Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 25 la Faptele Apostolilor [77]
Traduceri patristice
*
vol. 6
*
Traduceri și comentarii de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
și
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
***
†
Sfântul Ioan Gură de Aur
(n. 347/349-407, † 14 septembrie,
prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)
Comentariul la Faptele Apostolilor
*
Traducere și comentarii de
Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș
*
Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a, a 68-a, a 69-a, a 70-a, a 71-a, a 72-a, a 73-a, a 74-a, a 75-a, a 76-a.
***
Și vedeți cum, datorită nevoii (ἀναγκαίως), (se întâmplă că) niciunul dintre bărbații de seamă nu se face învățătorul lor. Ei îi au pe învățătorii lor, bărbați din Cipru și Cirene și pe Pavlos – cu toate că el îi întrecea chiar pe Apostolii înșiși –, de vreme ce și Pavlos îi avusese ca învățători pe Ananias și Barnabas. Dar aici, datorită nevoii (aceasta era situația).
Și sculându-se unul dintre ei, cu numele Agavos, a arătat prin [harul] Duhului foamete mare a urma să fie peste toată lumea. Care și s-a întâmplat în vremea lui Clavdios Chesaros/ Claudius Cezar (11, 28).
Prin [harul] Duhului, zice: pentru ca ei să nu își închipuie că acesta a fost motivul pentru care a venit foametea, (adică) pentru că a venit Creștinismul, pentru că plecaseră demonii, [de aceea] Duhul Sfânt o vestește mai înainte. Totuși, aceasta nu era nimic minunat[1], pentru că, de fapt, Hristos a prezis-o.
Nu acesta era motivul, altfel aceasta ar fi trebuit să fie situația de la început[2]. Ci a fost din cauza relelor făcute Apostolilor – și Dumnezeu le-a suferit/ le-a suportat multă vreme. Dar, când ei au apăsat asupra lor, o mare foamete a izbucnit, prevestindu-le iudeilor nenorocirile viitoare.
Dacă a fost din cauza lor, în orice caz, ar fi trebuit să se sfârșească (acolo), unde era [prigoana împotriva Apostolilor]. Ce rău au făcut neamurile, pentru ca să fie părtașe la [aceste] rele? Ele ar fi trebuit, mai degrabă, să fie considerate binevoitoare (εὐδοκιμῆσαι). Pentru că și ele își făceau partea lor, ucideau, pedepseau, se răzbunau, persecutând peste tot.
Și luați aminte și la vremea în care se întâmplă foametea: exact când neamurile erau, de aici înainte, adăugate Bisericii.
Dar dacă, ziceți voi, a fost din cauza relelor (făcute de evrei), acestea ar fi trebuit să fie scutite. Cum așa? Hristos, anticipând această obiecție, a zis: [În lume] necazuri aveți (In. 16, 33). [Obiecția voastră] este ca și cum ați spune: Ei [Apostolii] nu ar fi trebuit să fie biciuiți.
Și Ucenicii, după puterea fiecăruia, au hotărât [ca] fiecare dintre ei, întru slujire, să trimită [ajutor] fraților celor ce locuiesc în Iudea (11, 29).
Vedeți cum foametea devine, pentru ei, mijloc de mântuire, prilej de milostenie, un vestitor a multe binecuvântări.
Și (astfel ar fi putut să fie) și pentru voi, cineva poate zice, dacă ați fi fost binevoitori, dar nu vreți să fiți.
Însă, [acest lucru] este prorocit, pentru ca ei să fie mai înainte pregătiți pentru milostenii.
Fraților celor ce locuiesc în Iudea: fiindcă ei sufereau mari greutăți, însă, înainte de aceasta, nu suferiseră de foame.
Și care au făcut, trimițând către cei mai bătrâni, prin mâna lui Barnabas și Savlos (11, 30).
Îi vedeți pe ei, că, imediat ce au crezut, au și adus roadă, nu numai pentru ai lor, ci și pentru cei de departe? Și sunt trimiși Barnabas și Savlos să slujească.
Despre această împrejurare, el [Savlos] zice către galatei: Iacovos și Chifas și Ioannis […] au dat dreptele însoțirii[3] mie și lui Barnabas […] numai ca să ne amintim [de nevoile] săracilor (Gal. 2, 9-10). Iacovos încă trăia.
Așadar, cei care au fost risipiți/ împrăștiați din necazul venit asupra lui Stefanos (11, 9) etc. (Recapitulare.) Vedeți cum, chiar în necaz [fiind], în loc să se înece în jeliri și lacrimi, așa cum facem noi, s-au predat pe ei înșiși unei lucrări mari și bune?
Au trecut până la Finichi și Chipros și Antiohia și acolo, în mai multă siguranță, au propovăduit cuvântul [lui Dumnezeu].
Dar erau unii dintre ei bărbați chipriani/ ciprioți și chirinei/ cirinei (11, 20) etc. Iar ei nu au zis: Noi, ciprioți și cirinei, să asaltăm acest splendid și mare oraș!. Ci, încrezându-se în harul lui Dumnezeu, s-au dedicat lucrării de învățătură. Nici acestea (neamurile) nu au privit cu dispreț faptul de a învăța ceva de la ei.
Luați aminte cum, cu mijloace puține, se împlinesc toate! Vedeți cum se răspândește propovăduirea! Vedeți-i pe cei din Ierusalim având grijă de toți, considerând întreaga lume ca pe o casă!
Au auzit că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu (8, 14) și, în Samaria, i-au trimis pe Apostoli. Au auzit ceea ce se petrecuse în Antiohia, iar în Antiohia l-au trimis pe Barnabas. De asemenea, i-au trimis apoi și pe acești Profeți[4]. Căci depărtarea era mare și nu trebuia ca Apostolii, acum, să plece de acolo, pentru a nu fi considerați fugari și că și-au părăsit propriul popor.
Dar apoi, aproape imediat, a venit vremea plecării lor din Ierusalim, unde starea [duhovnicească] (a evreilor) a fost arătată [a fi] cu neputință de vindecat, unde războiul [cu romanii] stătea să izbucnească – iar ei trebuie neapărat să piară[5] –, unde osânda era de neînlocuit. Căci, până când Pavlos a plecat la Roma, Apostolii erau în Ierusalim.
Însă ei au plecat nu pentru că se temeau de război – cum ar putea fi astfel? –, căci ei s-au dus la cei care aduceau războiul. Și, mai mult, războiul izbucnește numai după ce Apostolii muriseră. Căci despre ei (Apostoli) zice: Și a venit peste ei urgia întru sfârșit (II Tes. 2, 16).
Cu cât mai neimportanți [erau] oamenii, cu atât mai luminos/ minunat [era] harul, lucrând fapte mari prin mijloace mici.
Și îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului. Căci era bărbat bun (11, 23-14). Prin bărbat bun înțeleg că înseamnă cineva care este blând (χρηστὸν), cinstit, foarte râvnitor pentru mântuirea aproapelui, căci era bărbat bun și plin de Duhul Sfânt și de credință.
Îndemna pe toți [întru stăruința] nevoinței inimii să rămână [credincioși] Domnului (, s-a zis): cu slăviri și laude.
Și s-a adăugat mulțime multă Domnului (11, 24): căci, ca un pământ bogat, această cetate a primit cuvântul și a adus roadă multă.
Și Barnabas a plecat întru Tarsos să-l caute pe Savlos (11, 25) etc. Dar de ce l-a luat pe el din Tarsos și l-a adus aici? Nu fără un motiv întemeiat. Căci aici erau deopotrivă bune nădejdi și o cetate mare și o mare mulțime de oameni.
Luați aminte cum harul le lucrează pe toate, nu Pavlos: prin mijloace puține s-a pus început lucrului.
[1] Această prevestire nu era neapărat o mare minune, dar s-a făcut dintr-o anumită necesitate.
[2] De când a început să fie propovăduit Creștinismul.
[3] Ne-au întins mâinile, ne-au dat mâna.
[4] Precum a fost acela care a prorocit despre foametea ce avea să vină.
[5] Cei care au luptat împotriva lui Dumnezeu și s-au împotrivit lui Hristos trebuiau să plătească pentru această fărădelege.