Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 23 la Faptele Apostolilor [67]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a.

***

Voi toți, care ați primit aceste iertări, voi toți care v-ați învrednicit de credință, cunoașteți, vă rog, [care este] măreția darului și învățați să nu fiți ingrați/ nemulțumitori față de Binefăcătorul vostru. Căci am primit iertările nu pentru ca să devenim mai răi, ci pentru a ne face pe noi cu mult mai buni și mai minunați.

Nimeni să nu spună că Dumnezeu este cauza faptelor noastre rele, pentru că El nu a pedepsit, nici nu S-a răzbunat. Dacă (după cum am spus), un conducător, prinzând un ucigaș, îl lasă liber, spuneți, (nu) este el considerat cauza crimelor comise după aceea? Vedeți, deci, cum Îl expunem pe Dumnezeu în fața limbilor celor răi[1]!

Căci ce nu spun, ce lasă negrăit? Dumnezeu Însuși, zic ei, le-a îngăduit lor [să păcătuiască]. Căci ar fi trebuit să-i pedepsească după cum meritau, nu să-i cinstească, nici să-i încununeze, nici să le permită lor cele mai mari privilegii, ci să-i pedepsească și să se răzbune pe ei. Dar Cel care, în loc să facă acestea, îi cinstește, i-a făcut pe ei să fie așa cum sunt [, adică răi].

Vă rog și vă implor, nu lăsați pe nimeni să grăiască asemenea cuvinte în privința noastră! Mai bine să fim îngropați de zeci de mii de ori, decât să se vorbească astfel despre Dumnezeu, din cauza noastră!

Evreii, citim, I-au spus lui (Hristos) Însuși: Cel ce distrugi templul și în trei zile îl zidești, […] coboară-Te de pe Cruce (Mt. 27, 40). Și încă: dacă ești Fiul lui Dumnezeu.

Însă reproșurile de aici sunt mai grave decât acelea, ca, prin noi, El să fie numit învățător al răutății. Să facem să se spună opusul acestora, făcând convertirea noastră vrednică de Cel care ne-a chemat și (în mod vrednic) apropiindu-ne de Botezul înfierii.

Căci mare este, într-adevăr, puterea luminării [prin Botez] (φωτίσμος): îi face pe ei [, cei botezați] cu totul alți oameni decât erau [înainte], care se împărtășesc darului. Nu-i lasă pe oameni să fie numai oameni (și nimic mai mult). Vă face pe voi, elinii/ păgânii (τὸν Ἕλληνα), să credeți că mare este puterea Duhului care v-a modelat, care v-a închipuit pe voi din nou.

De ce aștepți ultima suflare, ca un rob pribeag, ca un răufăcător, ca și cum nu ar fi fost datoria ta să trăiești lui Dumnezeu? De ce te arăți jignit/ rănit către El, ca și cum ai avea în El un Stăpân nemilos și crud? Ce poate fi mai lipsit de inimă (ψυχρότερον), ce poate fi mai groaznic, decât cei care întârzie vremea primirii Botezului?

Dumnezeu a făcut din tine un prieten și te-a învrednicit cu toate lucrurile Sale bune, pentru ca tu să faci lucrul unui prieten.

Să zicem că ai făcut cuiva cele mai mari rele, că l-ai jignit și ai adus asupra lui necazuri fără număr, [și] să zicem că ai căzut în mâinile celui căruia i-ai greșit, iar el, în schimb, pentru toate acestea, te-a cinstit și te-a făcut părtaș la tot ce avea și [te-a pus] în adunarea prietenilor săi, a celor în fața cărora fusese insultat [de tine], te-a încununat și a spus că te va avea ca pe propriul său fiu, și apoi imediat a murit: spune, nu l-ai fi jelit? Nu ai fi considerat moartea lui o nenorocire? Nu ai fi zis [atunci]: Bine era să fi trăit, ca eu să pot să îi întorc cele cuvenite, pentru ca să îl răsplătesc pe el, ca să mă arăt pe mine că nu sunt josnic față de binefăcătorul meu?

Deci, unde nu sunt decât oameni, astfel ai proceda. Iar unde este Dumnezeu, ești nerăbdător să pleci, pentru ca să nu îți răsplătești Binefăcătorul pentru niște daruri atât de mari? Ba, încă, alegi timpul venirii la El, astfel încât să stea în puterea ta a-I răsplăti Lui în mod egal [pentru ce ți-a dăruit]?

Adevărat, zici tu, dar nu pot păstra (darul). Oare Dumnezeu a poruncit lucruri cu neputință? De aici urmează că totul este răsturnat în mod evident, de aici[2] că, peste tot în lume, totul este stricat: pentru că nimeni nu face o trăsătură [definitorie] a sa din a viețui după Dumnezeu.

Astfel, cei care încă sunt catehumeni, pentru că fac din aceasta scopul lor (cum să amâne Botezul până în ultima clipă), nu se îngrijesc de a avea o viață dreaptă, iar cei care au fost luminați [prin Botez] (φωτισθεντες), fie pentru că l-au primit în copilărie, fie că l-au primit fiind bolnavi, iar apoi s-au însănătoșit (ἀνενεγκόντες), nu au nicio dorință din inimă de a trăi mai departe (întru slava lui Dumnezeu).

Așa încât niciunul dintre aceștia nu fac din asta o problemă de râvnă, ba, chiar dacă [Botezul vreunuia] a fost primit întru sănătate, au foarte puține [lucruri] de arătat, ale unei bune întipăriri [în ei a harului,] și, mișcați de căldura [dragostei dumnezeiești numai] în vremea [Botezului], și aceștia lasă focul să se stingă, îndată [după aceea].

De ce fugiți? De ce tremurați? De ce vă temeți? Nu vreți voi să spuneți că nu sunteți lăsați să vă vedeți de treabă? [Căci eu] nu vă despart de soție! Nu, ci de la adulter vă opresc.

Nu vă împiedic eu de la a vă bucura de bogăția voastră? Nu [este adevărat], ci de la lăcomie și rapacitate. Nu vă oblig eu să vă goliți toate sipetele? Nu, ci [vă cer numai] să dați câteva lucruri mici, după puterea voastră, celor cărora le lipsesc, [să dați] ceea ce vă este prisositor pentru nevoia lor, și nici măcar asta fără răsplată.

Nu vă cerem să postiți? [Însă] doar vă oprim să vă împresurați de beție și de ghiftuire.

Lucrurile de la care vă reținem nu sunt decât lucrurile înseși care vă aduc necinste; lucruri care, chiar aici, pe această buză a focului Iadului, voi înșivă mărturisiți că sunt lucruri pe care trebuie să le ocolești și să le urăști.

Nu vă interzicem noi să fiți bucuroși și să vă veseliți? Ba nu, ci numai să nu vă bucurați de o distracție rușinoasă și necuviincioasă.

---

[1] Dumnezeu ne iartă fărădelegile, nouă, credincioșilor, dar prin faptul că nu ne îndreptăm și nu facem fapte bune cu adevărat, ci chiar ne întoarcem la răutățile noastre de mai înainte, prin aceasta dăm necredincioșilor ocazia să susțină că Dumnezeu este cauza răului, pentru că El nu ne pedepsește imediat sau cu asprimea cu care am merita să fim pedepsiți.

[2] Din faptul că noi considerăm poruncile lui Dumnezeu de neîndeplinit.