine lăsați-o baltă. Dacă nu considerați că această lucrare vă zidește pe voi mai mult decât oricare alt lucru.

Ce poate fi mai mare decât acest câștig, care este adunarea sufletelor în aria cerului? Vai vouă dacă nu știți cât de mult înseamnă să câștigați suflete! Ascultați ceea ce îi spune Hristos lui Petru: Paște oile Mele (In. 21, 15-17).

Dacă, văzând că oile unui împărat sau hergheliile de cai, neavând staul sau grajd, se expun pierzării, te-ai duce să ai grijă de ele și le-ai construi staul sau grajduri și, de asemenea, ai rândui un păstor sau îngrijitor de cai ca să se îngrijească de ele, ce nu ar face împăratul pentru tine, drept răsplată? Iar acum tu aduni turma lui Hristos și pui păstor peste ele și consideri că nu este mare dobândă cea pe care o câștigi?

Dar, dacă cineva, care jignește chiar și numai pe una [din aceste oi ale lui Hristos], va suferi o pedeapsă atât de mare, cum poate cel care salvează atât de multe să fie vreo- dată pedepsit?

Ce păcat va avea de aici înainte[3]? Căci, chiar dacă îl are, nu îl șterge aceasta[4]? Din pedeapsa cu care este amenințat cel care jignește, înțelegeți răsplătirea [dăruită] celui care salvează. Căci dacă nu era mântuirea chiar și a unui singur suflet o problemă de mare importanță, atunci a jigni nu L-ar fi mișcat pe Dumnezeu spre o așa de mare mânie.

Știind aceste lucruri, să ne îndreptăm numaidecât spre această lucrare duhovnicească. Și fiecare[5] să mă cheme [și] pe mine [să particip] și vom ajuta împreună, fiecare după puterile noastre.

Dacă ar fi trei stăpâni [de pământuri] uniți, să-și facă fiecare partea sa. Dacă nu este decât unul, îi va inspira și pe ceilalți, care sunt în vecinătate.

Numai fiți râvnitori pentru a face aceasta, vă rog, pentru ca în fiecare lucru plăcând lui Dumnezeu, să putem ajunge la veșnicele binecuvântări, prin harul și mila Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui și Sfântului Duh fie slava, stăpânirea și cinstea, acum și pururea și în veacul cel fără de sfârșit. Amin.

*

Omilia XIX

Și Îngerul Domnului a grăit către Filip, zicând: Scoală-te și mergi către sud/ miazăzi, spre calea care se pogoară de la Ierusalim spre Gaza, care este pustie. Iar el s-a ridicat și a plecat (8, 26-27).

Mi se pare mie că acesta (Filip) era unul dintre cei șapte [Diaconi]. Căci [dacă ar fi plecat] de la Ierusalim, nu ar fi mers către sud, ci către nord. Însă din Samaria era către sud.

Care este pustie: astfel încât să nu aibă nicio frică de vreun atac din partea evreilor. Iar el nu a întrebat: Pentru ce?, ci s-a ridicat și a plecat.

Și iată, zice, un bărbat din Etiopia, un famen, mare dregător al Candachiei, împărăteasa etiopienilor, care avea în grijă toată vistieria ei și care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea și, stând în carul său, citea pe Profetul Isaia (8, 27-28).

Mari laude [i se cuvin] acestui om, fiindcă el, locuind în Etiopia și copleșit cu atât de multe treburi, nefiind o petrecere la care să meargă și trăind în acea cetate idolatră [a Etiopiei], a venit la Ierusalim ca să se închine. Mare este și râvna sa pentru studiu[6], încât chiar stând în carul său, citea.

Și, zice, Duhul a grăit către Filip: Apropie-te și te alătură acestui car! Iar Filip alergat acolo la el și l-a auzit pe el citind pe Profetul Isaia și i-a zis: Înțelegi ceea ce citești? Iar el a zis: Cum aș putea, dacă nu mă va povățui cineva? (8, 29-31).

Vedeți iarăși evlavia sa. Căci deși nu înțelegea, citea, și apoi, după ce citea, cerceta/ cugeta/ reflecta.

Și l-a rugat pe Filip ca să urce și să stea cu el. Locul din Scriptură pe care îl citea era acesta: «Ca o oaie spre junghiere S-a adus și ca un miel, fără de glas înaintea celui care îl tunde pe el, așa nu Și-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat. Și neamul Lui cine-l va spune? Căci s-a luat de pe pământ viața Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis: Rogu-te, despre cine grăiește Profetul aceasta? Despre sine însuși sau despre altcineva? Atunci Filip și-a deschis gura sa și a început de la această Scriptură și i-a propovăduit lui pe Iisus (8, 32-35).

Înțelegeți cum toate sunt rânduite în mod providențial. Mai întâi [acela] citește și nu înțelege. Apoi citește chiar textul în care se vorbea despre Patimă și despre Înviere și despre dar[ul Duhului].

Și, mergând pe cale, au venit la o apă oarecare și famenul a zis: Iată apă. Ce mă oprește să fiu botezat? (8, 36).

Observați dorința plină de râvnă, remarcați cunoașterea exactă[7].

Și a poruncit carului să se oprească. Și s-au coborât amândoi în apă, Filip și cu famenul, și l-a botezat pe acesta. Și, când au ieșit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, încât famenul nu l-a mai văzut. Și s-a dus în calea sa, bucurându-se (8, 38-39).

Dar de ce l-a dus de acolo Duhul Domnului [pe Filip]? [Pentru că] astfel împrejurarea a fost arătată încă și mai minunată[8]. Căci chiar și atunci [după tâlcuirea Scripturii și Botez], famenul încă nu îl cunoștea pe el [cu adevărat, pe Apostolul Filip, adică]. De aceea s-a întâmplat aceasta, pentru ca apoi Filip să fie motiv de minunare pentru el[9]. Căci, zice, s-a dus în calea sa, bucurându-se.

Iar Filip s-a aflat în Azot. Și, mergând, binevestea în toate cetățile, până a venit în Chesaria (8, 40).

Acesta (Filip, de aceea) a fost unul dintre cei șapte, căci mai apoi, cu adevărat, este găsit în Chesaria.

De aceea, a fost un lucru bun și folositor acela că Duhul l-a dus de acolo pe Filip. Altfel famenul ar fi dorit să meargă cu el, iar Filip l-ar fi îndurerat neîmplinindu-i dorința, pentru că nu venise încă vremea.

Dar în același timp era o încredințare încurajatoare pentru aceia care, de asemenea, aveau să se impună în fața păgânilor.

Căci, într-adevăr, caracterul înalt al primilor credincioși a fost de ajuns pentru a-i mișca[10]. Dacă famenul ar fi rămas acolo, ce vină i se putea găsi?

[Însă încă nu îl cunoștea pe Filip:] căci de aceea zice: s-a dus în calea sa, bucurându-se. Căci dacă l-ar fi cunoscut [de la început, ca Apostol minunat al Domnului], nu ar mai fi fost [acum] atât de bucuros.

---

[1] Pentru nobilul/ boierul pe pământul căruia se află satul.

[2] Din construcția unei Biserici.

[3] Pe care Dumnezeu să nu îl șteargă cu milostivire, dacă se va ruga pentru aceasta.

[4] Fapte bună săvârșită.

[5] Dintre cei care se decid să îi urmeze apelul făcut la predică.

[6] Pentru cercetarea Scripturii.

[7] Înțelegerea cu mare acuitate a celor pe care tocmai i le propovăduise Sfântul Apostol Filip. Nu l-a pus să-i repete. Nu l-a întrebat de mai multe ori ca să se asigure că a înțeles bine. Pentru că inima aprinsă de dragostea lui Dumnezeu face mintea o oglindă în care se întipăresc exact învățăturile lui Dumnezeu, fără greșeală. După cum și inima rece face ca mintea să fie lâncezitoare și să nu dorească să cunoască dumnezeiasca teologie.

Astăzi auzim foarte des, pe mulți, zicând că nu e nevoie atât de cunoaștere, cât să ai inimă bună. Însă aceasta este o minciună, pentru că inima bună și fierbinte pentru Dumnezeu face mintea lihnită de foame pentru cunoașterea dumnezeiască, pentru ca, apoi, citind și studiind, să o facă să înțeleagă cu ușurință adevărul și lucrurile grele ale teologiei dumnezeiești.

Inima bună și simțitoare nu lasă niciodată mintea să zacă în nepăsare și în nelucrare. Și invers: dacă mintea nu se adâncește în studiu și cunoaștere, inima se răcește tot mai mult și devine nepăsătoare față de Dumnezeu, chiar dacă omul susține că el e credincios.

Dumnezeu nu cere cunoaștere multă de la cei care sunt cu adevărat săraci în posibilități materiale sau intelectuale, căci pe aceia îi păsuiește și îi judecă după lucrurile și împrejurările vieții lor.

Însă de la ceilalți Dumnezeu așteaptă interes și studiu cel puțin egal cu cel cheltuit pentru a termina școala și facultatea și pentru angajare. Studii care, în zilele noastre, înseamnă foarte mult. Însă lui Dumnezeu nu Îi este dăruită aceeași râvnă, măcar la aceeași manieră în care cineva depune efort pentru a-și lua o diplomă și a profesa/ a se angaja.

Și răspunsul multor creștini ai noștri e că ei sunt „smeriți” și de aceea nu studiază și n-au timp de multă cunoaștere, care e numai pentru „îngâmfați”. Însă tocmai „adânca smerenie” pretextată nu se prea vede deloc la ei.

[8] A fost pentru încredințarea famenului că Dumnezeu S-a milostivit și a făcut o minune pentru el, prin aducerea Apostolului alături de el, ca să-i tâlcuiască Scripturile.

[9] Adică, prin această uluitoare minune pentru famen, Dumnezeu i-a oferit un motiv puternic pentru ca acesta să reflecteze în continuare la lucrurile Domnului, să stăruiască cu și mai multă dragoste și înțelepciune, în lucrarea pe care el începuse să o facă de mai înainte, adică aceea a adâncirii cunoașterii lui Dumnezeu.

[10] Pe ceilalți, în fața cărora cei care au crezut mai întâi au devenit propovăduitori. Cu alte cuvinte, Sfântul Ioan sugerează că famenul s-a dus în calea sa și a devenit binevestitor al lui Hristos în țara sa. Un lucru care a fost mai folositor, în acel moment, decât dacă l-ar fi urmat pe Sfântul Apostol Filip.