Zi: 3 octombrie 2013

Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi [3 octombrie 2013]

2 comments

congresul staniloae

Arhiva audio TPA a evenimentului.

congresul Staniloae 2013

Pagina de prezentare a congresului.

Despre sesiunea introductivă (3 octombrie 2013).

*

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea Congresului Internaţional „Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi”, Palatul Patriarhiei, 02-05.10. 2013:

Cu multă bucurie salutăm pe toţi participanţii la lucrările Congresului Internaţional „Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi”, organizat de Patriarhia Română prin Sectorul Teologic Educaţional şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

Despre Părintele Profesor Dumitru Stăniloae putem vorbi numai la prezent, el fiind o făclie de Înviere pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii noastre. Purtător al unei mărturii teologice şi spirituale mature şi rodnice, luminoasă şi plină de speranţă, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne pentru noi un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, precum şi o frumoasă pildă care trebuie să ne inspire constant.

Ţinând seama de acest dar pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre prin persoana şi opera Părintelui Dumitru Stăniloae, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2013 An comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae în şcolile de teologie din Patriarhia Română, deoarece în acest an se împlinesc 110 ani de la naşterea sa şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Astfel, la nivelul Patriarhiei Române, în cuprinsul anului 2013, au fost organizate mai multe evenimente de comemorare şi omagiere a Părintelui Dumitru Stăniloae, dintre care enumerăm:

I. Concursul Naţional „Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea sa la cele veşnice” organizat prin Sectorul Teologic – Educaţional al Patriarhiei Române în toate şcolile teologice din ţară, atât la nivel liceal cât şi la nivel universitar.

Concursul a fost structurat pe două secţiuni:

1.    Pentru nivelul liceal (seminarial): „Viaţa şi opera părintelui Dumitru Stăniloae”;
2.    Pentru nivelul universitar: „Tradiţie şi originalitate în teologia părintelui Dumitru Stăniloae”;

Desfăşurarea concursului a avut loc în trei etape, astfel:

1.    Etapa eparhială (15 noiembrie 2012 – 14 ianuarie 2013);
2.    Etapa mitropolitană (15 ianuarie – 14 martie 2013);
3.    Etapa naţională (15 martie – 10 mai 2013).

La etapa eparhială a concursului au participat peste 150 de elevi seminarişti şi aproximativ 50 de studenţi de la facultăţile de teologie. La etapa mitropolitană au participat 38 de elevi seminarişti şi 12 studenţi, iar la etapa naţională au participat 6 elevi seminarişti şi 6 studenţi.

Câştigătorii de la etapa eparhială şi de la etapa mitropolitană au fost premiaţi de ierarhii locului, iar câştigătorii la etapa naţională au fost premiaţi de Patriarhia Română la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 21 mai 2013, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, în acest An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, premiile constând în bani, precum şi cărţi de teologie ale Părintelui Dumitru Stăniloae.

II. Tot în vederea unei mai bune cunoaşteri a teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae, săptămânalul „Lumina de Duminică” al Patriarhiei Române a publicat anul acesta în fiecare număr câte un text intitulat „Cuvânt teologic al Părintelui Dumitru Stăniloae”, ilustrând astfel mesajul Evangheliei fiecărei Duminici de peste an.

III. De asemenea, Radio TRINITAS şi TRINITAS TV au realizat de-a lungul anului mai multe emisiuni dedicate personalităţii şi operei Părintelui Stăniloae, iar astăzi, în partea de început a acestui congres, va fi difuzat filmul documentar „Părintele Stăniloae”, realizat de postul de televiziune TRINITAS al Patriarhiei Române.

IV. Menţionăm de asemenea, eforturile multor eparhii şi şcoli de teologie care au marcat anul comemorativ Dumitru Stăniloae prin organizarea mai multor conferinţe, simpozioane şi manifestări ştiinţifice, toate având ca temă viaţa şi opera marelui teolog român.

V. Evenimentele de omagiere a Părintelui Dumitru Stăniloae organizate direct de Patriarhia Română sunt: festivitatea de premiere a “Concursului naţional teologic Părintele Dumitru Stăniloae” (21 mai 2013), Congresul Internaţional „Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi” (02 – 05 octombrie 2013), pomenirea liturgică de la Mănăstirea Cernica (05 octombrie 2013), precum şi momentul comemorativ din cadrul şedinţei solemne a Sfântului Sinod, care va avea loc în ziua de 28 octombrie 2013.

Textul comunicării noastre pentru acest congres internaţional se intitulează: „Părintele Stăniloae – creator al unei sinteze neo-patristice în teologia ortodoxă contemporană”. El va fi publicat în volumul dedicat lucrărilor acestui congres.

În cuprinsul texului am evidenţiat faptul că întreaga operă a Părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, poate fi definită ca o sinteză neo-patristică creatoare. Acest adevăr a fost remarcat de către teologi străini, care au constatat că Părintele Dumitru Stăniloae a împlinit, de fapt, un deziderat, un mesaj şi un program, fixat în anul 1936, la Atena, cu ocazia primului Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă.

Acolo s-a arătat foarte clar că teologia ortodoxă din toate ţările are nevoie de o eliberare de sub tutela teologiei scolastice, numită atunci „captivitate babilonică” de către patrologul rus George Florovsky. Aşadar, programul era eliberarea teologiei ortodoxe de metoda scolasticii occidentale, care în aparenţă dădea o anumită siguranţă, dar care nu era o teologie profund legată de viaţa şi de misiunea Bisericii. De fapt, la Atena s-a cerut ca toţi teologii ortodocşi să se întoarcă la izvoare şi să lucreze pentru o sinteză neo-patristică.

Părintele Stăniloae a realizat această sinteză neo-patristică nu doar citind, citând şi traducând operele Sfinţilor Părinţi, ci continuând în duhul Sfinţilor Părinţi reflecţia teologică ortodoxă într-un mod creator. El nu doar se referă la teologia Sfinţilor Părinţi, cum fac mai mulţi dintre teologi, ci el preia temele majore din literatura patristică, le adânceşte şi le continuă într-o formă creatoare, în dialog cu contextul socio-cultural şi misionar al epocii noastre.

Asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi asemenea Sfinţilor Părinţi capadocieni: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nisa, care cunoşteau cultura vremii lor şi prezentau Evanghelia ca lumină de mântuire pentru om, în integralitatea lui, şi pentru creaţie, Părintele Stăniloae a studiat cu atenţie nu numai Tradiţia Bisericii, ci şi cultura răsăriteană şi occidentală contemporană. El a beneficiat de studii în România şi de burse în străinătate (Berlin, Paris, Atena), pe care le-a folosit cu multă rodnicie, cu mare eficienţă. Prin urmare, proiectul Congresului din 1936 a avut consecinţe benefice, roditoare. Mai mulţi teologi ortodocşi greci şi ruşi au lucrat în această direcţie, mai ales cei care, din cauza emigraţiei, au ajuns să mărturisească Ortodoxia în Occident, însă Părintele Stăniloae a reuşit să realizeze o amplă sinteză teologică neo-patristică creatoare, dinamică, interdisciplinară: dogmatică, filocalică şi liturgică.

Sinteza neo-patristică creatoare a Părintelui Dumitru Stăniloae este un model care trebuie urmat în toată teologia noastră pentru a rămâne constant fideli Sfintei Evanghelii a lui Hristos, pentru a ne menţine neîntrerupt în comuniune cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi pentru a elabora astăzi o teologie misionară, care leagă textul Sfintelor Scripturi cu contextul istoric al vieţii creştine, pentru a fi cu adevărat ştiinţă a mântuirii şi a vieţii veşnice.

Sinteza teologică şi spirituală realizată de Părintele Stăniloae în teologie trebuie continuată, adâncită, amplificată, ţinând seama de noile probleme, dar şi de noile şanse misionare ale timpului nostru.

Părintele Stăniloae ne spunea adesea că se bucură mult nu doar când îl cităm în vorbirea sau scrisul nostru, ci mai ales când continuăm ceea ce a început el. Să ne ajute Dumnezeu tuturor ca să putem urma pilda lui!

Felicităm pe toţi organizatorii şi participanţii la lucrările acestui Congres Internaţional de Teologie, care îşi propune să evidenţieze aspecte actuale ale receptării operei Părintelui Stăniloae în viaţa Bisericii: de la teologia academică, la spiritualitatea monahală, de la cultura laică românească, la contextul teologic internaţional, depăşind graniţe geografice şi bariere lingvistice, spre intensificarea comuniunii în iubirea Preasfintei Treimi şi extinderea misiunii Bisericii lui Hristos în lume.

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Istorie 4. 33

One comment

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a.

***

Casandra, soția lui Cantemir, moare în 1712 și a fost îngropată în Biserica grecească din Moscova[1].

Din 1719, el se mută la Petersburg de unul singur și își lasă familia la Moscova, alături de fiica lui, Smaragda[2].

 După ce moare Smaragda, în iulie 1720, „toți copiii lui Cantemir sosesc și ei în capitală, de unde nu urmau să se mai mute”[3].

După 8 ani de văduvie, Dimitrie Cantemir se recăsătorește. Cu cneaghina Anastasia Trubețkoi, fiica generalului Ivan Iurievici Trubețkoi”[4]. A doua soție a lui Cantemir avea 18 ani, vârsta fiicei lui, Maria[5].

Nunta are loc la 14 ianuarie 1720, „în prezența țarului, a țarinei și a familiei imperiale”[6]. Însă „la cererea nașului, Cantemir își rade barba, leapădă hainele orientale și se îmbracă după moda apuseană, cu perucă pudrată și haine scurte”[7]. Familia sa devine una…mondenă[8], deși nu acesta era modul său de viață.

Țarul Petru o lasă însărcinată pe Maria Cantemir[9]. Copilul însă se naște mort[10]. Din acest motiv familia Cantemir intră în dizgrația țarului[11].

Maria Cantemir moare în 1757, fără să se mai mărite[12].

Crezând că va muri, Dimitrie Cantemir se spovedește episcopului de Astrahan[13]. Suferea de diabet[14].

Adoarme în ziua de 21 august 1723, la 19. 20 de minute, având 50 de ani și fiind ministru al țarului[15]. Trupul său, îmbălsămat, a fost dus la Moscova și îngropat în ziua de 1 octombrie 1723[16].

A fost îngropat „în dreapta intrării”, în Biserica zidită de el, cu hramul Sfinții Constantin și Elena, din Mănăstirea grecească Sfântul Nicolae din Moscova.

Unde fuseseră îngropate și prima soție și fiica lui, Smaragda și unde vor fi îngropați și Maria Cantemir cât și Dimitrie, fiul lui Antioh vodă[17].

Sistema religiei mahomedane a fost singura carte publicată în Rusia și anume în 1722[18].

Hronicul, în versiunea latină, l-a terminat în 1717[19]. Scris la îndemnul Academiei din Berlin[20].

*

31. Veleitățile teologice ale unui istoric al artei

Domnul Andrei Pleșu nu a vrut să fie original nici în această a doua încercare a sa de a intra, fără inițiere, pe teritoriul teologic. A folosit titlul și tema cărții lui Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus[21], la care a adăugat apendicele: „Adevărul ca poveste”[22]. Numai că poveste, azi, înseamnă basm, chestii din trecut, dubioase…poveste relativizând Adevărul cu majusculă.

Din Cuvânt înainte, aflăm că această carte a apărut la cererea editurii Humanitas, că a fost scrisă la Berlin[23] și că un număr de oameni, amintiți în p. 8, i-au făcut diverse „sugestii” despre părți din carte[24]. Adică e o carte colectivă…dacă sugestiile a 9 persoane au fost introduse în carte.

Mai înainte însă de a se vinde sub forma cărții, conținutul cărții de față i-a slujit autorului „pentru susținerea unor conferințe la Universitatea din Iași, la Institutul de Studii Avansate din Nantes și la Centrul de Studii Bizantine „Sf. Petru și Andrei” din București”[25].

Numai că atunci când și le auxiliază la CV, conferințele mai sus amintite…par altceva decât cartea.

Însă autorul nostru, în loc să își facă câte un text pentru fiecare demers academic sau conferențiar avut în plan, a făcut un text pentru toate conferințele de dinainte de publicarea cărții, pentru editura Humanitas și pentru conferințele de după, de la lansarea cărții, având un singur text pentru toate.

Din punct de vedere academic asta înseamnă autoplagiere în formă continuă. Sau, mai plastic: ciorbă reîncălzită.

Onestitatea intelectuală însă, dacă o ai, îți cere să faci muncă de cercetare pentru fiecare demers academic la care participi. Dacă nu poți să muncești în acest ritm, îți declini participarea.

Tot în cuvântul introductiv, autorul își ia măsuri de precauție. Mărturisește că este „perfect conștient” de faptul, că teologii vor privi această carte, ca pe opera unui „intrus”[26]. A unui veleitar. De acord! Nici nu poate fi altfel catalogată, atâta timp cât Andrei Pleșu nu are specializare teologică. Iar dumnealui, de obicei, îi zeflemisește pe lăutăriști…

Textul cărții e scris în limbajul prețios, caracteristic autorului, cu care ne-a învățat de-a lungul timpului. Și prin stil, autorul vrea să compenseze lipsa de idei prețioase/ personale și de organicitate a scrierii. Pentru că organicitatea scrierii teologice vine din munca de cercetare teologică continuă, iar ideile/ perspectivele teologice sunt consecințele unei vieți  mistice intense.

Teologia nu se scrie doar când vrei, ci tot timpul. Dar pentru ca să o scrii tot timpul, trebuie să o trăiești tot timpul, adică să fii una cu ea.

Discuția despre parabole începe în p. 13. Și parabolele, spune autorul, ne plasează „în teritoriul narațiunii, care se substituie argumentației”[27]. Numai că autorul vrea să argumenteze conținutul parabolelor, să îl explice, iar parabolele nu sunt povești ci tocmai argumente ale existenței relației lui Dumnezeu cu oamenii.

Până în p. 25, autorul face o acoladă, care n-are de-a face cu parabolele Domnului.

Între p. 25-27 avem o singură idee: parabola a fost considerată de Domnul ca fiind „în perfect acord cu El Însuși”[28]. Deducție logică, atâta timp cât Domnul a recurs de multe ori la parabole.

Primele citări scripturale (p. 29-30).

Autorul analizează dacă e un act discriminatoriu față de marea audiență, faptul că Domnul explică parabolele numai Sfinților Apostoli[29]. Dacă decizia Lui este una „elitistă” și, implicit, „smintitoare”[30].

Însă Pleșu ajunge să constate că și Sfinții Apostoli erau, uneori, „la fel de obtuzi” ca și poporul[31].

Numai că Domnul nu le cerea o înțelegere raționalistă Sfinților Apostoli, una prin care „să dezlege” parabolele ca pe un rebus, ci o înțelegere teologică, luminată de slava lui Dumnezeu.

Lucru pe care îl vedem cu ocazia răspunsului Sfântului Apostol Petru, când, luminat de Dumnezeu, spune că Iisus este Hristos [Mt. 16, 16-17]. Asta le cerea Domnul, de fapt, Sfinților Apostoli: o înțelegere mistică, duhovnicească, profund teologică a cuvintelor Lui și nu descifrări de „povestiri obscure”.

Mulțimea, prin parabole, trebuia să fie tot mai atentă la Domnul, la ce propovăduiește El și să cugete mai presus de cele grosiere. Pe când Sfinții Apostoli trebuiau să se deschidă revelării lui Dumnezeu, umplerii lor de har, pentru ca să înțeleagă cuvintele Domnului în profunzimea lor dumnezeiască.

În p. 41, autorul citează și din Joachim Jeremias, a cărui perspectivă de lucru „a preluat-o” în tăcere.

În p. 42, Andrei Pleșu consideră că este „un minim gest de politețe” să credem în „caracterul revelat al textelor sacre”. Al textelor sfinte ale Bisericii sau ale oricărei religii?

Făcând aluzie la baba ortodoxă, care are Ortodoxia în suflet (sintagmă a lui Petre Țuțea, preluată și de Mircea Platon), autorul, ca și când nu ar fi înțeles sensul expresiei, atrage atenția că „nu orice gospodină de vârsta a treia, care se aferează bigot prin ograda bisericii, e receptaculul optim al credinței”[32].

[1] P.[etre] P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viața și opera, col. Biblioteca Istorică, vol. III, Ed. Academiei RPR, București, 1958, p. 129.

[2] Idem, p. 134.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 134-135.

[7] Idem, p. 135.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 140.

[10] Idem, p. 141.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Idem, p. 145.

[14] Idem, p. 146.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 146-147.

[17] Idem, p. 147.

[18] Idem, p. 212.

[19] Idem, p. 228.

[20] Ibidem.

[21] Publicată în română sub titlul: Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, trad. din lb. engl. de PS Calinic Dumitriu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc și Dr. Ștefan Matei, cu un cuv. introd. de Părintele [Constantin] Galeriu, Ed. Anastasia, București, 2000, V-VIII +  322 p.

[22] Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Ed. Humanitas, București, 2012, 314 p.

[23] Idem, p. 7.

[24] Idem, p. 8.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 13.

[28] Idem, p. 25.

[29] Idem, p. 30.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 38.

[32] Idem, p. 44.