Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 23 la Faptele Apostolilor [68]

Traduceri patristice

*

vol. 6

 *

Traduceri și comentarii de

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

și

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

***

†

Sfântul Ioan Gură de Aur

(n. 347/349-407, † 14 septembrie,

prăznuit la 13 noiembrie în Biserica Ortodoxă)

Comentariul la Faptele Apostolilor

 *

 Traducere și comentarii de

Dr. Gianina Maria-Cristina Picioruș

*

Omiliile 1-9: aici, p. 78-259. Apoi, începând cu Omilia 10: prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a, a 57-a, a 58-a, a 59-a, a 60-a, a 61-a, a 62-a, a 63-a, a 64-a, a 65-a, a 66-a, a 67-a.

***

De ce vă înfricoșați, de ce vă e teamă, de ce tremurați? [Acolo] unde este căsătorie, unde [este] bucuria de belșug/ bunăstare, unde este mâncare cu măsură, ce problemă a păcatului este în aceste lucruri?

Și totuși, cei care sunt fără [acestea], poruncesc opusul acestora și sunt ascultați. Căci ei nu [vă] cer [să faceți lucruri] în acord cu posibilitățile voastre, ci ei zic: Trebuia să dați atâta. Iar dacă voi invocați sărăcia, nu vor ține în niciun fel seama de asta.

Dar nu așa [a spus] Hristos: Dă, zice El, din ceea ce ai și Eu te voi pune pe tine între cei dintâi.

Iarăși zic ei: Dacă vrei să te deosebești pe tine [de ceilalți], părăsește-ți tatăl, mama, neamul, prietenii și îndreaptă-ți toată atenția asupra palatului[1], muncind, trudind, robind, tulburat și suferind dureri fără număr.

[Dar] nu așa [poruncește] Hristos. Ci: Rămâi, zice El, acasă cu soția ta, cu copiii tăi și, în ceea ce privește ocupațiile tale zilnice, îndreaptă-le și potrivește-le ca să trăiești o viață liniștită, liberă de griji și de pericole[2].

Adevărat, zici tu, dar celălalt promite înavuțirea. Da, dar și Hristos [făgăduiește] o Împărăție și, mai mult, El făgăduiește și belșugul odată cu aceasta. Căci: Căutați, zice El, Împărăția lui Dumnezeu și acestea toate se vor adăuga vouă (Mt. 6, 33); aducând, ca o binefacere în plus, ceea ce pentru ceilalți este lucrul principal [pe care îl caută]. Iar psalmistul zice că: Nu am văzut niciodată pe cel Drept părăsit, nici sămânța lui căutând pâine (Ps. 36, 25).

Să ne apucăm să lucrăm virtutea, să punem început. Să ne apucăm numai de aceasta și veți vedea ce bine va fi. Căci, cu siguranță, dacă în aceste lucruri (lumești) nu reușiți fără muncă, dacă vă veți arăta îndărătnici față de aceste lucruri (înalte) – încât să ziceți: Acelea ar fi trebuit să fie fără muncă, pe când acestea numai cu trudă[3]. Ba nu! – ce nevoie mai este [atunci] de a vă spune [să lucrați virtutea].

Însă cum stau lucrurile, cu adevărat? Acelea trebuie avute cu și mai multă muncă.

Să nu ne întoarcem de la Sfintele Taine, vă rog! Nu vă uitați la aceasta, că unul care a fost botezat înaintea voastră s-a îmbolnăvit și a căzut de la nădejdea sa, de vreme ce, și printre ostași îi vedem pe unii, care nu își împlinesc datoria slujbei lor, pe când pe alții îi vedem deosebindu-se pe ei înșiși [de ceilalți]. Și nu ne uităm numai la cei leneși, ci ne întrecem cu aceia, cu bărbații care sunt izbânditori.

Dar, în afară (de acestea), gândiți-vă [totuși] cât de mulți, după botezul lor, s-au făcut, din oameni, îngeri!

Temeți-vă de instabilitatea viitorului, [căci] ca un hoț noaptea, așa vine moartea. Și nu numai ca un hoț, ci și în timp ce dormim se așază peste noi, și ne trage [cu sine] pe când lenevim. Pentru aceasta Dumnezeu a lăsat viitorul să fie nesigur, ca noi să ne petrecem vremea lucrând virtutea, din cauza nesiguranței așteptării.

Dar El este milostiv, ziceți voi. Până când vom mai asculta această spunere fără sens/ idioată și ridicolă?

Eu zic nu numai că Dumnezeu este milostiv, dar și că nimic nu poate fi mai milostiv decât El și că El rânduiește toate, în privința noastră, spre binele nostru. [Dar milostivirea lui Dumnezeu nu este ceva ușor de înțeles pentru toți oamenii].

Pe câți [nu] îi vedeți fiind afectați, toată viața lor, de cea mai grea formă de lepră/ elefantiazis (ἐν ἐλέφαντι διάγοντας)! Pe câți [nu îi vedeți] orbi din fragedă copilărie și chiar până la bătrânețe! Pe alții [îi vedeți] că și-au pierdut vederea [mai târziu], pe alții în sărăcie, pe alții în legături/ lanțuri [ale robiei], pe alții iarăși în ocne, pe alții îngropați (καταχωσθέντας) împreună[4], pe alții (măcelăriți) în războaie.

Aceste lucruri, spuneți voi, nu seamănă a milostenie [a lui Dumnezeu]. Spune[-ne], nu ar fi putut El să împiedice aceste lucruri, dacă ar fi dorit, și totuși El le îngăduie? [Cu] adevărat [ar fi putut să le împiedice], spuneți voi. [Căci,] spune[-ne nouă], cei care sunt orbi din copilărie, de ce sunt astfel?

Nu vă voi spune, până când nu îmi făgăduiți că veți primi Botezul și, fiind botezați, că veți trăi drept.

Nu este corect ca să vă dau rezolvarea acestor întrebări. Propovăduirea nu este pentru distracție. Căci chiar dacă eu răspund la aceasta, în spatele ei stă o altă întrebare: este un adânc fără fund al acestor întrebări!

De aceea, nu vă faceți obiceiul de a căuta să vi se răspundă: altfel nu vom termina niciodată de pus întrebări[5]! Căci, iată, dacă rezolv [nedumerirea] aceasta, nu fac decât să deschid calea la întrebări peste întrebări, nenumărate ca fulgii de zăpadă.

Așadar, aceasta este ceea ce învățăm [, dacă stăm să răspundem la întrebarea de ce sunt lucrurile așa și nu altfel]: mai degrabă să ridicăm [alte] întrebări, în loc să răspundem [cu adevărat] întrebărilor care sunt puse.

Căci chiar dacă le rezolvăm [, aceste probleme], nu [înseamnă că] le-am rezolvat pe toate, ci (numai) [pe atât] pe cât poate rațiunea omului să cuprindă.

Răspunsul potrivit la aceste întrebări este credința: cunoașterea faptului că Dumnezeu face toate lucrurile în mod drept și milostiv și spre ceea ce este mai bine [pentru noi]. [Însă,] a înțelege rațiunea lor [dumnezeiască] este imposibil.

Acesta este singurul răspuns și altul mai bun decât acesta nu există!

Căci, spuneți, care este folosul de a avea răspunsul la o întrebare? Acesta: ca cineva să nu mai aibă nevoie să mai întrebe despre lucrul pentru care s-a găsit soluție.

Iar dacă tu ajungi să crezi aceasta, că toate lucrurile sunt rânduite de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care, pentru rațiuni cunoscute numai Lui Însuși, îngăduie unele lucruri și le lucrează direct pe altele, ești eliberat de nevoia de a întreba și ai câștigat și răspunsul.

Dar să ne întoarcem la subiectul nostru.

---

[1] Nu știu la cine se referă.

[2] Se observă că Sfântul Ioan parafrazează, explicând cuvintele Domnului. Bineînțeles, aceste cuvinte se adresează celor care au o anumită măsură duhovnicească, care doresc să aibă o viață creștinească în sânul unei familii, în lume. Sfântul Ioan nu condamnă părăsirea lumii pentru o viață monahală, ascetică, ci pretențiile unora care se pare că manipulau oamenii în interesul lor.

[3] Se referă la cei care consideră că pe cele duhovnicești trebuie să le primească fără muncă, stând și așteptând ca să vină de la Dumnezeu. Pentru că ei consideră că numai pentru cele lumești trebuie să muncești și să trudești, pe când darurile duhovnicești ar trebui să le primească de la Dumnezeu stând cu brațele încrucișate și așteptând „să pice din cer” binecuvântările și „să vină în ei” virtuțile și harurile, fără ca să facă nicio muncă truditoare, ascetică.

Recunoaștem, desigur, că aceasta este și perspectiva lumii noastre, de azi.

[4] Puși la un loc, în aceleași gropi, din cauza sărăciei lor sau a altor împrejurări.

[5] S-ar putea spune acest lucru și celor care s-au obișnuit, în zilele noastre, la noi, să vină la tot felul de conferințe pentru a li se răspunde la „întrebările” și „nelămuririle” lor, care, de cele mai multe ori, sunt neserioase sau fanteziste. Adică sunt puse de oameni cărora mai mult le zburdă imaginația decât să aibă, cu adevărat, probleme duhovnicești sau de viață serioase.

Nu e prima dată când Sfântul Ioan îi mustră cu asprime pe cei care vor răspunsuri de-a gata, fără ca întrebătorii să facă vreun efort pentru a fi luminați de Dumnezeu.