Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
Antim Ivireanul: avangarda literară a Paradisului. Viața și Opera (2010)
Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a.
***
Antim Ivireanul era, după cum se vede, un neîntrecut artist, chiar şi atunci când arta sa se desfăşura pe spaţii mici, un adevărat maestru al miniaturilor, după cum se va vedea şi din cele ce vom arăta în continuare. Înseşi sigiliile mitropolitului nostru erau nişte realizări foarte complexe, adevărate „bijuterii” încărcate de simboluri adânci şi proiectate într-un spaţiu mic, care „în ele însele sunt atât opere de artă cât şi de interpretare, prin legenda pe care o au şi prin imaginea pe care o poartă”[1].
Antim a fost recunoscut şi ca meşter în xilogravură: „Sigur este că multe din desenele ornamentale şi chenarele cu care şi-a împodobit tipăriturile au fost realizate de el. Iorga l-a numit marele ilustrator al cărţii româneşti, care a adus înnoiri estetice prin frunzele largi pline de viaţă, prin rodiile sale deschise, prin lalelele sale, etc.”[2].
După cum am enunţat deja, vrednicul ivirean a săpat litere arabice, făcând calcografie după manuscrise arabe. Ca dovadă, în prefaţa Liturghierului greco-arab tipărit de el, patriarhul Atanasie Dabbas scria: „[Constantin Brâncoveanu] primind cererea noastră cea după Dumnezeu, a ordonat tipografului abil ce se află pe lângă înălţimea sa, prea cuviosul între ieromonahi, kir Antim Ivireanul, dându-i cu abundenţă şi cele de cheltuială, ca să sape cu îngrijire litere arabice, şi, făcând halcografie arabică, să tipărească slujba Sfintei Liturghii în amândouă limbile, elenă şi arabică”[3].
După unele opinii, Antim a realizat şi „litera gruzină necesară şi a trimis la Tbilisi pe cel mai bun ucenic al său, pe Mihail Iştvanovici [Ştefanovici]…”[4].
Dar Virgil Molin susţine – lucru despre care vom mai vorbi foarte curând – că ucenicul lui Antim a plecat la Tbilisi fără utilaj tipografic, întrucât acesta fusese adus de la Amsterdam cu vreo douăzeci de ani mai devreme. Controversa aceasta nu a fost clarificată încă dincolo de orice îndoială.
Vom discuta acum mai pe larg despre această înzestrare artistică deosebită a lui Antim Ivireanul, aceea de maestru miniaturist. Dacă manuscrisele sale au o caligrafie impecabilă[5], unul dintre acestea, intitulat Chipurile Vechiului şi Noului Testament, este absolut superb. Acesta este împodobit cu nenumărate portrete ale unor persoane sfinte, lucrate magistral.
Această operă este o rodoslovie, o genealogie a Mântuitorului Hristos, începând de la protopărinţi şi care a fost dăruită drept cadou voievodului Constantin Brâncoveanu. Această miniatură se păstrează actualmente la Kiev. În ţara noastră se mai află doar două copii, „inferioare sub raport artistic”[6], una realizată de popa Flor şi alta de C. Petrescu, în 1847, realizată după copia menţionată anterior[7].
„Manuscrisul, frumos caligrafiat, este alcătuit din 21 de file şi cuprinde genealogia până la Iisus Hristos a tuturor personagiilor din Vechiul Testament din care coboară Iisus. La text şi înlăuntrul acestui text se adaugă 515 chipuri lucrate în medalion şi trei schiţe lucrate în culori. Manuscrisul a fost dăruit de mitropolitul Antim Ivireanul domnului ţării din acea vreme, Constantin Brâncoveanu la Târgovişte, în ziua de 1 iulie 1709.
Prima pagină, încadrată într-un chenar cu ornament floral, cuprinde în partea de sus stema ţării, având în medalionul din mijloc vulturul cu aripile desfăcute, purtând crucea în cioc, iar de o parte şi de alta soarele şi luna. Medalionul este înconjurat de un ornament floral care aminteşte motivul din chenarul marginal şi care se desface în două din partea de jos, marcată printr-un bust de înger cu aripile desfăcute şi de alta doi îngeri care ţin buzduganul şi sabia.
În partea de sus a medalionului e o tulpină stilizată din care se desfac două ramuri cu frunze stilizate ce se arcuiesc spre interior şi prind sabia şi buzduganul ţinute de cei doi îngeri, care închid ornamentul medalionului. Deasupra, în golul dintre cele două ramuri şi străjuite de sabie şi buzdugan, apare coroana domnească punctată cu pietre preţioase şi surmontată de o cruce. În dreptul îngerilor, apar două stele care împart în două zone această porţiune superioară şi cuprinde iniţialele:
Iω Κ ББК
Д Д ЧР
adică «Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod, Domn Ţării Româneşti»”[8].
Dedesubt sunt versuri iar „pagina următoare, închisă cu un chenar împodobit cu motive vegetale, în care sunt amestecate şi motive din domeniul zoomorfic, are următorul cuprins: Chipurile Vechiului şi Noului Testament”[9], adică titlul cărţii în întregime, urmat de prefaţa autorului.
„Având în vedere scopul pentru care fusese alcătuit manuscrisul cuprinzând rodoslovia, Antim, autorul acestuia şi al miniaturilor cuprinse într-însul, împodobeşte cele 21 de file cu o artă desăvârşită, păstrând şi un echilibru în distribuţia împodobirilor.
Într-adevăr, fila care cuprinde dedicaţia către Constantin Brâncoveanu este un model de punere în pagină: un chenar marginal împodobit cu un ornament floral, care se repetă şi în jurul medalionului central, aflat în partea de sus a filei, limitează această filă şi determină cadrul în care fixează atributele domneşti ale voievodului Ţării Româneşti.
Toate aceste elemente sunt distribuite judicios pe faţa filei, într-o armonie desăvârşită, în aşa fel încât să nu pară nimic prea încărcat şi de prisos. Fila următoare, cuprinzând titlul lucrării, este împodobită cu un chenar la care, pe lângă elementul floral, apar şi unele elemente zoomorfe pentru a da variaţie, însă pentru a nu concura fila principală, adică aceea cu dedicaţie, iscusinţa artistului a găsit mijlocul cel mai potrivit şi anume a lăsat-o numai cu chenarul marginal, fără nicio altă împodobire în câmpul paginei”[10].
Măiestria lui Antim Ivireanul în ceea ce priveşte arta desenului reiese cu claritate însă din reprezentarea celor peste 500 de portrete pe care însuşi le-a realizat în această carte, unică de altfel în istoria românească. Conform lui Gabriel Ştrempel, manuscrisul cuprinde 22 de file şi are „o frumoasă legătură din piele peste carton (…), imprimată în aur, cu motive florale şi reprezintă în medalion pe Maica Domnului iar la colţuri pe cei patru Evanghelişti”[11].
Discutând despre originalitatea desenelor, acesta consideră că „Antim n-ar fi îndrăznit să-i ofere domnului un manuscris care n-ar fi fost ilustrat de mâna sa. Prin urmare, îl socotim pe mitropolit autorul operei: a elaborat textul şi l-a ilustrat”[12].
Studiind manuscrisul original, Ştrempel este în măsură să ne ofere date mai exacte în legătură cu această operă inestimabilă a lui Antim, după cuvintele sale „un tezaur unic în miniaturistica românească şi probabil că şi în cea universală”[13]. Astfel, el ne informează că „ilustrarea manuscrisului începe cu foaia 4 verso”[14] şi că aceasta conţine „503 portrete în medalion, 3 schiţe şi 8 desene de asemenea în medalion”[15].
Descrierea detaliată a acestora este, după părerea noastră, foarte interesantă, şi se constituie într-o mărturie a talentului artistic neîntrecut de care dispunea mitropolitul Antim: „Acestea măsoară, în general, 32 mm, în exterior şi 28 mm în interior, portretele fiind aşezate între două cercuri concentrice. De dimensiuni ceva mai mari sunt medalioanele ce reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, pe Iisus Emanuel şi pe Maica Domnului.
Desenele ce înfăţişează Naşterea şi Răstignirea sunt şi ele cu 7 mm mai mari. Fiecare medalion cuprinde, în câmpul alb, numele personajului pe care îl reprezintă. Medalioanele sunt lucrate în laviu roşu, cu umbre care dau volum, redate în aur, cu arta desenului şi a culorii (unele personaje au îmbrăcămintea redată în culori) de-a dreptul uluitoare. Spaţiul rămas liber între cercurile concentrice este, de asemenea, acoperit cu aur. Fâşia centrală de 6 mm lăţime, este colorată în stacojiu. De o parte şi de alta a ei se află câte o fâşie de 1 mm în aur. Celelalte fâşii ce leagă personaje secundare (fâşiile preoţilor, ale judecătorilor, ale profeţilor) au 3 mm lăţime şi sunt colorate în verde sau roşu.
O grijă deosebită a acordat Antim portretelor feminine executate cu o remarcabilă graţie şi cu o perfectă cunoaştere a canoanelor picturale şi a anatomiei. Portretul Evei, al Rebecăi, al lui Rut Moabiteanca, al Iuditei, al Esterei, cele ale reginelor din statele palestiniene de sub stăpânire romană, în sfârşit, cel al Maicii Domnului, toate sunt de busturi de excepţională execuţie. (…) În sfârşit, Naşterea Domnului este un splendid tablou în miniatură. (…)
Distribuirea însăşi a personajelor pe pagină este făcută cu grijă, în aşa fel încât fiecare pagină grăieşte despre armonia dintre ilustraţii şi text. Ceea ce mi se pare, de asemenea, impresionant, este că portretele nu seamănă între ele, că fiecare medalion este portretul unic al unui personaj”[16].
Acelaşi remarca şi faptul că aceste desene redau expresia unor „figuri vii”[17]. În ceea ce priveşte vestimentaţia, Antim s-a inspirat din obiceiurile contemporane sieşi. Din această cauză Ştrempel spune: „Femeile simple, cu marame pe cap, sunt românce. Reginele sunt reprezentate cu coroana domniţelor noastre, iar dintre tipurile de regi, cel mai numeros este acela care înfăţişează pe voievozii noştri”[18].
Toate aceste desene miniaturale, nemaivorbind de importanţa deosebită a textului în sine, fac din Chipurile Vechiului şi Noului Testament o operă iconografică absolut superbă, în care autorul nostru face risipă de cunoştinţe şi de măiestrie.
[1] A. Sacerdoţeanu, Sigiliile mitropolitului Antim Ivireanul, în rev. Mitropolia Olteniei XVIII (1966), nr. 9-10, p. 838.
A. Sacerdoţeanu prezintă trei asemenea sigilii, descrise după cum urmează:
„1. Sigiliul mare mitropolitan (57 mm diametru), (…) are în câmpul sigilar hramul catedralei [patriarhale], Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, susţinând Crucea, în fundal zidurile unei cetăţi, iar de o parte şi de alta un turn de cetate şi o turlă de biserică; în exergă, între cercuri duble, în linii continue, legenda: † ку мнла луи думнезеу митрополит ал оутровлахиеи Антим; 1709.
Pare să fie imprimat pe cale tipografică, folosindu-se astfel hârtie pecetluită.
2. Sigiliul mic, octogonal, cu scut în jumătatea de jos a câmpului sigilar, înscut peste tot un şarpe cu capul ridicat; sub scut legat de el, de o parte, un fir de papură, iar de alta, decoraţiuni florale ce nu se pot distinge; deasupra scutului prins cu un cui, un cap de arhiereu cu mitră timbrată, de o icoană cu patru fleuroane având de o parte două flori (dalii?), iar de alta ceva neclar (par capete de sfinţi). Deasupra tuturor ΑΝ*ΘΜ, despărţit de o stea cu şase raze iar mai jos în senestră K. Marginal, un brâu cu o linie lată pe mijloc.
3. Sigiliu oval cu scut în partea de jos, în care este peste tot o mitră surmontată de cruce; scutul este timbrat cu tiară triplă, din care pornesc lambrechine, totul sprijinit pe cruce şi cârjă încrucişată în spate; deasupra mitră de cardinal, de sub care se desfac în părţi şnururi terminate cu ciucuri; în lateralul scutului: A-M / B-Z / У-В , adică A(ntim), M(itropolit), v(sei), Z(emli), U(ngro), V(lahiscoi): marginal în exterior, un cerc în linie continuă şi în interior un cerc de şnur împletit” (Idem, p. 838-841).
Simbolistica acestor imagini este complexă şi dovedeşte un simţ artistic rafinat al mitropolitului Antim şi o cugetare aplecată spre profunzimi cu înclinaţii certe spre un tip de interpretare hermeneutică sofisticată şi mult mai detaliată decât par să probeze aceste imagini la prima vedere. Unele dintre aceste elemente le vom regăsi şi în alte compoziţii ale lui Antim, ceea ce dovedeşte precumpănirea anumitor sensuri religioase şi o anumită preferinţă a autorului pentru ele. O parte dintre aceste simboluri se vor lumina pe parcursul acestei lucrări şi vom avea prilejul să înţelegem mai bine această heraldică personală a mitropolitului Antim. Despre complexitatea unora dintre aceste sensuri vom mai discuta, altele îmi rămân, deocamdată, necunoscute.
[2] Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 43.
[3] Cf. Diac. Asist. I. Rămureanu, art. cit., p. 841.
[4] Mihail-Gabriel Popescu, op. cit., p. 37. Vezi şi nota 86.
[5] Vezi Pr. Niculae Şerbănescu, Antim Ivireanul tipograf, art. cit., p. 752-758.
[6] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 232. [7] Cf. Idem, p. 232-233.
[8] Prof. Victor Brătulescu, Antim Ivireanul miniaturist şi sculptor, art. cit., p. 768-770.
[9] Idem, p. 770. [10] Idem, p. 774.
[11] Gabriel Ştrempel, op. cit., p. 224, nota 91.
[12] Idem, p. 224, nota 90. [13] Idem, p. 233. [14] Idem, p. 227. [15] Idem, p. 231.
[16] Idem, p. 231-232. [17] Idem, p. 232. [18] Ibidem.
