Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 13 la Faptele Apostolilor [12]

Traduceri patristice

*

vol. 5

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a.

***

Iar arhiereul – fără rușine, nesăbuit și fără bun-simț – i-a întrebat pe ei, zicând: Nu v-am poruncit noi vouă cu tărie să nu mai învățați în numele acesta? Și, iată, voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aduceți sângele Acestui om asupra noastră! (5, 27-28).

Deci ce răspund Apostolii? Se adresează lor iarăși cu blândețe. Și totuși ar fi putut să spună: Cine sunteți voi, care porunciți împotriva lui Dumnezeu? Dar [, în loc de aceasta,] ce spun?

Din nou, pe calea îndemnării și a sfatului și cu multă blândețe, ei dau răspuns:

Atunci Petru și ceilalți Apostoli au răspuns și au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai degrabă decât pe oameni (5, 29).

Înaltă mărinimie! Și el le arată că luptă împotriva lui Dumnezeu. Căci zice pe Care voi L-ați omorât, pe El Dumnezeu L-a înviat:

Dumnezeul Părinților noștri L-a înviat pe Iisus, pe Care voi L-ați ucis și L-ați spânzurat pe lemn. Pe Acesta Dumnezeu L-a înălțat cu dreapta Sa ca să fie Stăpânitor și Mântuitor, ca să dea pocăință lui Israel și iertarea păcatelor (5, 30, 31).

Și din nou ei raportează totul la Tatăl, pentru ca El[1] să nu pară [că ar fi] străin de Tatăl. Și L-a înălțat, zice el, cu dreapta Sa. Aici vorbește nu numai despre Înviere, ci și despre Înălțare.

Ca să dea pocăință lui Israel. Luați aminte aici, ca și mai înainte, câștigul (lor): vedeți desăvârșirea învățăturii schimbată în forma apologiei.

Și noi suntem martorii acestor lucruri (5, 32).

Mare îndrăzneală a cuvântării. Iar temelia faptului de a fi crezuți:

Și astfel [martor] este și Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor care Îl ascultă pe El (5, 32).

Vedeți că susțin nu numai mărturia Duhului? Și nu spun: pe Care El L-a dat nouă, ci: celor care Îl ascultă pe El, arătând de asemenea, în această privință, cumințenia lor, stăpânirea de sine/ liniștea [interioară], sugerând măreția darului și arătând celor ce ascultau că era cu putință pentru ei ca să primească [și ei] pe Duhul.

Vedeți cum acești oameni au fost învățați atât prin fapte, cât și prin cuvinte, și totuși aceia nu au dat nicio atenție, pentru ca osândirea lor să fie dreaptă? Căci pentru acest scop Dumnezeu a îngăduit ca Apostolii să fie aduși la judecată, atât pentru ca vrăjmașii lor să fie învățați, cât și pentru ca toți să înțeleagă că Apostolii au fost învigorați cu îndrăzneala cuvântării.

Iar ei, auzind aceasta, s-au aprins de mânie[2] (5, 33).

Ceilalți (altădată) când au auzit aceste lucruri, au fost străpunși [de pocăință] (2, 37). Aici, aceștia au fost tăiați precum cu un fierăstrău și au vrut să-i omoare (5, 33).

Dar acum este nevoie să revedem ceea ce s-a citit. Dar Îngerul Domnului a deschis noaptea ușile temniței și i-a scos afară și a zis: Mergeți, stați în templu și vorbiți poporului toate cuvintele acestei vieți. [Recapitulare, 5, 19-20].

[Îngerul] nu i-a luat pe ei de acolo spre binele lor înșiși, ci Stați, zice, și vorbiți în templu poporului. Căci dacă paznicii i-ar fi eliberat, așa cum gândeau aceia, ei ar fi fugit, presupunând, adică, faptul că ar fi fost conduși să iasă afară. Și dacă aceia[3] i-ar fi scos afară, ei nu ar fi stat în templu, ci s-ar fi ascuns. Nimeni nu este atât de lipsit de rațiune încât să nu înțeleagă imediat aceasta.

Nu v-am poruncit vouă cu tărie? (5, 28). Dacă ei s-ar fi angajat să vă asculte pe voi, ați face bine să le cereți socoteală, dar dacă chiar în acea clipă v-au spus că nu vă vor asculta, cu ce drept le cereți socoteală, de ce trebuie să se apere?

Și, iată, voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aduceți sângele Acestui om asupra noastră! Luați aminte la inconsistența acuzațiilor și la marea [lor] nebunie. Ei încearcă acum să facă să pară că aplecările evreilor sunt [spre lucruri] sân- geroase, ca și când aceia ar fi făcut aceste lucruri nu de dragul adevărului, ci din dorința de a se răzbuna.

Și chiar pentru acest motiv nici Apostolii nu le răspund lor sfidător, căci aceia erau învățători[4].

Și totuși, care este omul care, având în sprijin întreaga cetate și înzestrat cu un atât de mare har, nu ar vorbi și nu ar spune ceva cutezător?

Dar nu astfel au făcut aceștia[5], căci ei nu erau mânioși. Nu, ci le era milă de acești oameni și suspinau pentru ei și căutau în ce fel să-i elibereze pe ei de greșeala și de furia lor.

Și nu le mai spun: Judecați voi (4, 19), ci doar grăiesc, zicând: pe Cel pe Care Dumnezeu L-a înălțat, pe Acela Îl predicăm, căci prin voia lui Dumnezeu s-au făcut aceste lucruri.

Nu au zis: nu v-am spus atunci că noi nu putem să grăim decât lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit (4, 20)?, pentru că nu sunt gâlcevitori spre slavă [deșartă]. Dar repetă aceleași lucruri: Crucea, Învierea. Și nu spun – deși El a fost răstignit – că a fost pentru noi, dar țintesc cu adevărat către aceasta, însă încă nu [o afirmă] deschis, căutând să-i mai îngrozească o vreme.

Și totuși, ce fel de retorică este aici? Nicăieri și totuși pretutindeni este Patima și Învierea și Înălțarea și de aceea sfârșitul: Dumnezeul Părinților L-a înălțat pe Iisus etc. (5, 30-31).

Și totuși, ce graiuri de necrezut sunt acestea! Foarte greu de crezut, fără îndoială, dar pentru toate acestea nici conducătorii, nici poporul nu au avut niciun cuvânt de spus împotriva lor: aceia au avut gurile închise[6], iar aceștia au primit învățătura.

Iar noi, a zis el, suntem martorii acestor lucruri (5, 32). Ai căror lucruri? Ale Lui, Care a făgăduit iertarea și pocăința. Căci Învierea era cunoscută acum, într-adevăr. Dar că El a dăruit iertarea, noi suntem martori și astfel este și Duhul Sfânt, Care nu S-ar fi pogorât dacă păcatele nu ar fi fost mai întâi iertate. Încât aceasta este o dovadă de netăgăduit.

---

[1] Fiul.

[2] Literal: they were cut to the heart/ au fost tăiați la inimă.

[3] Străjerii.

[4] Învățători de Lege.

[5] Sfinții Apostoli.

[6] Pentru că n-au avut argumente teologice împotriva propovăduirii Apostolilor, ci singurul lor argument era porunca de a tăcea și a nu mai învăța poporul despre Hristos.