Fără reprezentare legitimă

România, momentan, nu are președinte legitim (prima zi, ziua a 2-a, ziua a 3-a, ziua a 4-a, ziua a 5-a, ziua a 6-a, ziua a 7-a, ziua a 8-a).

Și de aici încolo nu mai trebuie să repetăm acest lucru dureros…pentru că, de ieri, a devenit un truism.

Pe lângă președintele ilegitim nu mai avem nici lideri politici. Pentru că liderii USL au trădat așteptările poporului…lăsându-l de izbeliște

Pe scurt: România nu mai are acum nici președinte legitim…nici lideri politici legitimi.

Fapt pentru care extremiști și diletanți de tot felul vor parveni, în locul USL, care a ieșit din centrul atenției în mod jenant…și aceia vor juca țanțaroiul pe conștiința noastră.

***

  • Nici Victor Ponta și nici Crin Antonescu nu au fost în țară în momentul în care în Parlament s-a citit invalidarea referendumului. Cei doi se aflau la mii de kilometri distanță de România. Ponta era prin Africa la Internaționala Socialistă, iar Antonescu în vacanță, la relaxare. Deși aflați la mii de kilometrii depărtare, cei doi au reușit să dea o lovitură de grație celor 7,4 milioane de români care au votat concedierea lui Băsescu”.
  • Rabinul Ovadia Yosef, un apropiat al lui Benjamin Netanyahu şi liderul partidului ultra-ortodox Shas, le-a cerut israelienilor să se roage pentru distrugerea Iranului. „Când îi cerem lui Dumnezeu să pună capăt duşmanilor noştri, ar trebui să ne gândim la Iran, acei răi care ameninţă Israelul. Fie ca Domnul să îi distrugă„, a afirmat Ovadia Yosef”.
  • Dnei Merkel i se pregătește ceva mult mai rău: un referendum asupra Mecanismului European de Stabilitate (MES, cel pe care Băsescu l-a semnat ca primarul în 9 dec. 2012). […] Încă ceva: la începutul lui septembrie se judecă la Tribunalul Constituțional din Karlsruhe (echivalentul CCR-ului nostru) o acțiune colectivă a unui număr de peste 35 mii de cetățeni germani care vor, pur și simplu, ca tribunalul să declare MES neconstituțional. Dacă decizia va fi favorabilă reclamanților, toate summit-urile europene “cruciale” organizate din septembrie 2011 până acum, pentru a rezolva criza se vor fi dovedit nu numai inutile, ci chiar ridicole – germanul de rând, pentru care, cică, dna Merkel a bătut cu pumnul în masă pentru a cere “mai multa Europă” va fi spus clar și răspicat : nu vrem “mai multă Europă”!”.
  • Senatorul PNL, Ioan Ghişe, nu renunţă la ideea de a-l demite pe Traian Băsescu. După ce a propus Parlamentului soluţia demiterii în Plen, Ghişe a ieşit în stradă. Împreună cu Ion Ciochină s-a îmbrăcat în pancarde de carton şi a mers în faţa palatului Cotroceni să protesteze. Senatorului i-a fost interzis protestulde către jandarmi.“Împreună cu prietenul meu, Ion Ciochină, m-am plimbat la Grădina Botanică şi am vrut să ne plimbăm şi pe aici. Când am trecut pe partea cealaltă, domnii de la Jadarmerie mi-au spus că este interzis să protestăm. Începând de astăzi, în fiecare zi la ora 18:00, ne vom plimba în jurul Palatului Cotroceni. Zona este frumoasă, Grădina Botanică e aproape şi vrem să exprimăm prin aceste cartoane ce simţim”, a declarat Ghişe, din faţa Palatului Cotroceni. Ioan Ghişe este îmbrăcat în pancarde pe care scrie “Poporul a decis/ Băsescu e demis””.
  • Așteptam de la Crin Antonescu acest fel de gesturi demne, de solidarizare cu poporul, pe care le-a promis…și ni le dăruie Ioan Ghișe…la care nu ne gândisem deloc…Se pare că Dumnezeu lucrează prin cine…dorește să lupte…și nu prin cine ne așteptăm noi să lupte…
  • Si-a invins concetatenii. Si tocmai de aceea este si o infrangere. Rusinoasa. Pentru ca, intr-o democratie, nu poti sa stai in varful scarii decat daca te sustin acolo voturile. Iar Basescu revine la Cotroceni utilizand trucuri. Destul de murdare”.

Istoria ieroglifică. În versuri [7]

Fragmentul 1, 2, 3, 4, 5, 6.

Cu acest feliu de învăluiri
și cu aceste sule de bumbac,
după ce Vulpea pre Lup împunsă,
pătrunsă
și pre cât putu în ura și zavistiia
a multora îl împinsă
(căci mulți era carii
nici cuvântul dreptății a ști,
nici pre Lup a filosofisi
a audzi
poftiia)

(că câtă înăcăjire
bolbăitura minciunii în urechea dreaptă,
atâta nesuferire
săgetătura adevărului în inima necurată
aduce)

și în tot chipul cu podoabe îl învăscu
și-l desvăscu,
îl îmbrăcă
și-l dezbrăcă,
până mai pre urmă
nu într-alt chip, ce vădzind
că mulți urechea ascultării
despre mulțimea vorovirii
ei a întoarce începusă,
cuvântul își curmă

(căci gura desfrânată
mai tare aleargă
decât piatra din deal răsturnată,
pre carea un nebun cu piciorul
poate a o prăvăli
și o mie de înțelepți a opri
nu o pot).

După aceste a Vulpii
pentru a Lupului filosofie
dovede,
cu toții cunoscură
că în capul Lupului ieste și siială,
și socoteală.
Deci cei ce poftiia siiala
nicicum vrea să-i asculte socoteala,
iară cei ce poftiia socoteala
mai cu de-adins vrură să știe
ce-i poate fi siiala.

Și așe, sentențiia celora
ce poftiia socoteala
biruind,
aleasără ca iarăși pre Lup
de față să cheme
și mai cu adevăr pentru a Strutocamilei fire
să să înștiințedze.

Deci, după ce pre Lup
în mijlocul theatrului adusără,
Corbul (precum și mai sus s-au dzis)
puterea Vulturului
și îndemnarea Cucunozului
spre adeverința vrednicii
Strutocamilei avea,
carile, ca și cuvintele Lupului,
după pofta sa să abată
și într-alt chip a grăi
pricină a i să da
să nu sa poată,
cătră Lup într-acesta chip
loghica îndrăpt îl învăța.

Căci nu din hotarul mijlocitoriu
purcedea,
nu din protase siloghizmul începea,
ce din încuierea urmării
protasele sofisticește
în gândul ascuns lăsa
și într-acesta chip epifonema sa
în glasul mare striga:

„(Cine în lume ieste
atâta de înțelept
căruia altă înțelepciune
să nu-i trebuiască?
Cine între muritori
ieste atâta de învățat
căruia mai multă partea învățăturii
să nu-i lipsască?
Cine în tot theatrul acesta ieste
atâta de ascuțit la minte
carile vânt să socotească
a altora cuvinte?

Și cine ieste acela carile
a dzice va îndrăzni
că mai mult o mână
decât o mie a sprijeni
sau a pohârni
poate?)

De care lucru, o, iubite priietine,
pentru ce în mijlocul theatrului te-am chemat
a ști ți să cade.
Că iată, vredniciia Strutocamilei
toți o au ales.
Iată că alegerea a multora
ieste mai adevărată și mai întărită
decât a unuia sau a doi.
Iată că Strutocamila de titulul vrednicii
și a stăpânirii
vrednică ieste.
Iată că mare să află
însămnarea numelui ei.
Așe poruncește Vulturul,
așe va Corbul,
așe îndeamnă și sfătuiește Cucunozul”.

Corbul, dară, a acestora
de câteva ori palinodiia cântând
și după firea glasului său
de da ori și de trii ori crăncăind.
Lupul partea cea mai multă a vremii
tăcerii da

[căci tăcerea capul filosofiii ieste,
și încă toată cinstea înțelepciunii
mai mult întrînsă să prijenește,
de vreme ce aplos a grăi
de la maice și de la mance ne deprindem;
frumos și mult a vorovi,
toate școalele, mai prin toate locurile
(nu cu puțină pagubă a tot muritoriul!),
pre canoane ne învață.

Iară înțelepțește a tăcea
și vremea voroavii puține și grele
prea la puțini videm,
și învățătura tăcerii undeva
macară în lume a să profesui
nu audzim.

O, fericita tăcere!
că totdeauna cu tăcerea ascultăm
și învățăm
orice ar fi de învățat
și pururea din fântâna tăcerii
cuvântul înțelepciunii au izvorât.

Că cine tace mult,
mult gândește,
și cine mult gândește,
mai de multe ori ce-i mai cuvios nemerește.

Acela dară ce
ce-i mai de folos au nemerit,
dzic că, de va grăi,
va grăi mai negreșit].

Lupul dară, după multă cu tăcere
spre crăncăitul Corbului ascultare,
într-acesta chip să cumpăni,
ca nici cu de tot nerăspunderea
necunoscătoriu,
nici cu voroava împotrivă
mai mult mâinii ațițitoriu
să să arete,
de care lucru într-acesta chip răspunsă

(când toate gurile privighitorilor
a mai cânta tac,
atuncea greierul copaciului
a țiții începe).

„Deci sau căci au tăcut privighitorile,
grierul au început,
sau căci au început grierul,
privighitorile au tăcut,
nici aporiia,
nici dezlegarea ei
ieste așe vrednică de iscodit.

Căci una știm,
și aceia de la toți
de adevărată priimită axiomă
ieste
(că toate vremea sa
au și vremea a tuturor
dascal și învățătoriu ieste),
carea precum voroavii vorovitoare,
așe tăcerii tăcătoare,
cumpănitoare
și giudecătoare
va fi.

Iară eu vecinice mulțămiri dau,
căci acmu de lucrul ce nu știam
oarece m-am înștiințat
(căci fietece a ști
mai de folos ieste
decât fietece a nu ști)”.

Iară între pasiri era o Brehnace bătrână,
carea în multe științe și meșterșuguri
era deprinsă
(că mult să îndrepteadză cu învățătura tinerețile,
dară și știința mult crește
și să adaoge cu bătrânețele).

Aceasta a Lupului atâta siială
și la voroavă atâta fereală
aminte luând,
în sine dzisă:
„În Lup nu numai tăcere inimoasă,
ce și oarece simțire adulmăcoasă
ieste
(și până într-atâta cruțătoriu
cuvintelor ce să arată,
nu ieste sămn
a minte de socoteală deșartă).

De care lucru tăcerea lui
cu glogozite voroavele noastre
de trecut nu ieste
(că voroava glogozită,
până mai pre urmă,
sau de tot în deșert,
sau în gâlceavă iese,
iară tăcerea cu răbdare
sau în pace,
sau în biruire să săvârșește)”.

Și așe, către alalte pasiri dzisă:
„Puțină răbdare să aveți
să cade,
pentru ca într-o parte luându-ne cu Lupul,
pentru cel de obște folos,
oarece cuvinte să facem”.

Și așe, Brehnacea,
în singurătate cu Lupul luându-să,
cătră dânsul într-acesta chip
voroava începu: „Vreare-aș și aș pofti,
iubite priietine,
pricina adâncii tale tăceri
ce ar putea fi
ca să pociu ști

(că deși tăcerea
între toți iubitorii înțelepciunii
lăudată ieste,
însă la vreme de treabă
icoana neștiinții
arată).

Așijderea (macar că cine
nu știe vorovi și tace,
frumos vorovește,
dar încăși la multă cu îndemnare
și cu poftă întrebare
a nu răspunde,
sau a celor pizmoși,
sau a celor urâcioși
lucru ieste).

Mai vârtos, precum mi să pare,
știut a-ți fi socotesc

(că doaî lucruri,
sabie de îmbe părțile ascuțită
și rană minții netămăduită
ieste cineva la vreme de voroavă
cuvântul a-și opri
și la vreme de tăcere
limba desfrânată a-și slobodzi).

De care lucru
de ieste în tine vreo știință
sau vreo cunoștință,
de mine să nu ascundzi
te poftesc
și te sfătuiesc.

Ca într-acesta chip
orice în republica noastră clătit,
strămutat
și neaședzat ar fi,
în limanul odihnii,
întrulocarea unirii
și în aședzământul omoniii
a aduce să putem.

Căci într-alt chip
lucrul de va rămânea,
de toată a lucrurilor alcătuire
și a sfatului bun și de obște învoire,
toată nedejdea să rumpe
și să curmă

(că nu atâta stricăciune
publicăi adunarea nepriietinilor denafară,
pre câtă a cetățenilor dinluntru
a inimilor într-un gând neîmpreunare
aduce).”

Lupul răspunsă: „Bine stii, cinstite priietine
(că degetul arătătoriu
cumplită otrava
clătește a ochiului privitoriu)

(și supt unghea degetului
mai vrăjmaș toapsăc
decât supt dintele viperii stă).

Așijderea [nu ieste pofta aceluia
carile cu dreaptă socoteală să slujește,
ca lumea, cu degetul arătându-l,
să dzică: «Iată, acesta așe au dzis, așe au făcut».
Că macar că într-acea dată
oarece spre adaogerea cinstei
și spre slava numelui
a să aduce s-ar părea

(care lucru mai mult decât altele
pre muritori farmăcă),
dară cu bună samă
și adese s-au vădzut
că aceleași guri cântă cântecul îndrăpt,
și ce ieri lăuda,
astădzi în hulă iau
și în batgiocură].

De care lucru propozitul socotelii
au fost ca într-atâta adunare de nevoie
adevărul a nu arăta,
iară de bunăvoie
numai singur eu a-l ști,
sau cătră altul iarăși adevărului iubitoriu
a-l obști

(că între doaî chipuri
pururea doaî socotele
asupra unui lucru au,
dară în doaî monarhii,
în carea nenumărate chipuri,
voi și socotele să află,
cu cât mai vârtos
deosăbite plăceri vor avea?

Unde cineva
cu sfatul plăcut și iscusit
nu mai mulți priimitori
decât lepădători
și nu mai puțini apărători
decât împotrivitori
va afla),

Și așe urmadză ca
(din cuvântul adevărat
nu mai puțini nepriietini
decât priietini
cineva
singur cu gura sa
să-și agonisască)”.

Brehnacea răspunsă: „Adevărat, o, priietine,
că coaptă și deplin ieste socoteala ta
(căci nime așe de fericit în lume
să să ție,
a căruia, precum și lucrul,
și cuvântul tuturor va plăcea
să să socotească,
că soarele și ceriul senin călătorilor,
ploile sămănătorilor,
vara plântătorilor,
toamna culegătorilor
și iarna de-a gata mâncătorilor
place,

pre carile soarele,
totdeodată tuturor neputând a le pricini,
de la toți acește
nu poate a scăpa a nu să vinui);

și macară de lauda gurilor multe
înțelepții ca albinele de fum fug,
însă (când pentru făcut folosul de obște
cineva să fericește,
cuvioasă
și frumoasă
ieste lauda)

(că cu mintea și sfatul unuia,
a multora viață a să păzi
și din viitoarele primejdii a să feri
ispita din toate dzilele arătătoare
și mărturisitoare
ne ieste).

Precum cu bună chivernisala unui navarh,
din nesățioase droburile mării
multe suflete la limanul lineștii scapă

(căci acela, bun cărmuitoriu a fi
să dzice
și ieste carile din linește
furtunele socotește
și din furtună
lineștea agonisește).

A căruia dulce voroavă
în liman
și vrednică laudă
pre uscat
și cădzută mulțămită
de la ficiori pentru părinți,
de la părinți pentru feciori,
prin toate casele și adunările,
nu otravă, mă crede numelui,
ce tare antifarmac
tuturor hulelor ieste.

Pentru aceasta și într-acesta chip
a celor vechi și fericiți iroi
numere (căci fericirea adevărată
cu cât să vechește,
cu atâta mai mult să fericește),
carile de atâțea mii de ani
și până acmu,
din iscusite condeiele scriitorilor,
din tocmite verșurile stihotvorților,
din împodobite voroavele ritorilor
și din dulce cuvântare
a tuturor gloatelor
bună pomenirea numelui nici s-au părăsit,
nici în veci să va părăsi.

Care lucru vie icoana
vrednicelor sale suflete
și deplin pildă următorilor săi
ieste (căci toată omeniia
și vredniciia omenească
într-aceasta să plinește,
ca pre neputincios să agiute,
și neștiutoriului nu numai cu cuvântul,
ce mai vârtos cu fapta pildă
aievea să să arete).

Acesta lucru singură înțelepciunea firii
pre toți învață,
cu îndămânările sale
pildă ni să arată de față,
câte părți are,
toate în slujba și agiutorința
tuturor le întinde.

Soarele tuturor cu același ochiu caută,
nici pre unii încăldzește
și despre alții aceasta tăgăduiește.
Ploile, precum stincele umedzăsc,
așe sămințele dezvălesc,
hlujerile răcoresc,
copacii înfrundzesc,
florile iarba și toată pășunea
și otava înverdzesc[1];

și toate în neamul și chipul său,
una spre îndămânarea alțiia
neobosit să nevoiesc
și fietecarea periodul plinirii sale
a plini să silesc.

De care lucru aievea ieste
(că fireanul firii
a urma să cade),
iară amintrilea cine firii să împoncișadză,
pre Făcătoriul firii
în meșterșug necunoscătoriu
arată [2].

Nici voiu, priietine, cu numele firii,
mulțimea pătimirilor
să înțelegi
(că toată pătimirea grozavă nepriietină,
iară nu priietină ieste firii)”[3].

Cătră aceste a Brehnacii
nu proaste cuvinte,
Lupul într-acesta chip răspunsă:
„Vădz și bine cunosc, o, priietine,
că cu toată nevoința te silești
ca pentru a mea adâncă tăcere
să te înștiințăzi

(că sufletul filosof
nu numai cum și ce s-au făcut,
ce și pentru ce așe s-au făcut
cerceteadză)

(că toată prostimea lucrurile vădzind,
precum sint le știu,
iară filosoful din ce
și pentru ce așe sint
cunoaște).

Deci de vreme ce și eu
(precum mi să pare)
urechi bine ascultătoare
am aflat
și tu precum gură adevărul grăitoare
să fii nemerit adeverit să fii
și precum eu a povesti
nu mă voiu lenevi,
așe tu în pomenire
a le alcătui
nu te obosi

(că voroava frumoasă
la cei cunoscători de n-ar mai sfârși,
încă mai plăcută ar fi,
iară cei necunoscători
mai tare dulceață în basnele băbești,
decât în sentențiile filosofești
află).

Întâiași dată, dară, o, priietine,
pricina tăcerii mele au fost căci
(în ureche de pizmă îmbumbăcată
și de zavistie astupată
nici buhnetele căldărărești,
necum line cuvintele filosofești
a răzbate pot)

(căci mai pre lesne s-ar audzi
voroava între ciocanele căldărarilor
decât între multe gloate a varvarilor).

Iară a doa și cea mai grea pricină
au fost căci nu a tuturor socoteală ieste
ca pentru ce nu știu
să să înștiințedze
(macar că fietecine
din fire a ști poftește,
dar cei mai mulți,
ceva neștiind,
precum ceva nu știe a să dovedi
nu priimește),

ce pentru ca ce le place
și ce poftesc,
aceia a și audzi să nevoiesc.
Așijderea, nu atâta pentru hirișă
ființa Strutocamilei a să înștiința,
pre cât cine ceva
împotriva lor
și după pofta adevărului va grăi
a însămna
să silesc.

Că acel apofasisticos cuvânt:
El au dzis, așe va,
așe poruncește,
aievea arată că nu ce mai de folos,
ce ce mai plăcut le ieste,
aceia să și aleagă.

Și așe, voroava mea nu de ascuțite,
ce de căptușite
urechi ar fi lovit
(și ce mai mare nenorocire
a fi poate decât
când nici cel ce bine vorovește
nu să înțelege,
nici cel ce aude cuvintele
de bune și de rele
nu-i alege).

De care lucru la cei cu socoteală
(mai cu suferire
și mai cu cuvinire
ieste în munți holmuroși,
codri umbroși,
în stânci pietroase,
peșteri întunecoase,
între păreți zugrăviți
și zidiuri cu iederă acoperiți
cuvinte a face
decât între oamenii carii
cuvântul adevărului a audzi
nu le place)[4].

Căci între locurile pomenite,
cineva glasul de ș-ar slobodzi,
în urma glasului văile,
codrii, munții,
păreții,
zidiurile aceiași dzisă ar poftori,
și de n-ar adaoge,
încailea, nici ar scădea ceva
voroavii cuvioase.

Care lucru la urechile
după plăcere a audzi deprinse,
împotrivă cade,
că de răspund,
răspund cu urgie,
iară de tac,
tac de pizmă
și de mânie.

Dară de vreme ce
în singurătatea oamenilor
și în tovărășiia științelor
acii numai amândoi ne aflăm,
ori până unde
proastă știința mea s-ar întinde,
cu bună nedejde
și fără nici o primejdie
a alerga
și orice înodat s-ar părea,
a dezlega
nu mă voi sii

(că de nepriietinul înțelept
ieste de lăudat,
cu cât mai vârtos și priietin
și înțeleptul va fi mai de ascultat
și de îmbrățășat).

Că a Vulpei șicuită
către toată publica priință,
iară asupra mea ca vreo ură
să poată aduce, cu mare nevoință
numele mieu și a filosofiii mele
la mijloc s-au adus,
carii de la mine
cea adevărată și chiară
a Strutocamilii ființă hirișie
să le arăt înaintea atâtea gloate
m-au chemat.

Cătră carii în ceva nerăspundzind,
pricina tăcerii
și siielii mele
mai sus deplin
ți-o am povestit.

Iară acmu, pre cât puterile
îmi vor agiuta,
numele și firea Strutocamilei
cum mai pre scurt
și mai aievea a-ți dejgheuca
mă voi sili

(căci nu didascalul,
carile în toate dzile în școală învață,
ce cela ce a ucenicilor
cu învrednicii și învățături
împodobește viață,
fericit
și la nume vestit
ieste
și a fi să cade).

Unul dintre cei a firii tâlcuitori
dzice că a numerelor
numire și cunoștință
ieste măsura a necunoscutei firi.

Iară altul dzice că ieste făcliia
și lumina
a ființii lucrurilor.

Amândoi dară, precum să cade,
la rădăcina adevărul au atins
și la vârvul adevăratei cunoștințe au agiuns

(că cine adevărul de la rădăcină cearcă,
știința în vârvul înălțimii află,
și cine adeverința de gios întreabă,
cunoștiința de sus îi răspunde).

Bine dară și după regula adevărului,
iarăși dzic, vrednicii aceia filosofi au grăit,
de vreme ce tot numele hiriș
scurtă hotărârea lucrului ieste.

Deci numele Strutocamilei
din doaî numere,
din Struț adecă
și din Cămilă alcătuit
ieste.

Așijderea din doaî feliuri,
adecă din dobitoc
și din pasire ieste împărțită
(însă de ieste în lume
pasire ca aceia,
carea hiriș numai struț
să să cheme).

Deci a acestor doaî dihanii
hirișiile împreunând, firea jiganiii,
pentru carea întrebare să face,
pre lesne a desface
și a cunoaște
vom putea.

Așijderea pre fietecare dihanie,
prin cele patru firești pricini
cercând,
fietecarea cât
și ce cu dobitocul acesta
împarte,
chiar vom putea pricepe.

Aședară Cămila
ieste dobitoc în patru picioare,
mugitoriu și din fire
spre ridicarea sarcinii orânduită.
Deci cât ieste despre partea
pricinii făcătoare,
aievea ieste că ca și alalte
în pântece să zămislește
și în vremea cădzută
firește să fată.
Cât ieste despre partea materiască,
ieste ca și alalte dobitoace:
din carne, singe, oase, vine,
piiele, păr și alalte
câte la materie să cuprind.

Cât ieste despre pricina formei
precum din alalte dobitoace
cu multul să deosăbește,
să arată.
Întâi, că unele sint cu un ghib numai,
iară altele cu doaî,
la cap mică, după mamina trupului
ce poartă,
picioare înalte
și la genunchi botioase,
la talpă lată și fără unghi,
la copită îngemănată
și ca gâștele pe dedesupt împelițată,
la coadă scurtă,
după lungimea trupului măsurând

(căci coada la dobitoc
întâi ieste pentru frumsețe,
iară a doa, ca pe unde cu capul
și cu picioarele nu agiunge,
pentru apărarea de muște,
cu coada să agiungă),
la păr creață ca arapul,
dară moale ca bumbacul,
de la grumadzi până la piept
ieste flocoasă și coama îndrăpt,
de la gușă în gios,
spre gâtlej purcede,
iară peste tot la stat
decât alalte mai mare,
iară decât filul mai mică
ieste.

Iară cât ieste despre pricina săvârșitului,
aieve ieste
(precum și mai sus am dzis)
că firea spre ridicarea sarcinilor grele
au orânduit-o.

Nici aspru să ți să pară, o, priietine,
acest cuvânt pentru pricina săvârșitului,
că macară că aceasta pricină
ithicăi
mai mult decât fizicăi
slujește,
însă adevărul așe să adeverește,
nevoia omenească în fire
pricina sfârșitului au aflat
și, precum dzic unii,
preste chiteala firii

(însă meșterșugul fătul nevoii fiind,
nevoia întâi ce-i mai pre lesne,
apoi ce-i mai cu greu și mai de folos
au aflat),

însă nu de tot împotriva firii,
nici preste puterile ei a sări poate,
nici orânduiala lesnirii
a-i muta ispitește.

Că ce meșter ar fi acela
carile grindzi de fier
ar râdica
și cu cuie de lemn
le-ar întări,
sau cine sfeșnic de său
și lumânare de argint
ar face?

De unde aievea ieste
că ce firea spre lesnire împrăștiiat au lăsat,
aceia meșterșugul cu adunarea
spre săvârșire le-au adunat.

De care lucru, la Cămilă
de socotit ieste întâi
ghibul în spinare râdicat,
pentru ca de greuimea sarcinii
mijloc pre lesne
să nu i să îndoiască.

A doa, la dânsa ieste de luat în samă
perinuțele între picioarele dinainte
și în pulpile picioarelor denapoi,
în carile, când pentru încărcarea
la pământ șede,
ca cum în niște pirostii cu trii picioare,
într-acele perinuțe să sprijinește,
pentru ca adese culcarea
și ridicarea
și greuimea, carea în spate o îndeasă,
pieptul și pulpile să nu-i julească,
nici piielea, rănindu-i în ceva, să o betejască.

A triia ieste la dânsa de socotit
mărimea trupului și puțină mâncarea
și încărcarea stomahului și mare răbdarea
carea de sete în vremea căldurii are,
pentru ca și hrana fiindu-i puțină
și răbdarea mare la sete,
pre la locurile carile mâncarea de în bișug
și băutura în biv
nu să află,
mai răbdătoare și mai trebuitoare să fie

(că acela ieste mai trebuitoriu,
carile la vreme de nevoie
ieste mai răbdătoriu).

Acestea dară în Cămilă firea ascundzind,
nevoia și meșterșugul din fire așe
și spre acesta sfârșit să le fie orânduit
sfitește.

Iară de toate mai pre urmă de socotit
la Cămilă rămâne,
ca după mărimea trupului,
micșorimea sufletului,
și după arătarea trupului,
prostimea duhului ce are,
că un copil de șepte ani sau și mai mic
șepte cămile sau și mai multe după sine a trage
și încătro voia îi ieste a le întoarce
poate, iară de multe ori, în locul copilului,
un măgăraș această slujbă a săvârși
și câteva cămile după sine a înșira poate,
carile cât sint și cât pot,
de s-ar putea cunoaște,
lucrul într-alt chip s-ar tâmpla

(că unde a socotelii
și a minții radze nu lucesc,
duhurile puterii puțin procopsesc).

Acesta lucru în dobitocul acesta
chiar arată că firea
nu după mărimea trupului
duhurile în cumpăna atocmirii
au împărțit,
ce la stârvul măminos
și vârtos
duh logoș și fricos
au pus

(că puterea trupului, cât de vârtoasă,
râdică,
împinge și strânge,
cât de mai mult ar putea doi sau trii,
iară cel puternic la socoteală
cu miile pre alții covârșește).

Deci într-acesta chip Cămila fiind,
toate nevoile și greutățile ce trage
nu peste voie,
ce peste știință sufere.
În care lucru, lauda vrednicii
suferelii să agonisască
nu poate

(căci acela ce simte,
iară nu acela ce nu simte,
a suferi să dzice,
și cela ce puterea spre izbândă harnică
a fi își cunoaște
și nu-și izbândește,
iară nu cela ce slăbiciunea
nepriietinului neștiind,
de frică să continește,
răbdătoriu să numește).

Încă mai cu de-adins
și precum adevărul să are, că
Cămila, nu căci nu poate, ce,
precum am dzis,
căci nu știe că poate,
i să pare că de-ar putea vreodată
pre cei ce o înăcăjăsc,
tot ș-ar izbândi;
de care lucru în știința ei,
slăbiciunea duhului
puterile trupului neclătind,
numai cu pizma
și înădușala rămâne.

Carea macar că în viață
(precum unora place)
dzic că nu o uită,
însă iarăși în viață izbânda,
pentru pricinele carile am dzis,
a-și răscumpăra nu să învrednicește.
Acestea dară, can pre scurt,
o, iubite priietine,
în Cămilă și în firea ei
așe să socotesc,
și cu tot adevărul așe și sint.

Deci pentru aceasta mai mult
voroava a lungi părăsindu-ne,
la Struț, pasirea să ne întoarcem.


[1] Parafrază largă la Matei 5, 45: Dumnezeu „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.

[2] Dumnezeu a făcut bună și dreaptă/virtuoasă firea/natura umană, de aceea, însăși firea omului îl îndeamnă spre a face bine. Este ceea ce spune și Sfântul Pavel: „Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege” (Rom. 2, 14).

[3] Patimile nu sunt din fire/ firești, ci sunt împotriva firii.

[4] Ar putea fi considerată și o apologie pentru isihasm, în care ar putea fi inclusă și lauda de mai devreme la adresa fericitei tăceri.

Lovitură finală. Lui…sau nouă…

România, momentan, nu are președinte legitim (prima zi, ziua a 2-a, ziua a 3-a, ziua a 4-a, ziua a 5-a, ziua a 6-a, ziua a 7-a).

  • Senatorul Ioan Ghișe, aseară, la Sinteza zilei, m-a făcut să mă simt demn. Pledoaria lui pentru neconstituționalitatea actului de „invalidare” a Referendumului de către CCR m-a inspirat și întărit interior. Vă dorim succes maxim, domnule senator, cu cele două inițiative legislative de astăzi! Și Dumnezeu să călăuzească Parlamentul României la adevărul fundamental: că ne reprezintă speranțele în orice clipă…și astfel votul nostru nu poate fi eclipsat.
  • Dacă Parlamentul acceptă inacceptabilul…poporul e învins…Dacă Parlamentul validează Referendumul invalidat în mod inuman de CCR…atunci bucuria celor mulți…va fi o bucurie reală…evident de mare…
  • Cezar Avrămuță: cel care ne reprezintă la cote de asumare incredibile:

***

 Cele două proiecte de lege ale senatorului Ioan Ghișe:

Proiectul I

HOTĂRÂREA PARLAMENTULUI

privind rezultatul referendumului  pentru demiterea preşedintelui României suspendat, dl Trăian Băsescu, din data de 29.07.2012,

În conformitate cu prevederile art. 3 din Hotărârea nr.  34/2012 a Parlamentului, plenul Camerelor Parlamentului, reunite în şedinţă comună, aprobă:

 Art. 1.  Hotărârea nr. 6/2012 a Curţii constituţionale referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Trăian Băsescu, şi la confirmarea rezultatului acestuia va fi retrimisă la Curtea Constituţională pentru a se pronunţa doar cu privire la modul în care a vegheat la respectarea procedurilor pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia.

27 august 2012

Initiator Ioan Ghișe, senator liberal de Brasov

*

Proiectul II

HOTĂRÂREA PARLAMENTULUI

privind rezultatul referendumului  pentru demiterea preşedintelui României suspendat, dl Trăian Băsescu, din data de 29.07.2012,

În conformitate cu prevederile art. 3 din Hotărârea nr.  34/2012 a Parlamentului, plenul Camerelor Parlamentului, reunite în şedinţă comună, aprobă:

Art. 1.  Parlamentul României ia act şi constată cu privire la faptul că  prevederile existente la pct. 1. şi 2. din dispozitivul Hotărârii nr. 6/2012 a Curţii constituţionale referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Trăian Băsescu, şi la confirmarea rezultatului acestuia îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 146 lit. i) din Constituţia României.

Art. 2.  Parlamentul României constată că prevederile de la pct. 3., 4. şi 5. din dispozitivul Hotărârii nr. 6/2012 a Curţii constituţionale referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Trăian Băsescu, şi la confirmarea rezultatului acestuia nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 146 lit. i) din Constituţia României.

Art. 3. Parlamentul României constată că preşedintele României, Trăian Băsescu, este demis conform prevederilor art. 95 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 4. Parlamentul României constată că functia de presedinte al Romaniei este vacantă, potrivit art.97, alin 1 din Constitutia Romaniei.

Art. 5.  In termen de 3 luni, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou presdinte, potrivit art. 97, alin(2) din Constitutia Romaniei.

Art. 6 – Prezenta Hotarare se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

27 august 2012

Initiator – Ioan Ghișe, senator liberal de Brasov

***

  • Roxana Iordache: „Cert e că Băsescu e demis, poporul a decis că trebuie să plece. Acum! Adică, peste o săptămână; dacă parlamentarii USL adoptă o strategie rapidă s-ar putea face şi azi, dacă nu, atunci se boicotează cvorumul şi se pregăteşte victoria poporului, inclusiv prin demersuri diplomatice preventive – de această dată, argumentate, ferme şi fără cedare la şantaje fără obiect. De altfel, la şedinţa cu pricina ar fi bine să fie invitat tot corpul diplomatic acreditat la Bucureşti şi să aibă locuri, totodată, la balcoane, reprezentanţi ai votanţilor din 29 iulie. Iar dacă după ce Parlamentul constată că a fost demis de popor, Băsescu – previzibil – recurge din nou la stăpânii lui de la Washington şi Bruxelles, va fi un flagrant de înaltă trădare. Cu determinare, tact, diplomaţie şi fermitate, ne impunem voinţa în lume. Dacă nu, e grav pentru destinul naţional”.
  • Cum arată toiagul pastoral al Sfântului Sava cel Sfințit…din secolul al 6-lea:
  • http://4.bp.blogspot.com/-0yGOn7wk1WE/UDq4jZ-GmyI/AAAAAAAAYv4/i6qF1tNk0RE/s1600/pateritsa3.jpg
  • Augustin Zegrean a fost numit președinte al CCR de către Traian Băsescu, în anul 2007. În 2009, Zegrean primește certificatul de handicapat, iar din 2010 primește și pensie de serviciu, adică de magistrat, în baza celor 3 ani de judecător la CCR. Persoanele care primesc un astfel de certificat de handicap sever NU mai pot munci. Întrebarea care survine acum este cum să primească pensie ca judecător, deși nu a fost în viața lui în această postură și dacă se pun cei trei ai de la CCR, cum să mai și fie în funcție? Adică te pensionezi dar rămân încă angajat pe funcție? Certificatul de handicap îi permite lui Augustin Zegrean să nu plătească impozit pe veniturile obţinute în calitatea sa de preşedinte al Curţii Constituţionale. Așadar Zegrean primește lunar 107 milioane lei din pensie și 160 milione lei din salariul de președinte al CCR”.
  • Agentul imobiliar, Maria Pantazopoulos, în vârstă de 30 de ani, s-a înecat în timpul unei ședinte foto, care succeda nunta.  Aceasta s-a înecat din cauza rochiei, care s-a îngreunat din cauza apei și a fost trasă în râu, în apropiere de o cascadă cu flux violent, în Canada”.
  • Alegerile parlamentare [din România] se vor desfasura pe 2 decembrie [2012], iar sedinta de Guvern in care vor fi luate hotararile legate de acest scrutin e programata pe 1 septembrie [2012], la ora 10.00. Anuntul a fost facut duminica, la Realitatea TV, de catre ministrul de Interne Mircea Dușa”.
  • 27 august 2012
  • Cornel Nistorescu: „Dacă şedinţa de mâine va fi doar o formalitate, ne-am ars! Avem dimensiunea mediocrităţii unui Legislativ alcătuit din oportunişti. Nici conştiinţă, nici ideal, nici solidaritate cu poporul. Doar fripturişti încurcaţi în hăţişul prevederilor legale. Dacă mâine oamenii refuză formalul şi caută o soluţie pentru ţară, se scrie o pagină de istorie românească. Cum? Nu ştiu! Nici nu trebuie. Este de datoria lor să o facă sau nu. Să încerce, să gândească şi să rişte. Aşa cum au găsit soluţii pentru a se agăţa de alte oportunităţi şi ciupeli, pot căuta o ieşire şi pentru ţară. Nu culcatul mingii, stil Hrebenciuc”.
  • dictator
  • Antena 3. 15. 34. Oamenii strigă (în fața Parlamentului): Parlament, nu ceda, noi suntem de partea ta!
  • PNL și PSD boicotează ședința extraordinară a Referendumului.
  • PSD a decis să participe la ședința Parlamentului pentru citirea hotărârii CCR.
  • Un om in carucior protesteaza
  • Oamenii protestează în fața Parlamentului împotriva deciziei CCR…unii au făcut efortul de a veni chiar dacă nu pot să meargă.
  • S-a îndeplinit cvorumul și a început ședința Parlamentului. Antena 3. 17. 10.
  • Ioan Ghișe: Am propus două proiecte de hotărâre. / CCR nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta un raport pentru modul cum a vegheat la organizarea și desfășurarea Referendumului. / Propun să se amâne două zile această ședință în care să CCR să-și îndeplinească această obligație. / CCR a comis abuz de drept stabilind că e obligatorie și definitivă hotărârerea ei. / Dar avizele Curții sunt consultative. / Comisiile juridice pot face rapoarte în aceste două zile, care pot fi prezentate apoi împreună cu raportul CCR. / Dacă nu facem să se respecte votul dat de cetățeni creăm un grav precedent de ignorare a voinței poporului.
  • Cererea senatorului Ioan Ghișe a fost respinsă (196 de voturi împotrivă și doar 20 de voturi pentru). 17. 28.
  • Oamenii voteaza propuneare lui Ghise
  • Oamenii din stradă…au votat propunerea senatorului Ioan Ghișe.
  • 17. 31. Judecătorul Ștefan Minea prezintă decizia CCR.
  • Călin Popescu-Tăriceanu: Am hotărât să părăsim sala în semn de protest față de încălcarea unor norme elementare de către CCR.
  • Puținii parlamentari USL care au asigurat cvorumul au părăsit din nou sala, în timpul citirii deciziei CCR. La ora 17. 35  s-a declarat ședința închisă.
  • Valeriu Zgonea: USL nu trebuie să fie acuzatăîmpiedică funcționarea instituțiilor fundamentale ale statului.
  • Concluzia dureroasă: USL a trădat poporul român în această zi! O zi de doliu pentru națiunea română, care s-a exprimat democratic cu ceva timp în urmă. În loc să sprijine cele două propuneri legislative ale senatorului Ioan Ghișe, singurul care a intuit și a explicat, din punct de vedere legislativ, frauda CCR, USL a eșuat în mod lamentabil. De-abia acum electoratul român e lăsat să aleagă…extremismul. Pentru că USL, astăzi, nu numai că a clacat…ci a dezertat de pe baricade. Inimaginabil…
  • Chioşcul cu democraţie s-a închis cu fanfara la cap. A intrat în insolvenţă. Creditorii şi-au pus administrator judiciar. Cioclii sprijină uşile. Liber exprimate, voturile noastre nu contează. Aritmetica a fost invalidată. Majoritatea nu mai decide. Degeaba ne-am dus buluc la referendum. Suntem, în realitate, vreo 19 milioane de locuitori şi, în acte, peste 18 milioane de votanţi. Cine nu acceptă asta se duce la brutărie. Străinătatea hotărăşte peste capul nostru cine ne conduce. Şi cât ne costă onoarea de a avea stăpân. Nu mai suntem, nici măcar oficial, suverani. Avem statut de paşalâc”.
  • Prin gestul de-a asigura cvorumul, USL a trădat pe cei 7,4 milioane de români care au votat la referendum pentru demiterea lui Băsescu”.
  • Eu am fost condamnat în calitate de preşedinte de partid. S-a făcut această „şmecherie” de către DNA, menţinută la instanţă, pentru a se evita solicitarea unui „aviz” din partea parlamentului pentru începerea urmăririi penale. Nu au aflat, oare, marii „experţi” de la Bruxelles acest lucru, după cinci ani de activitate „intensă” în România? De ce nu au menţionat, ca o mare reuşită, că a fost condamnat definitiv un fost preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu?! Era la fel de adevărat…”.
  • Milioanele de euro cheltuite pentru organizarea referendumului din 29 iulie reprezintă paguba cea mai mică a acestei aventuri politice din care toată lumea pierde. Chiar şi pentru Traian Băsescu, întoarcerea la Cotroceni are gustul amar al umilinţei. Urnele au confirmat ceea ce sondajele sugerau de mult. Criza de popularitate a preşedintelui-jucător s-a transformat acum într-o gravă problemă de legitimitate. Niciun efort propagandistic nu poate ascunde faptul că aproape 90 la sută din cetăţenii care s-au prezentat la vot s-au pronunţat în favoarea demiterii. Pentru USL, înfrângerea este, însă, şi mai dureroasă. Adversarii lui Traian Băsescu s-au dovedit incapabili să câştige o partidă în care aveau aproape toate atu-urile. Şi-au jucat cărţile atât de prost, încât au transformat o victorie sigură într-o ratare monumentală. Şi-au irosit aiurea glonţul de argint, trăgându-l bezmetic şi prematur”.
  • 19. 39. Singuri…dar demni:
  • 19 39, 27 august 2012
  • Nicio televiziune nu mai îi ajută pe protestatari. E 20. 33:
  • Nicio televiziune

Predică la Sfântul Mare Mucenic Fanurie [27 august 2012]

Un tânăr, iubiții mei!

Unul ca cei de care avem mare nevoie ca să dăm mărturie despre viața și sfințenia Bisericii.

Pentru că de la tinerețe trebuie să arătăm măreția credinței în noi înșine…și nu, aduși de spate, la bătrânețe…să căutăm să învățăm bucuria Bisericii.

Da, fără doar și poate, e bine să Îl găsim pe Dumnezeu și la bătrânețe…și pe patul de boală…și înainte cu puțin de clipa morții.

Oricând e bine să punem început bun…de mântuire…vieții noastre.

Însă nimic nu se compară cu viața trăită în har, în credință, în bucurie dumnezeiască…începând din copilărie și adolescență.

Pentru că atunci când înflorește bărbatul sau femeia în tine…tu trebuie să arăți minunile lui Dumnezeu în mijlocul Bisericii și în mijlocul lumii…

Sfântul Fanurie e grec de neam. Din insula Rodos.

Nu știm în ce secol a fost martirizat…dar știm anul în care, în mod minunat, i s-au descoperit Sfintele Moaște: 1.500 d. Hr.

Au crezut că e o comoară în peștera unde erau Sfintele sale Moaște…dar au găsit o lumină aprinsă…Și pe pieptul Sfintelor sale Moaște, ciobanii care le-au descoperit, au găsit Viața Sfântului scrisă pe o piele de animal.

Și totul e prea minunat la Sfântul Fanurie!

I-a murit tatăl, negustor bogat…și el avea încă 12 frați, el fiind cel mai mare. Când i-a murit tatăl avea 12 ani

Și la moartea tatălui său…Sfântul Fanurie era păgân, ca întreaga lui familie…

Mama…trebuia să îi crească pe cei 13 copii ai ei…

Și pentru că el o considera „o sfântă” pe mama lui…neștiind ce făcea ea pentru ca să le asigure existența…se lasă dus de curiozitate, la sfatul colegilor lui de joacă…și o urmărește

O urmărește noaptea…

Dacă ziua locuiau cu toții într-o bucătărie…adică într-o singură cameră…noaptea, mama lui, dansa și cânta într-un local de noapte.

Adică într-un loc rău famat.

Și când o vede…el, Fanurie, strigă la mama lui…și aceea cade moartă. Infarct? Posibil…

Spaima unei inimi iubitoare…

Pentru că nu dorea să știe ei prin ce trece ea…pentru a le asigura existența…

Cu alte cuvine: ce faci pentru copiii tăi? Ce le transmiți, în mod vital, despre tine?

Le lași o icoană în urmă…sau o rușine?

…Și Fanurie, la 12 ani, aleargă, desculț, pe pietre…până își zdrobește tălpile…

La 12 ani…

Ce maturitate!

Nefiind încă creștin

Însă creștini se nasc frumos și dramatic în același timp.

Se nasc suferind

Însă Domnul îl trimite pe un Sfânt al Lui, care de 65 de ani nu mai văzuse față de om…ca să îl întâmpine pe Fanurie, spunând că el e plăcutul Domnului și ales de El pentru a fi „ajutător celor în nevoi”.

îl introducă adică în Biserică…pentru ca să crească darurile din el spre folosul tuturor.

Pentru că Domnul de aceea ne dă daruri duhovnicești: ca să facem lucruri minunate cu ele și nu pentru ca să le aruncăm la coș.

Și Sfântul lui Dumnezeu a coborât din munte…și a mers într-o oră…o cale de 3 zile de mers pe jos…și l-a întâmpinat pe Fanurie.

Ce faci, dacă nu te întâmpină nimeni?

Dacă niciun Sfânt al lui Dumnezeu nu te ajută să crești, să înflorești duhovnicește?

Și de ce nu te ajută Sfinții să crești? Pentru că nu vrei

Dumnezeu îi trimite pe Sfinții Săi acolo unde…trebuie. La cel care trebuie. La cel care are nevoie. La cel care trebuie doar puțin ajutat…pentru ca să se umple de slava lui Dumnezeu și de multe daruri sfinte.

Și Fanurie a urcat, cu Sfântul lui Dumnezeu, într-un ceas în munte…o cale de 8 zile de mers.

Grabă…

Graba lui Dumnezeu ca să înflorească virtutea.

Există o grabă proastă, a celor care vor să facă răul…dar și o grabă bună: a celor care sunt mistuiți de dorul de a cunoaște, de a fi, de a se umple de sfințenie.

Pentru că atunci când devorezi cărți sfinte…te umpli de înțelegeri sfinte.

Trebuie să mănânci cărți tari, cu oase dogmatice, cu oase pline de contemplații sfinte pentru ca să îți astâmperi dorul cel mare de Dumnezeu.

Nu poți să bei doar lapte…ci și hrană tare.

Și Fanurie e dus spre viața monahală, aspră, spre hrana tare…pentru ca să crească repede întru bărbat desăvârșit.

Deci: la 12 ani.

La 12 ani începe urcușul în cer.

Fanurie, spune Viața lui, avea o fire aspră. Sfântul lui Dumnezeu l-a domesticit pe Fanurie, pe copilul de 12 ani.

L-a făcut creștin și l-a învățat asceza ortodoxă.

După ce s-a botezat…află, pe viu, că mama lui a murit și că frații lui au fost răspândiți pe la rude.

S-a întors la locul sihăstresc…a început să lucreze pământul…dar și pământul inimii prin milostenie, rugăciune, post și răbdare multă.

Mânca foarte puțin, din trei în trei zile…după care a început să mănânce numai din sâmbătă în sâmbătă.

Se împărtășea des cu Hristos Domnul, era avid să-i cunoască pe trăitorii pustiei, muncea mult în mod fizic, făcea privegheri de toată noaptea…și locuia într-o colibă…fără acoperiș.

Un copil bătrân…prea bătrân pentru a fi înțeles de cei care nu știu nici să se lege la pantofi…

Îi era milă de animale și le îngrijea…în așa fel încât a fost văzut de Părintele lui culcat lângă un șarpe mare, care îl proteja de fiare…pentru că Sfântul Fanurie îi făcuse bine

Adică nu schingiuia animalele…

Nu le fugărea

Nu urla ca bezmeticul prin pădure…și nici nu le incendia…ci făcea bine copacilor și viețuitoarelor pădurii.

O lecție pentru toate secolele…nu numai de ecologie…ci, mai întâi de toate, de viață paradisiacă.

Pentru că cel care se umple de slava lui Dumnezeu…e prietenul întregii creații…așa cum a fost creat omul, de Dumnezeu, la început…

Deci nu dacă mergi la nudiști…„te întorci la începuturi”…ci dacă te curățești de patimi, dacă te umpli de har, dacă ești locuit din destul de Dumnezeu…devii prietenul întregii creații.

Adică e vorba despre ceea ce făcea Sfântul Fanurie între 12 și 19 ani…

Pentru că la 19 ani a fost martirizat

De aceea el îi ajută pe cei asupriți de fiarele sălbatice…însă a primit, încă din timpul vieții, darul facerii de minuni.

A coborât din munte în cetate…și a făcut minuni. Multe minuni…

Minuni care l-au înspăimântat pe Satana atât de mult…încât a luat chipul unui tânăr străin…s-a prezentat sub acest chip la împărat…și l-a pârât pe Sfântul Fanurie.

Adică a făcut ceea ce a făcut Satana de la început cu omul: l-a invidiat și l-a vorbit de rău. L-a atras spre moartea păcatului

Dar prin propovăduirea și minunile lui…mulți s-au făcut creștini…

Și l-au chinuit cu sălbăticie demonică…până i-au tăiat capul. Și din rănile lui a curs lapte…și nu sânge

La 19 ani, iubiții mei!…

La 19 ani, când mulți dintre noi credem că cea mai mare „ispravă” e să dansăm toată noaptea sau să ne îmbătăm ca porcii.

Și ultima sa rugăciune a fost: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceștia care au făcut plângere și strigare, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei și zahăr, sau o plăcintă și o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”.

Lucru care…astăzi…mergând la mătușa mea…fără să știe că e pomenirea Sfântului Fanurie…mi-a dat, printre altele, și două plăcinte…și cred că ele sunt spre iertarea ei…astăzi, de ziua lui

Dar Dumnezeu, la rugăciune, i-a răspuns dumnezeiește: „s-a făcut tunet din cer și s-a auzit glasul Domnului astfel: „Fie Fanurie după cuvantul tău și tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine și tu vei fi ajutorul celor din nevoi”.

Apropo de delicatețea preadumnezeiască a lui Dumnezeu cu Sfinții Săi, care se bucură nespus când ei se roagă pentru lume

Se bucură să îi asculte rugându-se pentru lume…pentru că Dumnezeu se bucură de dragoste.

Și cine nu se bucură să fie ajutat cu dragoste de Sfinții lui Dumnezeu nu știe cum iubește Dumnezeu…cu ce bucurie

Și înainte ca să fie omorât…mulți au vrut să fie creștini!

Au cerut Botezul!

Și pentru că nu era apă…Sfântul Fanurie s-a rugat…și a plouat dumnezeiește numai peste cei care au cerut Dumnezeiescul Botez!

Însă călăii lui, trei la număr, care erau desemnați să îl martirizeze...au fost și ei botezați dumnezeiește…de ploaia cea de sus!

După ce a fost martirizat…deși îi vedeau trupul jos…Sfântul Fanurie a apărut în fața tuturor.

Cum? „Într-o aureolă asemeni Sfinților celor din veacuri, îmbrăcat în armură de roman, cu părul creț și negru, iar în mână ținea o făclie mare aprinsă”.

Iar călăul care îl omorâse la comandă…deși el crezuse în Hristos…a fost și el martirizat…și din cer a coborât o cunună de trandafiri pe capul lui iar din trupul lui a curs mir în loc de sânge.

La fel s-au petrecut și cu ceilalți doi „călăi” nominalizați…care nu au participat la omorârea lui…și care și ei au fost martirizați.

Și astfel vedem un mort viu…și niște morți paradoxale.

Morți cu amprentă dumnezeiască. Pentru că cei martirizați pentru Hristos se umplu de slava Lui.

Și noi, iubiții mei, fericiți suntem dacă suntem plini de slava Lui și dacă flămânzim după El!

…Și Sfântul Fanurie să ne învețe pe toți să uimim frumos…adică să ne pocăim frumos și să ne schimbăm viața cu tinerețea veșnică a harului Său. Amin!

Așteptări de toate zilele

Așteptăm…așteptăm zile mai bune, când n-o să mai plouă cu minciuni, când n-o să ne mai fie frică de proprii conducători.

Când conducătorii noștri își vor iubi poporul și n-o să mai caute să-l mai jupoaie.

Așteptăm astfel de zile fericite…când frica nu ne va mai tăia picioarele.

Când nu ne va mai tăia…aripile.

Când tinerii vor vrea să muncească în țara lor.

Când oamenii nu vor mai dori să mai dea mită.

Și când nu vor mai dori să-și mai calce în picioare colegii, frații, compatrioții…pentru a arăta că au fost în stare…să fure mai mult, ca să trăiască mai bine.

Mult mai bine decât cei de pe care curg sudorile muncii zilnic.

Așteptăm să treacă și canicula.

Așteptăm să treacă și mașinile

Așteptăm să treacă și iarna ca și vara.

Și vara ca și iarna.

Pentru a fi alții.

Pentru a învăța să fim alții.

Pentru a lepăda ura și lipsa de sens a urii.

Așteptăm o lume mai respirabilă.

Mereu așteptăm…și mereu mergem mai înainte.

Tot mai înainte.

Există mereu un înainte.

Deși parenu e niciun orizont…totuși e mereu un…înainte.

Așteptăm ceva, care să strice proasta socoteală, și să aducă dreapta judecată.

Cum așteptăm nori de ploaie…și iar soare…și iar căldură în inimă.

Așteptăm să picure de la Dumnezeu mila.

Să înceteze războiul.

Toți așteptăm.

Toți știm că nu se poate altfel, fără așteptare…fără credință.

Cine așteaptă răul, așteaptă…hăul.

Binele tău crescut pe răul altora e o…nebunie, o atârnare deasupra prăpastiei.

Nicio secundă nu poți sta fără să faci binele, pentru că binele e singura speranță de viață pe care poți să o ai.

Acum și pentru totdeauna.

Așteptăm să ne vindecăm.

Întotdeauna așteptăm zile mai bune.

Ion Pillat – culorile amintirii [21]

Volumul Biserica de altădată (1923-1926) e alcătuit din alte trei cicluri de poeme, organizate tematic: Drumul magilor, Povestea Maicii Domnului și Morții.

Drumul magilor cuprinde, desigur, apelul la un simbolism deschis, închipuind căutarea lui Hristos, a Bisericii/a credinței.

El presupune un parcurs liric circular, deschizându-se cu Biserică veche și închizându-se cu Biserică de altădată, în care se înscrie relatarea unei traiectorii descendente a percepției creștine/religioase asupra lumii.

Se descrie pierderea treptată a credinței, îndepărtarea modernilor de trăirea religioasă tradițională.

Modul acestei relatări indică afilierea intimă a poetului la programul și mesajul „Gândirii” – deși aceasta de-abia începe să se coaguleze cu adevărat ca mișcare cu substanță teoretică tradiționalistă, așa cum a rămas în istorie.

În comparație cu volumul Pe Argeș în sus și chiar cu Satul meu, timbrul poetic este mai sever și versurile se scufundă mai mult decât se petrecuse anterior în probleme de conștiință și de morală, acuzând, în esență, valul de neoprit al despiritualizării, al contaminarea societății românești de nepăsarea ateistă.

Amurgul atât de iubit de poet ca realitate picturală se transformă aici mai degrabă într-un amurg al credinței, într-un crepuscul al luminii religioase, o estompare a valorilor creștine.

De aceea versurile au mai puțin caracter personalist/biografic și mai mult  militant. Însă implicarea și expresia unei autentice suferințe lăuntrice nu sunt deloc absente.

Și ele sunt evidente, din nou, în peisaje…în care, însă, de data aceasta, spiritualul aglutinează picturalitatea și îi diluează tușele tari, lăsând-o…impresionistă.

Tonul poetului este nostalgic și chiar (ca sentiment indus) inflamat-acuzator. Dar acuzațiile nu vizează numai lumea din afară, ci – și poate în primul rând – pe sine însuși.

Dacă poemul care deschide ciclul, Biserică veche, reunește nostalgia/regretul cu încrederea/speranța, senzația pe care o capătă cititorul pe parcurs este de instaurare treptată dar din ce în ce mai concretă a sentimentului de vid interior și de panică.

Poetul – și omul modern – avuseseră parcă încredințarea că lumea pe care o aduceau cu ei nu va periclita existența universului vechi și că va exista întotdeauna un depozitar al acestui univers, la care vor putea întotdeauna să se întoarcă, atunci când vor avea nevoie de resurse de viață și de cugetare, de regăsire și împăcare cu sine.

Sau când vor avea nevoie să refacă legătura pierdută cu trecutul.

Acest depozitar credeau că este satul.

Interbelicii urmăresc însă cu destulă neliniște și chiar descurajare/deznădeje destrămarea acestei lumi rurale/patriarhale în fața ochilor lor, care se manifestă în primul rând prin pierderea treptată a identității spirituale.

O pierdere pe care promotorii modernității (inclusiv poeții de la „Gândirea”) nu o prevăzuseră, ale cărei dimensiuni nu se așteptau în niciun caz să fie atât de incalculabile.

Calculul lor intim, credința lor în stabilitate și persistență/conservare a vechii lumi se dovedea o iluzie.

Pentru că presupuneauspiritul/spiritualitatea rezidă și rezidențiază într-o formă socio-culturală, în existența pur și simplu a satului românesc, cu optica, rânduielile și ritmurile lui străvechi.

Căutau, prin urmare, tradiția și spiritualitatea ortodoxă în…buzunarele amintirii care presupunea cel mai adesea o copilărie în universul rural și, datorită ei (articulată ulterior prin prisma erudiției culturale – teologice, filosofice și literale), o experiență reală și personală, ontologică și axiologică, a libertății și a nelimitatului.

Ori această lume se îndepărta, deopotrivă în mod real și lăuntric, de vederea/orizontul conștiinței lor.

De aceea conștiința lor e alertată și se simte…responsabilă.

Volumul de față al lui Pillat surprinde tocmai această constatare și descumpănire.

Reacția este, în consecință, aceea de a încerca să imortalizeze ceea ce credea că reprezintă instanțele ingenue ale acestui mod ancestral de existență.

Cum temelia culturii românești o constituie credința/teologia/cultura ortodoxă, de aceea, volumul acesta este dedicat Bisericii și viziunii/perspectivei religioase a românilor.

Arcul evocărilor, care a inclus ținuturile natale și tradiția literară românească, se închide astfel cu această încercare de recuperare a dimensiunii spirituale, care de fapt a însuflețit și a dăruit toată culoarea iluminată interior, pe care a remarcat-o Pillat și a încercat să o…definească în rememorările sale.

Să revenim însă la poemul care deschide volumul, Biserică veche:

Biserică, în noaptea albă cu zarzării-mprejur în floare
Și cu poleiul lunii pline pe aripe de heruvim,
Uitată-n fundul mahalălii – în liniștea-ți mântuitoare
Primește, din grădini de vară și patimi, singur să revin.

Pe turla ta lucește luna cu bruma ei ca o beteală…
Copil sfios mă lasă, lainic, să-ți calc pe prag ca pe-un hotar.
Să piară dorul de femeie, viclean, sub sfânta zugrăveală
Și inima mi-o fă să fie pe-altare limpede pahar.

Dar dacă sufletul din mine, bolnavul suflet, n-o să prindă
Ca tencuiala ta curată un rai de proaspete văpseli –
Cu barba ninsă, bunul preot se roagă pentru el în tindă
Și vede îngerii în preajma-i cu pene lungi de rândunel.

Și dacă birji îmi duc prin noapte, ca-n negre bărci de voluptate,
Iubirea trecătoare-n care mi-am otrăvit vecia mea –
Tușind, mai stă paracliserul bătrân, cu mâini cutremurate,
S-aprindă la icoane cerul: sfânt lângă sfânt, stea lângă stea.

Semnificațiile poemului nu sunt atât de absconse…Am reprodus poemul pentru a avea…panorama unei stări de spirit, înțeleasă nu ca momentană/accidentală.

Dacă este totuși de notat ceva, este dorința de a ieși de sub incidența cromatic-duhovnicească a negrului („negre bărci de voluptate” lunecând pe apele sumbre ale unui Aheron conștientizat) și de a intra sub cea a albului/luminii albe, spre care se îndreaptă nenumărate sugestii („noaptea albă”, „zarzării în floare”, „poleiul lunii”, „barba ninsă” a preotului, etc.).

Specific acestui univers spiritual este că unește cerul cu pământul, că recuperând frumusețea cosmică a lumii materiale se restaurează, de fapt, identitatea prezenței harice, spirituale, imateriale în interiorul ei.

Diafanul poleiului lunar poate reaminti conștiinței contemporaneitatea perpetuă a heruvimilor.

După cum și rândunelele pot fi contemplate ca o semiotică angelică.

În același fel pot fi alăturați sfinții lângă stele (simbolismul conform căruia sfinții sunt stelele cerului imaterial/veșnic e destul de vechi: Iov 38, 7; I Cor. 15, 40-41, etc.).

Densitatea lumii nu e atât de groasă încât să opacizeze cu totul transparența spirituală a prezenței harului  dumnezeiesc sau a îngerilor în această lume.

Arta interbelică/modernă/modernistă (și la noi poezia, cu precădere) își extrage vigoarea (apetența pentru simbolism, profunzimi de semnificație, hermetism, îndrăzneală în explorarea creatoare, în planul gândirii și al expresiei) din relația încă vie cu trecutul și resursele sale de reflecție…

Ceea ce constituie o țintă este noutatea expresiei poetice.

Tradiționaliștii nu sunt mai puțin novatori în materie de limbaj poetic (deși nu tot atât de entuziaști sau frenetici în a se proclama descoperitori ai unui tărâm încă neexplorat), decât cei considerați moderniști, doar că ei mizează pe o poetică a nostalgiei și pe o retorică a avertismentului asupra unor pierderi prea grave și costisitoare în plan sufletesc.

În această privință, se situează foarte bine în post-romantism.

Doar că ruinele lor sunt vestigiile vieții creștine de altădată (așa cum apucaseră să o cunoască ei) și ale …experiențelor spirituale proprii, a căror întipărire încearcă să o redescopere.

Dacă pașoptiștii – romanticii, în general – plângeau pe ruinele unui Ev Mediu pe care nu îl cunoșteau decât din istorie, interbelicii vor să reconstituie spiritualitatea creștină plecând de la construcția interioară, de la arhitectura acumulărilor lăuntrice și nu strict de la o epocă istorică sau de la o realitate concretă.

Pentru că o recuperează într-o anumită măsură din imprimările lăuntrice ale unor experiențe harice din copilărie, iar pe de altă parte nu sunt oameni străini de practica unei vieți religioase, incluzând fie acumularea de informații în domeniul teologiei, fie includerea într-un ritm ascetic și liturgic, fie pe amândouă. Chiar și într-o măsură fragmentară...(deși nu știu cine a căutat și a studiat aceste aspecte).

Ochii sașii ai ipocriziei

România, momentan, nu are președinte legitim (prima zi, ziua a 2-a, ziua a 3-a, ziua a 4-a, ziua a 5-a, ziua a 6-a)

  • Americanul Neil Armstrong, primul om care a mers pe Lună, a decedat la vârsta de 82 de ani”.
  • Nunta fetei lui Traian Băsescu seamănă mai degrabă cu un banchet de strângere de fonduri pentru campania electorală din SUA. În campaniile electorale pentru preşedinţia Statelor Unite se mai organizează asemenea mese la care tacâmul costă şi 70.000 de dolari. Dar la Bucureşti, asemenea “colecte” electorale nu s-au practicat la un asemenea nivel. Doar la Mavrogheni şi Pazvante Chiorul ce se mai folosea procedeul pentru a jumuli boierimea de daruri”.
  • Ce înseamnă să-ți facă reclamă prințul Charles: „Publicația britanică The Guardian recomandă din nou România turiștilor britanici dornici de o vacanță activă. Într-un articol, care se referă la zece destinații de vacanță unde se pot practica diverse sporturi, The Guardian include și România, alături de țări precum Portugalia, Italia, Franta, Austria și Spania. Astfel, turiștii britanici împătimiți de drumeții și care vor o provocare față de Alpi, nu trebuie să caute mai departe de Munții Făgăraș, despre care publicația scrie că „oferă priveliști uimitoare ale lacurilor glaciare și ale văilor abrupte” ”.
  • Petru Calapodescu (Jurnalul Național): „În Parlament, ziua de luni înseamnă gongul final la spectacolul jalnic pe care Băsescu şi acoliţii lui din PDL, dar, din nefericire, şi din instituţii fundamentale ale statului, cum sunt Curtea Constituţională sau Consiliul Superior al Magistraturii, l-au dat cu ocazia referendumului pentru demiterea preşedintelui. Adică a celui care, de opt ani, terfeleşte Constituţia şi legile ţării, ridiculizează Forul legislativ suprem al ţării şi Guvernul, ignoră principiile separaţiei puterilor în stat şi, mai ales, uzurpă suveranitatea poporului, impunând o politică economică şi socială dezastruoasă”.
  • Idem: „„Luând act” pur şi simplu, fără nici o reacţie, Parlamentul ar lăsa impresia că încă nu a scăpat de sindromul Băsescu, preşedintele care, câteodată, bifând formal respectarea obligaţiilor sale constituţionale, venea câteva minute în Parlament, cuvântând scurt, batjocoritor: „Am de gând să fac un referendum, dar Constituţia zice că trebuie să consult în prealabil Parlamentul. Consideraţi că v-am consultat” ”.
  • Cancelarul german Angela Merkel reclamă un nou tratat al Uniunii Europene (UE) şi încearcă să îşi convingă partenerii în acest sens, potrivit ediţiei de luni a săptămânalului Der Spiegel. „Guvernul federal vrea să determine avansarea integrării europene”, scrie revista, care precizează că Merkel ar dori ca „şefii de stat şi de Guverne să participe la o reuniune care să pună noi baze juridice pentru UE„. Potrivit Der Spiegel, „consilierul pentru Afaceri Europene al cancelarului Nikolaus Meyer-Landrut a condus negocieri în jurul acestui proiect la Bruxelles” ”.
  • Ehei, să fim noi bine-sănătoși cu toții măcar preț de tot atâția ani câte ore au trecut de când intervențiile la popor sau mai corect spus asupra poporului, au fost și ele suspendate dinspre cel mai cunoscut garaj! O tăcere care tare ne-ar plăcea dacă nu mult ne-ar atenționa…”.
  • Cine…îl mai iubește pe Băsescu.
  • Sorin Ilieșiu face un nou apel, către parlamentarii români: „“Ţineţi cu poporul să nu rătăciţi!” – ne îndemna acum aproape două veacuri politicianul democrat Simion Bărnuţiu. Prin DEMOCRAŢIE se înţelege (conform dicţionarului) “forma de organizare şi de conducere a unei societăţi în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea”. Poporul şi-a exercitat direct şi covârşitor puterea de a-şi exprima votul la referendumul din 29 iulie a.c., aproape 90% din participanţi, respectiv peste 7.400.000 de cetăţeni, votând pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu suspendat din funcţie de domniile voastre”.
  • Idem: „Subliniem că impunerea cvorumului de participare nu a respectat recomandările Comisiei Europene adoptate recent la Veneţia în materie de referendum prin care “nu se recomandă un cvorum de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ”. Mai subliniem că înainte de referendum, preşedintele suspendat şi partidul acestuia (PD-L) au făcut apeluri ilegale şi nedemocratice către electorat de a nu participa la referendum. Un apel identic către minoritatea maghiară din România de circa 7% din populaţie, a fost făcut şi de dl Viktor Orban, premierul Ungariei. Dezinformarea făcută de preşedintele suspendat la nivel naţional şi internaţional în timpul campaniei pentru referendum, acuzând o aşa-zisă „lovitură de stat”, a influenţat o parte din electorat. Conform dicţionarului, “lovitură de stat sau puci se numeşte o răsturnare bruscă şi neconstituţională a puterii legitime a unui stat, impusă (neparlamentar) prin surpriză de o minoritate, de obicei formată din ofiţeri militari sau comandanţi paramilitari, folosind forţa”.
  • Idem: „Avem convingerea că domniile voastre trebuie să dezbateţi faptul că o parte dintre judecătorii C.C.R. nu au constatat că pragul de 50%+1 a fost depăşit, cu toate că au primit documente edificatoare în acest sens cerute chiar de domniile lor pentru a decide corect. Conform recensământului din 2011, populaţia din România este de 19 milioane de locuitori din care aproape 4 milioane sunt minori, fără drept de vot. Deci cvorumul a fost substanţial depăşit. Din cei trei milioane de români din străinătate, doar vreo 2% au participat la scrutinele din ultimii ani (în 29 iulie a.c. au votat 2,4%), fapt care justifică lipsa acestora de pe listele electorale permanente”.
  • Sectia de urmarire penala a PICCJ, condusa de procurorul Horia Selaru i-a dat NUP lui Basescu, pe perioada suspendarii, pentru acuzatiile de luare de mita si spalare de bani din dosarul “terenul lui Casuneanu”. Legal, dosarul era de competenta DNA”.
  • Idem: „Profitand de perioada de suspendare a presedintelui Traian Basescu, in care nu se mai poate pretinde de nimeni ca mai are imunitate, procuroarea Carmen Damian, adjuncta procurorului sef al Sectiei de urmarire penala din PICCJ, Horia Valentin Selaru, a simulat o cercetare penala si, la 25 iunie 2012, cu stiinta sefului sau, a dat NUP lui Basescu, sustinand ca nu exista probe pentru spalarea de bani ori pentru infractiunea de mita. Ancheta s-a facut strict in birou, Basescu nu a fost audiat, cum nu a fost audiat niciun martor, totul fiind pro-causa, procurorii transformandu-se in aparatori ai lui Traian Basescu”.
  • O cablograma Wikileaks aparuta in anul 2011 – si uitata intre timp de public – atesta relatiile “speciale” dintre Basescu si CCR, precum si eforturile presedintelui de a intra in gratiile Americii. Astfel, conform raportului diplomatic SUA, la 11 iulie 2005, preşedintele Traian Băsescu i-a spus noului însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Mark Taplin, că în această dimineaţă (n.r. – 11 iulie 2005) el a avut un dialog la Curtea Constituţională pentru a determina dacă aceasta ar putea să-şi revizuiască decizia (asupra pachetului de reforme judiciare) care a dus la demisia Guvernului”.
  • Idem: „Tot la aceeaşi întâlnire, Băsescu a spus că un obiectiv principal al mandatului său este să întărească relaţiile României cu Statele Unite. “România nu va accepta niciodată să trebuiască să aleagă între SUA şi Europa”, a mai spus Băsescu, adăugând că el se străduieşte să convingă alte state membre UE că o legătură puternică transatlantică nu este incompatibilă cu statutul de membru al Uniunii Europene”.
  • Echipa AN” reamintește, de ziua prăznuirii Sfinților Adrian și Natalia, ceea ce scria Adrian Năstase cu un an în urmă: „Vad in Sfantul Mucenic Adrian un model demn de urmat. Si aceasta nu pentru ca port numele sau. Putini sunt cei care au ales sa mearga pana la capat pe calea ce le-a fost sortita, sa accepte cele mai crunte suplicii si sa nu se abata de la drumul lor”.
  • E duminică și o zi caniculară…dar oamenii se strâng în Piața Universității, 19. 28 (39 de grade Celsius):
  • 19 28, 26 august 2012
  • Afaceriştii italieni care patronează Cariera Meri SRL i-au pus gând rău Parcului Naţional Defileul Jiului. Aceştia vor ca o suprafaţă de aproape 67 de hectare să fie scoasă din aria protejată pentru a se relua exploatarea zăcământului de piatră de la Cariera Meri. Exploatarea carierei de piatră a fost sistată în anul 2010, după ce i-au expirat documentele de mediu. Atunci, Agenţia de Mediu a refuzat să elibereze o nouă autorizaţie de funcţionare, deoarece operaţiunea de extragere a pietrei se făcea în interiorul Parcului Naţional. Potrivit legislaţiei româneşti, completată de cea a Uniunii Europene, extragerea de resurse într-un parc naţional nu este permisă sub nici o formă”.
  • Idem: „Cariera Meri SRL este o societate care face parte din grupul de firme Secol. Această companie a intrat în atenţia opiniei publice după ce fostul ministru al Transporturilor, Anca Boangiu, i-a pricopsit un contract de 31 de milioane de euro pentru reabilitarea unei porţiuni de 37 km pe DN 6, între Alexandria şi Craiova. Întâmplarea face că Boangiu a lucrat pentru italieni, unde avea funcţia de asistent director. Contractul a fost atribuit la scurt timp după ce a fost înscăunată ministru în Cabinetul Boc”.
  • Producţia de legume şi fructe va fi în acest an mai mică cu 40% decât anul trecut din cauza secetei şi a problemelor financiare întâmpinate de fermieri”.
  • Protestatarii si Ghise
1 2 3 4 5 19