Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 2 iunie 2011

Timpul meu înseamnă claritate

Înseamnă clarificare.

De aceea nu mai suport să citesc cărți, texte, rânduri care nu duc nicăieri, care nu clarifică nimic, care nu sunt serioase. Al căror autor bate câmpii.

Și am ajuns aici pentru că știu că nu pot să înțeleg tot…dar pot să înțeleg lucrurile care sunt scrise cu pătrundere, cu înțelegere, în urma unei munci atente.

Am nevoie de adevăruri.

Am nevoie de înțelegeri existențiale.

De oameni care scriu în urma unor lucruri trăite…sau de spații de înțelegere vaste.

Vreau claritate și în înțelegere și în scris.

Nu metaforizare de la un capăt la altul ci concizie.

După articol, carte, colecție…trebuie să număr ideile și experiența dobândită și să mi se pară că am înțeles și trăit multe.

Clar, simplu, concis.

Pachetul de memorare (38-39)

Pagina a 38-a

Subordonatele relative (în limba latină) sunt cel mai vechi tip de subordonare în frază.

Sunt subordonate adnominale comutând cu un atribut.

1. relativele cu predicat un nume (un participiu)

2. relativele cu element introductiv și predicat un verb

*

Relativele participiale

Participiul e un adjectiv verbal.

Conjuncții: ut, velut, quasi, tanquam.

Uneori e mai comod de tradus printr-o temporală decât printr-o atributivă.

Nu se confundă cu ablativele sau participialele absolute.

*

Relativele verbale

– determină un nume (substantiv, pronume, adjectiv sau numeral substantivizat) din regentă

Elemente introductive: qui, quae, quod, quisquis, quisque, quicumque, is, ea, id.

is, ea, id (el, ea) trebuie traduse cel, cea.

*

Relativele verbale și cele circumstanțiale

Pagina a 39-a

totie(n)s…quotie(ns) = de atâtea ori…de câte…

perinde ac = la fel cum

alius atque =altul decât

*

Circumstanțialele concesive

Conjuncții: ut, ne, cum;  quamquam = orișicât; quam vis = cât (vrei) de; licet; tamen= totuși; certe = desigur; saltem = măcar; nihilominus = cu nimic mai puțin.

*

Circumstanțialele temporale

– arată numai treapta temporală a desfășurării unei circumstanțiale

„după ce” = o circumstanțială de anterioritate

„înainte ca” = o circumstanțială de posteritate

Conjuncții: ut, ubi, cum = când; donec = câtă vreme; quoad = până când, până să; primum, ut (primum), ubi (primum), cum (primum) = îndată ce, imediat ce; cum extemplo, cum subito, cum ilico = o dată ce; post quam = după  ce; quotiensque și quotienscumque = ori de câte ori.

Pachetul de memorare (36-37)

Pagina a 36-a

Propozițiile incidente (în limba latină) sunt cele care intervin în șirul unei fraze aducând o referire la un alt plan de idei decât cel enunțat în fraza dată.

Mai sunt numite și parentetice = intercalate.

Ele pot fi ilocuțiile persoanei I, adresări, exclamații afective convenționale, aprecieri gnomice, particularizări sau precizări de detaliu.

Apar în interiorul frazei ca digresiuni.

sultis = si vultis = dacă vreți

sodes = si audes = a pofti, a îndrăzni

*

Stilul indirect (citarea indirectă)

Se apelează la inquit.

Avem:

1. vorbirea indirectă cu text amplu;

2. citatul indirect ca reluare limitată;

3. stilul indirect restrâns, ca referire aluzivă.

*

Analiză și traducere

Traducerea = verbul predicat, subiectele, părțile de vorbire independente (substantive, pronume, numerale, interjecții), părți de vorbire dependente (adjective propriu-zise, adjective pronominale, adverbe).

Analiza morfologică începe de la desinență spre radical.

Importanța elementelor de legătură pentru stabilirea felului propozițiilor din frază.

*

Pagina a 37-a

Predicatele:

1. orice verb cu desinență personală/ substantiv la N., la genul și numărul desinenței;

2. infinitiv / substantiv în Ac. = completivele infinitivale;

3. participiu în Abl. / + un nume tot în Abl. = ablativul absolut;

Participiul predicat se traduce prin gerunziu în română iar numele subiect din Abl. prin N. subiect.

4. Participiul care nu e în Abl., fără a avea subiect gramatical propriu, are subiectul logic funcționând în altă propoziție. El e tradus în română prin gerunziu.

5. interjecție

*

Consecutio temporum (concordanța timpurilor)

La propoziții cu conjunctivul.

Se aplică la subordonata completivă conjunctivală, la interogativa indirectă, la circumstanțiala finală (sau de scop) și la consecutivă.

Dacă regentul e la viitor, conjunctivul va fi la prezent perifrastic pentru posterioritate, la prezent pentru simultan și la perfect pentru anterior.

Când regenta e un preterit (adică un perfect, imperfect sau mai mult ca perfectul), avem imperfectul conjunctiv perifrastic pentru posterior, imperfectul conjunctiv pentru simultan și m.m.c.p. conjunctiv pentru anterior.

Ratarea unui învingător [9]

Partea întâi, a doua, a treia, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a și a 8-a

***

De la p. 134: Șpagatul Udrea. „Sacrificatele” alianțelor democratice postdecembriste: prima a fost Gilda Lazăr, iar la data scrierii articolului: Elena Udrea.

Numai că Dorin Tudoran subliniază: Elena Udrea nu a fost demisă, ci proptită la Cotroceni „într-o funcție care nu i se potrivește” (134).

„traseele voltaice ale doamnelor Lazăr și Udrea” (134).

Și când spune voltaice…autorul se referă la faptul că traseele lor au fost „iluminate” cu multă energie „solară” de la președinție.

Adică nu au avut trasee normale, dobândite prin muncă proprie…ci prin parașutare în funcții cheie.

*

Gilda Lazăr[1] s-a retras din politică „în management unde azi are o carte de vizită impresionantă” (p. 134), pe când Elena Udrea și-a schimbat doar „partidul de suflet din mijlocul căruia aruncă pe piața mediatică bombe și tiribombe” (134).

Elena Udrea s-a mutat de la PNL la PD (135) și „șpagatul trebuie că e destul de dureros, dacă vocația liberală a dnei Udrea a fost vreodată una autentică” (135).

*

Elena Udrea = „purtător de vorbe” (135); „vorbele dnei Udrea sunt mari cât Bucegii, ideile sale despre corupție și grupuri de interese sunt amuzante ca Babele” (135); „odrasla spirituală a președintelui” (135).

*

Finalul e fără replică: „Acest Traian [Băsescu] se joacă prea mult de-a Decebal pentru ca într-o bună zi să nu o băsească”(136).

Jurnalul Național, 11 noiembrie 2005.

*

De la p. 137: Republica Română Absurdistan.

Traian Băsescu gândește numai între extremele pro și contra persoanei sale (137). De aceea, deducție logică: „despre dl Băsescu nu se (prea) pot scrie analize, ci doar articole cvasihagiografice ori pamflete inutile” (137).

*

Autorul citează din folclorul recent. Cică Nicolae sau Elena Ceaușescu (unul dintre ei) a afirmat că „e o minune pe care poporul român nu o merită, un om care se naște doar o dată la 500 de ani” (137).

După care vorbește despre „unul dintre cei mai dotați jurnaliști români”(137), numit fără nume, care a afirmat că T. Băsescu este „persoana cu vocația providențială de a repara definitiv sistemul ticăloșit” (137).

Însă cel care „reformează”, adică T. Băsescu, „este oficialul cu cei mai mulți ani de prestație în mai toate cabinetele postdecembriste sub care s-a născut, dezvoltat și consolidat sistemul oligarhic românesc” (137-138).

Adică, conchide autorul, avem „încă o dată omul potrivit la poporul nepotrivit” (138).

*

Valeriu Stoica[2] = „demolatorul român” (138); „inițiator al procesului de emasculare a dreptei prin aducerea în fruntea PNL-ului a dlui [Theodor] Stolojan, un serafic de stânga” (138); cel care a săpat „groapa PNL-ului cu un hârleț” (138); „Miciurin al eșicherului ideologic românesc” (139).

*

Și în 2005 autorul avea dreptate să spună: „Mi se pare prematur a juca totul pe cartea Băsescu” (138).

*

Și iarăși final de mare clasă: „Cu un Ceaușescu care se naște doar o dată la 500 de ani, cu un Băsescu care se naște când și cum vrea el, cu un [Valeriu] Stoica născând încontinuu același liberal de stânga fără sfârșit și cu o Securitate care se renaște în fiecare clipă, deși nu a murit vreodată, poate că țărișoara a și ajuns Republica Română Absurdistan” (139).

Jurnalul Național, 16 decembrie 2005.

*

O singură enervare am la acest articol: „țărișoara”.  Și vizavi de orice carte și articol care minimalizează poporul român fără să fi făcut ceva magistral pentru și în interiorul lui.

Nu îmi plac diminutivările când vine vorba de România și poporul român și nici ofensele aduse istoriei neamului și nației române.

Cei care nu înțeleg de ce s-au petrecut lucrurile într-un fel sau altul studiind istoria neamului românesc nu au dreptul să o maculeze.

*

Cap al V-lea al cărții: Pacientul național începe odată cu p. 141. Și primul său articol: Acești gigei și averile lor urlătoare (142 sq.).

Autorul a locuit la hotelul Lido după revoluție (142). Serviciu ireproșabil la Lido[3] (din București)…în afara unor „uși trântite cu nesimțire” (143).

Prin ușile de la Lido „se prelingeau târfe aproape de lux și domni cu false aere de gentlemeni” (143).

Cel care a flegmat pe „podeaua liftului” (143) era Becali (144). Care dintre ei? L-a reîntâlnit în avionul de Madrid vorbind „cât de tare îl țineau foalele” (144).

„gigeliadă” (145).

Tot în p. 145 pronunță numele lui Gigi Becali.

El era cel care a flegmat în lift și vorbea tare la telefon sau fratele lui, care l-a scuipat pe un comesean la o emisiune de sport?

„barbugiu buimac” (145); „jeg moral” (145); „răpciugoși dolari americani” (145)

Cotidianul, 28 februarie 2002.

*

Fabrica de ciocoi (I) începe la p. 147.

Adrian Năstase = „este perceput de tot mai mulți concetățeni ai săi drept un corupt, un îmbogățit peste noapte,un îmbuibat, un carierist lipsit de scrupule, un ciocoi arogant” (148).

„dl Năstase este sensibil mai prost situat decât se afla dl Petre Roman în momentul când a decis să-l concureze deschis pe dl Ion Iliescu” (149).

naivii de ieri au devenit cinicii de azi” (150)

Cotidianul, 7 martie 2002.

*

Fabrica de ciocoi (II) de la p. 151…

Atitudinea politicienilor față de presa românească. Autorul nu cunoaște un om politic pe undeva care să fi câștigat lupta cu presa (151).

Și autorul subliniază faptul că Emil Constantinescu[4] a fost ajutat de Pro TV ca să fie ales președinte al României (151).

Emil Hurezeanu[5] era perceput ca „purtător de cuvânt” (152) al președintelui E. Constantinescu.

E. Constantinescu = „întâmplătorul șef de stat” (152)

Autorul se declară aici „mare admirator al dlui Ilie Năstase[6]” (153).

În Partidul România Mare, spune autorul, nu știi care sunt mai mulți: securiștii sau foștii bișnițari ideologici (154).

Cotidianul, 14 martie 2002.


[1] Idem: http://www.gandul.info/cariera/gilda-lazar-unul-dintre-veteranii-comunicarii-din-romania-2346884.

[2] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Stoica.

[3] Idem: http://www.lido.ro/.

[4] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Constantinescu.

[5] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Hurezeanu.

[6] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_N%C4%83stase.

Opere complete (vol. 8) [41]

Scrierile complete ale

Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu

şi viaţa sa,

comentate

de către

ucenicul şi fiul său întru Domnul,

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Vol. 8

(al 6-lea caiet manuscriptic)

Paginile 482-492

***

Să te ferești de abuzuri de orice fel. La băutură, mâncare, îmbrăcăminte.

Tot ce trăiești este în fața lui Dumnezeu și trebuie să nu te mustre conștiința pentru ceea ce faci.

Pentru metoda isihastă nu există alt loc al contemplației divine sau al unirii cu Dumnezeu în afară de inimă.

Atenția și rugăciunea adevărată.

Spiritul tău păzește inima. El se aprofundează circular și fără încetare în inimă și din acest abis face să se ridice cerurile lui Dumnezeu.

Dumnezeu locuiește în inimă.

*

Textul care descrie tehnica metodei isihaste:

– într-o cameră izolată ridică spiritul mai presus de tot ce este lucru vremelnic;

– reazimă bărbia în piept;

– îndreaptă ochiul trupesc, cu tot spiritul, spre mijlocul pieptului (plex), adică spre buric;

comprimă respirația aerului ce trece prin nas în așa fel încât să nu respiri cu ușurință și cercetează cu mintea lăuntrul măruntaielor ca să găsești locul inimii, acolo unde obișnuiesc să se adune toate puterile sufletului;

– la început dai peste întuneric și rezistență;

– stăruie ziua și noaptea și vei descoperi o fericire fără margini;

– vei găsi aerul (ego: luminos) care există în mijlocul inimii și pe tine însuți întreg și luminos, plin de discernământ;

– spiritul, [începând] de acum, alungă orice gând care mijește prin invocarea numelui lui Iisus Hristos;

– spiritul lovește de acum, cu mânie, în vrăjmașii spirituali[1];

– de acum încolo, practicând paza spiritului și invocând pe Iisus Dumnezeu, voi învăța de unul singur rostul [rugăciunii neîncetate].

*

Ego: În acest război nevăzut eu am ajuns la concluzia că omul, în această fază, participă spiritual la acest război.

*

Rugăciunea lui Iisus sau a minții este respirația religioasă a inimii[2].

Mai multe versiuni [ale metodei rugăciunii isihaste]:

1. Simeon Noul Teolog, la anul 1000;

2. Călugărul Nichifor[3], veacul al XIV-lea, Dascălul[4] lui [Grigorie] Palama[5].

*

Metoda sfintei rugăciuni și atenții este un rezumat târziu și deformat al spiritualității sinaitice.

Grigorie Sinaitul[6] vine de la Sinai la Athos, adică ca urmaș al lui Ioan Scărarul.

Viața pustnicească este descrisă la gradul al 27-lea [de Sfântul Ioan Scărarul].

Călugăria vrea să facă din om un înger în trup.

Școala sinaită dorea să facă  din om un serafim. Ea se adresa elitelor, adică eremiților, pietrificaților[7], celor care realizaseră apatia[8], care nu e compatibilă cu societatea[9].

Omul, în acest stadiu, poate trăi chiar fără hrană trupească, [lucru] care anticipează învierea morților (Măicuța Veronica).

Apatia presupune dezrădăcinarea din suflet a oricărei idei sau a oricărui gând.

*

Treapta a 29-a: a tăcerii, a păcii lăuntrice.

Două primejdii pândesc spiritul în această fază: închipuirile și ideile/gândurile.

De aici războiul împotriva închipuirilor și a ideilor sau războiul nevăzut, înfățișat de sinaitici ca o luptă împotriva diavolului.

Se cere o liniște completă în spirit.

Închipuirile fanteziei și ideile ce năvălesc [în minte și inimă] se biruie simplu, prin numele lui Iisus, pentru că în jurul Lui se organizează toată spiritualitatea ortodoxă.

Rostit necontenit, „ținut în inimă”, numele Domnului îi distruge pe „vrăjmașii duhovnicești” și face să iradieze în inima noastră lumina dumnezeiască.

*

Textul rugăciunii lui Iisus:

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” sau: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”[10].

*

Ego:

Am trăit luni de zile situația în care rugăciunea și lumina dumnezeiască curgeau de la sine în ființa mea, zi și noapte, atât în stare de trezie cât și în somn.

*

Viziunea Treimii sub forma unei piramide, formată din lumini diferite.

*

Am văzut și apele Paradisului ceresc, izvorul care curgea de la picioarele Mântuitorului.

***

„Privegheați și vă rugați!” [Mt. 26, 41].

Rugați-vă neîncetat [I Tes. 5, 17], spune Apostolul [Pavel].

Să ne trudim să facem mai mult decât putem, pentru ca să rămânem în Iisus și Iisus în noi.

Repetarea continuă a rugăciunii are drept scop concentrarea spiritului și ferirea lui de distrageri.

Rugăciunea lui Iisus ajunge cu timpul a doua natură a noastră sau a respirației[11].

Autorii sinaiți recomandă să fie inspirată odată cu suflul de aer tras în plămâni[12].

Astfel ajunge să se repete singură, de la sine, și în timpul somnului nostru.

Verset din Cântarea Cântărilor: „Eu dorm dar inima mea veghează” [Cânt. Cânt 5, 2].

Se recomandă locurile izolate și noaptea[13].

Rugăciunea lui Iisus se face prin monologare rostită (seamănă cu psalmodierea) sau prin monologare în gând (ca meditație).

Când rugăciunea curge de la sine, atunci Duhul Sfânt e Cel care Se roagă în noi[14].

Rugăciunea inimii are un început activ și un sfârșit pasiv[15].

Începem prin meditație și sfârșim în contemplație [dumnezeiască][16].

*

Efectele ultime ale rugăciunii lui Iisus după I.[oan] Scărarul: „o lumină infinită, pe care o vedem cu ochii minții în văzduhul inimii. Lumină ce vine de la Soarele inteligențelor, Hristos și prin El de la Sfânta Treime, în care noi înșine ne vedem străvezii în toate amănuntele alcătuirii noastre prin această lumină și tot prin ea contemplăm adâncul cerurilor[17] (N.[ichifor] Crainic, Curs de Mistică, p. 276).

Rugăciunea mintală îndeplinește în suflet slujba Îngerilor, spune [tot] Io[a]n Scărarul[18].

***

Ego:

În practica rugăciunii făceam două cercuri: unul pe verticală, inspirând aerul odată cu rostirea cuvintelor: „Doamne, Iisus Hristoase” și al doilea cerc rezulta din orizontala rostirii „miluiește-mă”, în timp ce expiram aerul din mine.

Cele două cercuri făcute prin facerea semnului crucii pe inimă sau pe plexul meu se întretăiau.

Cu timpul, cercul a devenit sferă luminoasă.

Apoi sfera de lumină dumnezeiască a cuprins în ea sfeșnicele cu făclii sau bolțile de lumină străvezie, pe care le vedeam extatic, cât și altarele, bisericile, apoi universurile întregi în dezvoltarea luminii în ființa mea.

Și lumina se derula în culori infinite la modul fulgerător.

Așa am văzut sferele și bolțile cerești atunci când am dorit să îl văd pe Apostolul Pavel în Împărăția lui Dumnezeu.

Însă nu l-am văzut pe el ci doar acestea mi s-au arătat.

Căci eu vedeam în lumina lui Dumnezeu numai ceea ce mi se dezvăluia, fără ca eu să cuget sau să îmi imaginez ceva ce aș fi vrut să văd.

Toate cele pe care le vedeam se nășteau și se înălțau în văzduhul inimii.

***

Locul sufletului[19] după sinaiți e în „abisul inimii” sau în „pământul inimii”.

Rugăciunea mintală a sinaiților este așezată pe baze fiziologice de metoda[20] sincronizării psihofizicului cu ritmicizarea rugăciunii, adică a rostirii ei în ritmul respirației plămânilor.

Acest principiu stă și la baza metodei athonite de rugăciune.

Nichifor le amintea călugărilor că „Împărăția Cerurilor e în lăuntrul nostru”.

Prin această rugăciune spiritul tău vine/coboară în inimă și odată cu asta tot corul virtuților: dragostea, bucuria, pacea etc.

Nicodim Aghioritul[21].

Energia spiritului este în encefal[22] și prin această rugăciunea ea se întoarce în inimă.

Reîntoarcerea spiritului în inimă, după Di.[onisie] Areopagitul, se numește mișcare circulară[23].

Mișcarea circulară[24] e a treia mișcare, asemănată cu circumferința unui cerc, care se întoarce mereu asupra ei înșiși, unindu-se cu ea însăși.

Spiritul nostru mișcându-se circular în adâncul inimii se identifică și se unește cu el însuși, fiind ca o roată[25] într-o continuă învârtire.

Unificarea spiritului (adâncirea în sine) înseamnă ridicarea[26] spre Dumnezeu, după [Sfântul] Vasile cel Mare, Sfântul Augustin [al Hipponei].

Vederea mintală și auzul mintal trebuie concentrate asupra cuvintelor rugăciunii[27].

*

Nil [Sinaitul]: trebuie să fii imaterial în prezența Celui imaterial.

Alungă [în timpul rugăciunii isihaste] imagini, figuri sau reprezentări [din mintea și inima ta].

Grigor[i]e Palama: „Când unitatea spiritului devine trinitate rămânând unitate, atunci el se unește cu monada întreită a Divinității”.

Nic.[odim] Aghioritul recomandă:

În timpul rugăciunii respirația trebuie acordată cu restul rugăciunii. Inspiri odată și te reții, până când rostești în minte întregul text al rugăciunii, apoi expiri [28][aerul din tine].

***

Ego: Aceeași părere [am], că omul e un microcosmos între creație și Dumnezeu, un punct de întretăiere, un focar de energii.

*

N.[ichifor] Crainic [accentuează citatul din] Apocalipsa: „Un cer nou și un pământ nou” [Apoc. 21, 1].

Dacă universul creat nu e etern, el s-ar putea modifica luând o altă înfățișare, „ca o armonică ce se adună din spațiul unde și-a dezvoltat cântecul și se strânge pregătindu-se să intoneze o altă melodie”.

*

Noua teorie astronomică. Materia universală a fost inițial ca un bolid care a explodat. Rămășițele exploziei, rămase din vechea materie, sunt pete negre de materie de altădată socotite acum ca goluri abisale.

Galaxiile fiind părți ale vechii materii, pornite în spațiu acum 14 miliarde de ani și care își dezvoltă mereu viteza în prezent.

Dar odată se vor opri și forța cu care le-a expulzat le va atrage din nou spre un centru.


[1] În demoni. Îi lovește pe demoni cu rugăciunea inimii, adică cu invocarea continuă a prezenței și a puterii lui Hristos Dumnezeu.

[2] Subliniat de autor. Text scris cu stiloul.

[3] A se vedea:

http://www.ziarullumina.ro/articole;1619;1;38434;0;Isihia-si-rugaciunea-lui-Iisus.html.

[4] Părintele duhovnicesc.

[5] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Palama.

[6] Idem:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie06.htm.

[7] A căror viață și sensibilitate se aprofundaseră cu totul în asceză și rugăciune.

[8] Nepătimirea.

[9] Cu viața socială.

[10] Textul rugăciunii e scris cu creion de culoare roșu-violet.

[11] Respirăm rugându-ne. La fiecare respirație rostim rugăciunea, dacă aceasta a devenit cotidiană pentru noi.

[12] Fraza de față e subliniată tot cu creion de culoare roșu-violet.

[13] Se recomandă ca rugăciunea inimii să se facă în locuri singuratice, izolate și, mai ales, noaptea. Ceea ce nu exclude însă rugăciunea de peste zi și din orice clipă

[14] Subliniere cu creion de culoare roșu-violet. Aluzie la Rom. 8, 26.

[15] Rugăciunea inimii e făcută de om, cu multă trudă, pentru ca, mai apoi, când el se curățește de patimi, să fie inundat de vederi mistice, dumnezeiești, care nu mai vin din rugăciunea lui ci ca dar al lui Dumnezeu pentru sufletul și trupul său curățite de păcat. De aceea rugăciunea e activă până când devine vedere dumnezeiască, care nu mai e rugăciune ci sfârșitul dumnezeiesc al rugăciunii.

[16] Subliniere făcută cu stiloul.

[17] Cele două sublinieri din citat sunt făcute cu pix de culoare roșie.

[18] Subliniere cu creion de culoare roșu-violet.

[19] Subliniere făcută cu stiloul cu care a scris acest text.

[20] Tot sublinieri făcute cu stiloul.

[21] A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Nicodim_Aghioritul.

[22] Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/Creier.

[23] Subliniere făcută cu pix de culoare roșie.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Subliniere cu creion de culoare roșu-violet.

[28] Ibidem.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno